Universitatea de Stat Din Moldova Facultatea de Drept: Referat
Universitatea de Stat Din Moldova Facultatea de Drept: Referat
Universitatea de Stat Din Moldova Facultatea de Drept: Referat
FACULTATEA DE DREPT
CURSUL
DREPT CIVIL. DREPTURILE REALE PRINCIPALE
REFERAT
Buzdugan Nicoleta
Grupa 2007, anul II
13.10.2021
Chișinău - 2021
2
CUPRINS
INTRODUCERE ..................................................................................................................... 3
CONCLUZII .......................................................................................................................... 19
BIBLIOGRAFIE ................................................................................................................... 20
INTRODUCERE
3
CAPITOLUL I.
CONSTITUIREA DREPTULUI DE SERVITUTE
În dependenţă de sistemul juridic, servituţile pot fi constituite prin fapte juridice,
deoarece, atît în cazul cînd privim servitutea ca un raport juridic, cît şi ca un drept subiectiv,
ea are la baza apariţiei sale fapte juridice. Servituţile se creează ca urmare a acţiunilor
proprietarilor de imobile, a unor anumite sau acţiunilor părţilor, chiar şi în cazul în care
lipseşte intenţia de a crea o servitute.
Deseori, servitutea se creează în temeiul unei hotărîrii judecătoreşti. De asemenea, în
dependenţă de sistemul juridic, acţiunile de creare a unei servituţi sunt fie înţelegeri scrise
sau verbale, fie rezultatul clar al unor atare servituţi, care indică asupra creării servituţii, sau
alte acţiuni ale persoanelor care, în instanţa de judecată, pot fi calificate ca săvîrşite cu
intenţia de a crea o servitute.
Există trei moduri de stabilire a servituţii derivînd din fapta omului. Astfel, conform
prevederilor art. 642 din Codul civil,1 modurile de a stabilire a acestor servituţi sunt:
a) prin destinaţia stabilită de proprietar;
b) prin act juridic;
c) prin uzucapiune.
Modul de stabilire prin acte juridice este un mod general de dobîndire a servituţilor
derivînd din fapta omului, deoarece se aplică la toate servituţile, fie ele continue sau
necontinue, aparente sau neaparente. Celelalte două moduri se aplică numai la anumite
categorii de servituţi derivînd din fapta omului.
1
Monitorul Oficial, nr.82-86 din 22.06.2002.
5
eventuale parcelări, instituie imediat natura, scopul şi situaţia servituţii unei părţi din imobil
în favoarea altor părţi”.
Constituirea unei servituţi prin destinaţia proprietarului presupune reunirea mai
multor condiţii:
1) fondurile divizate trebuie să fi aparţinut la origine aceluiaşi proprietar;
2) intenţia proprietarului de a stabili implicit o servitute între o parte a imobilului
său în profitul altei părţi trebuie să fie cert stabilită;
3) amenajarea constitutivă a servituţii trebuie să fi fost făcută de proprietarul
originar sau, cel puţin ultimul proprietar comun trebuie să menţină amenajarea constitutivă
a servituţii de la momentul separării fondurilor, dacă aceasta nu a fost stabilită de el însuşi;
4) numai servituţile aparente care se relevă printr-o amenajare exterioară vizibilă
sunt susceptibile a fi stabilite prin destinaţia proprietarului.2
5) în ipoteza unei servituţi discontinue, cel ce o invocă trebuie să probeze că
actul de separare al fondurilor nu conţine nici o dispoziţie contrară menţinerii servituţii.
Este necesar ca, în cazul stabilirii servituţii prin destinaţia proprietarului, starea de
fapt să aibă caracter perpetuu. În acest sens, amintim Decizia Secţiei civile a Curţii
Supreme de Justiţie Române nr. 783 din 6 iunie 1969, 3 potrivit căreia “destinaţia
proprietarului poate ţine loc de titlu dacă are caracter permanent şi îşi are aplicare numai în
cazul în care ambele imobile au constituit un singur fond, aparţinînd aceluiaşi proprietar,
servitutea luînd naştere în momentul despărţirii fondurilor”.
De asemenea, cînd proprietarul a scindat fondul în două terenuri, dar şi-a păstrat
proprietatea asupra unei porţiuni de teren, lăsînd, prin semne vizibile, drum de trecere
pentru locul înfundat, va crea, în favoarea acelui loc o servitute de trecere de care se va
folosi.
Prin prisma articolului 643 din Codul civil, al Republicii Moldova, nu se pot constitui
prin destinaţia proprietarului decît servituţile continue şi aparente.
În practică însă, cele mai diverse cazuri vizează divizarea imobilului de către
proprietar, lăsînd prin semne vizibile drum de trecere pentru locul înfundat, după care
înstrăinează proprietatea uneia dintre cele două parcele.
De aceea, doctrina şi practica cea au statuat ca servitutea să fie aparentă şi nu
continuă au recunoscut şi în aceste cazuri servituţi stabilite prin destinaţia proprietarului.
Legislaţia Republicii Moldova, inclusiv Codul civil, (art. 431 alin. (3)),
reglementează modul de constituire, utilizare şi stingere a dreptului de servitute şi, totodată,
stipulează că pentru existenţa servituţilor ele trebuie înregistrate în modul corespunzător de
către organele cadastrale în registrul bunurilor imobile. Astfel, în conformitate cu Legea nr.
2
Tribunalul de mare instanţă, Franţa, Aix-En-Provence, 1-er chapitre, 2 nov., 1989.
3
Decizia Secţiei civile a Curţii Supreme de Justiţie Române nr. 783 din 6 iunie 1969, p. 19.
6
4
1543-XIII din 25 februarie 1998, privind cadastrul bunurilor imobile, la art. 45 este
stabilit că înregistrarea dreptului de servitute se efectuează fie în baza cererii depuse de
proprietarul bunului imobil sau de persoana în folosul căreia se constituie dreptul de
servitute, fie în temeiul înştiinţării organului de stat în baza hotărîrii căruia a fost instituit
dreptul de servitute.
Pentru înregistrarea servituţii se prezentă următoarele documente privind instituirea
servituţii:
- contractul încheiat în modul corespunzător;
- hotărîrea autorităţii administraţiei publice locale privind pămîntul care se află
în proprietate publică;
- hotărîrea instanţei de judecată.
Prin hotărîre a instanţei de judecată servitutea se constituie în caz de necesitate.
Determinarea necesităţii însă poate fi subiectivă şi de aceea, poate crea situaţii de conflict.
Necesitatea trebuie să fie determinată cu rigurozitate în absenţa deplină a unor
alternative, fie în existenţa unei posibilităţi, dar a cărei exercitare duce la imposibilitatea
folosirii bunului la destinaţie sau necesită cheltuieli considerabile.
4
„Monitorul Oficial al Republicii Moldova”, nr. 44-46, 1998.
7
tuturor regulilor testamentului. Dacă este constituită cu titlu oneros între vii, actul
constitutiv va putea fi sub semnătură privată.
întîlnesc frecvent în raporturile dintre vecini şi se pot confunda, prin aparenţa lor, cu
exerciţiul unei servituţi. Cînd astfel de acte de folosinţă asupra imobilului altuia sunt rare
sau nu tulbură decît foarte puţin pe proprietarul imobilului, acesta le îngăduie, de obicei,
pentru a păstra relaţii de bună vecinătate.
Dacă ar fi în primejdie să vadă transformate în obligaţii şi servituţi orice acte pe care
le îngăduie vecinului din spirit de toleranţă, atunci toţi proprietarii ar lua măsurile cele mai
drastice pentru a-şi păzi fondurile şi nu ar mai îngădui nici un act de folosinţă, oricît de
neînsemnat, în favoarea vecinilor.
O mare parte din doctrina franceză decidea că este suficient ca lucrările să fie făcute
pe fondul inferior, fiindcă legea nu specifică necesitatea de a fi făcute pe fondul aservit, iar
în acest sens sunt şi lucrările pregătitoare ale Codului Napoleon. Jurisprudenţa franceză însă
se pronunţă în sens contrar, considerînd că numai lucrările făcute pe fondul aservit
constituie o încălcare a drepturilor proprietarului izvorului, şi că numai ele pot conduce la
prescripţia unei servituţi asupra izvorului.5 Astăzi, controversa este stinsă în Franţa prin
Legea din 8 aprilie 1898, care a modificat şi completat cuprinsul anterior în sensul soluţiei
jurisprudenţiale (noul Cod civil francez art. 642 alin. 2).
5
Curtea de Casaţie franceză, Hotărîrea din 5 iulie 1893.
10
CAPITOLUL II.
EXERCITAREA DREPTULUI DE SERVITUTE
în acest sens, nu însă de un administrator al bunurilor altuia, nici convenţional, nici legal.
Pentru a stabili o servitute prin fapta omului este necesar ca proprietarul imobilului aservit
să aibă capacitatea de a înstrăina cu titlu oneros sau gratuit, întrucît stabilirea unei servituţi
înseamnă înstrăinarea parţială a proprietăţii.
de servitute. Astfel, în cazul unei servituţi de trecere, dacă imobilul aservit se împarte în aşa
mod încît drumul pe care se făcea trecerea străbate toate parcelele, atunci fiecare parcelă va
suporta o servitute de trecere. Dacă însă servitutea se exercita doar pe o parte din imobil
aservit, atunci, la împărţirea imobilului, ea nu va greva decît parcela sau parcelele din acea
parte.
Astfel, dacă drumul pe care se face trecerea cade în întregime într-o singură parcelă,
servitutea de trecere sau de luare a apei va greva numai parcela care cuprinde drumul sau
fîntîna, iar toate celelalte parcele rămîn libere.
Regula neagravării servituţii prin împărţirea imobilului, se aplică, de asemenea, în
toate cazurile cînd, printr-o înstrăinare, se înmulţesc proprietarii dominanţi. Regula aceasta
este generală şi se aplică oricare ar fi modul prin care a fost stabilită servitutea.
b) Proprietarul imobilului dominant este obligat să repare daunele aduse
proprietarului imobilului aservit (art. 648 alin. 2). Deşi, în cazul de faţă, nu se subliniază
expres că aceste daune sunt aduse prin exercitarea dreptului de servitute, acest fapt logic se
prezumă. Obligaţia de reparare a daunelor cauzate proprietarului imobilului aservit poate fi
distribuită între doi sau mai mulţi proprietari ai imobilelor dominante, dacă servitutea a fost
constituită în favoarea acestora.
Exercitarea abuzivă a servituţii poate justifica, din partea titularului imobilului
aservit, să solicite desfiinţarea lucrărilor şi, dacă este cazul, chiar daune - interese.
c) Obligaţia de a nu face nimic de natură a agrava servitutea. Dacă proprietatea
pe care s-a stabilit servitutea s-ar împărţi, servitutea ar rămîne tot aceeaşi pentru fiecare
parte.
Atunci cînd imobilul dominant are mai mulţi coproprietari, fiecare dintre aceştia va
trebui să exercite astfel servitutea, încît să nu împovăreze imobilul aservit (de exemplu, în
cazul unei servituţi de trecere, fiecare coproprietar nu va putea pretinde un alt loc de
trecere).
6
Tribunalul Regional Galaţi. Decizia civilă nr. 518 din 1959. În: „Legalitatea populară”, 1960, nr. 9, p. 123.
17
antrenate direct sau indirect în raportul de servitute. Drept temei, intentarea acţiunilor
relative la protecţia drepturilor şi intereselor legale ale acestora pot servi atît normele
juridice din cadrul servituţii, cît şi normele din cadrul dreptului de proprietate, uzufruct,
superficie etc.
Considerăm că normele Codului civil în materie de servitute, cuprinde în
reglementările sale majoritatea aspectelor raportului juridic care se referă la dreptul de
servitute, protejînd, în mod echitabil, interesele persoanelor antrenate direct sau indirect în
relaţiile sociale în cauză.
19
CONCLUZII
Concluzionând asupra lucrării în întregime, pot spune că studiul efectuat este un punct
de cotitură în dezvoltarea gândirii juridice autohtone în problema vizată.
Servitutea are multe particularităţi comune cu dreptul de vecinătate. Şi într-un caz, şi
în altul, obiectul reglementărilor îl constituie relaţiile sociale dintre vecini. Mai mult decât
atât, unele norme ale dreptului de servitute conţin elemente identice cu cele ale dreptului de
vecinătate. Dacă ar fi să comparăm normele acestor două instituţii juridice, am observa că
dreptul de vecinătate cuprinde în reglementările sale o gamă mai largă de relaţii sociale decît
dreptul de servitute. În pofida unor particularităţi comune, servitutea şi dreptul de vecinătate
sînt instituţii juridice diferite.
Toate aceste caracteristici sînt necesare şi binevenite, pe de o parte, pentru perceperea
teoretică a acestei instituţii juridice şi pentru buna aplicarea normelor acesteia, iar pe de alta,
pentru buna cunoaştere a normelor juridice de către public, prin a căror respectare conştientă,
aceste norme se realizează în mod firesc. Structurată după un plan bine chibzuit, lucrarea ne-a
permis să analizez această instituţie juridică şi să-i reflect evoluţia începînd cu dreptul privat
roman şi terminînd cu reglementările din Codul civil în vigoare al Republicii Moldova.
Graţie faptului că nu numai în Codul civil al Republicii Moldova, ci şi în codul similar
al altor state, la baza reglementărilor servituţii se află principiile dreptului privat roman, am
analizat în plan comparat reglementările corespunzătoare ale acestei instituţii, care se
deosebesc de la ţară la ţară doar prin gradul diferit de detaliere a categoriilor respective de
relaţii sociale.
20
BIBLIOGRAFIE
1. Codul Civil al Republicii Moldova, adoptat prin Legea Republicii Moldova nr.1107-
XV din 06.06.2002, în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.82-86 din
22.06.2002;
2. Tribunalul de mare instanţă, Franţa, Aix-En-Provence, 1-er chapitre, 2 nov., 1989;
3. Decizia Secţiei civile a Curţii Supreme de Justiţie Române nr. 783 din 6 iunie 1969,
p. 19;
4. „Monitorul Oficial al Republicii Moldova”, nr. 44-46, 1998;
5. Tribunalul Regional Galaţi. Decizia civilă nr. 518 din 1959. În: „Legalitatea
populară”, 1960, nr. 9, p. 123;
6. Baieș Sergiu și Roșca Nicolae, Drept Civil. Drepturile reale principale, ed. a III-a,
Chișinău, Editura ,,Tipografia Centrală”, 2016;
7. Buruiană Mihai, et al., Comentariul Codului civil al Republicii Moldova, Chişinău,
Editura ARC, 2005.