Verbul

Modurile și timpurile verbale

Verbul este partea de vorbire flexibilă, care arată acțiunea, starea sau existența. Verbele
sunt predicative (pot forma singure predicat) / nepredicative (nu pot forma singure predicat).
Verbele predicative îndeplinesc funcția de predicat verbal (atunci când au categoria
modului).
Verbele nepredicative sunt verbele auxiliare (ajută la formarea unor moduri și a unor
timpuri: a fi, a avea, a vrea) și copulative (a fi, a deveni, a ajunge, a rămâne, a însemna, a ieși, a
părea, a se face – nu au înțeles de sine stătător și leagă numele predicativ de subiect).
!NP intră într-o relație ternară, fiind cerut obligatoriu de verbul copulativ, dar depinzând și de
subiect. Subiectul impune genul, numărul și cazul părții de vorbire cu funcția sintactică de nume
predicativ: Andrei este inteligent.
Modurile personale (forme verbale personale):
1. Modul indicativ (acțiune sigură, reală)
2. Modul imperativ (acțiune posibilă = exprimă o poruncă, un îndemn, o rugăminte, un sfat)
3. Modul conjunctiv (acțiune posibilă, realizabilă): să ajung (prezent), să fi ajuns (perfect)
4. Modul condițional-optativ (acțiune dorită, o condiție și consecința acesteia): aș ajunge
(prezent), aș fi ajuns (perfect)
Forme verbale nepersonale nu își modifică forma în raport cu persoana și nu pot
îndeplini funcția de predicat. Acestea sunt:
- infinitivul (forma din dicționar a verbului): a mânca, a pleca, a avea etc.
- participiul: oprit, citit, scris, cules, mers etc.
- gerunziul: citind, mâncând, culegând etc.
- supinul: de mâncat, pentru citit, la cules etc.
Funcții sintactice îndeplinite de formele verbale nepersonale: subiect, nume predicativ,
complement direct, complement prepozițional, circumstanțial de timp, de loc, de mod, de
cauză, de scop, atribut verbal.
A învăța mai bine este scopul meu. (subiect)
Mărul este de mâncat. (nume predicativ)
Aud plouând. (complement direct)
Se gândește la a câștiga. (complement prepozițional)
Merge la cules de mere. (circumstanțial de scop)
Copiii au plăcerea de a se juca în zăpadă. (atribut verbal)
Formele verbale nepersonale pot apărea la formă negativă: a nu citi, a nu pleca, necitit,
neînțeles (+prefixul ne-), necitind, nemaiștiind (se poate intercala și semiadverbul mai), de
neînțeles etc.
1. Indicativul – prezintă o acțiune reală, sigură și are toate timpurile (prezent, trecut, viitor).
 Prezentul – arată o acțiune petrecută în momentul vorbirii (cântăm, ziceți –
desinențe; lucrează, lucrez (desinență zero) – sunetele / grupurile de sunete care
arată timpul – sufixe de timp); hotărăsc (desinență zero), hotărăști, visăm, visez
(desinență zero), visează, povestește, povestesc, povestești, povestim, povestiți

Prezentul este folosit:

- cu valoare de adevăr universal/general: Triunghiul are trei laturi.
- în proverbe: Leneșul mai mult aleargă.
- cu valoare de viitor: Diseară avem o petrecere.
- cu valoare de trecut: Soldații luptă în Primul Război Mondial.

 Trecutul – are mai multe timpuri și arată desfășurarea acţiunii înainte de

momentul vorbirii.

a) imperfectul exprimă o acţiune trecută (neterminată), desfășurată în paralel cu o

altă acţiune trecută; sunetele care arată timpul imperfect sunt -a- și -ea- (eu
cântam, tu cântai, el/ea cânta, noi cântam, voi cântați, ei/ele cântau; păream,
păreai, părea, păream, păreați, păreau).
a voi – voiam, voiai, voia, voiam, voiați, voiau; a vrea – vream, vreai, vrea,
vream, vreați, vreau

b) perfectul compus indică o acţiune trecută, terminată în momentul vorbirii; este

alcătuit din forme specifice ale verbului auxiliar a avea (am, ai, a, am, ați, au) +
participiul verbului de conjugat (lucrat, apărut, mers, citit);

c) perfectul simplu arată o acţiune trecută și terminată în momentul vorbirii, fiind

timpul povestirii la persoana a III-a; sunetele și grupurile de sunete care indică
perfectul simplu sunt: -a-, -u-, -se-, -i-, -â-; în româna actuală vorbită, se folosește
numai regional, în Oltenia, Banat și Crișana (acțiune recentă): lucrai, lucrași,
lucrarăm.

La persoana I, singular, în cazul verbelor terminate la infinitiv în -i, perfectul simplu

are doi i, primul indicând timpul şi al doilea fiind desinenţă: dormii. La persoana a III-a,
singular, are doar un i, care arată timpul, desinenţa fiind zero: dormi ∅. Verbul a pustii
are la infinitiv doi i, aşadar la persoana I, singular, perfectul simplu se scrie cu trei i:
pustiii.
a citi - eu citii noi citirăm
tu citiși voi citirăți
el/ea citi ∅ ei/ele citiră

d) mai-mult-ca-perfectul exprimă o acțiune trecută, terminată înaintea altei acțiuni

trecute. Este alcătuit din sunetul/grupul de sunete de perfect simplu + grupul de
sunete -se- de mai-mult-ca-perfect + desinența (lucrasem, păruseși, veniserăm,
hotărâserăți).
 verde – sunetul de perfect simplu;
galben – grupul de sunete de mai-mult-ca-perfect;
roșu – desinența (persoana și numărul).

a citi – mai-mult-ca-perfect
eu citisem
tu citiseși
el/ea citise ∅
noi citiserăm
voi citiserăți
ei/ele citiseră

a merge
eu merse se m
pf. simplu m.m.c.p desinența
tu merseseși
el/ea mersese ∅
noi merseserăm
voi merseserăți
ei/ele merseseră

a face – imperfect a face – perfect compus

eu făceam eu am făcut
tu făceai tu ai făcut
el/ea făcea el/ea a făcut
noi făceam noi am făcut
voi făceați voi ați făcut
ei/ele făceau ei/ele au făcut

a face – perfect simplu a face – mai-mult-ca-perfect

eu făcui eu făcusem
tu făcuși tu făcuseși
el/ea făcu el/ea făcuse
noi făcurăm noi făcuserăm
voi făcurăți voi făcuserăți
ei/ele făcură ei/ele făcuseră

 Viitorul – arată o acțiune care se va desfășura după momentul vorbirii:

 viitorul standard - are forme diferite pentru limba scrisă și pentru limba vorbită
Viitorul standard (propriu-zis/simplu) este alcătuit din verbul auxiliar a vrea + infinitivul
verbului de conjugat (voi veni, vei veni, va veni, vom veni, veți veni, vor veni).
Forme pentru limba vorbită:
 - verbul auxiliar a avea + să + verbul de conjugat (am să ascult, ai să asculți, are să
asculte)
- o invariabil + să + verbul de conjugat (o să ascult)
Varianta populară a viitorului (regională): oi, ăi (ei, îi, oi), o (a), om, ăți (eți, îți, oți), or +
verbul de conjugat la infinitiv (oi veni, ăi veni, or veni).
 viitorul anterior – exprimă o acțiune viitoare, terminată înaintea altei acțiuni viitoare.
Este alcătuit din verbul auxiliar a vrea + verbul auxiliar a fi + participiul verbului de
conjugat (va fi venit). Acest tip de viitor este folosit rar în româna actuală.
Ex.: Când vei ajunge la școală, eu voi fi terminat orele.
a cânta (viitor propriu-zis/standard): eu voi cânta, tu vei cânta, el/ea va cânta, noi vom
cânta, voi veți cânta, ei/ele vor cânta;

a cânta (viitor de limbă vorbită)

a) am să cânt b) eu o să cânt
tu ai să cânți tu o să cânți
el/ea are să cânte el/ ea o să cânte
noi avem să cântăm noi o să cântăm
voi aveți să cântați voi o să cântați
ei/ele au să cânte ei/ele o să cânte

a cânta (viitor popular) a cânta (viitor anterior): eu voi fi cântat

eu oi cânta
tu ăi (îi, oi, ei) cânta
el/ea o cânta
noi om cânta
voi ăți (îți, oți, eți) cânta
ei/ele or cânta

e) viitorul în trecut, care indică o acțiune viitoare desfășurată în trecut, în raport cu

altă acțiune din trecut; este alcătuit din imperfectul verbului a avea și conjunctivul
verbului de conjugat: După ce mi-am pus căștile, aveam să ascult melodia mea
preferată.

Formele verbale nepersonale

Infinitivul este o formă verbală nepersonală, care denumește o acțiune sau o stare și
reprezintă forma din dicționar a verbului. Infinitivul are două forme:

 forma scurtă, care poate apărea:

o cu prepoziția a: A ajuta este o dovadă de generozitate. Am preluat ideea lui de a
face voluntariat.
o fără prepoziția a: Pot rezolva toate exercițiile.
  forma lungă, cu sufixul -re (învechită: „Închinare-aș și n-am cui/Închinare-aș murgului”
– balada Toma Alimoș) -> nu trebuie confundată cu substantivele obținute din verbe
(precizare, citire, scriere, venirea, plecarea etc.)

Infinitivul are marca a (provenită dintr-o prepoziție) și sufixe diferite pentru fiecare clasă
de conjugare a verbului (româna a moștenit din latină patru clase):

conjugarea I
a lucra
conjugarea a
II-a
a vedea
conjugarea a
III-a
a râde
conjugarea a
IV-a
a vorbi/a hotărî

Verbele la infinitiv pot îndeplini următoarele funcţii sintactice:

 subiect: A începe e ușor.

 nume predicativ: Pasiunea lui este de a explora culturi diferite.
 complement direct: Pot învăța din greșeli. Învață a scrie corect! (ce?)
 complement prepozițional: Se gândește la a a câștiga. (la ce?)
 circumstanțial de timp: A repetat lecția până a intra în clasă. (când?)
 circumstanțial de mod: Vorbește fără a ezita. (cum?)
 atribut verbal: Andrei este mereu cuprins de teama de a vorbi în public. (care?)

! Verbele la infinitiv pot realiza în mod exceptional enunțuri de sine stătătoare (recomandări sau
avertismente): A nu se lăsa la îndemâna copiilor!; A se agita înainte de folosire!.

! Infinitivul are categoria timpului (spre deosebire de celelalte forme verbale nepersonale):

- prezent (a mânca, a iubi, a merge);

- perfect (arată trecutul) este alcătuit din prepoziția a + verbul auxiliar a fi + participiul
verbului de conjugat: Nu-mi amintesc a fi plecat din țară în copilărie.

Participiul – este o formă verbală nepersonală, care ajută la formarea unor moduri și a unor
timpuri, exprimând o acțiune suferită, terminate sau îndeplinită de o ființă sau de un lucru.

Modurile și timpurile în componența cărora se află participiul:

- modul indicativ (perfect compus și viitor anterior);

- modul conjunctiv (perfect)
- modul conditional-optativ (perfect)
- infinitiv (perfect)
! Participiul devine adjectiv provenit din verb la participiu (adjectiv participal), atunci când este
folosit independent în propoziție. Funcții sintactice:

- atribut adjectival: Cartea citită a fost interesantă.

- nume predicativ: Vacanța este plăcută.

Gerunziul și supinul

Gerunziul este o formă verbală nepersonală, care arată o acțiune în desfășurare (fără o
referire exactă la un moment al vorbirii). Terminațiile (sufixele) specifice gerunziului sunt -ând
și -ind (evidențiind, hotărând, mergând, muncind).

Forme:

- afirmativă
- negativă (se formează cu ajutorul prefixului ne-: necitind, neștiind; între prefixul ne-
și forma de gerunziu se pot intercala diferite cuvinte (semiadverbele mai și prea):
nepreaștiind, nemaivăzând etc.

! Atunci când gerunziul este urmat de un clitic pronominal, i se adaugă la final vocala de legătură
-u: văzându-l (cu excepția cliticului pronominal -o: văzând-o).

Aud plouând. (complement direct)

Merge șchiopătând. (circumstanțial de mod)

Intrând în casă, am aprins lumina. (circumstantial de timp)

Admiram peisajul cu soarele apunând. (atribut verbal)

Supinul – o formă verbală nepersonală, care denumește o acțiune, fiind alcătuită dintr-o
prepoziție (de, la, pentru, din etc.) și participiul verbului de conjugat.

Forme:

- afirmativă: de înțeles
- negativă (cu ajutorul prefixului ne-, care se adaugă formei de participiu: de neînțeles)

Funcții sintactice:

- subiect: Este ușor de înțeles.

- nume predicativ: Muzica este de ascultat.
- complement direct: El are de citit.
- complement prepozițional: M-am săturat de așteptat.
- circumstanțial de loc: A plecat la arat câmpul.
- atribut verbal: Echipamentul de cățărat este acasă.
 Construcțiile verbale

Construcțiile active. Construcțiile pasive cu verbul a fi

Într-o construcție verbală activă, subiectul este autorul acțiunii exercitate asupra unui
obiect: Andrei scrie o compunere. El doarme.
Andrei scrie o compunere.
S PV CD
(autorul acțiunii) (obiectul care suferă acțiunea)

! O structură de forma subiect + verb (tranzitiv) + complement direct (exprimat sau

subînțeles) este o construcție activă.

Verbele care acceptă complemente directe sunt tranzitive (Andrei(S) scrie

(PV) o compunere (CD)). Uneori, verbele tranzitive pot apărea fără complementul direct
(Andrei scrie). Verbele care nu admit complement direct sunt intranzitive (Merg la
teatru.)

Într-o construcție verbală pasivă, subiectul suportă acțiunea făcută de autorul ei:
Compunerea (S) este scrisă (FV PASIVĂ) de Andrei (C de agent).
! Construcția pasivă este o construcție sintactică constituită dintr-un subiect (exprimat sau
neexprimat), o formă verbală pasivă și un complement de agent.
Forma verbală pasivă = verbul auxiliar a fi + participiul verbului de conjugat: este scris.
(acordat cu subiectul)
! Complementul de agent este un tip special de complement prepozițional care denumește
autorul acțiunii (subiectul gramatical) dintr-o construcție pasivă și se exprimă printr-un
substantiv, pronume sau numeral în cazul acuzativ, precedat de prepoziția de către sau de:
Ana este apreciată de public.
Subiect + formă verbală pasivă + complement de agent
auxiliarul pasiv a fi participiul acordat

Publicul (S) o apreciază (PV) pe Ana (CD). = construcție activă

! Doar construcțiile active cu complement direct pot fi transformate în construcții pasive.
! În construcțiile pasive, ca și în cele active, verbele pot fi utilizate la moduri personale sau la
forme nepersonale (infinitiv și gerunziu): Fiind certată, s-a supărat; Dorința ei de a fi apreciată
m-a impresionat. (atribut)
! Când sunt utilizate la moduri personale, forme verbale pasive îndeplinesc funcția sintactică de
predicat verbal.

Trecerea de la construcția activă la construcția pasivă se realizează astfel:

 complementul direct din construcția activă devine subiect în construcția pasivă;

 subiectul din construcția activă devine complement de agent în construcția pasivă,
legându-se de verb prin prepozițiile de către sau de;
 forma verbului din construcția activă se modifică, în construcția pasivă, într-una
compusă, alcătuită din auxiliarul pasiv a fi + participiul verbului acordat cu subiectul;
auxiliarul păstrează modul și timpul.

subiect verb cu formă activă complement direct

Mihaela redactează compunerea.

Compunerea este redactată de către Mihaela.

subiect verb cu formă pasivă complement de agent

Construcțiile cu pronume reflexive sunt construcțiile în care forma neaccentuată

(cliticul) a pronumelui reflexiv aflat în cazul dativ sau acuzativ însoțește un verb (se spală, își
spune) și, în caz excepțional, un substantiv.
! Uneori, construcția cu pronume reflexiv conține și forma accentuată a pronumelui reflexiv: Nu
numai pe noi, ci și pe sine se amăgește.
Pronumele reflexiv poate intra și în componența locuțiunilor verbale: a-și bate joc, a se face
de râs.
Construcțiile cu pronume reflexive sunt de două feluri:
a) construcții în care pronumele reflexiv nu are funcție sintactică și intră în structura
verbului, neanalizându-se separat: Ana se gândește la tine.
 b) construcții în care pronumele reflexiv are funcție sintactică:
– de complement direct (acuzativ): Ionel se cunoaște destul de bine. (pe cine?)
– de complement indirect (dativ): Ionel își atribuie un rol nemeritat. (cui?)
– de complement indirect posesiv (dativ) și se află într-o structură ternară, însoțind un verb, dar
asociindu-și și un substantiv: Ana și-a pregătit costumul (său).
– de atribut pronominal în dativ, când este adjunctul unui substantiv: Mă imaginez la casa-mi.,
situație foarte rar întâlnită în limba română vorbită.
În construcțiile în care pronumele reflexiv nu are funcție sintactică, acesta nu poate fi
reluat prin forma accentuată sau nu poate fi înlocuit printr-un pronume personal.
În construcțiile în care pronumele reflexiv are funcție sintactică, verbul acceptă:
 înlocuirea pronumelui reflexiv cu un pronume personal: Ana se supraestimează./ Ana ne
supraestimează (f.s de complement direct – pe cine?)
 reluarea pronumelui reflexiv printr-o formă accentuată: Ana se supraestimează pe sine/pe
ea.
 reluarea pronumelui reflexiv care sugerează reciprocitatea cu un grup pronominal – unii
pe alții, unul cu altul, unii altora etc.: Copiii și-au trimis mesaje unii altora. (f. s. de
complement indirect)
 reluarea pronumelui reflexiv aflat în structură ternară cu un pronume personal sau un
adjectiv pronominal posesiv: Ionel își pregătește temele lui/sale. (complement indirect
posesiv)
Există situații în care pronumele reflexiv însoțește un verb care permite, în context, un
complement de agent, exprimat sau neexprimat:
ex.: Fișele se împart de către profesor.; Fișele se așază pe bancă (de către elevi); Se citesc multe
cărți (de oameni). Aceste construcții se numesc reflexiv-pasive.

Verbe/locuțiuni în care pronumele reflexive este component obligatoriu al verbului

sau al locuțiunii verbal (nu are funcție sintactică): a se mira, a se gândi, a se teme, a se juca,
a-și da seama, a se mândri, a-și bate joc, a se uita, a se duce, a se comporta, a se plimba, a se lua
cu vorba, a-și ieși din minți, a-și lua inima în dinți, a se da peste cap, a se pune pe picioare, a-și
lua o grijă de pe cap, a se văicări etc.

1. se mira – construcție cu pronume reflexiv (nu are funcție sintactică)

își închipuiau – construcție cu pronume reflexive (nu are funcție sintactică)
să se înscrie – construcție cu pronume reflexive (are funcție sintactică – complement
direct)
să își prezinte – construcție cu pronume reflexiv (are funcție sintactică – complement
indirect)
Construcțiile impersonale
 Verbele personale admit un subiect (autor al acțiunii) cu care se acordă în persoană și
număr (Eu cânt. Tu desenezi.)
Construcțiile impersonale sunt organizate în jurul unor verbe care au în comun trăsătura
absenței unui subiect sau a absenței unui subiect care denumește o persoană.
Există verbe și construcții verbale care sunt întotdeauna impersonale și verbe și
construcții verbale care devin impersonale în funcție de context.
1. Verbe și construcții verbale întotdeauna impersonale pot fi:
a) verbe meteorologice sau legate de momente ale zilei (Plouă.; Viscolește.; Se
înserează.);
b) verbe ale stării (nu-mi pasă; îmi pare bine);
c) verbe copulative și nume predicative exprimate prin: adverbe de mod (E bine că...; E
adevărat că...; Pare ireal ce...); verbe la supin (E de înțeles); - expresii verbale
impersonale
d) verbul a fi predicativ urmat de substantive care denumesc: perioade (E luni.; E
dimineață.); fenomene atmosferice (E soare.; E frig.); senzații sau sentimente (Ți-e
somn.; Mi-e dor.);
e) forme impersonale ale unor verbe personale (îmi place că...; mă bucură că...; îl miră
că...; îi vine să...);
f) verbe al căror subiect se realizează ca propoziție subordonată (Trebuie 1/să plec. 2/;
Nu se cuvine 1/să refuzi. 2/ ; Se pare 1/că va ploua. 2/)

2. Verbe și construcții verbale care devin impersonale în anumite contexte:

 prin adăugarea cliticului reflexiv se unui verb dintr-o construcție activă: Se aleargă în
parc. (verb intranzitiv);
 prin adăugarea cliticului reflexiv se unui verb dintr-o construcție activă, obținându-se
astfel o construcție impersonală reflexiv-pasivă: El știe rezultatul./ Se știe rezultatul (de
către elevi).;
 prin folosirea verbului auxiliar a fi (folosit în construcțiile pasive): El știe rezultatul. /
Este știut rezultatul (de către elevi).

Transformă construcțiile personale în construcții impersonale, ca în modelul dat.

El ascultă muzică.➜ Se ascultă muzică.

 Ei știu noutatea. -> Se știe noutatea.

 Elevii învață cântecul cel nou. -> Se învață cântecul cel nou.
 Colegii mei vor organiza o expoziție de fotografie. -> Se va organiza o expoziție de
fotografie.
 Ei pot rezolva problema de fizică. -> Se poate rezolva problema de fizică.
 Predicatul

Predicatul este de două feluri: predicat verbal și predicat nominal.

Predicatul verbal arată ce face subiectul și se exprimă prin:

 verb predicativ, având categoria modului – Copiii cântă., inclusiv atunci când face parte
dintr-o construcție pasivă cu verbul a fi – Echipa noastră a fost ajutată de voluntari.;
 locuțiune verbală, în structura căreia verbul are categoria modului: Băiatul și-a luat inima
în dinți.;
 interjecție predicativă: Uite că nu mai plouă!

Predicatul nominal arată o calitate sau o caracteristică a subiectului și este alcătuit din
verb copulativ + nume predicativ.
Verbele copulative sunt a fi, a deveni, a ajunge, a ieși, a se face, a părea, a rămâne, a
însemna.
Numele predicativ este:

 simplu – când este alcătuit dintr-un singur termen: Cerul este senin.
 multiplu – când este alcătuit din mai mulți termeni: Ana este simpatică și prietenoasă.

Numele predicativ se exprimă prin diverse părți de vorbire:

substantiv în cazul nominativ Ionel este fiul lui Take.

în cazul acuzativ, cu Rochia ei este de mătase.
prepoziție
în cazul genitiv, cu Ei sunt contra imitațiilor.
prepoziție
locuțiune substantivală Gestul lui este o bătaie de
joc.
pronume (personal, în cazul nominativ Adevărul este altul.
personal de politețe, în cazul acuzativ, cu Cine este autorul comediei?
posesiv, demonstrativ, prepoziție Florile sunt de la noi.
nehotărât, interogativ, în cazul genitiv, cu Maria este împotriva alor
pronume relativ, negativ) prepoziție noștri.
adjectiv propriu-zis în cazul nominativ Amintirile ei păreau plăcute.
adjectiv provenit din verb la în cazul nominativ Câmpul este înverzit.
participiu
numeral cardinal cu valoare în cazul nominativ Ei sunt doi, noi suntem patru.
pronominală
numeral ordinal cu valoare în cazul nominativ Ana va ieși prima la tragerea
pronominală la sorți.
verb la forme verbale infinitiv Visul lui este de a primi acest
nepersonale rol.
supin Voința lui este de admirat.
adverb de mod Caietul lui este altfel.

Subiectul

Subiectul este partea principală de propoziție care arată cine face acțiunea exprimată de
un predicat verbal sau cui i se atribuie însușirea exprimată de numele predicativ din componența
predicatului nominal.
Subiectul se află într-o relație de interdependență cu predicatul (subiectul depinde de
predicat, iar predicatul depinde de subiect).

Subiectul poate fi:

- simplu
- multiplu (termenii sunt legați prin virgulă sau prin și)
Subiectul poate fi:
- exprimat
- neexprimat
 inclus (apare la persoana I sau a II-a și se poate deduce din desinența
verbului): Mergem la munte. (noi – pers. I, plural; m - desinența de pers. I,
plural)
 subînțeles (apare la persoana a III-a și poate fi dedus dintr-o propoziție
anterioară): În pauză, Maria șterge tabla /1și udă florile/2.
! Nu au subiect enunțurile cu verbele care se referă la fenomenele meteorologice: Plouă.;
Ninge.; Tună.
1. Menționează felul subiectelor neexprimate:
a) Vântul bate și mișcă ramurile copacilor.
b) În vacanță plecați la munte sau mergeți la bunici?
c) Norii au acoperit cerul și anunță ploi reci.
d) Treceți pe la mine și veți vedea noua mea tabletă.

Exemplu: Maria citește o carte.

 Maria citește (cine citește? – Maria: S)
 citește o carte (ce citește? – o carte: C)
 citește = centru
În calitate de centru, verbul (aflat la un mod personal) se poate combina cu:
– numele predicativ (în cadrul predicatului nominal): intră într-o relație ternară cu verbul
copulativ și cu subiectul, cărora li se subordonează;
– subiectul: intră într-o relație de interdependență cu predicatul;
– complementul / circumstanțialul: se subordonează unui verb predicativ.

1. Menționează complementele și circumstanțialele din textul de mai jos, precizând felul

prepozițiilor care le însoțesc:

Copiii au desenat peisaje foarte frumoase. L-au ascultat pe profesor și au colorat

cu atenție desenele. Simona și Mihai au reflectat la realizarea unei expoziții. Le-
au cerut părinților ajutorul. Ei au adus materiale și au făcut un suport. În clasă, pe
un panou mare, au expus cele mai reușite tablouri.

peisaje = complement (ce au desenat?)

pe profesor = complement (pe cine au ascultat?), însoțit de prepoziția simplă pe
L- = complement (pe cine au ascultat? pe el, l-)
desenele = complement (ce au colorat?)
cu atenție = circumstanțial de mod (cum au colorat?)
la realizarea = complement (la ce au reflectat?), însoțit de prepoziția simplă la
ajutorul = complement (ce au cerut?)
părinților/le = complement (cui au cerut?)
materiale = complement (ce au adus?)
un suport = complement (ce au făcut?)
tablouri = complement (ce au expus?)
pe un panou = circumstanțial de loc (unde au expus?), însoțit de prepoziția simplă
pe
în clasă = circumstanțial de loc (unde au expus?), însoțit de prepoziția simplă în

2. Precizează ce funcție sintactică au cuvintele scrise italic în propozițiile următoare:

a. Petra vorbește despre vacanță.
despre vacanță – complement (despre ce vorbește?); despre – prepoziție compusă
b. Vacanța este aproape.
vacanța – subiect (cine este?)
c. În vacanță, plec la bunici.
în vacanță – circumstanțial de timp (când plec?)
Exerciții

1. Menționează felul subiectelor neexprimate din enunțurile de mai jos:

a) Vântul bate/ și /mișcă ramurile copacilor/. – subiect neexprimat, subînțeles (pers a III-a)
b) În vacanță plecați la munte sau mergeți la bunici? – subiect neexprimat, inclus (pers a II-
a, pl)
c) Norii au acoperit cerul/ și/ anunță ploi reci. – subiect neexprimat, subînțeles
d) Treceți pe la mine și veți vedea noua mea tabletă. – subiect neexprimat, inclus (pers a II-
a, pl)
2. Precizează cuvintele care au funcția sintactică de complement sau de circumstanțial în
enunțurile de mai sus.
ramurile – complement (ce mișcă?)
(la) munte – circumstanțial de loc (unde plecați?)
(la) bunici – circumstanțial de loc (unde mergeți?)
(în) vacanță – circumstanțial de timp (când plecați?)
cerul – complement (ce au acoperit norii?)
ploi – complement (ce anunță?)
tabletă – complement (ce veți vedea?)
pe la mine – circumstanțial de loc (unde?)