Fisa de Lucru Mara
Fisa de Lucru Mara
Fisa de Lucru Mara
Doamne, câți oameni sunt cu multă știință de carte care trăiesc ca vai de
capul lor, luptându-se cu nevoile vieții și nebăgați în seamă, ba poate chiar
disprețuiți de alții care nu știu carte, dar au bani?! În zadar! mai presus de bani nu e
nimic decât sănătatea și voia bună. Cum să dai banul pe care-l ai în mâna ta, când
nu capeți pentru el ceva hotărât, pipăit, neîndoios, ci numai o părere, o nădejde, un
gând, care poate să te înveselească acum, dar nu știi dacă se va împlini ori nu?
— Ferit-a Dumnezeu! grăi dânsa hotărâtă. Ce-i în mână nu-i minciună.
Nu! ea nu putea să se lepede de visul ei. Ziua următoare n-a plecat dar la Arad, ci l-
a îmbrăcat pe Trică mai curățel și l-a dus, peste Murăș, la Bocioacă. Știa băiatul
destulă carte ca să fie ucenic de cojocărie, și mai învăța și de aici înainte duminicile
și zilele de sărbători.
Nu era însă bine aleasă nici ziua, nici casa. Ce-i drept, Bocioacă , el însuși om
așezat și scurt la vorbă, l-ar fi primit bucuros pe Trică, ai cărui ochi îi plăceau,
precum zicea el. Îi părea băiatul sănătos, deștept, așezat și sprinten. Nevasta lui
Bocioacă era însă fată de popă; cum ar fi putut ea să sufere în casa ei, chiar acum,
după cele petrecute, pe băiatul Marei, care, nespălat, nepieptănat, nu putea să fie
decât un obraznic?
— O, Doamne! grăi Mara când Bocioacă îi spuse cu mare înconjur că nu
poate să -i primească băiatul ucenic.
—O, Doamne! zise iar și nu mai putea să zică nimic. Iar li se surpa cerul,
parcă, amândurora în cap, și Trică iar stătea drept, cu capul ridicat și cu mâinile
lăsate în jos. Carevasăzică, nici măcar ucenic de cojocărie nu mai putea să fie
băiatul acesta sărac!
Ioan Slavici, Mara