Textul prezintă povestea unui crai bătrân care își exprimă tristețea pentru că nu are un băiat care să-i ducă mai departe treburile. Cele trei fete ale sale încearcă să-l înveselească, iar cea mai mică hotărăște să plece într-o călătorie pentru a dovedi că poate îndeplini o sarcină la fel ca un băiat.
0 evaluări0% au considerat acest document util (0 voturi)
75 vizualizări2 pagini
Textul prezintă povestea unui crai bătrân care își exprimă tristețea pentru că nu are un băiat care să-i ducă mai departe treburile. Cele trei fete ale sale încearcă să-l înveselească, iar cea mai mică hotărăște să plece într-o călătorie pentru a dovedi că poate îndeplini o sarcină la fel ca un băiat.
Textul prezintă povestea unui crai bătrân care își exprimă tristețea pentru că nu are un băiat care să-i ducă mai departe treburile. Cele trei fete ale sale încearcă să-l înveselească, iar cea mai mică hotărăște să plece într-o călătorie pentru a dovedi că poate îndeplini o sarcină la fel ca un băiat.
Textul prezintă povestea unui crai bătrân care își exprimă tristețea pentru că nu are un băiat care să-i ducă mai departe treburile. Cele trei fete ale sale încearcă să-l înveselească, iar cea mai mică hotărăște să plece într-o călătorie pentru a dovedi că poate îndeplini o sarcină la fel ca un băiat.
Descărcați ca DOCX, PDF, TXT sau citiți online pe Scribd
Descărcați ca docx, pdf sau txt
Sunteți pe pagina 1din 2
LUCRARE SCRISĂ SEMESTRIALĂ LA LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ
Anul şcolar 2019 – 2020
Semestrul I
Timpul de lucru efectiv este de o oră și 45 de minute.
SUBIECTUL I 40 de puncte Citeşte următorul text: A fost odată ca niciodată; când n-ar fi, nu s-ar povesti! A fost un crai, de care se dusese faima peste nouă țări și peste nouă mări, că-n tinerețea lui fusese viteaz mare: se bătuse cu zmeii, se bătuse cu leii, se bătuse cu paraleii, ajutat de trei cârlani* năzdrăvani. Ce n-ar fi dat el, ca să aibă un băiat, să-i semene și să-i chivernisească* treburile, acum la bătrânețe! Dar... de la răposata crăiasă rămăsese numai cu fete, trei la număr, și frumoase ca niște zâne, de-l îngrijeau ca pe un moșneag; iar dintre caii năzdrăvani unul murise, altul pierise ș-al treilea îmbătrânise. În locul lor, cumpărase alții ș-avea o herghelie-ntreagă, dar năzdrăvanul, ajuns mârțoagă, tot nu mânca degeaba, că el căra gunoiul, el aducea apa de la fântână. Într-una din zile, craiul s-arătă foarte-ngrijorat. Când șezu la masă, c-un ochi râdea și cu altul plângea. Văzându-l așa, fata mai mare îl întrebă ce are, de c-un ochi râde și cu-altul plânge? — Sunt vesel și râd, că vă am pe voi, dragile tatii, dar sunt trist și plâng, c-am ajuns neputincios. Împăratul mă cheamă la dânsul ca să-i împlinesc o slujbă, cum îi împlineam în tinerețe, și eu ostenesc de ici până colo, necum să pot încălica pentru vro ispravă. Și i-o fi păsând împăratului, de vreme ce mă cheamă? […] Atunci fata mai mică: — Știi ce, tată? Lasă-mă să-mi încerc și eu norocul. Ce-ar zice lumea, când ar afla că, din trei fete ale dumitale, niciuna nu e de vreo ispravă! — Ei, aș! Nu s-a putut duce sor'ta mai mare, n-a putut a mijlocie și o să poți tu, a mai mică din toate? Zică lumea ce-o vrea. N-ai auzit că gura lumii numai pământul o astupă? — Lasă-mă, tată, că mult mi-ar părea rău, de n-aș face și eu o-ncercare. — Bine, te las, ca să nu-ți pară rău, dar vezi să nu iei și tu dorința drept putință! — Eu nici nu mă laud că am să fac cine știe ce lucru mare, nici nu mă pripesc. Am să plec tocmai peste o săptămână, că graba strică treaba! A doua zi, se duse-n herghelie și se uită la toți caii […], porunci slujitorilor s-aducă-n grajd o copaie plină cu cărbuni aprinși și pe fiece cal să-l treacă pe lângă dânșii. Așa se și făcu; dar niciunul nu s-apropia de jăratic: sforăia și întorcea capul. Numai mârțoaga, când îi veni rândul, se repezi deodată la copaie și mâncă toţi cărbunii. — Văz bine, stăpână, că ești hotărâtă și pricepută. Acum, fiindcă mă mai învioră jăraticul, să-ți spun ce trebuie să faci. Trei zile să nu mă pui la nicio muncă, să mă hrănești cu lapte dulce și cu jăratic de corn, iar slujitorii să mă spele cu vin. Pân-atunci să ceri craiului două lucruri: un căpăstru d-al meu și paloșul ce purta când s-a cununat, că fără ele n-o să putem face ispravă. […] Când toate fură gata, se sculă de dimineață, se-mbrăcă și se armă voinicește, înșeuă și-nstrună calul, își luă bun-rămas de la surori, sărută lui tată-său mâna și porni, urmată de privirile curtenilor: — Parcă e craiul, când era tânăr! zise baba găinăreasă. — Ba și mai și! răspunse moș portar. Și apucă drumul pe unde plecaseră și surorile-i mai mari. Craiul, pe d-altă parte, se duse la capul podului și se-mbrăcă c-o piele de balaur, ca s-o ispitească și pe dânsa de e tare de înger. Pe drum, calul îi zise să-și ia inima-n dinți și să nu-i fie frică de nimica, orice-ar vedea și orice-ar întâlni, că fără de-ndrăzneală nu este vitejie. ***, Ion Făt-Frumos *cârlan – mânz sau cal tânăr *a chivernisi – a administra A. Scrie răspunsul pentru fiecare dintre cerinţele de mai jos. 1. Notează câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor subliniate: faima, trist. 4 puncte 2. Menţionează rolul virgulei din enunţul: — Știi ce, tată?. 4 puncte 3. Explică modul de formare a cuvintelor subliniate din secvența porunci slujitorilor s-aducă-n grajd o copaie plină cu cărbuni aprinși și pe fiece cal să-l treacă pe lângă dânșii. 4 puncte 4. Transcrie două cuvinte care conţin diftong din secvenţa: A doua zi, se duse-n herghelie și se uită la toți caii. 4 puncte 5. Ilustrează, cu câte un exemplu din text, două trăsături ale textului epic. 4 puncte 6. Precizează, într-un enunţ, un motiv pentru care craiul este trist și plânge. 4 puncte B. Varianta 1 Redactează, în 100 – 180 de cuvinte, rezumatul textului dat. 16 puncte În redactarea răspunsului tău, trebuie: ‒ să formulezi ideile principale, dovedind înțelegerea textului; ‒ să prezinți evenimentele în succesiune logică; ‒ să respecți regulile de alcătuire a unui rezumat; ‒ să te încadrezi în numărul de cuvinte indicat. Varianta 2 Redactează o compunere de 100 – 150 de cuvinte, în care să demonstrezi că fragmentul dat este un text narativ literar: - să precizezi cel puțin două trăsături ale textului narativ; 4 puncte - să prezinți detaliat cele două trăsături, valorificând textul dat; 8 puncte - să respecți structura specifică tipului de compunere cerut; 2 puncte - să ai obligatoriu numărul minim de cuvinte precizat. 2 puncte SUBIECTUL al II-lea 36 de puncte Citeşte următorul text: Fie că fugim de lumea reală, fie că vrem să îmbunătățim realitatea, imaginația e instrumentul cu care putem schimba lumea într-o clipă, cu ochii închiși sau cu ochii larg deschiși. Acum, sigur, depinde și pe mâna cui intră. Adaptările cinematografice din ultimii zece ani ale unor romane sau nuvele scrise de J. R. R. Tolkien, C. S. Lewis sau J. K. Rowling au acaparat mare parte din atenția pentru „fantasy” și destul de greu privim înapoi către filme care au inovat narativ și cinematografic acest gen. Tindem să credem că tinerii sau copiii care știu pe de rost trilogia „Stăpânul inelelor” sau tot ce mișcă legat de Harry Potter nu mai au răbdare să vadă filme realizate fără efecte speciale de ultimă generație. Nimic mai fals. La atelierele de educație cinematografică pe care le țin, le-am arătat copiilor fragmente din „Călătorie pe lună”, realizat de Georges Méliès, de care unii auziseră grație lui Scorsese și filmului său, „Hugo”. Filmul magicianului francez Méliès a stârnit curiozitate și interes la mai bine de un secol de când a fost creat, colorat manual și cu trucaje pe care le privim cu duioșie. Așadar, din cutia cu minuni sau cu maimuțe, după caz, voi scoate câteva personaje și povești cam uitate în ultima vreme, deși e vorba, printre ele, și de filme care au făcut istorie, grație unor personaje emblematice. Povestea lui L. Frank Baum, scrisă în 1900, nu va mai putea fi închipuită cu un succes cel puțin egal cu cel al filmului din 1939, regizat de Victor Fleming. Pe lângă cele trei personaje care se alătură lui Dorothy pe drumul pavat cu cărămizi galbene către Oz, există câteva momente magice de cinema, precum atacul maimuțelor zburătoare, trimise de vrăjitoarea cea rea pentru a-i răpi pe cei patru sau întâlnirea cu Oz, un gigantic cap fără corp, în fața căruia cei patru curajoși își spun dorințele. Oz aparține unei lumi închipuite de mintea unei fetițe ce visează, o închipuire ce se decuplează de realitate, dar care păstrează efectele onirice* odată ce visul a luat sfârșit. Câți dintre noi nu au visat să străbată o lume paralelă, chiar așa plină de obstacole înfricoșătoare? Ileana Bîrsan, Spiriduşi, zâne şi alte creaturi de basm. Supercalifragilistic, în Dilema veche, nr. 515/2013 *oniric – privitor la vis A. Scrie răspunsul pentru fiecare dintre cerinţele de mai jos. 1. Formulează câte un enunţ în care să precizezi următoarele aspecte din textul dat: – numele persoanei care a realizat un film despre o călătorie pe lună; – anul în care a fost scrisă povestea lui L. Frank Baum. 4 puncte 2. Scrie numele autoarei și denumirea publicației în care a apărut articolul de mai sus. 4 puncte 3. Menţionează modul şi timpul verbelor subliniate în textul dat. 4 puncte 4. Transcrie din text două verbe auxiliare. 4 puncte 5. Notează numărul de propoziții din fraza: Pe lângă cele trei personaje care se alătură lui Dorothy pe drumul pavat cu cărămizi galbene către Oz, există câteva momente magice de cinema, precum atacul maimuțelor zburătoare, trimise de vrăjitoarea cea rea pentru a-i răpi pe cei patru sau întâlnirea cu Oz, un gigantic cap fără corp, în fața căruia cei patru curajoși își spun dorințele. 4 puncte 6. Alcătuiește două propoziții în care substantivul verbul a ajunge să fie predicativ si copulativ 4 puncte B. Redactează o naraţiune de 150 – 300 de cuvinte, în care să prezinți o întâmplare petrecută în timpul unui atelier organizat în şcoală/în timpul unei activități extrașcolare. 12 puncte Notă! Respectarea, în lucrare, a ordinii cerinţelor nu este obligatorie. Vei primi 14 puncte pentru redactarea întregii lucrări (unitatea compoziţiei – 2 puncte; coerenţa textului – 2 puncte; registrul de comunicare, stilul şi vocabularul adecvate conţinutului – 2 puncte; respectarea normelor de ortografie – 3 puncte; respectarea normelor de punctuaţie – 3 puncte; aşezarea corectă a textului în pagină – 1 punct; lizibilitatea – 1 punct).