Muscatura de Sarpe

Descărcați ca docx, pdf sau txt
Descărcați ca docx, pdf sau txt
Sunteți pe pagina 1din 3

PRIMUL AJUTOR ÎN MUSCATURA DE ŞARPE

Otrăvirea prin muşcătura de şarpe este denumită ofidism.


Dintre şerpii veninoşi în ţara noastră se întâlnesc viperele, care inoculează la locul
muşcăturii un venin cu acţiune henzolitică şi hemoragică.
Veninul conţine substanţe cu o toxicitate deosebită.
Simptome clinice
1. Semne locale
• la locul muşcăturii se pot observa 2-4 înţepături mai mari (muşcătura dinţilor
veninoşi).
• durere intensă, arsură, care apare foarte repede după înţepătură,
• eritem perilezional: la locul înţepăturii pielea se înroşeşte (spre înnegrire), cu
halou purpuriu, iar în mijloc musteşte o cantitate mică de lichid cu tentă sanguinolentă
(lichid tisular cu sânge extravazat).
• edem care apare la 10 minute, se extinde foarte repede, într-o oră interesează
întreg membrul.
După 12-24 de ore apar flictene cu conţinut serohematic, echimoze, peteşii, care
duc la necroza ţesuturilor şi apoi la gangrenă, la care se adaugă limfangita.
2. Semne generale:
• slăbiciune, ameţeală, senzaţie de leşin;
• greţuri, vărsături sanguinolente;
• sufuziuni sanguine generalizate, hemoragii (la 24- 48 de ore): epistaxis,
hematemeză, melenă, bernaturii, gingivoragii;
• pupilele pot fi dilatate, cu tulburări de vedere până la pierderea vederii;
 obnubilare până la comă, stare de şoc.
In cazurile netratate, moartea survine la 3-4 zile prin hemoragii., insuficientă renală
acută sau prin stop respirator (când veninul are acţiune predominant hemolitică).
Observație. La mânuitorii de şerpi şi la cei cu antecedente de muşcătură de şarpe
se pot dezvolta fenomene alergice - anafilactice şi o muşcătură ulterioară duce la
manifestări grave cu deces.
Prim ajutor şi tratament
Tratamentul se instituie imediat, energic şi insistent, urmărind 3 scopuri:
• Incetinirea ritmului de intrare în circulaţie a veninului depus local se obţine prin
următoarele măsuri de prim ajutor:
- accidentatul este culcat, se încearcă liniştirea lui.
Dacă muşcătura este la membrul superior, se scot inelele, ceasul, brăţările;
- se aplică două garouri la câţiva centimetri superior şi inferior muşcăturii, fără a
opri circulaţia arterială.
Atentie! Pentru ca garoul să asigure blocarea fluxului limfatic și venos din vasele
superficiale, trebuie strâns numai atât, încât să permită introducerea unui deget sub el.
Astfel aplicat, reduce resorbţia cu 90%.
Ridicarea garoului se face după o oră, dar nu total; se repune, distanţa dintre
ridicări ŞI repuneri creşte progresiv (se urmăreşte intrarea progresivă a principiilor
toxice).
- Se face (în primele minute de la muşcătură) o incizie între cele două puncte care
marchează muşcătura. Incizia se poate face cu un cuţit înroşit în foc. Ea trebuie să aibă
lungimea de 1-2 cm sau chiar 3 cm să fie orientată în axul longitudinal al membrului şi
să aibă adâncime de 0,5-1 cm.
Observa[ie. Se pot face incizii în "x .. peste fiecare marcă de muşcătură.
Indiferent de metoda inciziei, se evită pătrunderea mai adânc de fascia de înveliş.
Pentru a evita incizia fasciei, tegumentul este ridicat într-o plică cu indexul ŞI
policele stâng, iar cu dreapta se secţionează pe creasta plăgii:
- aspirarea lichidului (sânge şi venin) din plagă, se face cu orice mijloc, în funcţie
de ceea ce există la dispoziţie: seringă, pompă de cauciuc specială, pompă de muls
sânul, aspirator, ventuză ( eventual improvizat din pahar sau borcan) sau sucţiune
bucală (cu condiţia să nu existe leziuni în cavitatea bucală). Manevra se execută pe o
durată de 30 de minute. Malaxarea din jur către centrul plăgii este discutabilă, poate să
faciliteze şi intrarea în circulaţie a produşilor toxici;
- excizia - scoaterea unei rondele de tegument în jurul locului de înţepare (un
diametru de cel puţin 5-6 cm);
- injectarea în zona înţepăturii a unui vasoconstrictor diluat în anestezic local
(adrenalină cu xilină);
- aplicaţii reci locale (pentru reducerea inflamaţiei, tumefacţiei şi împiedicarea
circulaţiei limfatice).
Bolnavul se transportă de urgenţă de spital, imobilizat pe o brancardă (chiar
improvizată). Dacă este posibil, se administrează oxigen, iar pentru liniştire se poate
administra diazepam i.m. (10 mg) şi antialgice.
• Inhibare a (inactivarea) principiilor toxice ale veninului se obţine printr-un
tratament general (cei trei
"A" = antivenin, antibiotic, antitoxină tetanică):
a) Antivenin - ser polivalent (sau antiviperin) s.c.; i.m. sau i. v. lent.
Doza este în funcţie de timpul scurs, de greutatea bolnavului.
Se administrează 10-15 ml la un normoponderal.
Administrarea serului se face după testarea sensibilităţii organismului.
Se poate administra i.m. lent sau i.v. în perfuzie (cu glucoză 5%).
Observatie. Administrare subcutanată, local, este ineficientă dacă nu se
administrează în timp util, deoarece din cauza edemului local, absorbţia va fi foarte
lentă.
b) Antibiotice cu spectru larg.
c) Antitoxina tetanică.
• Terapia de sustinere biologică: tratamentul şocului; al sindromului hemolitic
(transfuzii, corticoizi) al sindromului de coagulare intravasculară diseminată cu heparină
(la nevoie); insuficienţei renale acute, insuficienţei respiratorii. La nevoie respiraţie
asistată după intubaţie endotraheală.
Important
• Se interzice mobilizarea inutilă, agitaţia sau fuga accidentatului, toate grăbind
resorbţia veninului.
• Nu se va da bolnavului alcool (vasodilataţie). Întârzierea peste 20-30 minute a
primelor măsuri de ajutor devine periculoasă.
• Determinarea grupului sanguin se face imediat la internare (structurile celulare
sanguine pot suferi modificări, care duc apoi la rezultate in exacte).

S-ar putea să vă placă și