Comedia

I.L. Caragiale

O scrisoare pierdută

Caracterizarea personajului principal

INTRODUCERE

Perioada marilor clasici reprezintă etapa de efervescență culturală românească. Despre aceasta
G. Ibrăileanu afirma că, aflată la intersecția a trei curente literare : clasicismul, romantismul și realismul,
„duce cultul formei până la exagerare” .

Realist clasic, Caragiale este socotit un Moliere al românilor, „cel mai mare creator de viață din
întreaga noastră literatură” G. Ibrăileanu. Acesta crează personaje memorabile, evocări ale unor tipuri
umane eterne.

Capodopera dramaturgiei noastre, comedia „O scrisoare pierdută” , a fost prezentată prima

dată pe scena Teatrului Național București în anul 1884.

CELE PATRU ELEMENTE

Tema operei lui Caragiale este parvenitismul, expus prin redarea vieții publice și de familie a
unor personaje comice. Creația lui Caragiale pune în valoare tema prin prezentarea discrepantelor
majore dintre „a părea” (aparența) și „a fi” (esența).

Viziunea asupra lumii pe care Caragiale o expune în opera sa este un critică. Cu scopul corectării
moravurilor societății, această operă comică stârnește râsul, pedepsind astfel greșitele deprindere ale
oamenilor.

Titlul unei opere este un element paratextual care ghidează lectura cititorului, formând un
orizont al așteptării. Titlul comediei lui Caragiale este semnificativ, redă esența și circumscrise tema
operei, referindu-se la pretextul în jurul căruia evoluează evenimentele – pierderea scrisorii. Articolul
nehotărât „o” din titlu arată atât benalitatea cât și repetabilitatea evenimentului, atât în operă, cât și în
realitate.

Sursa de inspirație pentru opera lui I.L Caragiale este viața politică a anului 1883. În acel an,
problematica revizuirii constituției a schimbat partidul liberal în două grupări: cea moderată, condusă de
I.C. Brătianu si cea radicală, condusă de C.A Rosetti. Acest fapt împreună cu farsa unor alegeri petrecute
în acel an a condus la nevoia satirizării evenimentelor, cu scopul corectării greșelilor clasei politice.

Sursa de haz o reprezintă contrastul dintre desfășurarea conflictului și rezolvarea lui. Ridicolul
este subliniat de intransigența Tensiunea dramatică și puterea conflictului sunt susținute gradat prin
înlănțuirea evenimentelor care conduc spre rezolvarea conflictului, în finalul piesei și prin tehnica
amplificării treptate a conflictului (tehnica „bulgărelui de zăpadă”).
 STATUTUL PERSONAJULUI

Zaharia Trahanache este unul dintre personajele centrale ale comediei lui I.L. Caragiale. Acesta
apare atât în ipostaza încornoratului simpatic, cât și în cea a politicianului abil. Soțul lui Zoe, aceasta face
parte din triunghiul conjugal prezentat în opera. Personajul din „enteres” sau din diplomație, refuza să
creadă în autenticitatea scrisorii de amor. Trahanache are un rol important pe scena politică a operei,
este un „stâlp” al puterii locale și se găsește în rivalitatea politică cu diverse personaje, precum
Cațavencu.

Zaharia Trahanache se înscrie în seria politicienilor fără scrupule conturați de Caragiale. Ceea ce
îl singularizează în seria eroilor lui Caragiale este percepția contradictorie asupra personajului: acesta
poate fi văzut ca încornoratul ridicol, naiv și ticăit sau tipul abil, care sub masca naivității accepta
adulterul pentru a își putea păstra puterea și influența politică.

TRĂSĂTURILE PERSONAJULUI

Trahanache este caracterizat amplu în opera, în mod direct, de către autor, prin didascalii și de
către alte personaje, dar și indirect, prin fapte, vorbe, gesturi, nume, importante în caracterizarea
personajelor din comedia lui Caragiale sunt și tipurile de comic utilizate.

Portretul său fizic al lui Trahanache este neprecizat. Astfel, personajului i se dă o notă de
generalitate, arătându-se ca asemenea lui Trahanache pot fi mulți, în literatura, dar mai ales în viața
reală.

Portretul moral al personajului este unul conturat în maniera realistă, prin acumularea de detalii
semnificative. Acesta este conturat atât în maniera directă, cât și indirectă.

Numele personajului este unul simbolic, după cum observă G. Ibrăileanu în „Numele proprii în
opera comică a lui Caragiale”. În acordarea numelui personajului, autorul apelează la comicul de nume.
Prenumele „Zaharia” sugerează zahariseala, ticăiala. Numele „Trahanache”, fiind derivat de la
substantivul trahana – coca moale, sugerează maleabilitatea. Personajul este ușor manipulat, spre
exemplu de către Zoe: „te aleg, eu și cu bărbatul meu”.

Zaharia Trahanache este direct caracterizat, de către autor, prin didascalii. În lista de personaje
Trahanache primește cele mai multe titluri, fiind „prezidentul” mai multor „comitete și comiții”. Acest
fapt ar arăta că Trahanache este cel mai vechi personaj de pe scena politică a operei și că el este, astfel,
foarte abil, nu un oarecare încornorat.

Caracterizarea directă realizată de alte personaje, este de asemenea relevantă în conturarea

portretului moral al personajului. Adesea, alte personaje de pe scena politică a operei și că el este,
astfel, foarte abil, nu un oarecare încornorat.

Caracterizarea directă realizată de alte personaje este de asemenea relevantă în conturarea

portretului moral al personajului. Adesea, alte personaje i se adresează lui Trahanache prin apelativul
„Venerabile”, caracterizându-l direct. În cazul rivalului politic, Cațavencu, acest apelativ poartă o notă de
ironie. Totuși, cum este folosit și de alte personaje, cum ar fi Farfuridi, acest „venerabile” se dovedește
ca arată și respectul personajelor, pentru puterea politică a lui Trahanache. Inteligent, Trahanache este
enervat de această formulare, utilizată excesiv: „venerabile-n sus, venerabile-n jos”. Astfel, se observă ca
personajul vede mai departe de politețurile celorlalți, înțelegând întru totul schemele politice ce se
petrec în jurul său.

Caracterizarea indirectă a lui Trahanache îl înfățișează pe acesta ca fiind un personaj calm,

imperturbabil, dând dovadă de viclenie rudimentară, însă eficientă. Acesta poate fi considerat un
maestru al politicii și al șantajului, într-o „sotietate fără moral și fără printip”.

Zaharia se dovedește a fi disimulativ, putându-se amuza teribil pe seama prietenului său,

Tipătescu, într-o scenă semnificativă din incipitul operei. Spunându-i despre arma de șantaj a lui
Cațavencu, Zaharia observă panica lui Tipătescu și râde, în timp ce îi dă veștile, în timp ce Tipătescu se
comportă „turbat”. De altfel, Trahanache continua să se amuze pe seama lui Tipătescu și după plecarea
acestuia, în aparte: „....aminteri bun băiat”.

Ticăiala este definitorie pentru acest personaj, fapt sugerat prin prenumele Zaharia, care denotă
zahariseala, ramolismentul si de formula stereotipă „Aveți puținică răbdare”, rostită adesea de personaj.
Pe de-o parte, se poate considera ca acesta ticăiala ar fi un indicator al bătrâneții sau al lipsei de
capacitate intelectuală. Totuși, acest „Aveți puținică răbdare” al personajului îl ajuta adesea să se
gândească la un răspuns potrivit sau la o strategie. Astfel, spre exemplu, când Cațavencu expune arma
șantajului, Trahanache este cel care îl găsește pe acuzant cu „alta și mai boacana”.

O altă trăsătură importantă, conturată indirect, a lui Zaharia, este maleabilitatea. Aceasta îl ajută
foarte mult pe scena politică, în consolidarea puterii. Trahanache știe de asemenea jocul politic,
mulându-se pe orice situație. La numărarea persoanelor cu drept de vot, spre exemplu, spre exemplu,
Trahanache se gândește că i-ar putea înscrie și pe cei care nu ar avea dreptul, dacă aceștia ar vota
favorabil. De asemenea, el este cel care reacționează cel mai rapid, la ordinele de la centru: „Noi votăm
pentru candidatul pe care-l pune pe tapet partidul întreg”. Chiar mai mult Trahanache dorește să se
asigure candidatul transmis de la centru că va fi ales prin „unanimitate”, „nu majoritate”.

În finalul operei, Trahanache dovedește și faptul că posedă un simț al umorului vast, la masa
spunând că nu are prefect, pentru a-l speria pe Tipătescu, iar apoi adăugând „am prieten”. Trahanache
se înscrie astfel în triunghiul conjugal (comic de situație), însă aparenta naivitate a soțului înșelat este de
fapt o disimulare conștientă.

OPINIA

În opinia mea, Zaharia Trahanache este un personaj riguros construit, memorabil, care
impresionează puternic. Lumea eroilor lui Caragiale este una în care „scopul scuză mijloacele”, principiu
după care acționează si Trahanache. El este deosebit de abil. În timp ce celelalte personaje stârnesc
hazul încercând să pară mai puțin decât este, ascunzându-și calitățile în spatele aparentei întruchipări a
„încornoratului simpatic”.

CONCLUZIA

Mare moralist clasic si observator lucid al realității, I.L. Caragiale dorește să combată viciile
oamenilor prin comedia sa, punându-le în față o oglindă. Prin ras, acesta pedepsește moravurile –
„ridendo câștigat mores”. Prin personajul său, Zaharia Trahanache, I.L. Caragiale rămâne fidel propriei
ideologii conform căreia cuvântul este cea mai sinceră exprimare a gândirii, modul cel mai direct de
demascare a prostiei, inculturii, demagogiei și fariseismului: „nimic nu arde pe ticăloși mai mult ca
râsul”.