Peştii cartilaginoşi (au scheletul cartilaginos) au apărut cu peste

400milioane de ani în urmă . Majoritatea depun ouă(acoperite cu o coajă

chitinoasă rezistentă),care conţin o cantitate mare de galbenuş. Se
cunosc circa 630de specii grupate în subclasele holocefali şi
elasmobranhieni.
Holocefalii actuali sînt reprezentaţi de circa 30 specii de chimeriforme.
Cel mai cunoscut este peştele chimere-europeană, întîlnit în marea
Barenţ(partea de sud-est). Are corpul golaş,pînă la 1,5m lungime, cu o
coadă filiformă, datorită căreia acest peşte e numit şi şobolan-de-mare.
Îşi depune ouăle în nişte capsule fusiforme de pînă la 18cm lungime.
Chimera-europeană este apreciată pentru grăsimea din ficat, care se
foloseşte ca substanţă medicamentoasă.
Elasmobranhienii actuali cuprind peşti din ordinul rechini(circa
250specii) şi ordinul batoidei(circa 350specii).
Peştii osoşi (au scheletul osos) cuprind subclasele de peşti
sarcopterigieni şi actinopterigieni.
Sarcopterigienii la rîndul lor se împart în peşti dipnoi şi peşti
crosopterigieni. Peştii dipnoi se cunosc din Devonian; majoritatea lor
au dispărut de acum. În prezent există doar 6 specii reprezentanţi ai
genurilor neoceratod, lepidosiren şi protopter. Singura specie din primul
gen-Neoceratodul se întîlneşte în Australia de nord-est; 4specii de
Protopter-în Africa; peştele Lenidosiren în bazinul Amazonului.
Protopterii şi lenidosirenii se pescuiesc. Neoceratodul este ocrotit de
lege.
Crosopterigienii se cunosc din Devonian şi au dispărut aproape în
întregime în Cretacicul superior. Ei sînt consideraţi strămoşii ai
vertebratelor terestre. Unicul reprezentant actual al crosopterigienilor
este Latimeria, care are corpul pînă la 1,80cm lungime, masa de pînă la
95kg şi o coloraţie albastră-metalică. Ea este un animal
ovovivipar.Trăieşte în regiunea insulelor Komore. Primul exemplar de
Latimeria a fost prins în anul 1938 lîngă Africa de Sud(unde a ajuns
întîmplător).
Dintre actinopterigieni cei mai răspîndiţi şi mai cunoscuţi sînt
teleostenii sau peştii osoşi propriu-zişi,care numără peste 20.000 de
specii actuale. Ei au apărut circa 200milione de ani în urmă.Unii trăiesc
în apele marine(scrumbiile, peştii-zburători ş.a.), iar alţii populează
apele dulci (salmoniformele, cipriniformele, unele specii de perciforme
şi siluriforme). Şi printre peştii osoşi există peşti electrici, de exemplu:
anghila-electrică, somnul-electric ş.a. Ei au organe electrice care produc
descărcări electrice la tensiuni de 350-650 volţi. Cu ajutorul lor peştii îşi
ameţesc victima sau sperie duşmanii.
Peştii osoşi au corpul de forme variate:de fus(scrumbia,somnul),de
săgeată(zărganul,ştiuca), de şarpe(anghila),de ac(acul-de-
mare),turtit(plătica,caracuda),de disc(cambula),de sferă(peştele-lu-
nă)ş.a. Peştii diferă mult şi după culoare, care totdeauna are un rol
protector. Speciile care populează păturile superioare ale apei au un
luciu argintiu(ocheana,sabiţa,scrumbia),cele care trăiesc la fundul apelor
nu au acest luciu, peştii abisali(de mare adîncime)au o culoare
roşietică,cafenie şi neagră-violetă, iar cambula poate sa-şi schimbe
culoarea după culoarea nisipului sau a scoicilor.
Unii peşti(cleanul,păstrăvul,somnul) sunt capabili să execute mişcări
foarte iuţi şi pot învinge cu uşurinţă curenţii puternici de apă, fapt care le
permite să trăiască în raurile de munte, să urce pe cursul lor superior
pentru a depune icre, străbătînd în acest scop praguri şi mici cascade de
apă. Cel mai mare rapid peşte este considerat tonul,care dezvoltă o
viteză de pînă la 90km pe oră.
Pestele sabie -traieste in Atlantic,Pacific,Marea Mediterana, Marea
Neagra(mai rar). Atinge 5 m lungime si 200kg greutate. Spatele e
albastrui inchis, abdomenul argintiu.E un peste rapitor, bun inotator.
Pestele arici- traieste in Marea Mediterana si in Oceanul Indian. Se
apara de dusmani cu tepi ca ai ariciului. Cand e in pericol, se umfla si
tepii de zbarlesc amenintator. I se spune arici de mare(peste lampion).
Pestele fluture- traieste in Africa tropicala si este singurul peste care
poate zbura.
Pestele arcas- traieste in apele dulci ale regiunii indochineze si poate fi
vazut in acvariile din Singapore. E un bibanel rotofei care, pentru a
prinde o insecta arunca spre acesta un jet de apa. In denumirea populara
mai poarta numele de catea, ciuca, mirlita etc., in functie si de marimea
acesteia.
Stiuca este un peste extrem de hraparet inghitind aproape orice-i iese in
cale. Este des intilnita in zonele cu ape linistite, limpezi, cu fund curat in
care abunda pestii mici. Locul preferat in care vineaza este la apa mica,
aproape de mal, printre tufisuri.
Sezonul favorit al pescuitului la stiuca este primavara, februarie-martie,
respectiv toamna de la sfirsitul lui septembrie pina la inghetul apei, cu
precadere in zilele innorate. Temperatura optima a apei, preferata de
stiuca, este de 17°C. Carnea de stiuca este deosebit de gustoasa ceea ce ii
confera stiucii o valoare economica ridicata. De asemenea, icrele sunt
foarte apreciate. In ultimul timp stiuca a fost pescuita intensiv fiind din
ce in ce mai rara in baltile de ses.
Şălăul (Stizostedion lucioperca)
In ţara noastră şalăul trăieşte in mod natural in bazinul acvatic Congaz.
Prin populare acestia pot popula si baltile isolate, dar adaptarea acestora
este mai dificila.
Salaul prefera apele limpezi unde isi poate urmari prada in voie.
Ca pentru orice peste rapitor, hrana este constituita din mici vietuitoare
acvatice si in special pestii mici. Salaul are corpul alungit, rotunjit,
subtiat mult spre coada, capul mare, gura larga. Are dinti ascutiti cu cate
doi colti ascutiti pe fiecare falca. Culoarea este verde-cenusie iar burta
este alba. Pe spate acesta prezinta 8-12 dungi. Salaul poate atinge o
lungime de pina la 1 m si 15 kg greutate. Dimensiunea minima permisa
pentru a retine salaul este de 50 cm. Reproducerea sa are loc primavara,
in lunile martie-aprilie.
Somnul (Silurus glanis)
Datorita valorii economice ridicate, somnul este unul dintre cei mai
ravniti pesti din tara noastra. Foarte raspindit in bazinul acvatic Stânca
Costeşti, iazuri si lacuri de acumulare, somnul atinge dimensiuni
impresionante fiind raportate cazuri de exemplare de peste 200 kg.
Reproducerea somnului are loc in perioada aprilie- mai; de retinut ca
icrele somnului nu sunt comestibile.
Somnul este un peste carnivor, fiind denumit si sanitarul baltilor datorita
predilectiei sale pentru vietatile moarte si aflate in putrefactie. Somnul
vineaza pesti, pasari, broaste si animale mici.
Crapul (Cyprinus carpio)
In tara noastra crapul traieste in general in ape de ses, in lacuri de
acumulare, in Nistru, in anumite rauri cu ape domoale si este unul dintre
trofeele cele mai ravnite de pescarii sportivi. In prezent exista mai multe
rase de crap (Romanesc, Salonta, Novac ...) care au un comportament
relativ asemanator si ca atare le vom discuta la modul global.
Crapul este un peste de talie mare, exemplarele mari depasind 35 kg.
Temperatura optima de hranire a crapului este de 19° C fapt pentru care
primavara si toamna sunt anotimpurile cele mai spectaculoase la
pescuitul crapului. Reproducerea are loc in aprilie-mai. Este un peste
care se hraneste atat cu vegetale, cat si cu viermi, insecte.
Crapul maninca pe fundul apei preferind zonele cu gropi, miloase.
Rechinii au existat inaintea dinozaurilor cam acum 265.000.000 de
milioane de ani, fiind foarte mari si avand tepi pe cap. Putine oase de
rechini au devenit fosile, dar in schimb dintii lor s-au fosilizat, fiind mai
mari de 12 cm; acesti rechini se numeau Megalodon, avand peste 24 m.
In zilele noastre rechinii nu au decat peste 5 m, variand de la o specie la
alta, unii fiind supli, vanatori si inotatori extrem de rapizi, care strabat
mari distante in fiecare an, dar altii fiind si mai grasi sau mai turtiti
petrecandu-si viata langa un tarm stancos sau langa un recif de corali.
Unii rechini au capetele ca niste ciocane, ca rechinul ciocan cu capul sub
forma de T,exact asa cum este capatul ciocanului. In timp ce rechinul
inoata, el isi balanseaza capul dintr-o parte intr-alta astfel incat sa poata
vedea de jur imprejur.
Rechinul somnoros este al doilea peste ca marime din lume. El inoata
cu gura deschisa ca sa prinda vietatile microscopice din mare. Rechinul
treierator are o coada lunga pe care o foloseste ca un bici agitand-o in
apa. Oamenii de stiinta cred ca aceasta ori ii blocheaza prada, ori strange
pestii intr-un grup compact pe care apoi rechinul-treierator il ataca.
Rechinul balena este lung de pana la 13 m si este cel mai mare peste.
Acest urias bland, fata de stramosul sau gigantic Megalodon care se
repezea la stramosii balenelor albastre cu monstruozitate, se hraneste in
mod pasnic, filtrand plante si animale mici luate din apa. Rechinul pitic
are o lungime de 15 cm, nu mai mare decat a unui peste de acvariu. De
fapt, jumatate dintre rechinii cunoscuti masoara mai putin de 1m.
Rechinul spiridus traieste pe fundul marii. Botul lui lung, sensibil, il
ajuta sa gaseasca orice prada din preajma fiind foarte stralucitor. Din
totdeauna rechinii si-au luat asupra lor vina de ,,mancatori de oameni
„ acest lucru fiind gresit aceasta faima au prins-o in drum, de la faimosul
film ,,Falci”. Majoritatea rechinilor nu se ating de oameni,constatandu-
se ca ei ataca omul doar daca confunda un inotator cu o foca sau cu o
alta prada.
Marele rechin alb este un enorm peste de prada, avand un extraordinar
simt al mirosului, cu care isi detecteaza prada de la 2 km si mai multe
randuri de dinti orientati catre interior.
Distributia: peste tot in lume in toate marile principale tropicale si
temperate calde, dar pare sa prefere apele de coasta adanci de peste 50
de metri. Cunoscut ca mancator de oameni, marele rechin alb este un
pradator oceanic cu putere si eficienta iesita din comun. Transforma
aproape orice inoata in mare - animal sau om. Este singurul rechin in
mod regulat cu prazi de sange precum focile si delfinii.
Astfel, nu este de mirare ca nu se sfiieste sa muste un om. Surprinzator
este unele victime au supravietuit atacului. Unul dintre motive este
tehnica de atac si de a fugi a rechinului: in loc sa isi devoreze imediat
victimele, el musca o data si apoi se departeaza. El poate sa se intoarca
pentru alta muscatura, dar pana atunci victima poate fi scoasa din apa de
salvatori. Ranile teribile provocate de o singura muscatura se dovedesc
adesea fatale.
E posibil ca notorietatea rechinului sa fi fost accentuata datorita acestui
fapt. Rechinul tigru, la fel de periculos, a mancat probabil la fel de
multi oameni, dar victimele lui nu au putut sa vorbeasca despre el.
Putine animale inspira atata teroare si asemenea fascinatie morbida ca
marii rechini albi. Prezentati in filme si in literatura ca ucigasi insetati de
sange, ei sunt considerati responsabili pentru cele mai multe cazuri de
atacuri de rechini, fatale sau aproape fatale. Legenda este cu siguranta
exagerata, dar fara indoiala marele rechin alb este printre cei mai
periculosi pradatori din lume.
Marele rechin alb aprtine grupului de rechini macrou, care include unii
dintre cei mai mari si mai rapizi pesti din lume. In mod tipic, acesti pesti
au corpul extrem de hidrodinamic si fusiform – gros la mijloc si
subtiindu-se pana intr-un punct spre spre cele doua capete.
Spre deosebire de alte tipuri de rechini, care inoata idoindu-si intregul
corp, marele rechin alb isi mentine corpul rigid si se propulseaza cu batai
rapide si puternice ale cozii – un sistem extrem de eficient care ii
permite rechinului sa atinga viteze de pana la 80 km/h cand se angajeaza
intr-un atac. Aceste viteze mari nu pot fi mentinute mai mult timp, dar
marele rechin alb se poate deplasa zile in sir cu viteza constanta de
aproximativ 3 km/h fara urma de oboseala. Aceasta se datoreaza
hidrodinamicii sale practic perfecte si proportiei relativ mari de muschi
rosii continuti de corpul sau. Acesti muschi sunt actionati printr-o
alimentare bogata cu sange oxigenat, ceea ce le permite sa functioneze
timp nelimitat cu efort redus. Acest lucru este vital pentru rechin,
deoarece el trebuie sa inoate continuu pentru a metine prin branhiile sale
un flux de apa cu continut de oxigen. El trebuie sa se deplaseze continuu
pentru a-si mentine nivelul in apa, care depinde exclusiv de portanta
generala, de fluxul apei peste inotatoarele sale pectorale lungi. Daca
rechinuls-ar opri din inotat, s-ar scufunda si s-ar ineca.
Practic, marele rechin alb isi petrece mare parte de viata deplasandu-se
alene prin largul oceanului, folosind atat de putina energie incat poate sa
inoate zile in sir, sau chiar saptamani, fara sa manance. Insa el se afla
mereu in alerta pentru potentialele sale prazi, folosind un arsenal de
simturi, printre care cele mai bine dezvoltate in regnul animal.