UNIVERSITATEA CREȘTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”

FACULTATEA DE ȘTIINTE JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE

PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITARE DE LICENȚĂ - DREPT

REFERAT
DISCIPLINA: DREPT PROCESUAL PENAL

TEMA: ARESTUL LA DOMICILIU

ASPECTE TEORETICE ȘI PRACTICE

Cadru didactic titular

Conf. univ. dr. Marius Radu

Student:

BUCUREŞTI
2021

1
 CUPRINS

1 INTRODUCERE.........................................................................................................................3

2 LUAREA MĂSURII ARESTULUI LA DOMICILIU................................................................4

2.1 Condiții...................................................................................................................................4

2.2 Durata.....................................................................................................................................5

3 ASPECTE PROCEDURALE......................................................................................................6

3.1 Luarea măsurii arestării la domiciliu în cursul urmăririi penale............................................6

3.2 Luarea măsurii arestului la domiciliu în cursul procedurii de cameră preliminară................7

3.3 Luarea măsurii arestării la domiciliu a inculpatului în cursul judecății.................................8

3.4 Verificarea legalității și temeiniciei arestului la domiciliu.....................................................8

3.5 Revocarea măsurii arestului la domiciliu...............................................................................8

4 CONCLUZII TEORETICE.........................................................................................................9

5 PRACTICA INSTANȚELOR DE JUDECATĂ........................................................................10

6 BIBLIOGRAFIE........................................................................................................................16

2
1 INTRODUCERE
Prin măsuri de drept procesual penal se înțeleg măsurile procesuale sau procedurale ce pot fi
dispuse de organele de urmărire penală sau de instanța de judecată în vederea asigurării bunei
desfășurări a procesului penal. Măsurile procesuale împărțindu-se la rândul lor în: măsuri cu caracter
personal – măsurile privative de drepturi și libertăți (reținerea, arestarea preventivă sau la domiciliu,
internarea nevoluntara în vederea efectuării expertizei medico-legale psihiatrice, internarea medicala
provizorie, controlul judiciar sau pe cauțiune) și cu caracater real – adică măsurile asiguratorii,
restituirea lucrului, restabilirea situației anterioare. Măsurile preventive sunt măsuri privative sau
restrictive de libertate sau de drepturi care se pot lua în cauzele penale în care există o suspiciune
rezonabilă privind săvârșirea unei infracțiuni pedepsite cu închisoarea, pentru a se asigura buna
desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea suspectului sau inculpatului de
la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei; sunt măsuri preventive: reținerea,
controlul judiciar, controlul judiciar pe cauțiune, arestul la domiciliu, arestarea preventivă. În acest
sens, libertatea individuală și siguranța persoanei reprezintă una dintre cele mai sensibile și
complexe valori ale ființei umane care alături de alte drepturi fundamentale ocupă un rol primordial
în cadrul unei societăți democratice. În urma transformărilor survenite în societatea românească
după anul 1900, odată cu abolirea regimului totalitar, libertatea și siguranța individuală a făcut
obiectul unor reglementări contituționale tot mai clare și detaliate, în scopul evitării interpretărilor
arbitrare din partea autorităților. Astfel, în art. 23 alin. (1) din Constituție se prevede expres și
necondiționat; „Libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile”1.
Jurisprudența CEDO a arătat că există privare de libertate atunci când sunt îndeplinite anumite
criterii. Astfel, doar că intervalul de timp care trebuie să curgă pentru a se putea vorbi de existența
unei privări de libertate este foarte scurt nu înlătură aplicabilitatea art. 5 din Convenție2.
Astfel, în cauza, Foka c. Turciei, Curtea a arătat că, deși reclamanta stătuse la poliție numai
câteva ore necesare pentru îndeplinirea unor formalități, faptul că fusese dusă acolo cu forța,
constituie un element de constrângere care a afectat nu doar libertatea de deplasare a acesteia, ci și
libertatea sa în general. În același sens în cauza Quinn c. Franța, Curtea a decis că reținerea unei
persoane arestată preventiv încă aprozimativ 12 ore, deși instanța dispusese în ziua respectivă
punerea ei în libertate, este contrară dispozițiilor art. 5 din Convenție. De altfel, Curtea a arătat că
dispozițiile art. 5 nu trebuie interpretate în mod mecanic, că nu orice privare de libertate constituie o
1
Codul de procedură penală.Texte. Jurisprudenţă. Hotărâri CEDO., Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008
2
Corneliu Bârsan, Convenția Europeană a drepturilor omului, Comentariu pe articole, hot. Engel şi alţii c. Olanda din 8
iunie 1976 pag. 275

3
încălcare. De pildă, ținând cont de specificul calității de militar, anumite sancțiuni sau măsuri
disciplinare aplicate acestora nu constituie privări de libertate, deși pentru o persoană civilă, aceeași
măsură ar avea caracterul unei ingerințe în libertatea sa.
Una dintre noutățile aduse de Noul Cod de procedură penală este arestul la domiciliu, aceasta
fiind una dintre măsurile prevăzute de Noul Cod de procedură penală în Tiltlul V, alături de:
reținerea, controlul judiciar pe cauțiune, controlul judiciar și arestarea preventivă.
Arestul la domiciliu este măsura preventivă ce poate fi dispusă de judecătorul de drepturi și
libertăți, de judecătorul de cameră preliminară sau de instanța de judecată, constând în privarea de
libertate a inculpatului, acuzat de săvârșirea unei infracțiuni, a cărei executare nu se realizează într-
un loc de detenție, ci în locuința inculpatului3.

2 LUAREA MĂSURII ARESTULUI LA DOMICILIU

2.1 Condiții
În prima parte vom analiza situații de arest la domiciliu autonome de condiția pericolului pentru
ordinea publică. Astfel, pentru a dispune arestul la domiciliu trebuie îndeplinite următoarele condiții:
a) Să existe probe din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o
infracțiune5 - În acest sens, în jurisprudența CEDO s-a decis că, privarea de libertate este admisă
atunci când ea este făcută pentru că există motive plauzibile de a bănui o persoană de săvârșirea unei
infracțiuni sau există motive temeinice de a se crede în necesitatea împiedicării săvârșirii unei
asemenea fapte antisociale sau există temei că această persoană s-ar sustrage urmăririi, după
săvârșirea unei infracțiuni6. Pot exista probe directe4 sau probe indirecte8 din care să rezulte
suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune.
b) Să nu existe vreo cauză care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale
prevăzută de art. 16 NCPP - Existența uneia dintre aceste cazuri va duce la dispunerea unei soluții de
clasare, făcând imposibilă luarea unei măsuri preventive în cauză.
c) Să fi fost pusă în mișcare acțiunea penală pentru infracțiunea pentru care există suspiciunea că
a fost săvârșita de inculpat.
d) Inculpatul să nu fi fost condamnat definitiv anterior pentru infracțiunea de evadare - Condiția
legiuitorului vizează doar infracțiunea de evadare nu și pe cea de înlesnire a evadării sau de
3
Mihai Udoriu, Procedură Penala, Partea Generală, Conform Noului Cod de procedură penală, Ed. C. H. Beck,
București, 2014, pag 495
4
Proba directă este proba care se află în legătură directă cu existența infracțiunii, vinovăția sau nevinovăția suspectului
sau inculpatului, de exemplu: luarea unui bun pe nedrept din posesia sau detenția altuia în scopul însușirii pe nedrept, în
cazul infracțiunii de furt).

4
neexecutare a sancțiunilor penale. În situația în care aceste infracțiuni sunt antecedente inculpatului,
se va putea decide respingerea cererii de luare a măsurii arestului la domiciliu ca urmare a
neîndeplinirii celorlalte condiții necesare pentru dispunerea măsurii preventive.
e) Să existe unul dintre cazurile prevăzute de art. 223 alin. (1) lit. a)-d) NCPP:
a. Inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală sau de la
judecată, ori a făcut pregătiri de orice natură pentru astfel de acte.5
b. Inculpatul încearcă să influențeze un alt participant la comiterea unfracțiunii, un martor
ori un expert sau să distrugă, să altereze, să ascundă ori să sustragă mijloace materiale de probă sau
să determine o altă persoană să aibă un astfel de comportament;
c. Inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau înceacă o înțelegere
frauduloasă cu aceasta;
d. Există suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa,
inculpatul a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune sau pregătește săvârșirea unei noi infracțiuni.13

2.2 Durata
În faza urmăririi penale arestul la domiciliu poate fi luat pe o durată de cel mult 30 de zile,
durata reținerii nu se deduce din durata arestului la domiciliu, NCPP necuprinzând nicio dispoziție
explicită în acest sens.18 În procedura camerei preliminare și in cursul judecății măsura poate fi
luată, de asemenea pe o perioadă de cel mult 30 de zile.
În cazul în care temeiurile care au determinat arestul la domiciliu inițial impun în continuare
privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, procurorul care
supraveghează sau efetuează urmărirea penală poate formula propunerea de prelungire a arestului la
domiciliu, înainte de expirarea duratei privării de libertate dispuse anterior în cauză. Procurorul are
obligația înaintării dosarului la instanță, împreună cu propunerea de prelungire a arestului la
domiciliu, cu cel putin 5 zile înainte de expirarea duratei măsurii preventive, acesta fiind un termen
de recomandare. Nerespectarea termenului nu atrage nulitatea măsurii dar judecătorul trebuie să
asigure avocatului inculpatului timpul necesar pentru pregătirea unei apărări concrete. Propunerea

5
În vederea audierii de către organele de urmărire penală, inculpatul a fost citat în mod repetat în mai multe locații, fără niciun
rezultat, nefiind găsit nici pe teritoriul Austriei, unde avocatul său a indicat că s-a aflat o perioadă în vederea unui tratament medical.
Ținând seama și de fapul că avocatul ales al inculpatului s-a prezentat la sediul parchetului și a precizat că nu a mai avut contact cu
clientul său și nu știe unde se află, iar din evidențele Inspectoratului General de Poliție de Frontierp rezultă faptul că inculpatul a
părăsit țara și nu a mai revenit până în prezent, fiind urmărit local și urmărit general, având în vedere că acesta este cercetat de mai
bine de 1 an de zile, fiind citata în mod repetat de organele judiciare în vederea efectuării urmăririi penale și soluționării propunerii de
arestare preventivă, dar nu s-a prezentat și nici nu a putut fi depistata de către organele de poliție, este evident că a fugit ori s-a ascuns
în vederea sustragerii de la urmărirea penală și, eventual, de la judecată.( Jud. Sectorului 1, București, încheierea nr. 6246/299/2007 în
N. Cristuș, Arestarea preventivă, Practică Judiciară 2008-2010, Ed. Hamangiu, București, 2010, pag. 27.

5
de prelungire a arestului la domiciliu se soluționează în camera de consiliu, de un singur judecător
de drepturi și libertăți. Soluționarea propunerii de prelungire a arestului la domiciliu poate atrage
nulitatea relativă a încheierii numai dacă s-a adus inculpatului o vătămare care nu poate fi înlăturată
altfel decât prin anularea acelui act.

3 ASPECTE PROCEDURALE
3.1 Luarea măsurii arestării la domiciliu în cursul urmăririi penale
În cursul urmăririi penale competența de soluționare aparține judecătorului de drepturi și libertăți
de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau judecătorului de
drepturi și libertăți de la instanța corespunzătoare în grad instanței căreia i-ar reveni competența să
judece cauza în primă instanță în a cărei circumscripție se află locul unde s-a constatat săvârșirea
infracțiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează
urmărirea penală. Noul Cod de procedură penală nu prevede obligația procurorului de a aduce la
cunoștință inculpatului conținutul referatului prin care s-a solicitat luarea măsurii. În vederea
asigurării contradictorialității dezbaterilor privind propunerea de ares la domiciliu precum și a unei
apărări concrete și efective judecătorul de drepturi și libertăți trebuie să asigure inculpatului și
avocaților acestuia posibilitatea de a studia referatul procurorului și dosarul de urmărire penală. La
prezentarea dosarului de către procuror, judecătorul de drepturi și libertăți stabilește termenul de
soluționare a propunerii de arest la domiciliu, fixând data 6 și ora la care soluționarea va avea loc. În
acest caz, propunerea procurorului trebuie soluționată în termen de 24 de ore de la data înregistrării
la judecătorul de drepturi și libertăți. Propunerea de arest la domiciliu se soluționează în camera de
consiliu de un singur judecător de drepturi și libertăți7, indiferent de natura infracțiunii, cu
participarea obligatorie a procurorului. Formularea unuei cerei de recuzare a judecătorului de
drepturi și libertăți desemnat să soluționeze propunerea e arest la domiciliu nu îl împiedică pe acesta
să se pronunțe asupra propunerii, în cazul în care cererea de recuzare este admisă judecătorul de
drepturi și libertăți care a soluționat-o va dispune și anularea tuturor actelor efectuate de judecătorul
incompatibil.

6
În cazul inculpatului aflat în stare de reținere, ziua și ora se comunică procurorului care are obligația de a asigura
prezența inculpatului în fața judecătorului de drepturi și libertăți.
7
În cazul în care legea impune necesitatea unui complet specializat față de natura infracțiunii ( de exemplu, infracțiunile
de corupție) sau de persoana inculpatului, judecătorul de drepturi și libertăți care soluționează propunerea de arest la
domiciliu trebuie să fie specializat în materia respectivă; nerespectarea regulii specializării nu atrage nulitatea absolută a
hotărârii pronunțate de un judecător din cadrul instanței competente dar poate ridica problema răspunderii disciplinare a
magistratului.

6
 În cazul în care se dispune măsura arestului la domiciliu organul de supraveghere dispune
efectuarea, periodic de vizite inopinate, în orice moment al zile la locuința inculpatului sau în
locurile stabilite prin încheierea judecătorului de drepturi și libertăți. Indiferent de soluția pronunțată
este obligatorie întocmirea minutei în doua exemplare originale iar împotriva încheierii prin care
dispune asupra propunerii de luare a măsurii se poate face contestație în 48 de ore de la pronunțare
pentru procurorul și inculpatul care au fost prezenți la pronunțare sau după caz de la comunicare
pentru procurorul și inculpatul care au lipsit. Dacă încheierea nu este atacată cu contestație acesta
restituie dosarul procurorului în termen de 24 de ore de la expirarea termenului de contestație. În
situația în care încheierea judecătorului de drepturi și libertăți de la prima instanță este atacată cu
contestație aceasta se depune la judecătorul de drepturi și libertăți care a pronunțat încheierea atacată
și se înaintează împreună cu dosarul cauzei, judecătorului de drepturi și libertăți de la instanța
superioară8 în termen de 48 de ore de la înregistrare. Contestația formulată împotriva încheierii prin
care s-a dispus luarea măsurii arestării la domiciliu nu este suspensivă de executare. În vederea
soluționării inculpatul se citează iar soluționarea se face în camera de consiliu și este contradictorie,
în prezența inculpatului, acordarea asistenței juridice fiind obligatorie. Judecătorul de drepturi și
libertăți soluționează contestația prin încheiere motivată care se pronunță în camera de consiliu.

3.2 Luarea măsurii arestului la domiciliu în cursul procedurii de cameră

preliminară
După trimiterea în judecată prin rechizitoriu a inculpatului cauza trece în mod obligatoriu în faza
de cameră preliminară. În această fază judecătorul de cameră preliminară poate din oficiu sau la
propunerea motivată a procurorului, să analizeze în cadrul acestei proceduri necesitatea luării
măsurii arestului la domiciliu a inculpatului. Procurorul poate formula propunerea de luarea a
măsurii arestului la domiciliu fie prin rechizitoriu, fie ulterior emiterii acestuia, printr-o propunere
separată, de asemenea, judecătorul de cameră preliminară poate pune din oficiu în discuție
necesitatea luării măsurii arestului la domiciliu. Dezbaterea necesității luării măsurii arestului la
domiciliu se face în camera de consiliu spre deosebire de regulie generale aplicabile procedurii de
cameră preliminară (procedură scrisă, desfășurată fără participarea inculpatului sau procurorului).

3.3 Luarea măsurii arestării la domiciliu a inculpatului în cursul judecății

Procurorul poate solicita, în cursul judecății luarea măsurii arestării preventive dar și instanța
8
Contestațiile împotriva încheierilor prin care judecătroul de drepturi și libertăți de la ICCJ dispune asupra propunerii de
arest la domiciliu se soluționează de un complet compus din doi judecători de drepturi și libertăți de la ICCJ.

7
poate din oficiu să pună în dezbatere publică necesitatea luării arestului la domiciliu a inculpatului.
Chiar și în cazul în care judecata în apel se defășoară ca urmare a căii de atac formulate de inculpat,
apreciez că, față de scopurile urmărite la dispunerea măsurii preventive privative de libertate, nu s-ar
putea considera că există un Arestul la domiciliu 15 impediment împotriva luării măsurii arestului la
domiciliu, nefiind aplicabil în acest context principiul non reformatio in peius.9
Împotriva încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară dipsune asupra arestului la
domiciliu se poate face contestație în termen de 48 de ore de la pronunțare pentru procurorul și
inculpatul care au fost prezenți la pronunțare, sau după caz de la comunicare pentru procurorul și
inculpatul care au lipsit de la pronunțare. Spre deosebire de soluționarea contestației în cursul
urmăririi penale sau în camera preliminară, în cursul judecății nu se prevede că în toate cazurile, este
obligatorie acordarea asistenței juridice pentru inculpat de către un avocat, ales sau numit din oficiu.

3.4 Verificarea legalității și temeiniciei arestului la domiciliu

Judecătorul de cameră preliminară trebuie să procedeze, din oficiu, în termen de 3 zile de la
primirea dosarului, la verificarea legalității și teminiciei arestului la domiciliu, înainte de expirarea
duratei măsurii preventive. Când procurorul dispune trimiterea în judecată a inculpatului arestat la
domiciliu, rechizitoriul, împreună cu dosarul cauzei, se înaintează judecătorului de cameră
preliminară de la instanța competentă, cu cel puțin 5 zile (termen de recomandare) înainte de
exiprarea duratei acesteia pentru a proceda la verificarea legalității și temeiniciei arestului la
domiciliu. Înainte de această verificare, judecătorul trebuie să analizeze dacă a fost depășită durata
maximă a măsurii preventive în cursul urmăririi penale (180 de zile) pentru ca în acest caz starea de
arest a încetat de drept. Judecatorul de cameră preliminară analizează legalitatea și teminicia
arestului la domiciliu în camera de consiliu, cu citarea inculpatului. Acesta are obligația, după luarea
măsurii să se prezinte în fața magistratului ori de câte ori este chemat. Absența inculpatului legal
citat nu împiedică dezbaterea.

3.5 Revocarea măsurii arestului la domiciliu

Este măsura procesuală prin care se poate revine asupra măsurii arestului la domiciliu dacă au
încetata temeiurile care au determinat-o ( dispariția tuturor temeiurilor de fapt și de drept ce au fost
avute în vedere la luarea, prelungirea sau menținerea măsurii) ori au apărut împrejurări noi din care
rezultă nelegalitatea măsurii.
9
Mihai Udoriu, Procedură Penala, Partea Generală, Conform Noului Cod de procedură penală, Ed. C. H. Beck,
București, 2014, pag 511.

8
 În cazul în care inculpatul încalcă cu rea credință măsura arestului la domiciliu sau obligațiile
care îi revin ori există suspiciunea rezonabilă că a săvârșit cu intenție o infracțiune pentru care s-a
dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, judecătorul de drepturi și libertăți,
judecătorul de cameră preliminară ori instanța de judecată, la cerera motivată a procurorului sau din
oficiu poate dispune înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura arestării preventive dacă aceasta din
urmă măsură este necesară și proporțională cu scopul urmărit.

4 CONCLUZII TEORETICE
Conform NCPP, măsura arestului la domiciliu constă în obligația impusă inculpatului, pe o
perioadă determinată, de a nu părăsi imobilul unde locuiește în mod statornic, fără permisiunea
organului judiciar care a dispus măsura sau în fața căuia se afla cauza și de a se supune unor
restricții stabilite de aceasta. Pe durata arestului la domiciliu, judecatorul de drepturi si libertati,
judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata impune inculpatului respectarea
următoarelor obligații:
 Să se prezinte în fața organului de urmărire penală a judecătorului de drepturi și libertăți,
a judecătorului de caeră preliminară sau a instanței de judecată ori de câte ori este
chemat;
 Să nu comunice, pe nicio cale, cu persoana vătămată sau membrii de familie ai acesteia
cu alți participanți la comiterea infracțiunii, cu martorii ori experții, precum și cu orice
alte persoane care nu locuiesc în mod obișnuit împreună cu el sau nu se află în îngrijirea
sa.
În schimb, în cazul în care inculpatul încalcă cu rea-credință masura arestului la domiciliu sau
obligațiile care îi revin ori există suspiciunea că a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune pentru care
s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, judecătorul sau instanța de judecată, la
cererea motivată a procurorului sau din oficiu, poate dispune înlocuirea arestului la domiciliu cu
masura arestării preventive.
Măsurile preventive sunt măsuri privative sau restrictive de libertate sau de drepturi care se pot
lua în cauzele penale în care există o suspiciune rezonabilă privind săvârșirea unei infracțiuni
pedepsite cu închisoarea, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se
împiedica sustragerea suspectului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la
executarea pedepsei.

9
5 PRACTICA INSTANȚELOR DE JUDECATĂ
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 222 alin. (1) și ale
art. 226 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Andreas-Alexandru Olariu în
Dosarul nr. 273/309/2018 al Judecătoriei Șimleu Silvaniei - Secția mixtă și care formează obiectul
Dosarului Curții Constituționale nr. 291D/2018.
2. La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului
Public, care solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens,
reține că autorul excepției nu formulează veritabile critici de neconstituționalitate cu privire la
normele procesual penale criticate, ci relevă aspecte referitoare la modul de interpretare și aplicare a
acestor prevederi în cursul procesului penal.

CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4. Prin Încheierea din 13 februarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 273/309/2018, Judecătoria
Șimleu Silvaniei - Secția mixtă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a
dispozițiilor art. 222 alin. (1) și ale art. 226 alin. (2) din Codul de procedură penală. Excepția a fost
ridicată de Andreas-Alexandru Olariu în soluționarea cererii de constatare a încetării de drept a
măsurii arestului preventiv, formulată în temeiul art. 241 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură
penală, respinsă prin Încheierea nr. 3 din 12 februarie 2018. În cauză, se susține că față de autorul
excepției a fost dispusă, în temeiul art. 226 alin. (2) din Codul de procedură penală, o măsură
privativă de libertate pe o durată de 37 de zile, compusă din 7 zile executate în arest la domiciliu, din
cele 30 de zile dispuse inițial, plus 30 de zile de arest preventiv.
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile
art. 222 alin. (1) și ale art. 226 alin. (2) din Codul de procedură penală, care nu permit luarea în
considerare a duratei privării de libertate dispusă prin măsura arestului la domiciliu pentru calculul
duratei de 30 de zile privind luarea măsurii arestării preventive (sau invers) în cursul urmăririi
penale, sunt neconstituționale în raport cu art. 23 alin. (2) din Constituție. Susține că singura
concluzie logică este că durata celor 30 de zile pentru care poate fi luată măsura arestării preventive
coincide cu aceeași durată de 30 de zile ce poate fi luată în cazul arestului la domiciliu, neputându-
se depăși acest termen de 30 de zile în nicio împrejurare, nepermițându-se cumulul aritmetic al celor

10
două măsuri identice ca natură și efect restrictiv. Invocă, în acest sens, considerente ale Deciziei
Curții Constituționale nr. 740 din 3 noiembrie 2015, potrivit cărora, „din perspectiva
naturii/substanței, măsura preventivă a arestului la domiciliu este similară cu cea a arestului
preventiv“.
6. Judecătoria Șimleu Silvaniei - Secția mixtă apreciază că prevederile criticate nu încalcă Legea
fundamentală. Reține, în acest sens, că inclusiv instanța de contencios constituțional, în
jurisprudența citată de autor, și instanța de la Strasbourg au evidențiat caracterul diferit, atât prin
prisma conținutului, cât și a intensității și efectelor celor două măsuri. Pe de altă parte, arată că
norma de drept constituțional cuprinsă în art. 23 alin. (5) face referire la arestarea preventivă, prin
prisma duratei maxime a acesteia, iar nu la altă măsură preventivă mai ușoară. Reține că în cazul
arestării preventive operează o privare totală de libertate, iar în cazul arestului la domiciliu, doar o
restrângere a dreptului la liberă circulație consacrat în art. 25 alin. (1) din Constituție. Faptul că
legiuitorul, ca urmare a declarării neconstituționalității art. 222 alin. (10) din Codul de procedură
penală prin Decizia nr. 740 din 3 noiembrie 2015, a modificat textul declarat neconstituțional în
sensul scăderii din durata maximă a arestării preventive ce se poate lua în cursul urmăririi penale a
duratei măsurii arestului la domiciliu, nu constituie temei pentru a constata caracterul
neconstituțional al interpretării prevederilor contestate în alt sens, contrar celui al deducerii din
durata arestării preventive a duratei măsurii arestului la domiciliu și invers. Subliniază că
paragrafele 20 și 28 din Decizia Curții Constituționale nr. 740 din 3 noiembrie 2015, invocate de
autor, au în vedere o altă stare de fapt și o situație premisă distinctă de cea prezentată în cauză. În
decizia precitată s-a cenzurat de către instanța de control constituțional excluderea din durata
maximă a arestării preventive luate în cursul urmăririi penale a duratei măsurii arestului la domiciliu
prin prisma similarității celor două măsuri preventive raportat la gradul de restrângere a exercițiului
la liberă circulație și a duratei măsurilor, prin comparație cu măsura controlului judiciar.
7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost
comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului,
pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.
8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au
comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile

procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr.
47/1992, reține următoarele:
11
9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d)
din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluționeze excepția de neconstituționalitate.
10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 222 alin. (1) și ale art. 226
alin. (2) din Codul de procedură penală, având următorul cuprins:
– Art. 222 alin. (1): „În cursul urmăririi penale, arestul la domiciliu poate fi luat pe o durată de cel
mult 30 de zile.“;
– Art. 226 alin. (2): „Arestarea preventivă a inculpatului poate fi dispusă pentru cel mult 30 de zile.
Durata reținerii nu se deduce din durata arestării preventive.“
11. În susținerea neconstituționalității normelor penale criticate, autorul excepției invocă încălcarea
atât a prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5), potrivit cărora respectarea Constituției, a
supremației sale și a legilor este obligatorie, ale art. 11 alin. (1) privind dreptul internațional și
dreptul intern, ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților
publice, fără privilegii și fără discriminări, ale art. 20 alin. (1) și (2) privind tratatele internaționale
privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) teza întâi, potrivit cărora părțile au dreptul la un proces
echitabil, și ale art. 23 alin. (5), potrivit cărora în cursul urmăririi penale arestarea preventivă se
poate dispune pentru cel mult 30 de zile și se poate prelungi cu câte cel mult 30 de zile, fără ca
durata totală să depășească un termen rezonabil, și nu mai mult de 180 de zile, cât și a dispozițiilor
art. 6 referitoare la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și
a libertăților fundamentale.
12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că arestul la domiciliu a fost
reglementat pentru prima dată în România prin Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură
penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010. Potrivit art.
202 alin. (4) lit. d) din Codul de procedură penală, arestul la domiciliu constituie o măsură
preventivă, alături de reținere, controlul judiciar, controlul judiciar pe cauțiune și arestarea
preventivă. Reglementarea acestei măsuri preventive se regăsește la art. 218-222 din secțiunea a 5-a
a cap. I din titlul V al părții generale a Codului de procedură penală. Potrivit art. 218 alin. (1) din
Codul de procedură penală, arestul la domiciliu se dispune de către judecătorul de drepturi și
libertăți, de către judecătorul de cameră preliminară sau de către instanța de judecată, dacă sunt
îndeplinite condițiile prevăzute la art. 223 din același act normativ, articol ce reglementează
condițiile și cazurile de aplicare a măsurii arestării preventive, și dacă luarea acestei măsuri este
necesară și suficientă pentru realizarea unuia dintre scopurile măsurilor preventive, prevăzute la art.
202 alin. (1), respectiv asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii
12
suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată și prevenirea săvârșirii unei
alte infracțiuni. Conform art. 222 alin. (1) din Codul de procedură penală, în cursul urmăririi penale,
arestul la domiciliu poate fi luat pe o durată de cel mult 30 de zile și poate fi prelungit, potrivit art.
222 alin. (2), fiecare prelungire neputând să depășească 30 de zile și putând fi dispusă numai în caz
de necesitate, dacă se mențin temeiurile care au determinat luarea măsurii sau au apărut temeiuri noi.
Potrivit art. 222 alin. (9) din Codul de procedură penală, durata maximă a măsurii arestului la
domiciliu, în cursul urmăririi penale, este de 180 de zile.
13. Termenele anterior reținute sunt reglementate, în mod similar, în cuprinsul secțiunii a 6-a a
capitolului I - Măsurile preventive al titlului V - Măsuri preventive și alte măsuri procesuale din
partea generală a Codului de procedură penală, secțiune ce reglementează, printre altele, condițiile și
cazurile în care poate fi luată măsura arestării preventive (art. 223 din Codul de procedură penală) și
durata acestei măsuri [art. 226 alin. (2) și art. 236 din Codul de procedură penală]. Potrivit art. 226
alin. (2) din Codul de procedură penală, arestarea preventivă a inculpatului poate fi dispusă, în
cursul urmăririi penale, pentru cel mult 30 de zile, iar, conform art. 236 alin. (2) din Codul de
procedură penală, prelungirea arestării preventive a inculpatului se poate dispune pentru o durată de
cel mult 30 de zile, aceasta poate fi prelungită de către judecătorul de drepturi și libertăți, fiecare
prelungire neputând depăși 30 de zile. Potrivit alin. (4) al aceluiași articol, durata totală a arestării
preventive a inculpatului în cursul urmăririi penale nu poate depăși un termen rezonabil și nu poate
fi mai mare de 180 de zile.
14. În ceea ce privește similitudinea celor două măsuri preventive menționate, Curtea Europeană a
Drepturilor Omului, prin jurisprudența sa, a stabilit că măsura arestului la domiciliu reprezintă o
măsură privativă de libertate, în accepțiunea art. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului
și a libertăților fundamentale. În acest sens sunt: Hotărârea din 2 august 2001, pronunțată în Cauza
Mancini împotriva Italiei, paragraful 17; Hotărârea din 28 noiembrie 2002, pronunțată în Cauza
Lavents împotriva Letoniei, paragraful 63, Hotărârea din 8 iulie 2004, pronunțată în Cauza Vachev
împotriva Bulgariei, paragraful 64; Hotărârea din 30 martie 2006, pronunțată în Cauza Pekov
împotriva Bulgariei, paragraful 73; Hotărârea din 7 noiembrie 2013, pronunțată în Cauza Ermakov
împotriva Rusiei, paragraful 238. Totodată, prin Hotărârea din 6 noiembrie 1980, pronunțată în
Cauza Guzzardi împotriva Italiei, paragrafele 93 și 95, instanța de la Strasbourg a statuat că privarea
de libertate poate îmbrăca diverse forme, nu întotdeauna asemănătoare cu închisoarea, acestea fiind
necesar a fi evaluate nu din perspectiva formei, ci a conținutului, cum ar fi obligația de a sta într-un
spațiu limitat, izolarea de societate și de familie, încetarea îndeplinirii îndatoririlor oficiale,
imposibilitatea contactului liber cu diferite categorii de persoane. De asemenea, prin Hotărârea din
13
28 noiembrie 2002, pronunțată în Cauza Lavents împotriva Letoniei, paragraful 64, Curtea
Europeană a Drepturilor Omului nu a contestat argumentul Guvernului conform căruia, pe durata
arestului la domiciliu al reclamantului și a spitalizării sale, condițiile create erau mai bune decât cele
din închisoare. Totuși, instanța europeană a reamintit că art. 5 din Convenție nu reglementează
condițiile privării de libertate. De fapt, noțiunile de „grad“ și „intensitate“, ce figurează în
jurisprudența organelor Convenției ca fiind criterii de aplicabilitate pentru art. 5 din Convenție,
vizează exclusiv nivelul restricțiilor legate de libertatea de deplasare, și nu diferența de confort sau
regim intern în diferitele locații privative de libertate.
15. Prin Decizia nr. 650 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 30 din 14 ianuarie 2015, Curtea a reținut că măsurile preventive sunt instituții de drept procesual
cu caracter de constrângere, având drept scop asigurarea unei bune desfășurări a procesului penal,
ele vizează starea de libertate a suspectului sau a inculpatului și au drept efect fie privarea de
libertate, fie restrângerea libertății de mișcare. De asemenea, prin Decizia nr. 361 din 7 mai 2015,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 419 din 12 iunie 2015, paragraful 20, Curtea
a reținut că atât persoanele aflate în arest preventiv, cât și cele aflate în arest la domiciliu se află într-
o formă de privare de libertate, iar din perspectiva naturii/substanței, efectelor, manierei de
executare și a intensității, a condițiilor și a cazurilor de luare a acestora, cele două măsuri reprezintă
o interferență majoră în dreptul la libertatea individuală a persoanei. Totodată, la paragraful 22 al
deciziei precitate s-a statuat că arestul la domiciliu reprezintă o măsură intruzivă ce poate afecta și
alte drepturi și libertăți fundamentale, respectiv libera circulație [art. 221 alin. (1) și (2) din Codul de
procedură penală], viața intimă, familială și privată [art. 221 alin. (9) și (10) din Codul de procedură
penală], dreptul la învățătură și munca și protecția socială a muncii [art. 221 alin. (6) din Codul de
procedură penală], reglementate în art. 25, 26, 32 și, respectiv, art. 41 din Constituție.
16. De asemenea, prin Decizia nr. 740 din 3 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 927 din 15 decembrie 2015, prin care s-a admis excepția de
neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 222 alin. (10) din Codul de procedură penală
sunt neconstituționale, Curtea a reiterat faptul că măsura arestului la domiciliu este similară cu
măsura arestării preventive, atât sub aspectul includerii lor în categoria măsurilor preventive, cât și
sub aspectul naturii lor privative de libertate, al identității cauzelor și condițiilor în care cele două
măsuri pot fi dispuse și al modului similar de dispunere și prelungire a lor. Curtea a reamintit, de
asemenea, lipsa importanței locului și a condițiilor în care cele două măsuri preventive sunt
executate, din perspectiva posibilității asimilării acestora. Prin aceeași decizie anterior citată, Curtea
a constatat că prevederile art. 222 alin. (10) din Codul de procedură penală, care nu permit luarea în
14
considerare a duratei privării de libertate dispuse prin măsura arestului la domiciliu pentru calculul
duratei maxime a măsurii arestării preventive a inculpatului în cursul urmăririi penale, sunt
neconstituționale. În motivarea soluției sale, Curtea a observat că art. 23 alin. (5) din Constituție face
referire doar la durata maximă a arestării preventive, fapt pe deplin justificat din perspectivă
cronologică, având în vedere că măsura arestului la domiciliu a fost reglementată, prin dispozițiile
Legii nr. 135/2010, ulterior revizuirii Constituției și că la data revizuirii Legii fundamentale singura
măsură preventivă privativă de libertate, în afara reținerii, era arestarea preventivă; însă a reținut că
norma constituțională analizată trebuie interpretată, în sens larg, ca limitând, pe parcursul urmăririi
penale, la 180 de zile durata maximă a arestării, indiferent că este vorba despre arestarea preventivă
sau despre arestul la domiciliu. Curtea a subliniat că această concluzie se impune, având în vedere
similitudinea celor două măsuri din perspectiva naturii și a substanței acestora, aspect stabilit atât de
instanța de control constituțional, cât și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin
jurisprudența invocată. Așadar, Curtea a constatat că legiuitorul constituant a avut în vedere, cu
prilejul reglementării art. 23 alin. (5) din Legea fundamentală, limitarea oricărei privări de libertate -
cu excepția reținerii, care beneficiază de o reglementare separată prin alin. (3) al aceluiași art. 23 - la
180 de zile. Curtea a conchis că a permite ca prin cumularea duratei celor două măsuri preventive
privative de libertate să se depășească limita maximă de 180 de zile înseamnă a se înfrânge
exigențele normei constituționale prevăzute la art. 23 alin. (5).
17. În aceste condiții, Curtea constată că susținerile autorului excepției sunt neîntemeiate, art. 222
alin. (10) din Codul de procedură penală - astfel cum a fost modificat prin art. I din Legea nr.
116/2016 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2015 pentru modificarea
Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 418 din 2 iunie 2016, ca urmare a publicării Deciziei Curții nr. 740 din 3 noiembrie
2015, precitată, în Monitorul Oficial al României, Partea I - prevăzând că „Durata privării de
libertate dispusă prin măsura arestului la domiciliu se ia în considerare pentru calculul duratei
maxime a măsurii arestării preventive a inculpatului în cursul urmăririi penale.“. Cu alte cuvinte,
Curtea reține că cele șapte zile executate în arest la domiciliu de către autorul excepției vor fi luate
în considerare pentru calculul duratei maxime a măsurii arestării preventive a acestuia în cursul
urmăririi penale, în acord cu prevederile constituționale ale art. 23 alin. (5), astfel cum au fost
interpretate de instanța de control constituțional prin Decizia nr. 740 din 3 noiembrie 2015, precitată.
18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din
Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate
de voturi,
15
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Andreas-Alexandru Olariu în
Dosarul nr. 273/309/2018 al Judecătoriei Șimleu Silvaniei - Secția mixtă și constată că dispozițiile
art. 222 alin. (1) și ale art. 226 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport
cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Șimleu Silvaniei - Secția mixtă și se publică în Monitorul Oficial
al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 2 iunie 2020.

6 BIBLIOGRAFIE
I. Tratate, monografii, cursuri universitare și alte lucrări de specialitate
1. ANASTASIU CRIŞU, Drept procesual penal, Ediţia a 4-a, Editura Hamangiu, 2013
2. ION NEAGU, Tratat de procedură penală, Ediţia a III-a, revăzută şi adăugită, Editura
Universul Juridic, 2013;
3. ANDREI ZARAFIU, Procedură penală, Editura C.H. Beck, 2013
4. CORNELIU BÂRSAN, Convenția Europeană a drepturilor omului, Comentariu pe articole,
Ed. C.H. Beck, București
5. MIHAI UDORIU, Procedură Penala, Partea Generală, Conform Noului Cod de procedură
penală, Ed. C. H. Beck, București, 2014
II. Acte normative
1. LEGE nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, Publicată
în MONITORUL OFICIAL nr. 844 din 15 septembrie 2004
2. LEGE Nr. 303 din 28 iunie 2004, Republicată privind statutul judecătorilor şi procurorilor
III. Surse Internet
1. www.legalis.ro
2. www.avocatnet.ro

16