SOLOMON Ionuț- Marius

Universitatea Valahia din Târgoviște

Facultatea de Științe și Arte
Anul III – Muzică

METODA SUZUKI ÎN PREDAREA MUZICII

„...Dacă un copil aude muzică bună din ziua nașterii sale și învață să o cânte singur, el dezvoltă
sensibilitate, disciplină și rezistență. El primește o inimă frumoasă. - Shinichi Suzuki, Nurtured By
Love

Cunoscută pe plan internațional, Metoda Suzuki este asociată cu filosofia și stilul de

abordare a curriculumului muzical  ce poartă amprenta violonistului și pedagogului japonez
Shinichi Suzuki (1898-1998). În accepția lui Suzuki, această metodă vizează crearea
unui ambient propice învățării muzicii asemănător cu cel al învățării limbii materne.
Prin aceasta, marele pedagog considera că un astfel de mediu va contribui la
conturarea unui caracter bazat pe morală, a unei personalități care va promovarea Binele,
Frumosul și Adevărul ca valori spirituale pe care se întemeiază arta însăși.
Născut într-o familie înstărită, Shinichi Suzuki poartă caracterul tatălui său, acesta
fiind descendentul unei familii de samurai, care avea o fabrică de shamisen (lăută japoneză
cu gâtul lung). Deși a trăit în epoca împăratului Mutsuhito, care a deschis Japonia
schimburilor cu civilizaţia europeană, tatăl său s-a adaptat acestor schimbări şi a deschis apoi
o fabrică de viori europene, a cărei producţie a ajuns la 66 000 viori pe an. Fără a socoti un
privilegiu, micul Suzuki a început studiul viorii pe ascuns, căci invățarea şi interpretarea
muzicii erau considerate ocupaţii pentru oamenii săraci, nepotrivite pentru clasa căreia
aparţinea Suzuki.
În încercarea tatălui său de a-l orienta spre o altă carieră, fiul nu renunță la visul de a
studia vioara, pleacă la Berlin cu sprijinul unui unchi (faimos maestru Zen, unul dintre ultimii
descendenţi Shogun), care l-a însoţit în Europa, tocmai pentru a-l ajuta să îşi împlinească
visul din copilărie. Aici are șansa şansa de a cunoaşte mari personalităţi europene ale
timpului, artişti, literaţi, dar şi oameni de ştiinţă, printre care Albert Einstein, cu care a fost
prieten.
Străduindu-se să devină violonist şi a însuşit un preţios bagaj muzical şi după ce a
aprofundat cunoştinţele asupra culturii europene Suzuki s-a întors în Japonia cu dorinţa face
din muzică un limbaj la îndemâna tuturor. În anul 1929, își începe activitatea sa didactică în
Japonia, iar primul său elev a fost faimosul violonist Toshyo Eto. În scurt timp, metoda sa a
început să dea rezultate astfel că, în 1932, a organizat primul concert al copiilor, cu 30 de
elevi, prima şcoală fiind fondată însă abia în 1945, la Matsumo, cu cinci elevi şi o singură
vioară. Cinci ani mai târziu, aplicarea metodei sale era în aşa măsură răspândită încât, pentru
a nu scădea calitatea, Suzuki a instituit un centru pentru instruirea formatorilor.
Numeroase turnee prin Europa şi America au făcut ca această metodă să atragă
interesul lumii muzicale asupra acestei noi modalităţi de instruire instrumentală ce s-a
răspândit în lumea întreagă, existând nenumărate şcoli în care aceasta se aplică. Încercarea sa
de a studia limba germană este o experiență care l-a inspirat pe Suzuki în crearea propriei
metode de învățare a muzicii instrumentale. Astfel, a observat că pentru copii învățarea limbii
materne se realizează rapid, în timp ce pentru adulți este mult mai complicat, considerând
chiar și dialectele mai „dificil” de învățat, cu toate că, pentru copiii de cinci sau șase ani,
acestea se învață cu ușurință.
Din această perspectivă, el a argumentat că, dacă copiii au abilitatea de a le
dobândi limba maternă, au capacitatea necesară pentru a deveni competenți și cu un
instrument muzical. De aceea, el a inițiat ideea, potrivit căreia, încă de la vârsta preșcolară,
copiii ar putea învăța să cânte la vioară dacă pașii de învățare ar fi suficient de mici și
instrumentul ar fi redus pentru a se potrivi corpului lor. El și-a modelat metoda, pe care a
numit-o „Educația talentului”.
Din punct de vedere pedagogic, Suzuki credea că profesorii, care testează aptitudinea
muzicală înainte de a lua studenți sau care caută doar studenți „talentați”, se limitează la
persoanele care și-au început deja educația muzicală. Așa cum se așteaptă ca fiecare copil să
își învețe limba maternă, Suzuki se aștepta ca fiecare copil să poată învăța să cânte muzică
încă de mici. Prin urmare, folosind profesori bine pregătiți, marele muzician și pedagog
Suzuki credea în formarea muzicienilor nu numai pentru a fi mai buni muzicieni, ci și pentru a
fi profesori mai buni.
Metoda Suzuki nu include un plan formal sau prescrie materiale specifice pentru
introducerea teoriei muzicale și a lecturii, în parte, deoarece Suzuki a creat metoda într-o
cultură în care alfabetizarea muzicală a fost predată în mod obișnuit în școli, în trepte, deci,
începând cu pași mici, dar siguri. Astfel, potrivit metodei sale de studiu, au fost încurajate
cântările regulate în grupuri (inclusiv piese în unison), precum și păstrarea și revizuirea
fiecărei piese muzicale învățate. Aceasta este menită să sporească abilitățile tehnice și
muzicale. Studiile tradiționale și studiile tehnice nu sunt utilizate în etapele de început, care se
concentrează aproape, exclusiv, pe un set de piese de performanță, în timp ce spectacolul
public frecvent face ca interpretarea să se simtă ca o parte naturală și plăcută a muzicii.
 Din punct de vedere etic, metoda descurajează atitudinile competitive între jucători și
susține colaborarea și încurajarea reciprocă pentru cei de orice abilitate și nivel.
Cu toate că Suzuki a fost violonist, metoda pe care a fondat-o nu este o „școală de
cântat la vioară” (cum ar fi școlile de joc franceze sau rusești) ai cărei elevi pot fi identificați
prin setul de tehnici pe care le folosesc pentru a cânta la vioară. În acest context, unele dintre
conceptele tehnice ale lui Suzuki au fost atât de esențiale pentru modul său de predare, încât
au fost preluate în întreaga metodă. Un rol esențial îl reprezintă tonalizarea, termen inventat
de Suzuki și similar cu cuvântul „vocalizare” (așa cum este folosit de cântăreți atunci când
vorbesc despre încălzirea vocii).
Tonalizarea este definită ca abilitatea elevului de a produce și de a recunoaște o
calitate frumoasă a sunetului pe instrumentul său. Deși inițial dezvoltată pentru educația la
vioară, tehnica de tonalizare a fost aplicată altor instrumente, cum ar fi pianul. Suzuki credea
că un elev trebuie să învețe tonalizarea pentru a reproduce și interpreta corect muzica.
Folosind înregistrări sonore se creează o altă tehnică pentru toate instrumentele
muzicale predate în metoda Suzuki, acesta fiind, pe bună dreptate, un inovator tehnologic care
a creat noi modalități de învățare din înregistrările sonore. Muzica preînregistrată este folosită
pentru a ajuta elevii să învețe note, frazare, dinamica, ritm, și o calitate a tonului frumoasă de
ureche. Așa-numiții educatori de muzică „tradiționali” (adică nu instruiți de Suzuki) au folosit
această tehnică încă din primele zile de tehnologie de înregistrare; diferența în metoda Suzuki
este scara pe care Suzuki a insistat în mod sistematic să asculte zilnic în casă, înainte de
naștere, dacă este posibil, și concentrarea sa pe utilizarea înregistrărilor din repertoriul pentru
începători alături de înregistrările din repertoriul avansat.
Pe de altă parte, în filosofia lui Suzuki, instrumentele sunt adaptate pentru a fi utilizate
de către copiii care studiază instrumente cu coarde. Sunt disponibile, de asemenea, flauturi
articulare cu cap curbat, cu chei deplasate (care sunt mai apropiate decât cheile normale de
flaut) și găuri, ceea ce face posibil ca copiii de până la trei ani să studieze flautul prin metoda
Suzuki. Scaunele, băncile și suporturile pentru picioare reglabile pe înălțime sunt utilizate
pentru pian, chitară, violoncel și bas de coarde. Existența unui repertoriu comun pentru toți
elevii unui instrument a fost stabilit, cu scopul ca acest corp de muzică să permită fiecărui
elev să participe la cursuri de grup, ajutându-i la încurajarea comunității muzicale locale și
internaționale și a camaraderiei. De asemenea, oferă motivație elevilor să învețe muzică nouă
păstrând în același timp piesele „vechi” pe care le-au învățat. Această dimensiune este în
contrast direct cu educația muzicală în afara metodei, în care profesorii adaptează repertoriul
în funcție de nevoia și nivelul actual al elevului individual.
 Literatura de bază Suzuki este publicată pe înregistrări audio si in partituri cărți pentru
fiecare instrument, iar profesorii Suzuki completează repertoriul comun fiecărui instrument
după cum este necesar, în special în domeniul predării citirii.
Una dintre inovațiile metodei Suzuki a fost aceea de a face înregistrări de calitate ale
pieselor pentru începători disponibile pe scară largă, interpretate de muzicieni profesioniști.
Mulți profesori de muzică tradițională (fără pregătire Suzuki) folosesc, de asemenea,
repertoriul Suzuki, adesea pentru a le completa curriculumul și adaptează muzica la propriile
lor filosofii de predare. O altă inovație a Suzuki a fost aceea de a lăsa în mod deliberat în
evidență cantitatea mare de instrucțiuni și exerciții tehnice găsite în multe cărți de muzică
pentru începători din vremea sa. El a favorizat concentrarea pe melodie cântec-jocând peste
exerciții tehnice și le-a cerut profesorilor să le permită elevilor să facă muzică de la început,
ajutând la motivarea copiilor mici cu melodii scurte și atractive care pot fi folosite ca exerciții
de construcție a tehnicii. Fiecare melodie din repertoriul comun este aleasă cu atenție pentru a
introduce un nivel nou sau mai înalt de tehnică decât selecția anterioară. Predarea Suzuki
folosește un repertoriu de bază comun pentru studenții aceluiași instrument din întreaga lume
și, deși se concentrează pe muzica „clasică” din Europa de Vest, subliniază că această muzică
poate fi o punte de legătură între barierele culturale și lingvistice: nu trebuie să împărtășești
etnia sau originea națională a compozitorilor pentru a învăța sau a împărtăși muzica.
În cele din urmă, centrul mișcării Suzuki în educație a fost înființat ca Institutul de
Cercetare a Educației Talentului din Matsumoto găzduiește mii de oameni în fiecare an -
elevi, părinți, profesori (și profesori stagiari). Alte organizații au apărut peste tot în lume
pentru a ajuta la supravegherea mișcării și la formarea profesorilor în domeniu.
În concluzie, metoda Suzuki se bazează pe textele maestrului S. Suzuki, care a fost
primul ce a aplicat în didactica viorii metoda pe care a numit-o „a limbii materne”. Această
metodă s-a răspândit în lumea întreagă pentru studiul viorii, a pianului, violoncelului, harpei,
chitarei, flautului de către copii de trei sau patru ani, uneori chiar mai mici. Prin întregul său
demers formativ, marele pedagog a promovat o metodă viabilă prin intermediul căreia a
aplicat principiile „învăţării limbii materne” la învăţarea unui instrument muzical, astfel fiind
convins că toţi copiii se nasc cu un enorm potenţial de talent şi capacităţile fiecăruia sunt
totdeauna susceptibile de a se îmbunătăţi. Această linie justifică încă o dată că muzica posedă
calităţi particulare, care favorizează dezvoltarea sensibilităţii umane.