Cursul 6

MĂSURILE DE SIGURANŢĂ

Sunt sancţiuni de drept penal, reprezentând mijloace de constrângere cu

character preventiv, prevăzute de lege, care se iau de instanţa de judecată faţă de
persoanele care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală și nejustificate
pentru a înlătura o stare de pericol și a preîntâmpina săvârşirea altor fapte
prevăzute de legea penală.
Măsurile de siguranţă nu sunt consecinţe ale răspunderii penale şi nu depind
de gravitatea faptei săvârşite, ele putând fi luate chiar dacă făptuitorului nu i se
aplică o pedeapsă, pentru că luarea acestor măsuri este provocată de existenţa
stării de pericol pe care o reprezintă în special persoana faptuitorului și cu privire
la care există temerea justificată că și în viitor ar putea comite asemenea fapte
datorită unor situații, stări sau împrejurări care au fost relevate prin săvârșirea
faptei.
De natura și gravitatea pericolului se ține seama și la individualizarea
măsurilor de siguranță sau la stabilirea duratei acestora. Se iau de regulă pe o
durată nedeterminată (atâta timp cât durează şi starea de pericol).
Opiniile privind natura juridică a măsurilor de siguranță diferă.
Astfel, într-o opinia se susține că acestea ar fi măsuri administrative, pe când
o a două opinie ar fi în sensul că acestea sunt identice cu pedepsele, primele
luându-se în cazul infractorilor iresponsabili iar pedepsele în cazul infractorilor
responsabili.
Nu în ultimul rând cea de-a treia opinie, conform căreia acestea ar fi
sancțiuni de drept penal, ca și pedepsele și măsurile educative dar nu se confundă
cu nici una dintre aceste instituții.
Argumentele în favoarea acestei cea de-a treia opinii ar fi reglementarea de
la art. 2 Cod Penal – legalitatea sancțiunior de drept penal, conform căruia “Legea
penală prevede pedepsele aplicabile și măsurile educative ce se pot lua față de
persoanele care au săvârșit infracțiuni, precum și măsurile de siguranță ce se pot
lua față de persoanele care au comis fapte prevăzute de legea penală”. Apreciem
că astfel legiuitorul a tranșat această chestiune cu privire la natura juridică a
măsurilor de siguranță.

Conditii:

Pentru a putea fi luate măsuri de siguranță față de o persoană, este necesară

1
îndeplinirea mai multor condiții:
- faptuitorul sa fi savarsit o fapta prevazuta de legea penala, nejustificată; Astfel,
măsurile de siguranță nu pot fi aplicate în cazul faptelor prevăzute de legea penală
săvârșite în condițiile existenței unor cauze justificative. Nu este insa necesar ca
fapta sa fie si imputabila, astfel ca masurile de siguranta pot fi dispuse in prezenta
unei cauze de neimputabilitate.
- prin savarsirea faptei sa se fi dat in vileag o stare de pericol a fapuitorului care
poate constitui in viitor sursa savarsirii unei noi fapte penale;
- combaterea starii de pericol sa nu fie posibila doar prin aplicarea de pedepse ci
prin luarea de masuri de siguranta (care este lasata la aprecierea instantei).

Conform art. 108 N.C.P măsurile de siguranţă sunt:

a) obligarea la tratament medical;
b) internarea medicală;
c) interzicerea ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
d) confiscarea specială.
e) confiscarea extinsă

Dat fiind faptul că pot exista mai multe cauze din care izvorăsc stări de
pericol, este posibilă luarea unor măsuri de siguranță cumulativ, față de aceeași
persoană.
Precizăm faptul că luarea măsurilor de siguranță nu este condiționată de
aplicarea unei pedepse, fiind frecvente situațiile în care aplicarea unei pedepse nu
poate fi realizată datorită faptului că spre exemplificare, autorul faptei este
iresponsabil, deci există o cauză de neimputabilitate, situație în care este necesară
luarea măsurii de siguarnță a internării medicale.

Clasificarea măsurilor de siguranță

După caracterul restricțiilor impuse autorilor faptelor penale, măsurile de

siguranță au fost clasificate în:
- măsuri de siguranță cu caracter medical:
 obligarea la tratament medical;
 internarea medicală;

- măsuri de siguranță restrictive de drepturi:

o interzicerea ocupării unei funcţii sau a exercitării unei
profesii;
o confiscarea special;
2
 o confiscarea extinsă.

a) Obligarea la tratament medical: (art. 109 N.C.p.)

Conform Art. 109 N.C.P ”(1) Dacă făptuitorul, din cauza unei boli, inclusiv
cea provocată de consumul cronic de alcool sau de alte substanţe psihoactive,
prezintă pericol pentru societate, poate fi obligat să urmeze un tratament medical
până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea
de pericol.
(2) Când persoana faţă de care s-a luat această măsură nu urmează tratamentul,
se poate dispune internarea medicală.
(3) Dacă persoana obligată la tratament este condamnată la o pedeapsă privativă
de libertate, tratamentul se efectuează şi în timpul executării pedepsei.”

- constă în obligarea faptuitorului, care din cauza unei boli, inclusiv cea provocată
de consumul cronic de alcool sau de alte substanţe psihoactive, prezintă pericol
pentru societate, de a se prezenta in mod regulat la tratament medical până la
însanatosire, sau până la ameliorarea starii de sănătate care să înlăture starea de
pericol;
- obligatia de a urma tratamentul medical stabilit de medicii specialisti, prin
prezentarea in mod regulat la locul si datele stabilite pentru efectuarea
tratamentului;
- in cazul in care faptuitorul nu se prezinta in mod regulat la tratament, instanta
judecatoreasca poate inlocui aceasta masura cu internarea medicala.
- tratamentul se efectuează şi dacă persoana este condamnată la pedeapsa
închisoarii;
- se poate lua atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii. Conform art.
245C.pr.pen. Judecătorul de drepturi şi libertăţi, pe durata urmăririi penale, judecătorul de
cameră preliminară, în cursul procedurii de cameră preliminară, sau instanţa, în cursul
judecăţii, poate dispune obligarea provizorie la tratament medical a suspectului sau
inculpatului, dacă se află în situaţia prevăzută de art. 109 alin. (1) din Codul penal.

De asemenea conform Art. 246 C. pr. pen. În cursul urmăririi penale sau al procedurii
de cameră preliminară, dacă apreciază că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, procurorul
înaintează judecătorului de drepturi şi libertăţi sau judecătorului de cameră preliminară de la
instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă o propunere motivată
de luare faţă de inculpat a măsurii obligării provizorii la tratament medical.

3
 Măsura de siguranță luată în mod provizoriu în cursul urmăririi penale sau al judecății se
poate transforma într-o măsură definitivă, în condițiile art. 566 -568 C.pr. pen.. Astfel măsura de
siguranţă a obligării la tratament medical luată printr-o hotărâre definitivă se pune în executare
prin comunicarea copiei de pe dispozitiv şi a copiei de pe raportul de expertiză medico-legală
autorităţii de sănătate publică din judeţul pe teritoriul căruia locuieşte persoana faţă de care s-a
luat această măsură. Autoritatea de sănătate publică va comunica de îndată persoanei faţă de care
s-a luat măsura obligării la tratament medical unitatea sanitară la care urmează să efectueze
tratamentul.

În cazul în care pe parcursul tratamentului medical efectuat, în urma unei expertize

medico-legale, efectuate la cererea persoanei obligate, se constată că au încetat temeiurile ce au
impus luarea măsurii, instanța de executare (instanța care a pronunțat hotărârea în primă instanță)
va dispune încetarea măsurii. Dacă măsura inițială nu dat rezultatele așteptate sau nu a fost
respectată obligația impusă, aceeași instanță de executare poate dispune internarea medical.

b) Internarea medicală: (art. 110 N.C.p.)

Conform art. 110.N.C.P ”Când făptuitorul este bolnav psihic, consumator cronic
de substanţe psihoactive sau suferă de o boală infecto-contagioasă şi prezintă
pericol pentru societate, se poate lua măsura internării într-o unitate sanitară de
specialitate, până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să
înlăture starea de pericol.”

- consta in internarea faptuitorului, care este bolnav psihic, consumator cronic de

substanţe psihoactive sau suferă de o boală infecto-contagioasă şi prezintă pericol
pentru societate, într-o institutie medicala de specialitate pana la insanatosire sau
până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol; persoana față de
care se ia această măsură de siguranță are obligația de a se supune unui tratament
medical adecvat.
- internarea medical este o măsură privativă de libertate și poate fi aplicată
indifferent dacă starea de boală a existat în momentul săvârșirii faptei sau a
survenit după săvârșirea acesteia.
- se poate lua numai daca s-a savarsit o fapta penala, nejustificată de catre
faptuitor; daca persoana bolnava mintal sau toxicomana nu a savarsit o fapta
prevazuta de legea penala, fata de ea nu se poate lua o masura de siguranta;
- internarea medicala se va lua daca instanta de judecata apreciaza ca starea de
pericol a faptuitorului poate fi inlaturata prin aceasta masura.
- se poate lua atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii.
Conform art. 247 C. pr. pen. Judecătorul de drepturi şi libertăţi, în cursul urmăririi penale,
4
judecătorul de cameră preliminară, pe durata procedurii de cameră preliminară, sau instanţa, în
cursul judecăţii, poate dispune internarea medicală provizorie a suspectului sau inculpatului
care este bolnav mintal ori consumator cronic de substanţe psihoactive, (afecțiuni constatate
printr-un raport de expertză medico-legală) dacă luarea măsurii este necesară pentru înlăturarea
unui pericol concret şi actual pentru siguranţa publică.

Măsura de siguranță luată în mod provizoriu în cursul urmăririi penale sau al

judecății se poate transforma într-o măsură definitivă, în condițiile art. 569 -571
C.pr. pen.. Astfel măsura de siguranţă a internării medicale se ia printr-o hotărâre
definitivă.
În cazul în care pe parcursul internării, în urma unei expertize medico-legale,
efectuate la cererea persoanei internate sau a procurorului, se constată că au încetat
temeiurile ce au impus luarea măsurii, instanța de executare (instanța care a
pronunțat hotărârea în primă instanță) va dispune încetarea măsurii.

c) interzicerea ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii: (art. 111
N.C.p.)

Conform art.111 N.C.P ”(1) Când făptuitorul a săvârşit fapta datorită

incapacităţii, nepregătirii sau altor cauze care îl fac inapt pentru ocuparea unei
anumite funcţii, pentru exercitarea unei profesii sau meserii, ori pentru
desfăşurarea unei alte activităţi, se poate lua măsura interzicerii exercitării
dreptului de a ocupa acea funcţie ori de a exercita acea profesie, meserie sau
activitate.
(2) Măsura de siguranţă poate fi revocată la cerere, după trecerea unui termen de
cel puţin un an, dacă se constată că temeiurile care au impus luarea ei au încetat.
O nouă cerere nu se poate face decât după trecerea unui termen de cel puţin un an
de la data respingerii cererii anterioare.”

- se ia fata de faptuitorul care a săvârșit o fapta penala datorita incapacitatii,

nepregatirii sau altor cauze care il fac impropriu pentru ocuparea unei anumite
functii ori pentru exercitarea unei profesii, meserii sau desfășurarea unei alte
activități, pentru a impiedica savarsirea altor asemenea fapte in viitor;
- starea de pericol se poate datora: nepregatirii (ignoranta, lipsa de experienta,
superficialitate, etc.); incapacitatii psiho-fizice (boala, infirmitate, etc.); lipsei de
cunostinte necesare; nepasarii fata de cerintele de care depinde buna desfasurare
a activitatii.
- luarea acestei masuri de siguranta nu exclude si luarea altor masuri (de ex.
obligarea la tratament medical);
- fapta prevazuta de legea penala trebuie sa fie savarsita in exercitarea functiei sau
5
profesiei, meseriei sau ocupatiei faptuitorului;
- se ia pe timp nedeterminat si dureaza cat dureaza starea de inaptitudine a
faptuitorului;
- revocarea se face la cerere, dupa trecerea unui termen de cel putin 1 an, daca
se constata ca temeiurile care au impus luarea acestei masuri au incetat
- daca cererea de revocare este respinsa, o noua cerere nu poate fi facuta decat dupa
trecerea unui termen de cel putin 1 an de la data respingerii.
- conținutul măsurii diferă în funcție de felul activității al cărei exercițiu a fost
interzis; în cazul activităților cu multiple posibilități de exercitare, este necesară
distincția între inaptitudinea totală de a exercita acea activitate și inaptitudinea
parțială limitată la una sau unele dintre acele modalități.
- executarea măsurii are loc în condițiile art. 573 C. pr.pen. prin comunicarea unui
exemplar al hotărârii rămase definitive, organului în drept să supravegheze
respectarea acesteia, în funcție de categoria de drepturi ce a fost interzisă
(Colegiului Medicilor, Agenției Nationale a Funcționarilor Publici, etc.)

d) confiscarea specială: (art. 112 N.C.p.)

Confiscarea special este reglementată de art.112 NCP. Conform acestui text de

lege ”sunt supuse confiscării speciale:
a) bunurile produse prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală;
b) bunurile care au fost folosite, în orice mod, sau destinate a fi folosite la
săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, dacă sunt ale făptuitorului sau
dacă, aparţinând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor;
c) bunurile folosite, imediat după săvârşirea faptei, pentru a asigura scăparea
făptuitorului sau păstrarea folosului ori a produsului obţinut, dacă sunt ale
făptuitorului sau dacă, aparţinând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul
folosirii lor;
d) bunurile care au fost date pentru a determina săvârşirea unei fapte prevăzute
de legea penală sau pentru a răsplăti pe făptuitor;
e) bunurile dobândite prin săvârşirea faptei prevăzută de legea penală, dacă nu
sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea
acesteia;
f) bunurile a căror deţinere este interzisă de legea penală.
(2) În cazul prevăzut în alin. (1) lit. b) şi lit. c), dacă valoarea bunurilor supuse
confiscării este vădit disproporţionată faţă de natura şi gravitatea faptei, se
dispune confiscarea în parte, prin echivalent bănesc, ţinând seama de urmarea
produsă sau care s-ar fi putut produce şi de contribuţia bunului la aceasta. Dacă
bunurile au fost produse, modificate sau adaptate în scopul săvârşirii faptei
6
prevăzute de legea penală, se dispune confiscarea lor în întregime.
(3) În cazurile prevăzute în alin. (1) lit. b) şi lit. c), dacă bunurile nu pot fi
confiscate întrucât nu aparţin infractorului, iar persoana căreia îi aparţin nu a
cunoscut scopul folosirii lor, se va confisca echivalentul în bani al acestora, cu
aplicarea dispoziţiilor alin. (2).
(4) Dispoziţiile alin. (1) lit. b) nu se aplică în cazul faptelor săvârşite prin presă.
(5) Dacă bunurile supuse confiscării potrivit alin. (1) lit. b)-e) nu se găsesc, în
locul lor se confiscă bani şi bunuri până la concurenţa valorii acestora.
(6) Se confiscă, de asemenea, bunurile şi banii obţinuţi din exploatarea bunurilor
supuse confiscării, precum şi bunurile produse de acestea, cu excepţia bunurilor
prevăzute în alin. (1) lit. b) şi lit. c) ”

- consta in trecerea silita si gratuita in proprietatea statului a numitor bunuri ce

apartin persoanei care a savarsit o fapta prevazuta de legea penala, a caror detinere
de catre faptuitor datorita naturii lor ori datorita legaturii acestora cu savarsirea
faptei prezinta pericolul savarsirii unor noi fapte prevazute de legea penala.
- conditii: - se ia numai fata de persoana care a savarsit fapta prevazuta de legea
penala sau față persoana căreia îi aparțin bunurile supuse confiscării, dacă aceasta a
cunoscut scopul folosirii lor; aceste bunuri trebuie sa fi fost folosite la savarsirea
infractiunii;
- se ia cu privire la anumite bunuri care au legatura cu savarsirea faptei ori a caror
detinere este interzisă de lege;
- instanta sa aprecieze ca prin luarea acestei masuri este anihilat pericolul social;

- categorii de bunuri supuse confiscarii speciale:

a) bunuri produse prin savarsirea faptei prevazuta de legea penala (chiar daca
fapta nu a fost infractiune);
b) bunurile care au fost folosite, in orice mod, la savarsirea unei infractiuni, sau
destinate a fi folosite la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, daca sunt
ale infractorului sau daca apartinand altei persoane, acesta a cunoscut scopul
folosirii lor; Ex: este supusa confiscarii arma de vanatoare folosita la braconaj.
c) bunurile folosite, imediat după săvârşirea faptei, pentru a asigura scăparea
făptuitorului sau păstrarea folosului ori a produsului obţinut, dacă sunt ale
făptuitorului sau dacă, aparţinând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul
folosirii lor. EX: vehiculul folosit pentru a transporta la domiciliul făptuitorului
bunurile sustrase.
d) bunurile care au fost date pentru a determina săvârşirea unei fapte prevăzute
de legea penală sau pentru a răsplăti pe făptuitor; este necesar ca aceste bunuri să
fi fost efectiv predate infractorului, neputând fi confiscate bunurile care au fost
7
doar promise
e) bunurile dobândite prin săvârşirea faptei prevăzută de legea penală, dacă nu
sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea
acesteia; Ex: obiecte furate, banii obținuți prin vânzarea obiectelor furate
f) bunuri a caror detinere este interzisa de lege sau a caror detinere constituie o
fapta prevazuta de legea penala; Ex: detinerea de arme si munitii.
Daca bunurile supuse confiscarii speciale nu se gasesc, in locul lor se
confisca bani si bunuri pana la concurenta valorii acestora.
Executarea măsurii are loc în condițiile art. 574 C. pr.pen. prin comunicarea
unui exemplar al hotărârii rămase definitive, organului în drept să execute măsura,
care diferă în funcție de situația în care se află bunurile (în posesia sau nu a
organului de poliție) sau dacă privește o sumă de bani (se comunică la ANAF).

e) confiscarea extinsă: (art. 112¹ N.C.p.)

Conform art.112¹ NCP ” (1) Sunt supuse confiscării şi alte bunuri decât cele
menţionate la art. 112, în cazul în care persoana este condamnată pentru
comiterea uneia dintre următoarele infracţiuni, dacă fapta este susceptibilă să îi
procure un folos material şi pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 4 ani
sau mai mare:
a) infracţiuni privind traficul de droguri şi de precursori;
b) infracţiuni privind traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile;
c) infracţiuni privind frontiera de stat a României;
d) infracţiunea de spălare a banilor;
e) infracţiuni din legislaţia privind prevenirea şi combaterea pornografiei;
f) infracţiuni din legislaţia privind combaterea terorismului;
g) constituirea unui grup infracţional organizat;
h) infracţiuni contra patrimoniului;
i) nerespectarea regimului armelor, muniţiilor, materialelor nucleare şi al
materiilor explozive;
j) falsificarea de monede, timbre sau de alte valori;
k) divulgarea secretului economic, concurenţa neloială, nerespectarea dispoziţiilor
privind operaţii de import sau export, deturnarea de fonduri, infracţiuni privind
regimul importului şi al exportului, precum şi al introducerii şi scoaterii din ţară
de deşeuri şi reziduuri;
l) infracţiuni privind jocurile de noroc;
m) infracţiuni de corupţie, infracţiunile asimilate acestora, precum şi infracţiunile
împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene;
8
n) infracţiuni de evaziune fiscală;
o) infracţiuni privind regimul vamal;
p) infracţiuni de fraudă comise prin sisteme informatice şi mijloace de plată
electronice;
q) traficul de organe, ţesuturi sau celule de origine umană.
(2) Confiscarea extinsă se dispune dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele
condiţii:
a) valoarea bunurilor dobândite de persoana condamnată, într-o perioadă de 5
ani înainte şi, dacă este cazul, după momentul săvârşirii infracţiunii, până la data
emiterii actului de sesizare a instanţei, depăşeşte în mod vădit veniturile obţinute
de aceasta în mod licit;
b) instanţa are convingerea că bunurile respective provin din activităţi
infracţionale de natura celor prevăzute la alin. (1).
(3) Pentru aplicarea dispoziţiilor alin. (2) se va ţine seama şi de valoarea
bunurilor transferate de către persoana condamnată ori de un terţ unui membru al
familiei sau unei persoane juridice asupra căreia persoana condamnată deţine
controlul.
(4) Prin bunuri, conform prezentului articol, se înţelege şi sumele de bani.
(5) La stabilirea diferenţei dintre veniturile licite şi valoarea bunurilor dobândite
se vor avea în vedere valoarea bunurilor la data dobândirii lor şi cheltuielile
făcute de persoana condamnată, membrii familiei acesteia.
(6) Dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc, în locul lor se confiscă bani şi
bunuri până la concurenţa valorii acestora.
(7) Se confiscă, de asemenea, bunurile şi banii obţinuţi din exploatarea sau
folosirea bunurilor supuse confiscării, precum şi bunurile produse de acestea.
(8) Confiscarea nu poate depăşi valoarea bunurilor dobândite în perioada
prevăzută la alin. (2), care excedează nivelului veniturilor licite ale persoanei
condamnate.”

Spre deosebire de confiscarea specială, confiscarea extinsă nu cunoaște o

aplicabilitate general, domeniul său de incidență fiind limitat la categoriile de
infracțiuni enumerate în lege, pentru care pedeapsa prevăzută de lege să fie
închisoarea de 4 ani sau mai mare, iar infracțiunea să fie susceptibilă să îi procure
inculpatului un folos material.
Diferența dintre bunurile dobândite de inculpate în perioada de referință de 5
ani și veniturile licite trebuie să fie una vădită, aspect lăsat la aprecierea instanței
de judecată.

Cu privire la confiscare extinsă trebuie precizat faptul că această instituție a

9
fost reglementată cu o întârziere de 5 ani de zile față de reglementarea existentă la
nivelul Uniunii Europene, reglementarea obligatorie pentru România dar care s-a
implementat cu întârziere la nivel national.
Apreciem că aplicarea că și confiscarea special este ca și restul, o măsură de
siguranță și nimic mai mult, motiv pentru care nu trebuie extinsă foarte mult sfera
ei de aplicare, scopul acestei măsuri fiind de a confiscare bunurile produse în
mod adiacent din săvârșirea anumitor infracțiuni grave.

10