1

Igiena solului

Solul – importanta igienica.

-stratul fertil superior al scoarței Pamântului;
-este unul din factorii ce formează clima, regimul termic al solului influențând temperatura troposferei;
-realizează ciclul hidrologic;
-mineralizează materiile organice;
-desfășoară ciclul azotului în biosferă;
-contribuie la dezvoltarea florei și a faunei;

Structură
-solul este format din grunji și pori;
-grunjii sunt cele mai mici particule solide care rezistă la deformări mecanice;
-spațiile libere dintre grunji formează porii;
-volumul total al porilor formează porozitatea;

Proprietăți fizice
 permeabilitatea pentru aer
-depinde de mărimea porilor direct proporțional, presiunea atmosferică și cantitatea – deplasa-
rea apei din sol;
-cu cât solul conține o cantitate ma mare de aer, cu atât procesele biologice care se petrec în sol
sunt mai active, iar acesta este mai salubru;
 permeabilitatea pentru apă
-proprietatea solului de a permite trecerea apei;
-direct proporțională cu dimensiunea porilor și invers proporțională cu porozitatea;
-pietrișul și nisipul sunt ușor străbătute de apă (soluri permeabile) iar argila și turba rețin apa
,fiind greu străbătute (slab permeabile);
-cu cât solul conține o cantitate mai mare de aer, cu atât procesele biologice care se petrec în sol
sunt mai active și cu atât el este mai salubru (curat).
-zonele Hoffman: zona de evaporare – stratul cel mai superficial, apa evaporată fiind dependen-
tă de temperature și umiditatea aerului;
 2

zona de filtrare – stratul din sol care reține prin adsorbție substanțele poluante
din apa ce-l strabate;
zona de capilaritate – stratul în care apa subterană se ridică prin capilaritate,
menținând o permanență inbibiție a acestuia;
zona apei – pânza de apă subterană; strat purtător de apă cu grosime variabilă,
sub care se găsește stratul de sol impermeabil;
-cu cât porozitatea unui sol este mai mica, cu atât reținerea apei în porii solului este mai mare;
-eliminarea aerului din porii solului și înlocuirea lui cu apa are un efect nefavorabil asupra gra-
dului de salubritate a solului; în absenta aerului procesele biologice sunt incetinite, iar solul este
considerat insalubru.

 capilaritatea
-capacitatea de a permite ridicarea apei subterane către straturile superficiale;
-invers proporțională cu permeabilitatea, direct proporțională cu porozitatea;
-solurile cu porozitate mică (nisipul): timpul de urcare al apei este scurt (minute), dar înălțimea
de urcare este mică;
-solurile cu porozitate mare (argila): timp de urcare al apei este lung, dar înălțimea de urcare
este mai mare;
-amlasarea locuințelor pe terenuri cu capilaritate mare favorizează igrasia (umiditatea) materia-
lelor de construcții;

 selectivitatea solului
-proprietatea solului de a adsorbi pe grunji diferite impurități și microorganisme din aerul și apa
care îl străbat; solurile greu permeabile au cel mai mare grad de selectivitate, protejează sursele
de apă subterane;

 temperature solului
-temperatura solului este dependentă de cantitatea de radiații calorice primate de la Soare și de
structura mecanică;
-până la 1 m adâncime, temperature solului este dependent de variațiile diurne ale temperaturii
aerului;
-1-8 m adâncime se resimt variațiile sezoniere ale temperaturii aerului;
 3

-8-30 m adâncime, temperature este constant;

-peste 30 m adâncime, temperature crește ,în medie, cu 1ºC la fiecare 35 m;

 radioactivitatea solului -solul, prin radiațiile gamma,realizaează echivalentul dozei efectiv de .

de 0.48 mSv / an; având în vedere că indivul stă doar 20% din timp în locuință EDE este doar
0.01 mSv/ an;

Compoziția chimică a solului

- solul conține totalitatea substanțelor chimice cunoscute în cantități variabile de la un sol la altul;se gă-
sește în interdependență reciprocă cu biosfera, hidrosfera și troposfera; excesul sau carența minerală a
solului determină excesul sau carența minerală a apelor și alimentelor vegetale; omul este direct influ-
ențat de compoziția minerală a acestora și indirect de conținutul mineral al solului.
-principalele elemente din structura solului : O2 (48%), Si (28%), Al (8%), Fe (4.5), Ca2+ (3.5%), Na+
(2.5%), K+ (2.5%), Mg2+ (2.2%),etc.

Patogenitatea solului
-riscurile pentru sănătate atribuite solului sunt:
 dezechilibrele compoziției minerale / microflorei telurice;
 poluarea biologic;
 poluarea chimică;
 contaminarea radioactivă

1) dezechilibrul mineral:
-compoziția chimică a solului determină gradul de mineralizare a surselor de apă;
-solul poate condiționa aportul de elemente minerale prin consumul de apă ca atare / alimente;
2) dezechilibrul microflorei telurice
-modificarea micro-eco-sistemului bacterian telluric poate favoriza dezvoltarea unor specii de
ciuperci și actinomicete patogene pentru om;
-aspergiloza,coccidiomicoza, geotricoza, sporotricoza, histoplasmoza (fermieri,lucrători în agri-

cultură);
 4

3) poluarea biologică
-deversarea apelor reziduale, în special unitățile zootehnice;
-depozitarea reziduurilor solide;
(astfel pot ajunge în sol microorganism patogene – contaminare bacteriană a solului / paraziți
intestinali – infestarea solului)-
-formele vegetative ale microorganismelor au rezistență redusă în sol (zile / săptămâni);
-formele sporulate rezistă perioade foarte lungi de timp (luni, ani);
om-sol-om
-germeni intestinali umani: S.typhi, S.paratyphi,Shigella disenteriae,V.cholerae,HVA,HVE,v.po-
liomielitei; viabilitate în sol 10-30 zile;
animal-sol-om
-proprie unor antropozoare (boli commune om-animal) – animalele domestic constituie sursa
germenilor patogeni care infectează organismul uman receptive: B.antracis, Cl.tetani, Cl. wel-
chi, Cl.edematiens, Cl.septicum, Cl.histoliticum, Cl. botulinum, Rickettsia burnetti, Leptospira,
Brucella, etc.
-rezistență mare în sol (4-10 săptămâni);
-infectarea este cea indirect prin intermediul produselor alimentare;
-infectarea pe cale direct se poate produce prin intermediul unor soluții de continuitate anfrac-
tuoase cutanate;

4) infestarea solului
-în funcție de mediul necesar evoluției spre forma infestantă, paraziții intestinali (helminții) se
clasifică în:
 bio-helminți – necesită o gazdă intermediară pentru ca ouăle să evolueze până la stadiul
embrionat și infestant (porcul – Taenia solium, -bovinele -Taenia sagina-
tta, peștii răpitori – Diphylobotrium latum);
 geo-helminții – paraziți intestinali la care evoluția oului are loc la nivelul solului; oul
este eliminat neembrionat și neinfestant prin materiile fecale ale omului
bolnav : Ascaris lumbricoides, Trichiuris trichiura, Strongyloides sterco-
ralis, Ankylostoma duodenale;
 5

5) poluarea chimică
-deversarea necontrolată a apelor reziduale industrial și zootehnice;
-tratamente agricole abusive;
 pesticide (organo-cloruratele) – nebiodegradabile,
 îngrășeminte azotoase – descompunerea lor produce nitrați;
 reziduuri organice – ape industrial uzate, menajere și zootehnice – sursă de nitrați;
 reziduri anorganice: industria siderurgică, metalurgică, petrochimică, minierit;

6) contaminarea radioactivă
-137Cs, 90Sr – T1/2 mare, se acumulează în straturile superficial ale solului, unde sunt absorbiți
și concentrați în vegetație;

AUTOPURIFICAREA SOLULUI

-autopurificarea = capacitatea solului salubru ,dacă nu este poluat excesiv mineral / organic, de a
degrada și modifica numeroși poluanți prezenți la nivelul său, prin intermediul unor procese fizice –
chimice – biologice proprii;
 selectivitatea – reținerea de substanțe proteice, glucidice, coloranți, alcaloizi, toxine bacteriene;
 biodegradarea – realizată de microflora telurică, în funcție de cantitatea de O2 din sol;
● proteinele: sub acțiunea florei proteolitice → polypeptide → aminoacizi →
(dezaminare + decarboxilare) NH3 + CO2;

● lipidele: → AG (acumulare în sol) + glicerină (→ CO2+H2O);

● glucidele: → glucoză → CO2 + H2O;
 mineralizarea (nitrificarea): NH3 → nitriți → nitrați;
 6

ASANAREA SOLULUI

-asanarea = ansamblul măsurilor aplicate pentru reducerea nivelului de poluare – contaminare – infes-
tare a solului, în vederea restabilirii sanogenității și salubrității;
 metode mecanice: îndepărtarea excesului de poluanți, drenarea excesului de apă, afânarea
straturilor superficial ale solului (↑ cantității de aer teluric);
 metode fizice: ●extracția sub vid – în interiorul unui puț forat în zona poluată se crează o de-
presurizare cu ajutorul unei pompe de vid, aceasta ducând
la aspirarea vaporilor poluanți;
● injectarea de aer / vapori sub presiune – stripping – trecerea unui poluant din
faza lichidă / solidă în cea gazoasă; în puțul forat, din zona
poluată, se injectează cu presiune aer / vapori → volatile-
zarea poluanților;
●metoda flotației:
●extracția electrică: trecerea unui current electric prin 2 electrozi plasați în zo-
na poluată, determinând migrarea sarcinilor spre anod /
catod;
●spălarea solului: injectarea de apă sub presiune;
●tratamentul termic:
 metode chimice: injectarea în sol a unui reactiv chimic, ceea ce duce la apariția unor produși
mai pușin toxici;
 biodegradarea: procedeul de asanare cel mai ecologic, bazat pe capacitatea unor specii
bacteriene saprofite de a degrada poluanții telurici; folosită în cazul poluării organice a solului.

-asanarea solului, cu toate aceste procedure, rămâne o operație dificilă; se recomandă aplicarea
măsurilor de menținere a salubrității solului:
Indicatori

nr.mezofili / 1g sol tirul coliformi Titrul Nr.ouă de

Tipul solului
Cl.perfringens geohelminți / kg
Curat < 10.000 > 1 > 0.1 0
Slab poluat 10.000 1 – 0.01 0.1 – 0.001 < 10
Poluat 100.000 0.01 – 0.001 0.001- 0.0001 11 - 100
Foarte poluat 1.000.000 < 0.001 < 0.0001 > 100
 7

 reciclarea deșeurilor prin metode ecologice;

 aplicarea rațională a tratamentelor în agricultură;
 folosirea numai a produselor biodegradabile;
 irigarea solului numai cu ape reziduale epurate și dezinfectate în prealabil;
Investigarea sanitară a solului
Caracteristica igienico-sanitara a solului se face in zonele in care este posibil contactul intre sol si om.
Mai fecvent sunt cercetate urmatoarele zone:
 locurile de joaca si activitati pentru copii
 teriotoriul plajelor si al strangurilor
 locurile de recreatie si odihna, campinguri,
 curțile și terenurile de joacă din jurul școlilor,
 terenurile de sport,
 fermele de creștere a animalelor,
 terenuri irrigate din bazine de suprafață,
 terenuri fertilizate cu îngrășeminte organice natural și cultivate cu legume și zarzavat;
 terenuri agricole tratate cu pesticide și fertilizatori chimici;
 terenuri agricole situate de o parte și alta a arterelor rutiere;
Recoltarea probelor de sol:
-se face pe o suprafață delimitată de 100 m2;
-se recoltează probe de 100 g, la diverse adâncimi, din mai multe puncte;
Transportul și păstrarea probelor
-transportul probei se face în cel mai scurt timp, iar păstrarea la frigider la -4ºC;
-analiza microbiologică se face în max.24h;
-probele sunt însoțite de fișe în care sunt trecute: localitatea – locul recoltării – utilizarea terenului-sco-
pul analizei – data recoltării;
Analiza microbiologică
-în practică se recurge la identificarea prezenței pe sol a unor microorganisme folosind metode bacteri-
ologie facile;
-în practica sanitară preventivă se folosesc următorii indicatori bacteriologici:
 nr. germeni mezofili (37 ºC) indicator al contaminării solului cu germeni de proveniență
umană / animală;
 8

 indicatori de poluare fecală: - coliformi totali / 1g sol 105 ºC;

- coliformi fecali / 1g sol 105 ºC;
- streptococci fecali / 1g sol 105 ºC;
 bacterii sulfito-reductoare / 1g sol 105 ºC – contaminare fecală;
 nr. germeni termofili (60 ºC ) – contaminare cu germeni de origine animal (Bacilul antracis,
Clostridium tetani, leptospire, brucele, pasteurele);
 nr. germeni nitrificatori (Nitromonas, Nitrobacter) – participă la procesele de mineralizare a
substanței organice azotoase;
 nr.ouă de geo-helminți / kg;

Poluarea solului se poate rasfringe asupra celorlalti factori naturali ai mediului:

1. poate contamina pinza de ape freatice sau apele de suprafata cu germeni patogeni, subtsante
toxice industriale, fitofarmaceutice, pesticide s. a.
2. poate emana gaze, rezultate din procesele de fermentatie si putrefactie

Solul favorizeaza raspndirea unor boli microbiene, virotice, micotice si parazitare ca:
 antrax
 tetanos
 gangrena gazoasa
 botulism
 salmoneloze
 dizenteria bacelara
 holera
 tularemia
 bruceloza
 leptospiroza
 histoplasmoza
 aspergiloza
 sporotricoze

Masurile de profilaxie a endemiilor geochimice:

 introducerea elementelor de carenta in sol, nutreturi pentru animale
 9

 importarea produselor alimentare din alte regiuni

 adauagarea iodului in sarea de bucatarie, piine, apa
 folosirea apei minerale
 fluorizarea apei, s. a.

ÎNDEPĂRTAREA DEȘEURILOR LICHIDE ȘI SOLIDE

Omul consumă resurse naturale şi elimină anumite reziduuri sau deşeuri care se transformă în polu-
anţi ai mediului. Noţiunea de reziduuri cuprinde toate substanţele solide şi lichide inutile, care consti-
tuie un balast şi trebuie îndepărtate ca inutile şi dăunătoare sănătăţii. Reziduurile sunt solide şi lichide.
Reziduurile solide constituie resturile din locuinţe, cămine, cantine, restaurante, şcoli, instituţii publice,
străzi, pieţe, activităţi comerciale şi industrie.
Componenţa lor este variată şi in linii mari pot fi grupate in dependenţă de originea lor.
Reziduurile menajere sau gunoiul menajer diferă de la o ţară la alta din punct de vedere al calităţii şi al
cantităţii şi depinde o multitudine de factori cum sunt: zona geografică, clima, gradul de satisfacere a
nevoilor alimentare ale populaţiei, sistemele de incălzire etc. Zilnic, la fiecare locuitor revine de la 0.5
-2.5 kg de gunoi menajer. În oraşele mari (peste 100 mii locuitori) această cantitate constituie 1.0-1.2
kg /loc/zi, iar în comunităţile mai mici, sub 50 mii locuitori, cantitatea produsă este de 0.6 kg/loc/zi.
Reziduurile menajere au compoziţie variată: resturi alimentare, hârtie, ambalaje, lemn, cenuşă, materi-
ale plastice, ţesături, sol etc. Principalele pericole: contaminarea bacteriană, substanţele organice care
se descompun cu formarea diferitor compuşi chimici (amoniac, nitriţi, nitraţi, fosfaţi, sulfaţi, cloruri
etc.), obiectele care pot provoca leziuni corporale (bucăţi de sticlă, corpuri metalice, ace) etc.
Resturile stradale cuprind toate resturile din pieţe, parcuri, străzi. Natura şi cantitatea resturilor indus-
triale variază în raport cu procesele de producţie.
Reziduurile din industria alimentară conţin predominant compuşi organici care relativ uşor biologic
degradează.
Reziduurile agrozootehnice provin de la creşterea animalelor şi se acumulează, de regulă, în mediul
rural, dar şi în suburbii. Aceste reziduuri sunt complexe, fiind compuse din paiele utilizate, aşternut,
resturi de furaje şi dejecţiile animalelor. Este un gunoi foarte bogat in substanţe organice, ceea ce face
ca el să fie utilizat ca îngrăşămant. Principalele pericole: contaminarea bacteriană, substanţele organice
care se descompun cu formarea diferitor compuşi chimici (amoniac, nitriţi, nitraţi, fosfaţi, sulfaţi, cloru-
 10

ri etc.), degradarea solului.

Reziduuri speciale = reziduurile cu grad înalt de periculozitate pentru colectivităţile umane:
▪ reziduurile provenite de la industria alimentară,
▪ intreprinderile industriale,
▪ reziduurile provenite de la spitale, cu deosebire de la cele de boli infecţioase, umane şi veterinare,con-
taminate intens cu floră microbiană patogenă şi potenţial patogenă; seringile şi acele utilizate şi rezi-
duurile solide provenite din secţiile infecţioase, secţiile chirurgicale, ginecologice etc.
Principalele pericole: contaminarea solului şi apelor de suprafaţă cu compuşi neorganici şi organici
toxici. Utilizarea deşeurilor solide este o problemă dificilă cu care se confruntă societatea umană din
timpurile cele mai vechi şi pană in prezent. Odată cu creşterea localităţilor utilizarea deşeurilor solide
devine o problemă tot mai arzătoare.
Contaminarea biologică a solului are un impact foarte pronunţat pentru sănătatea populaţiei, în special
a copiilor.
Important este faptul că agenţii patogeni, ajunşi într-un mod sau altul în sol, rămân un anumit timp via-
bili, timp în care solul prezintă pericol pentru contactanţii cu el. Deosebit de important este faptul că
prin sol se transmit multe helmintiaze, unii agenţi patogeni care provoacă infecţii intestinale sau intoxi-
caţii alimentare.
Reziduurile solide, depozitate şi neutralizate incorect, constituie astfel una din cele mai mari nocivităţi
ale mediului ambiant. Ele exercită efecte negative direct asupra populaţiei, cât şi indirect, prin contami-
narea tuturor celorlalţi factori de mediu:
􀂃 poluarea organică sau chimică a solului pe suprafaţa depozitară. Sunt imprăştiate frecventpe distanţe
mari de către curenţii de aer şi de către animale.
􀂃 servesc sursă de germeni patogeni şi paraziţi, stafilococi patogeni, streptococci hemolitici, schighele,
Pasterella tularensis, Brucella, bacilul tuberculozei, bacteria cărbunoasă, bacilul titanic, virusuri, ouă de
helminţi etc.;
􀂃 poluarea bazinelor naturale de apă. Prin spălarea de către apele pluviale reziduurile ajung in apele de
suprafaţă, lacuri, iazuri etc., cu atat mai mult cu cat locurile de depozitare sunt mai aproape de malurile
acestora;
􀂃 favorizarea înmulţirii animalelor fără stăpan şi a rozătoarelor (şobolanilor, şoarecilor), purtătoare de
leptospire, salmonele, bacilul tularemic etc., cu care contaminează solul;
􀂃 favorizarea înmulţirii muştelor şi a altor insecte, care la rândul lor sunt vectori a numeroase microor-
ganisme patogene;
 11

􀂃 influenţează nefavorabil individul din punct de vedere psihic;

Pentru a reduce impactul nefavorabil, deşeurile solide trebuie să fie colectate de la locul de producere,
în condiţii care să asigure izolarea şi să impiedice accesul insectelor şi emanarea mirosurilor.
Îndepărtarea reziduurilor trebuie să fie făcută la intervale cât mai apropiate: cel mult 2 zile în timpul
verii şi 5 zile iarna, înainte de începerea proceselor de descompunere.
Sistemul de salubrizare a centrelor populate este unul din cele mai importante operaţii comunale. Prin
metode de neutralizare, reziduurile solide trebuie transformate în substanţe inofensive din punct de
vedere epidemiologico-sanitar.
Metodele de neutralizare a reziduurilor nocive trebuie să corespundă următoarelor cerinţe:
􀂃 evitarea contaminării cu agenţi chimici şi biologici a factorilor de mediu;
􀂃 evitarea dezvoltării insectelor şi rozătoarelor;
􀂃 asigurarea inofensivităţii după epurare;
􀂃 efectuarea neutralizării prin metode rapide;
􀂃 valorificarea reziduurilor rămase după neutralizare.
Actualmente cea mai accesibilă şi cea mai răspandită metodă de inactivare a deşeurilor solide este aco-
perirea lor cu un strat de sol. Această metodă este adecvată în cazul în care este planificată şi suprave-
gheată, fiind limitată şi de deficitul de pămant in ariile urbane suprapopulate.
Cerinţele sanitare faţă de această metodă ţin de răspândirea compactă a deşeurilor şi acoperirea lor
adecvată cu un strat de pămant, situarea acestor gunoişti departe de apele subterane şi de suprafaţă. Ele
trebuie să fie ingrădite. Este necesară o permanentă menţinere a stării lor sanitare.

Reziduurile lichide (apele reziduale, apele uzate)

-sunt formate din apa care a fost utilizată în scop menajer, industrial, etc. şi care conțin impurităţi care
trebuie îndepărtate.
 apele menajere rezultă din folosirea apei potabile în locuințe ( bucătării, băi), gospodării, insti-
tuţii publice, unităţi comerciale, școli, hoteluri , spitale, spălătorii etc. ; volumul lor este egal cu
cel al apei potabile distribuite; apele uzate menajere au conţinut mare de materii organice (ami-
don, dextrine, celuloză, grăsimi, albumină, uree, acizi organici, etc.) – fiind oxidabile consumă
mari cantități de O2 , detergenți, pesticide şi contaminare microbiană intensă prin antrenarea de-
jectelor umane, (bacterii, virusuri, fungi, paraziţi intestinali); biodegradare începe chiar în con-
ductele de transport a acestor ape, în care sunt prezenţi produşi de descompunere: NH3, H2S,
mercaptan etc.).
 12

 ape industriale rezultate din urma folosirii apei din diverse procese industriale; substanțe chi-
mice din materiile prime, produsele intermediare și finite;
-industria chimică, metalurgică,petrochimică, forestieră;
-industria alimentară: fabrici de conserve, zahăr – consum mare de oxigen cu trecerea la pro-
cesele anaerobe;
-uleiuri grăsimi – formează peliculă la suprafața apelor, împiedicând dizolvarea oxigenului;
-industria lânei,pielărie, abatoare, ecarisaj: leptospire, brucele;
 apele zootehnice provin din unităţile de creştere a animalelor.
 apele speciale spitalele de boli infecţioase, alte spitale şi conţin cantităţi importante de medica-
mente, revelatori, fixatori, detergenţi, antiseptice, ape fiind intens contaminate cu bacterii şi
materii organice biodegradante.
 apele meteorice provin din precipitaţii, parte din ele se infiltrează în sol, parte evaporându-se,
iar restul constituie apa de şiroire, evacuată prin conductele de canalizare; compoziţia lor este în
raport cu gradul de salubrizare a teritoriului.
-sunt îndepărtate prin reţeaua de canalizare care trebuie să îndeplinească următoarele condiţii igienico-
sanitare:
􀂃 să cuprindă toate apele uzate eliminate de colectivitate;
􀂃 să evite poluarea solului sau reţelei de distribuţie a apei potabile;
􀂃 timpul de evacuare să nu fie mai mare de 5 ore pentru a evita procesele de descompunere;
􀂃 să nu producă poluarea aerului în clădiri sau în atmosfera centrului populat.
-colectarea apelor de canalizare previne astfel contaminarea mediului ambiant şi a apelor subterane.
-sistemul dublu de colectare folosește rețele separate de canalizare, una pentru apa pluvială (meteorică)
și alta pentru apele menajere și industriale;
-prelucrarea apelor de canalizare constă în îmbunătăţirea calităţii apei ,prin epurare și dezinfecție, astfel
încât să fie posibilă deversarea lor în rezervoarele naturale sau utilizarea pentru irigaţie fără a afecta
mediul ambiant şi cauza probleme sanitare pentru om.
- epurarea:
􀂃 epurare fizico-mecanică: se îndepărtează, în special, materiile solide (cu densitatea peste 1g/cm3 ) sau
cele solide şi lichide cu densităţi sub 1 g/cm3; de asemenea sunt reţinute şi substanţele organice, dar cu o
eficienţă relativ redusă (între 20 şi 30%)
• bazin de egalizare (permite dirijarea excesului de apă într-un bazin de rezervă denumit bazin de avarii )
• deznisipator = sunt plasate în spatele grătarelor şi înaintea decantoarelor primare; aici se separă sus-
 13

pensiile granulare cu dimensiuni de 0.15-0.20 mm şi mai mari (nisip, alte particule grosiere); au rolul
de a proteja echipamentele împotriva abraziunii produsă de nisip în timpul curgerii, de a preveni colma-
tarea conductelor cauzată de depunerea particulelor, de a reduce rata de curăţire a fermentatoarelor de
nămol şi a decantoarelor de depunerile excesive.
• decantor primar = bazin de sedimentare (depunerea suspensiilor solide) - după ce apele au fost
trecute prin grătare, rare apoi dese, apoi prin site (discuri metalice perforate); sunt folosite bazine
de beton (orizontale / verticale), ce prezintă în partea inferioară un spațiu pentru colectarea nămo-
lului; se reţin materiile solide în suspensie separabile prin decantare, precum şi suspensiile floculente
compuse din particule ce formează aglomerări mari, flocoane provenite de la coagularea suspensiilor
din apă, materii organice solide în suspensie care sedimentează mai bine când se unesc între ele.
• decantor secundar - se reţin, în general suspensiile provenite din treapta de epurare biochimică.
• folosirea de substanțe coagulante ,în cazul suspensiilor mici care nu sedimentează (Al2(SO4)3,
FeSO4)
• substanțele cu densitate mică uleiurile și grăsimile, sunt îndepărtate prin instalații speciale folosind
principiul flotației;
-epurarea mecanică are o eficiență relativ mică, astfel încât apele rezultate au cantități ridicate de subs-
tanțe organice putresceibile și floră microbiană semnificativă;
􀂃 epurarea fizico-chimică are la bază procedee şi fenomene chimice de neutralizare, precipitare, coagulare,
floculare, realizate prin tratarea apei cu reactivi chimici; se aplică apelor uzate industriale şi altor catego-
rii de ape atunci când se urmăreşte o epurare rapidă şi eficientă; se aplică atât poluanţilor în suspensie, cât
şi celor dizolvaţi; materiile aflate în suspensie fină, care nu s-au decantat în decantorul primar, fiind dis-
persate coloidal, se elimină cu ajutorul unor reactivi chimici (coagulanţi); asigură eliminarea materiilor în
suspensie în proporţie de peste 95% şi reduce conţinutul de substanţe organice dizolvate; ca reactivi se
utilizează laptele de var, clorul, ozonul; de asemenea, apele uzate cu caracter acid sau alcalin, înainte de
deversarea în emisar, se supun preepurării prin neutralizarea lor în bazine cu ajutorul unor reactivi cores-
punzători; îndepărtarea din apa uzată a materiilor foarte fine, coloidale şi în suspensie, are loc prin adău-
garea de coagulanţi care le fac să sedimenteze; coagulanţii sunt acele substanţe care, adăugate în apă,
conduc la aglomerarea particulelor sub forma unor flocoane din ce în ce mai mari care, sub acţiunea gra-
vitaţiei, se depun pe fundul bazinului, antrenând şi particulele neaglomerate; substanţele coagulante folo-
site, clorura ferică (FeCl3), sulfatul feric [Fe2(SO4)3) * 2H2O sau Fe2(SO4)3 * 3H2O], varul sub formă de
CaO sau Ca(OH)2, sulfatul de aluminiu [Al2(SO4)3* 18H2O]; pentru creşterea eficienţei coagulării se
mai utilizează bentonită, silice activată sau anumiţi polimeri.
• corectarea pH-ului: se face fie în scopul asigurării condiţiilor necesare treptei de tratare biologică, fie
 14

pentru mărirea eficienţei coagulării; introducerea de acizi sau baze în apa uzată este funcţie de cantitatea,
aciditatea sau alcalinitatea apei uzate, de volumul apei uzate, de caracteristicile ei chimice, de costul reac-
tanţilor, de metoda de lucru, etc.
• recarbonatarea = introducerea de CO2 în apa uzată în scopul corectării pH-ului, în special în cazurile în
care coagularea se face cu ajutorul varului; adăugarea de CO 2 produce transformarea hidroxidului de
calciu în bicarbonat de calciu.

􀂃 epurarea biologică - populaţia microorganismelor care realizează epurarea are o compoziţie mixtă; ma-
joritatea bacteriilor sunt aerobe şi alături de ele se dezvoltă o serie de alte microorganisme de natură ve-
getală şi animală, cu reprezentanţi din clasele: ciuperci inferioare, alge albastre, protozoare, metazoare;
aceste microorganisme alcătuiesc o biocenoză specifică, a cărui echilibru este în strânsă corelaţie cu con-
diţiile de exploatare a instalaţiei de epurare.
• biodegradarea = procesul de descompunere a tuturor substanţelor organice desfăşurat de un număr
impresionant de microorganisme (bacterii, drojdii, ciuperci microscopice, alge, protoazoare) omni-
prezente în toate mediile (ape dulci şi marine, soluri şi sedimente, instalaţii de epurare) ; bacteriile
folosesc enzymele pentru a obţine hrana sub formă de hidrocarburi; enzimele degradează hidrocar-
burile ȋn condiţii aerobe ( în prezenţa oxigenului) la dioxid de carbon (CO2 ) şi apă sau ȋn condiţii
anaerobe (ȋn absenţa oxigenului sau a oxigenului ȋn combinaţii chimice) prin intermediul ciclului
Krebb’s la dioxid de carbon (CO2), hidrogen sulfurat (H2S), metan (CH4) şi apă; descompunerea
compuşilor organici ȋn condiţii aerobe sau anaerobe poate fi considerat un mod de convertire a
poluanţilor organici ȋn compuşi nepoluanţi; bacterii heterotrofe descompun substanţele organice şi
substanţele anorganice cu azot (N2) în lipsa oxigenului molecular, pot să reducă nitraţii la nitriţi,
NH3 sau N2 şi reduc sulfaţii la H2S; bacteriile autrofe obţin energia necesară prin fotosinteză sau
chemosinteză din substanţe anorganice (sulfo-bacteriile oxidează H2S la S sau SO4-, bacteriile nitri-
fiante oxidează NH3 la NO2 şi NO2- la NO3-; epurarea ȋn condiţii aerobe folosește un amestecător ȋn
care se pun ȋn contact apa uzată de la decantorul inițial şi care conţine substratul şi nămolul biologic
(cultura de microorganisme) și un decantor secundar; nămolul biologic separat la decantorul secun-
dar se recirculă parţial la amestecător şi parţial ȋnainte de decantorul primar; ȋn condiţii anaerobe se
utilizează microorganisme active ȋn lipsa oxigenului pentru degradarea compuşilor organici, stabili-
zând astfel nămolurile biologice ȋnainte de a fi deshidratate sau depozitate; există 3 faze:
♦ hidroliza substanţelor organice cu greutate moleculară mare şi trecerea acestora la compuşi cu gre-
utate moleculară mai redusă şi potrivită pentru degradarea ulterioară;
♦ acidogeneza când are loc conversia compuşilor cu greutate moleculară mică la acizi carboxilici
 15

(acid acetic, propionic, butiric şi pentanoic);

♦ metanogeneza când bacteriile metanogene degradează acizii carboxilici ȋn metan şi CO2;
• epurarea biologică a apelor uzate se realizează în instalaţii de epurare biologică naturală (câmpuri de
irigare şi filtrare, iazuri biologice etc.) și în instalaţii de epurare biologică artificială (filtre biologice,
bazine cu nămol activ, iazuri de oxidare etc.).
• epurarea biologică naturală –
câmpurile de irigare şi filtrare sunt suprafeţe de teren folosite, fie pentru epurarea şi irigarea în scopuri
agricole, fie numai pentru epurare, în cazul câmpurilor de filtrare; se evită folosirea apelor uzate indus-
triale pentru irigaţii, din motive de igienă şi protecţie a muncii.
câmpurile de filtrare (filtre intermitente de nisip) - este nevoie de un sol nisipos care se împarte în par-
cele mai mici de 0.40 ha; solul natural de la suprafaţă este îndepărtat până la stratul de nisip; apa distribu-
ită pe parcele este evacuată prin conducte de drenaj cu diametrul de 10 cm, aşezate la adâncimea de 1,0 m
de la suprafaţa nisipului şi plasate la distanţe de 10,0 m unele de altele; fiecare parcelă se încarcă cu apă
uzată până la o înălţime de 5-10 cm ceea ce corespunde la o încărcare de 500-1000 m 3/ha şi se aşteaptă
infiltrarea apei în nisip; perioada normală de funcţionare este de 10-15 ani, după care filtrul de nisip tre-
buie abandonat din cauza colmatării.
iazuri de stabilizare (lagune) sunt folosite, atât pentru tratarea apelor uzate menajere, cât şi pentru cele
industriale cu condiţia ca acestea să nu conţină substanţe toxice; sunt bazine de pământ construite în de-
presiuni naturale având adâncimi de 1.0 – 2.0 m, destinate epurării apelor uzate, folosind factorii natu-
rali; se recomandă pentru zone în care variaţiile sezoniere de temperatură sunt mari (cazul ţării noastre),
ca adâncimea să se ia 2.0 – 3.0 m ; temperatura este factorul cel mai important şi influenţează în mare
măsură procesul biologic de tratament în iazuri; viteza de descompunere a materiei organice este direct

proporțională cu temperatura.
• epurarea biologică artificială:
filtrele biologice (biofiltre) sunt construcţii specifice în care apa uzată este tratată biologic în condiţii
specifice în timpul traversării materialului filtrant, de sus în jos; biofiltrul propriu-zis este format dintr-un
turn de 1- 4 m înălţime şi un decantor secundar; apa uzată provenită de la decantorul primar este intro-
dusă prin partea superioară a biofiltrului şi cade liber pe umplutură, colectându-se în decantorul secundar.
stratul de material filtrant , cu o umplutură de material inert este caracterizat prin natura, dimensiunile
granulelor şi înălţimea lui; ca material filtrant se poate folosi zgură, cocs, rocă spartă, cărămidă, inele
Raschig, materiale plastice etc.; se recomandă granulele cu dimensiuni între 40 şi 80 mm.
procedeul cu nămol activ - preepurată anterior mecanic în separatorul mecanic, sau după
caz, supusă procesului fizico-chimic de epurare, se amestecă cu nămolul recirculat și se aerează cu nă-
 16

molul activ în bazinul de aerare, pentru ca oxigenul dizolvat să satisfacă cerinţele microorganismelor
aerobe, aglomerate în flocoane, iar acestea să se menţină în suspensie;
 bazine cu nămol activ: bazine de aerare (aerotancuri), sunt construcţii în care epurarea biologică ae-
robă a apei are loc în prezenţa unui amestec de nămol şi apă uzată, agitat în permanenţă şi aerat;
epu-rarea în aceste bazine este similară autoepurării care are loc în apele de suprafaţă; tot aici, se
realizea-ză însă şi accelerarea procesului prin trimiterea nămolului de recirculare rezultat din
decantarea eflu-entului din bazinele cu nămol activ în decantoarele secundare; în timpul staţionării
apei (2-4 h) în aerotanc se formează flocoane de microorganisme care consumă substanţa organică
poluantă, ducând la formarea unui material celular cu aspect de nămol; nămolul sedimentat în
decantorul secundar este utilizat terţial pentru însămânţarea aerotancului, iar excesul este îndepărtat
sau condus în altă instala-ţie a staţiei de epurare; nămolul activ este format din flocoane (culoare va-
riabilă de la brun până la aproape negru) rezultate prin creşterea unei populaţii mixte de bacterii şi
de alte microorganisme în prezenţa unei ape uzate tratabilă biologic şi a oxigenului; floconul repre-
zintă unitatea structurală a nămolului activ; la microscop, se obţine o imagine complexă, caracteri-
zată printr-o masă gelatinoasă secretată de bacterii în care sunt cuprinse numeroase bacterii, dar şi
substanţe organice şi anorganice inerte; printre flocoane trăiesc protozoare şi unele metazoare, care
contribuie la consistenţa nămolului.
• decantoare secundare au drept scop reţinerea nămolului - materii solide în suspensie separabile prin de-
cantare și rezultat în urma tratării biologice; nămolul din aceste decantoare are un conţinut mai mare de
apă, este puternic floculat, este uşor şi intră repede în descompunere; nămolurile rezultate din tratarea
apelor uzate sunt tratate prin fermentarea anaerobă, care are ca scop reducerea conţinutului de materii
organice, a conţinutului de apă şi a nocivităţii; nămolul se deshidratează, apoi se descompune şi se inci-
nerează; de asemenea se poate laguna (depozita).

􀂃 dezinfecţia (prin introducerea clorului) reprezintă etapa finală de prelucrare a apelor de canalizare;
-dezinfectantul cel mai comun este reprezentat de Clor:
▪ ape reziduale brute: 25-30 mg/l Clor;
▪ epurare fizico-mecanică: 15-20 mg/l Clor;
▪ biofiltre : 10-15 mg/l Clor;
▪ nămol activat: 1- 2 mg/l Clor;
-eficiența dezinfecției se apreciază prin clorul residual liber = val. max. 0.5 mg/l;

􀂃 deversarea apelor reziduale

 17

Epurarea reziduurilor lichide în lipsa canalizării

-în localitățile lipsite de rețea de canalizare îndepărtarea reziduurilor lichide se limitează numai la cele
fecaloide;

-latrinele se folosesc pentru colectarea și neutralizarea materiilor fecale;

▪ latrina cu groapă simplă:
-groapă săpată în sol, căptușită deasupra cu scânduri pe care se așează o cabină;
-permite infiltrarea conținutului în sol cu diseminarea germenilor în sol și poluarea apelor subterane;
-cerințe minime: amplasarea lor la minim 30 m de sursele de apă, 15- 20 m de locuințe;
▪ latrina cu groapă impermeabilizată:
-groapa este cu pereți de beton;
-amplasarea poate fi făcută la distanțe mai mici față de sursele de apă și locuințe;
-contaminarea mediului este minimă;
▪ latrina cu tanc septic:
-groapa impermeabilizată prezintă 2 compartimente separate printr-un perete despărțitor incomplete,
primul compartiment servind la lichefierea dejectelor prin apa care se adaugă;
-peretele incomplete are rolul de a impiedica trecerea în compartimentul posterior a dejectelor înain-
te de acțiunea de digestive septic;
-evacuarea nămolului se face la min. 1 an;
-în latrinele unde dezintegrarea dejectelor și digestia florei microbiene patogene se face prin autodiges-
tie anaerobă nu sunt indicate substanțele dezinfectante deoarece pot perturba procesul de autopurifica-
re; numai în situații epidemice se poate folosi sublimat 1%, cresol 5% ;