RELIEFUL GLACIAR IN ROMANIA

In prezent, ghetarii ocupa 16,24 milioane km2, ceea ce reprezinta 10 % din suprafata uscatului terestru. In conditiile
climatice actuale, ghetarii (al caror numar a fost estimat intre 70 000 si 200 000) sunt raspanditi pe glob la diferite
altitudini, din zonele polare pana la Ecuator. In zonele polare ghetarii ajung sa acopere, in intregime, relieful, cu o
mantie avand grosimi de mii de metri si detin aproximativ 99 % din suprafata ocupata de ghetari (de altfel, Antarctica si
Groenlanda sunt singurele regiuni acoperite cu mari calote glaciare). Spre Ecuator ocupa numai unele suprafete
restranse la circurile glaciare, situate in cei mai inalti munti. Dintre regiunile montane in care se gasesc ghetari se pot
enumera: Muntii Stancosi, Muntii Anzi, Alpii Scandinavi, Muntii Alpi, Muntii Caucaz, Podisul Pamir, Muntii Hindukus,
Alpii Noii Zeelande, Kilimandjaro, Ruwenzori etc.

Formarea ghetarilor este conditionata de existenta obligatorie a doua elemente climatice principale: temperaturi medii
coborate si o anumita cantitate de precipitatii. Exista regiuni unde temperaturile foarte coborate ar putea permite
formarea ghetarilor (de exemplu, in nordul Asiei), insa precipitatiile sunt insuficiente pentru aparitia si alimentarea
maselor glaciare.Valorile negative ale temperaturii contribuie la mentinerea aproape permanenta a apei in stare solida,
sub forma de zapada, firn (névé) a firnul este zapada din iernile precedente care nu s-a topit in cursul verii si gheata.
Trecerea de la o forma la alta are loc in urma unui fenomen complex de diageneza (totalitatea transformarilor fizice,
chimice, de structura si textura suferite de zapada, firn si gheata, in anumite conditii de temperatura, presiune etc.)

Se disting trei tipuri principale de ghetari :

a - calotele glaciare sau ghetarii continentali formeaza mari structuri de acumulare a ghetii, de dimensiuni, care
conventional depasesc cca 50.000 km2. Cele mai elocvente sunt gheturile Antarcticii, cu inaltimi (grosime) pana la
peste 4000 m in estul Antarcticii, iar cei mai mici ghetari de tip calota (continentali) apar in Canada-Arctica, Islanda si
Norvegia;

b - ghetari alpini cu cele doua tipuri: ghetari de vale si de circ sunt o categorie controlata de topografiile in care curg,
spre deosebire de calote sau panzele de gheta a caror curgere nu este influentata de topografie. Acesti ghetari sunt
caracteristici muntilor inalti, dar si mutilor josi din regiunile polare, depinde de linia zapezilor perene. In Carpatii
Romanesti s-au format astfel de ghetari in Pleistocen.

c - ghetari de self, considerati ca un subtip din categoria de ghetari continentali sau calota, ei floteaza pe apa si este
pierdut controlul curgerii lor asupra topografiei, iar gheta se poate raspandi liber. Unii dintre acesti ghetari pot atinge
dimensiunea suprafetei Frantei, asa cum sunt ghetarii Ross, Ronne, Filchner, din Antarctica.

Eroziunea realizata de gheaţa a fost pusă în evidenţă destul de târziu, abia în anul 1843, de către geologul elveţian
Agassiz, punând astfel bazele glaciologiei. Concret este vorba de acţiunea gheţarilor asupra reliefului din munţii înalţi şi
foarte înalţi. Aceştia, în deplasarea lor, sub acţiunea presiunii şi a frecării exercitate de masele mari de gheaţă, desprind
stâncile ce le stau în cale transportându-le la vale şi cu ajutorul lor, reuşesc să roadă şi netezească patul pe care alunecă,
creeând astfel forme de relief specifice denumite Căldări. Crestele care despart bazinele gheţarilor de vale sunt ascuţite
şi poartă denumirea de Custuri. Materialul astfel dezagregat şi transportat la vale poartă denumirea de Morene .
Circurile glaciare

Circurile glaciare se contureaza sub forma unor excavatii sau arii depresionare avand in linii generale un aspect
semicircular, semieliptic sau semioval, incadrate de versanti abrupti in interiorul carora se afla cantonat ghetarul. Ele
sunt cunoscute la noi sub numele de caldari sau zanoage. Circurile glaciare sunt marginite, lateral si spre amonte, de
abrupturi puternice si au fundul concav. Ele pot fi izolate, cu diametre de cativa zeci de metri, sau asociate in complexe
de circuri cu largimi de ordinul sutelor de metri. Formarea acestora se datoreste acumularilor de zapada din anumite
portiuni negative ale versantilor, transformarii zapezii in firn, presiunii si actiunii sculpturale exercitate de catre gheata
compacta.

Dupa forma si caracteristicile morfologice de detaliu, circurile glaciare sau caldarile glaciare pot fi: simple (nise, palnii)
sau in trepte, etajate, compuse (ingemanate). Raporturile lor cu structura au fost concretizate in circurile de tip
consecvente, subsecvent si obsecvent.zDupa topirea ghetii ele pot fi ocupate de lacuri sau tauri cum sunt de exemplu
Podragu, Capra, Balea din Muntii Fagaras, Iezerul din Parang, Bucura si Zanoaga din Retezat. Partea dinspre aval a
circurilor este inchisa si separata de valea glaciara printr-un prag sculptat in rocile in situ, numit zavor (verrou, rock-
bar). Pe aceasta spinare transversala, care asigura acumularea apei in spatele sau, se pot suprapune si alte materiale
morenaice. Cand zavorul este sectionat, apele din circ si din sectoarele adiacente se scurg, formand repezisuri si
cascade.

Valea Glaciară

Vaile glaciare, numite si trogh-uri, sunt sculptate de limbile de gheata si au aspectul unor adancituri rotunde si alungite,
cu profile transversale in forma de 'U' si cu profile longitudinale cu praguri si chiuvete de subsapare. Se mai intalnesc si
'vai glaciare compuse', care indica prezenta a doua sau mai multe generatii suprapuse, de dimensiuni tot mai reduse. Cu
alte cuvinte. intr-o vale glaciara larga s-a instalat o limba de gheata mai ingusta ce si-a adancit o noua albie. Contactul
dintre acestea este marcat printr-o serie de umeri care ne amintesc de terasele in roca ale vailor fluviale numite chiar
'umeri glaciari'.

O alta caracteristica importanta a vailor glaciare este aceea ca vaile secundare, modelate de limbi mici de gheata,
raman suspendate cu zeci si chiar sute de metri fata de albiile ghetarilor principali. Ca urmare a profilului longitudinal
ondulat, dupa topirea limbilor de gheata, in unele excavatii se formeaza lacuri de vale glaciara (de exemplu, Florica,
Viorica, Ana, Lia - din Muntii Retezat s.a.). Cu timpul chiuvetele de subsapare se colmateaza, vaile capata albii in trepte,
iar raurile care le dreneaza prezinta frecvente cascade si repezisuri situate in dreptul fostelor praguri.

Daca arterele hidrografice instalate in vaile glaciare sunt suficient de puternice si durata activitatii lor destul de mare,
prin modelarea fluviala vaile pot capata albii inguste cu aspect de chei.

In lungul vailor glaciare, dupa ce limba de gheata s-a topit, pe peretii stancosi se pot vedea diferite striatii si chiar
santulete scrijelate de catre rocile colturoase ce au fost incorporate ghetarului in miscare. Din cauza dimensiunilor
reduse, cu adancimi milimetrice sau centrimetrice, ele sunt usor distruse de procesele de alterare si dezagregare. De
asemenea rocile dure din cuprinsul pragurilor, ca si alte blocuri din circurile glaciare sau din lungul albiilor ghetarilor sunt
puternic slefuite, capatand contururi rotunjite sau ovale de spinari de berbec (roches moutonnées).

Custurile
Crestele alpine, inguste si zimtate, din regiunile montane afectate de ghetarii actuali sau pleistoceni, se datoresc
extinderii continue a eroziunii regresive din circurile de pe versantii opusi, pana la intersectia lor. In acest caz, modelarea
glaciara este intregita de procese crionivale, incat in lungul crestelor ascutite - cunoscute la noi sub numele de custuri
(de exemplu, Custura Bucurei) - se individualizeaza varfuri piramidale, muchii ascutite (lame), stalpi, coloane, ace,
inseuari de transfluenta glaciara etc. La intersectia circurilor din jurul unor masive inalte mai izolate, silueta lor se reduce
treptat pana la individualizarea unor varfuri piramidale proeminente, numite horn-uri, cel mai reprezentativ fiind
Matterhorn din Alpii Elvetiei.

Morenele

Morenele sunt formate din blocurile, pietrişurile puţin rotunjite şi destul de heterogene ca alcătuire, rezultate ca
urmare, în special, a erodării suprafeţei pe care se deplasează gheţarul. Alte procese ce contribuie la formarea
morenelor: şuvoaiele de apă din sezonul cald ce transportă bucăţi de rocă, degradarea versanţilor de deasupra
gheţarilor prin dezagregări şi avalanşe.

Relief glaciar în Carpaţii Româneşti

Formele de relief glaciar menţionate se întâlnesc în majoritatea masivelor montane ce depăşesc 2.000 m din Carpaţii
româneşti, având caracteristici diferite:

În M. RODNEI se află peste 30 de circuri glaciare, la altitudini cuprinse între 1.500 şi 2.000 m, dintre care 10 au văi
glaciare a căror lungime de 0,5-2 km, concentrate în special pe versanţii nordic şi nord-estic.

În M. MARAMUREŞ întâlnim urme ale unor gheţari la altitudini de 1.500-1.700 m, în jurul vârfurilor Pietrosul şi Farcău.

În M. BUCEGI există forme complexe pe opt văi ce se desfăşoară radial din nodul orografic Vf. Omu-Vf. Obârşia;
circurile glaciare se află situate la peste 1.800 m, în timp ce văile glaciare ajung la până 1.400 m (Ţigăneşti, Mălăieşti,
Cerbului s.a.).

În M. LEAOTA se păstrează doar un singur circ glaciar, în nord-estul vârfului Leaota.

În M. FĂGĂRAŞ se află peste 175 circuri glaciare, grupate în complexe la obârşia celor mai importante văi la altitudini de
1.800-2.100 m, justificîndu-şi pe deplin denumirea de „ALPII TRANSILVANIEI” dată de marele geograf francez Emm. de
Martone. Peste 50 dintre acestea sunt continuate de văi glaciare a căror lungime sunt cuprinse între 2 şi 4 km.

În M. IEZER întâlnim mai multe circuri suspendate, la altitudini de peste 1.650 m, pe creasta Iezer-Păpuşa. - În M.
ŞUREANU şi M. CINDREL se 15 circuri glaciare cu praguri şi morene, îndeosebi pe versanţii de nord şi nord-est. - În M.
PARÂNG există mai multe complexe glaciare cu circuri suspendate şi văi glaciare de 6-7 km lungime, concentrate în
nordul şi nord-estul crestei principale.

În M. RETEZAT se întâlnesc mari complexe glaciare cu circuri şi văi glaciare ce au lungimi de 6-8 km (cele mai lungi din
Carpaţii româneşti). M. RETEZAT alături de M. FĂGĂRAŞ şi M. PARÂNG constituie masivii cu cele mai variate forme de
relief glaciar, cu circuri, văi, praguri, custuri, morene, roci mutonate, şei de transfluenţă s.a.

În M. GODEANU se află mai multe circuri glaciare la 1.800-2.000m, concentrate mai ales în nord, unele dintre ele
continuându-se cu văi ce au lungimi de 1-2 km şi ajung până la 1.500-1.600 m.

În M. ŢARCU întâlnim circuri suspendate în jurul vârfurilor principale.

Tot la capitolul relief glaciar trebuie amintite şi lacurile glaciare, o adevărată podoabă a munţilor înalţi din Carpaţii
româneşti. Mai precis, lacurile glaciare s-au format în circurile sau văile glaciare sub acţiunea gheţarilor. Majoritatea
acestor lacuri se află situate la altitudini cuprinse între 1900 şi 2000 m. Extremităţile altitudinale sunt date de lacurile:
Hârtop I şi Capra din Făgăraş şi Tăul Agăţat din Munţii Retezat la altitudinea de 2300 m, pe de o parte, Buta din
Retezatul Mic şi Iezerul Şurianu din Munţii Sebeş la altitudinea de 1720 - 1750 m pe de altă parte. Alimentarea cu apă a
majorităţii lacurilor glaciare se face din izvoarele de suprafaţă, al căror debit variază în funcţie de anotimp şi îndeosebi
de grosimea stratului de zăpadă şi de valoarea precipitaţiilor. Iarna toate lacurile glaciare îngheaţă. Suprafaţa totală a
lacurilor glaciare este destul de redusă ea însumând un total de cca. 98 ha, detaşându-se următoa-rele lacuri:

Bucura din M. Retezat (8,90 ha);

Zănoaga din M. Retezat (6,00 ha);

Bâlea din M. Făgăraş (4,65 ha);

Tăul Negru, Tăul fără Fund, Galeşu, Iezerul Cindrel şi Câlcescu (4-3 ha).

De asemenea, trebuie amintit şi lacul glaciar situat la cea mai mare altitudine din ţara noastră: Lacul “Mioarelor”
(Făgăraş).

Aceste lacuri glaciare au adâncimi cu valori destul de mari, cum ar fi:

Zănoaga (29 m); - Podragu Mare (15,5 m);

Tăul fără Fund (17,5 m);

Tăul Negru (26 m);

Bucura (15 m);

Galeşu (19,5 m);

Iezerul Cindrel (13 m);