Fratele Păduche
Fratele Păduche
Fratele Păduche
Dan Sociu
dan sociu- născut la 20 mai 1978, în botoșani. (totul e scris cu literă mică aici, inclusiv substantivele
proprii). a absolvit în 1996, aici, liceul mihai eminescu, apoi științe politice la universitatea al. i. cuza, iași,
(1998-2001). Filologie la univ al. i. cuza, secția rusă-română (2001-2003 – studii înghețate din motive
familiale). Publică poezie, proză, eseu, publicistică și traduceri în ,,jurnalul sf,, , ,,helion,, , ,,convorbiri
literare,, , ,,timpul,, , ,,wienzeille,, (viena), ,,hyperion,, , monitorul de iași,, , ,,paradigma,, , ,,luceafărul,, ,
,,românia literară,, , ,,ziua literară,, , ,,fracturi,, , ,,ziarul finanicar,,. Cuprins în antologii: ,,club 8 – poetry,,
, editura t, 2000, ,,ozone friendly – club 8,, , editura t, 2001, ,,hat jamand etwas gefragt?,, , editura
versus, 2003. Membru fondator al cenaclului suflet, botoșani, 1996- lucrează la radio meridian botoșani,
cu emisiunea săpt fisură în real. În 2003 e colaborator la radio iași. 2004- redactor la revista hyperion.
Nicolae Țone:
dan sociu este președintele generației nașpa. suferă, mai organic decît oricare dintre congenerii săi,
greața și grețurile anilor 2000. De aici și sinceritatea & autenticitatea lui atît de speciale, ofensive,
recalcitrante la extrem. Scrie, în genere, exagerat de rar, știind, probabil, că poemul bun se naște cu de
la sine putere, numai și numai în clipa în care vor mușchii vocalelor și consoanelor sale. Aceasta este
explicația probabilă pt care el se lasă mai tot timpul devorat de experiențe limită, pendulînd, de pildă,
între rictusul lui charlot, vagabondul vestit de pe marele ecrn, schizofrenia explozivă a muzicii lui hendrix
ori strania, aspra dezolare bacoviană. Repede spus, dan sociu cotizează generos, chiar ,,bucuros,, , la
,,cheta de flegmă,, a ultimului val autohton al poeziei.
Chestia esențială, în ceea ce-l privește, este cp ipostaza asta îl și prinde. Că nu mimează o singură
secundă. Cîțiva dintre poeții tineri, unii chiar prieteni cu el, vor să fie așa. Or Sociu este așa tocmai
pentru că natura sa este așa. Neagra clarviziune îi este proprietate genetică. Cum unui prinț veritabil, la
nunta imperială, îi devin carne proprie cămașa de mătase albă ca laptele ți hainele negre ca smoala,
personajului poeziei lui dan sociu îi stă impecabil în ipostaze anapoda. Zăbăvind prin gări dezolante.
Dormind prin cămine insalubre, unde șeful nopții este ,,fratele păduche,, ori prin apocaliptice cabinete
ginecologice. Vizitînd împreună cu gașca de amici cîrciuma rodica. Rătăcind prin periferia orașelor unde
sticla de votcă este mireasa gurii înjunghiate de sete și maica domnului tuturor rătăciților sorții. Ceea ce
la alții ar speria sau, la fel de valabil, ar putea plictisi de moarte – căci, după cum bine se știe, nu
subiectul face poezia, ci modul cum subiectul este prins în agrafele sensibilității... – la dan sociu este
natural. Respiră pe deplin aerul firescului. Performanța -căci este clar că despre performanță (ba chiar și
despre vocație) este vorba ori de cîte ori realul, oricît de ,,tare,, ar fi el, se lasă ,,transcris,, în variantă
estetică – este extraordinară.
Dan sociu este, în flancul nordic al generației douămiiste, muntele vîrfului. Alături de/împreună
cu/împotriva lui dănuț coman, inventatorul anul(ui) cîrtiței galbene. Oriunde i se vor îndrepta pașii de
acum înainte, are deja ,,spatele,, asigurat. Poate că el va vrea să (se) rateze ca ființă umblătoare prin
iadul lumii românești de fiecare zi, dar, cu siguranță, poemul și poezia nu vor dori să rateze (re)întâlnirea
cu el.
1. sociu bătrîn
xxx (p. 9)
aici mama
e un fel
de mă-ta
și tatăl nostru
nu e
decît
tac-su
am citit undeva
că trebuie să urli
opt ani
șapte luni și
șase zile
ca să încălzești
o ceașcă de cafea
aștept
pe holul spitalului de copii
cu un pahar de cafea rece
în mînă
în copacul
din spatele nostru
ciripeau păsărelele
prin ușa deschisă
venea un miros plăcut
de la bucătărie
murise mihai ursachi
și ca de obicei
alex ștefănescu
bătea cîmpii
nu-nțeleg
de ce nu i-a trîntit-o
steve mcqueen
blondei ăleia
care i-a luat palma
de pe pahar
hei tanti
e singura mea bere
pînă joi
și futu-i
n-am
chef să
se răsufle
scuturată de febră
miha spală urzici
în bucătăria întunecată
și iluzia
că doar din greșeală
uităm atît de des
gazul deschis
în viena dumnezeu (pp. 14-16)
.............................................................................
viena care
ca întotdeauna
era cu totul în altă parte
................................................................................
la zece ani
mi s-a spus că-n noaptea de crăciun vacile
vorbesc
dar dacă-ncerci să le asculți paralizezi
surzești
sau mori pe loc
...............................................................................
acum
cînd mă mișc greu
și aud din ce în ce mai rău
mă consolez închipuindu-mi
că știu ce-aș fi găsit în grajd a doua zi
un electronica înghețat
acoperit de căcăreze
și balegi
&
&
nu mai știu nimic de nimigean
și nici de radu
mă-ntreb dacă bogdan a-mprumutat atunci
oglinda la zid
sau daniel
nu mai știu pe altcineva
în botoșani
care să citească poezie
mă-ntreb dacă în nouășnouă
am fost la mare
poate că așa s-ar explica
mă-ntreb dacă o să mai merg la mare
de nebun ca-n adolescență
cu pofta de-atunci
și dacă o să mai citesc
sau o să mai scriu poezie
cu poftă
&
gabi mi-a lăsat cartea domnicăi
mi-a spus că țone vrea să-mi reediteze cartea
și cozma s-a supărat
pentru că i-o promisesem lui
dar el nu mi-a mai dat nici un semn
și nici țone
poate c-ar trebui să merg la bucurești
poate c-ar trebui să merg la iași
să-l întreb pe cezar ivănescu
dacă-mi dă voie să mi-o mai scot
vorba lui caius dobrescu
pe care l-am cunoscut la sighișoara
poate c-o să merg cu teo la sibiu
să beau cu mircea ivănescu
sau la chișinău la cluj sau la brașov
la un bulibuleator cu frații vakulovski
cărora le sînt dator cu o mie de mailuri
și altora și altora și altora
dragostea ta
ca nebunii orașului
costică buzalău și tomberonul lui
cu plăcuță de înmatriculare și antenă
și mai nou cu brăduț odorizant
cînd eram copil claxona ca o dacie
titiiitiiitul ăla enervant și comun al epocii
din vîrful buzanelor lui cît bujiile
și circula nebunul
în toate duminicile
acum și-a pus și-o alarmă
pe care uneori nici el
n-o poate opri
l-am văzut săptămîna trecută
întins pe trotuar
sub tomberon
transmitea
printr-un celular-brichetă indicații
către bază
căpitanul roșu și colecția lui de medalii
din staniol și beteală
fluierul și carnețelul pentru amenzi și procese verbale
ne aresta seara
cînd ieșeam de la școală
disperat că nu-l luam în serios
ne flutura sub nas
inelul cu ceas electronic ca argument
suprem de autoritate
și pe el l-am văzut recent
într-o crîșmă albise
avea un fel de resemnare demnă-n privire
îți venea să spui oftînd
nu mai e ce-a fost
dragostea ta
liniștitoare
ca nebunii și cerșetorii orașului
pe care-i știu din copilărie
și care mă așteaptă
la aceleași colțuri
chiar dacă le dau rar
sau deloc
pînă cînd într-o zi
se căpătuiesc
sau mor
și asta nu-mi schimbă
cu adevărat viața sau moartea
doar că se face
un gol
în drumurile mele
cu gesturi studiate
gesturi de hong-kong
mă cac pe mine
de trist ce sunt
dinții stricați
poeziile tot mai scurte
și rare
unșpe mii de ploi
peste spinare
într-o singură săptămînă
trăiesc
ca și cum m-aș antrena
pentru următoarea dictatură
coerența filmelor americane
mă face să plîng
nu-mi mai pun
nici o dorință
cînd mănînc prima dată cireșe
în an
de frică
nu sînt ale mele
ușile pe care le trîntesc
o femeie îmi spune
am răcit acolo
jos
privesc
speriat
nedumerit
în podea
poemul de la ora 5 (pp. 28-30)
1.
iarna trecută
o iarnă sordidă ca un titlu de ziar
întins pe podea
cu un sac gol de cartofi în brațe
îmi spuneam eu
nu sînt decît
un rahat în ploaie
care vorbește
2.
trei zile în piața unirii
m-am mutat de pe o bancă înghețată pe alta
calculam unghiuri optime distanțe
nu știam care-i fereastra camerei ei
și mă isterizasem
îmi spusese că găzdoiul nu o lasă
să mă primească în casă
o să crape curînd am șuierat printre dinți
și după două săptămîni a murit
trei zile de pe o bancă înghețată pe alta
am citit aceeași carte cu mănușile pe mîini
îmi țiuiau urechile de frig
dar nu mi-am scos căciula din buzunar
știam că de-acolo de sus ea numai după păr
m-ar fi putut recunoaște
purtam chiar aceleași haine
de la ultima întîlnire
3.
în cameră e întuneric
undeva la marginea orașului fluieră o locomotivă
ca întotdeauna
sunetul acela prelung îmi duce genunchii la gură
mă visez cu o infirmitate
și-o tîrfuliță să mă hrănească la pat
poveste de succes (p. 31)
amărîții de la containere
mă cunosc
după sacii cu scutece
și mult scrum
nimic folositor pentru ei
și
mai ales
după privire
sociu e bătrîn el
a prins războiul rockerilor cu depecharii
despre care îți amintește atît de puțin
dar ce zi strălucitoare
pe atunci sociu iubea eroismele
de tot felul
vis mult sex
și-o moarte prematură
sociu e un boșcău
cu diskinezii biliare
și mintea tulbure
ca băutura grecească
pe care-a furat-o
într-o noapte tulbure
din casa prietenului său
eugen
psihiatrul
la douășcinci
în viața lui au intrat ambulanțele
facturile
fracturile
și pînă acum
n-a avut
nimic
important de spus
între picioarele femeilor
un mare secret
pe care să-l ducă-n mormînt
niciodată o
vorbă bună
să le țină pe picioare încă
o zi
și toate astea
ca o casă pe care-a vîndut-o
la care
beat
se-ntoarce-n fiecare seară din obișnuință și
trage șuturi în ușă
și scîncește ca un bătrîn
să i se deschisă
pentru că
sociu e bătrîn
II. foișorul rockerilor* (*sub acest titlu, în cea de a doua secțiune a volumui de față se reiau poemele din
cartea de debut, borcane bine legate. Împreună cu textele din prima secțiune, sociu bătrîn, ele
constituie portretul întreg al unui poet aflat la ieșirea dintr-o adolescență pe care deja o regretă.
Facturile și fracturile îl obligă, din păcate, ca de acum înainte să scrie altfel)