Noi abordari ale curriculumului în Educația Muzicală

Prof. Educație Muzicală. Nunu Ana-Maria

Cei mai mulți dintre noi, când ne gândim la muzică, avem în vedere în primul rând
melodia. Pentru unii, e aproape același lucru - melodia îneamnă muzică, și într-un fel, au
dreptate, pentru că ce este muzica în fond, altceva decât sunetele care se schimbă și se desfășoară
în timp?

Ca arta a sunetelor cântate, muzica declanșează trăiri profunde și de durată, emoții intense
mai mult sau mai puțin conștientizate, educă sensibilitatea, dezvolta sentimentele cu rezonanță
biologică cum ar fi: bucuria, tristetea, mânia, durerea. Putem spune ca muzica reprezintă tot ceea
ce înseamna dragoste pentru frumos, sensibilitate, emoții, sentimente, viată. În școală se studiază
educație muzicală în mod organizat și sistematic, cu mijloace și procedee specifice fiecarui ciclu.
Cu cât ele se realizează mai de timpuriu, cu atât rezultatele sunt mai bogate și se rasfrâng mai
puternic asupra dezvoltării armonioase a copilului. Noul curriculum optează pentru o educație
muzicală orientată mai mult înspre valorificarea laturii artistice, încercându-se astfel eliminarea
"mimetismul academic" în favoarea unei educații de tip pragmatic. Echilibrul optim între a
ști și a face, între a cunoaște și a aplica în educația muzicală, impune caracterul formativ al
acesteia. Se impune alegerea unor modalități care să ducă la progres și perfecționare, la creșterea
randamentului muzical și a formării prin muzică, modalități care să fie acceptate și totodată pe
placul elevilor de azi.

Învățătorii se confruntă atât cu noile cerințe impuse de reforma din învățământ, dar mai
ales, se confruntă cu cerințele elevilor, care nu mai acceptă doar informații rigide și nici
atitudinea de dominare și constrângere. Urmarea acestei situații se răsfrânge asupra atitudinii
tinerilor, pentru care lecția de muzică reprezintă locul și timpul în care se învață despre muzică,
în loc să se "facă muzică". Atrași dintotdeauna de activitățile artistice, ei își găsesc singuri
drumul unei practici muzicale, care, din pacate, scoate în evidentă lipsa de cultură, lipsa
contactului nemijlocit cu muzica de calitate.

Din nefericire, aceasta tendință nu poate să dispară dintr-o dată din practica didactică,
astfel că reforma trebuie înfăptuita la grupă, la clasă, de catre fiecare educator. Educația muzicală
a copiilor, indiferent de vârsta pe care o au, nu se realizează numai în cadrul activităților și
lecțiilor de muzică obligatorii, cântecul fiind prezent pe întreaga durată a ciclului de școlarizare,
fie că vorbim de grădiniță, fie că vorbim de clasele primare. De-a lungul întregii cariere
didactice, am încercat, ca prin procedee și metode diverse să formăm la copii (elevi) acele
priceperi și deprinderi propice fiecărei perioade de vârstă și totodată să influențăm trăsături
pozitive de voință și caracter, învatându-i să fie buni, generoși, sârguincioși, să-și iubească
aproapele, natura înconjuratoare.

Pornind de la receptivitatea, aproape generală, a copiilor față de lumea sunetelor, am

încercat să le dezvoltam și cultivam copiilor, auzul muzical, simțul ritmic, al armoniei, să le
1
formăm priceperi și deprinderi elementare de a cânta. Obiectivele educației muzicale la
preșcolari decurg din scopul și sarcinile educației estetice, fiind condiționate de particularitățile
de vârstă ale copiilor.

La 6-7 ani ( clasa pregătitoare) obiectivele sunt mult mai numeroase, referindu-se în
special la aspecte legate de ascultarea și interpretarea muzicii:

· educarea dragostei și interesului pentru muzică, pentru frumos;

· formarea deprinderii de a asculta cântece cu un conținut mai variat și complex;

· întinderea ambitusului pâna la o septimă sau o maximă de octavă;

· formarea deprinderii de a recunoaște unele cântece învățate după un fragment melodic

dat, fără cuvinte;

· dezvoltarea atenției și a memoriei auditive voluntare, a receptivității și sensibilității

muzicale.

Vom prezenta în continuare câteva dintre obiectivele studierii muzicii la clasele I-IV.
Pentru a stabili obiectivele specifice, am considerat ca este necesar să pornesc de la scopul
general al predarii muzicii, adică acela de-a forma un om cult, capabil să înteleagă și să aprecieze
aspectele științei și artei în evolutia lor, ajungând în final la scopul special al muzicii.

Iata câteva dintre obiectivele specifice studierii muzicii la clasele III-IV, atunci când
începe perioada notației muzicale:

·dezvoltarea capacității de-a întelege conștient lucrările muzicale prin cântec și prin
audiții muzicale;

·dezvoltarea capacității de întelegere și însușire conștientă a elementelor de limbaj

muzical: ritm, armonie, melodie, - prin cântare, ascultare și alte activități practice specifice
muzicii, precum și specificului de vârstă al copilului;

·însușirea unui repertoriu bogat de cântece românești și universale, ca material de bază,

care să asigure realizarea scopului, obiectivelor și sarcinilor impuse de educația muzicală în
etapa notației.

Finalitatea lecțiilor de educație muzicală s-a concretizat într-o serie de obiective terminale
(finale):

· dezvoltarea auzului muzical, a sensibilității estetice, a aptitudinii de a percepe muzica și

semnificațiile ei;

· însușirea unui volum de cunoșțiinte din domeniile teoriei muzicii solfegiului, dicteului,
armoniei, esteticii;

2
 · realizarea impactului cu muzica în vederea înarmării copiilor cu informația care să-i
ajute practic să audă și să asculte, să pătrundă bucuriile muzicii;

· dobândirea unor deprinderi de a percepe și de a transmite un anumit mesaj.

În organizarea şi desfăşurarea lecţiilor de muzică am folosit cu succes, variate procedee

şi metode de învăţământ, printre ele numărându-se : explicaţia, conversaţia, demonstraţia,
exerciţiul, folosirea manualului, dar şi metode de verificare şi apreciere a cunoştinţelor,
observarea independenţa şi lucrările practice muzicale, participarea la concerte-lecţii, la concerte
şi spectacole muzicale publice şi audiţii muzicale.Ritmul este un element fundamental al artei
muzicale. A dezvoltă simţul ritmic la elevi înseamnă a pune de acord elementele de ritm
existente în corpul omenesc şi în natură, cu ritmul muzicii.
Activităţile ritmice în perioada prenotației muzicale le-am "împletit" permanent cu jocul,
deoarece acesta este cel mai bun mijloc de a trezi interesul copiilor în vederea percepţiei şi
însuşirii, pe cale practică, a elementelor ritmice. Dezvoltarea simţului ritmic pe cale oral-
intuitivă prin cântare după auz se realizează în mai multe etape succesive, axatepe perceperea
ritmului din cântec, tactarea ritmului, perceperea conştientă a duratei sunetelor, deprinderi de
dirijat intuitiv, în2, 3 şi 4 timpi.
Mersul ritmic este un alt procedeu foarte eficient, pe care l-am folosit pentru dezvoltarea
acestei deprinderi. A merge ritmic înseamnă a calcă pe fiecare durata din cântec, păşind mai
repede pe succesiunea pătrimilor. Din experienţă la clasa, am constatat că folosirea portativului
în perioada prenotatiei nu da rezultate foarte bune. În această perioada am folosit doar silabe
ritmice cu citirea şi scrierea simbolurilor respective, silabe melodice, scăriţe melodice şi foarte
multă cântare, deseori problematizată.
Folosirea procedeului silabelor ritmice asigura concretizarea lungimii diferitelor sunete,
făcând posibilă perceperea şi înţelegerea raportului de lungime şi însuşirea. conştientă a
duratelor din cântece. Folosite la început imitativ, silabele ritmice (pas, iute, rar, şi mai iute)
accelerează şi conştientizează descoperirea acestora, fără a dezvoltă noţiunile de "pătrime",
"doime", "optime", "saisprezecime". Pentru reprezentarea duratelor, se poate recurge la folosirea
liniilor orizontale. Concomitent, se pot folosi şi linii dispuse pe verticală (pentru redarea mişcării
melodice) care, reunite cu cele orizontale, dau imaginea sintetică ritmico-melodică a cântecelor.
Cea mai eficienta și mai durabilă metodă rămâne însă cea a silabelor ritmice, care vor fi
introduse în limbajul copiilor, în mod progresiv şi în strânsă legătură cu predarea fiecărei durate
în parte.Şcoală trebuie să contribuie la pătrunderea mesajului muzicii în toate sufletele de copii,
indiferent de zestrea cu care au venit pe lume; de binefacerile muzicii nu trebuie lipsit nici un
pământean căci, aşa cum zice Ludwig van Beethoven într-o scrisoare a să: "muzică este o
relevaţie mai înaltă decât orice înţelepciune şi orice filozofie".
Cântatul, ca şi vorbirea, este o manifestare fundamentală a fiinţei umane. Un cântec
frumos, se spune, este un educator. Pe parcursul învăţării unui cântec, profesorii care predau au
obligaţia de a trezi şi menţine în sufletul copiilor o puternică atmosfera afectivă adusă până la
emoţionare. Între melodie şi vers există o simbioză organică. Melodia se adresează mai direct
sufletului, afectivităţii, cu atât mai repede cu cât e mai uşor de memorat. Un cântec e un mijloc
de educaţie, dacă dascălul îl ajută pe elev să-i descifreze mesajul. Muzica îşi aduce o contribuţie
importantă la dezvoltarea memoriei şi a capacităţilor intelectuale ale copiilor. În domeniul vieţii
intelectuale memoria se manifestă sub forma unor imagini, noţiuni sau idei. La muzică,
memorarea treptelor tonale este hotărâtoare pentru formarea imaginii auditive interioare a
sunetelor muzicale. Principalul mijloc pentru învăţarea muzicii îl constituie însăşi operele
acestei arte, reprezentate prin cântece, coruri, fragmente din lucrări de mare întindere, la care se
3
pot adaugă anumite solfegii artistice, studii sau exerciţii muzicale. Un solfegiu este un exerciţiu
dificil, iar dacă nu este bine abordat metodic, determina demobilizarea şi eşecul copilului şi,
uneori, chiar al învăţătorului. A-l aborda metodic înseamnă a-l descompune în exerciţii simple,
imprimând acestora, la început, un caracter ludic.
Primul exerciţiu simplu se recomandă a fi intonarea sunetelor doar cu denumirea notelor
indicate verbal de învăţător, fără a apela la portativ, pentru că muzică operează cu sunete şi
acestea au existat cu mult înaintea inventării notelor, cu scopul imortalizării creaţiilor muzicale,
aşa cum vorbirea a precedat şi precedă cu mult scrierea. Abordarea fără tact a unui solfegiu
determina renunţarea, din cauza complexităţii lui, sau duce la o învăţare mecanică, la un dopaj
inutil şi chiar chinuitor.
Din nefericire, mai sunt colegi care nu au o pregătire adecvată pentru educaţia muzicală,
motiv pentru care nici nu-şi ţin orele de muzică, făcând în locul lor matematică sau limba
română. În această situaţie, acele cadre didactice care nu au pregătirea specială şi metodică de a
preda educaţia muzicală şi în etapă notatiei, ar fi de preferat să rămână la nivelul învăţării de cât
mai multe şi mai frumoase cântece după auz, cu scopul dezvoltării afectivităţii pentru acest
obiect; nimeni nu-i va condamnă pentru această. Sunt de condamnat acei dascăli care schimbă
destinaţia orei de educaţie muzicală, lipsind copilul de efectul miraculos al muzicii asupra minţii
şi sufletului sau. De-a lungul anilor, în cadrul lecţiilor şi activităţilor de educaţie muzicală, am
constatat că nu toţi copiii posedă un auz muzical dezvoltat, motiv pentru care am întâmpinat
dificultăţi atât la solfegiere cât şi la citirea melodică a cântecelor. Pentru a realiza obiectivele
urmărite, se pot efectua vocalize şi exerciţii de intonare corectă a notelor, progresul observându-
se după câteva luni.Am ajuns astfel la concluzia că, un copil, chiar şi cel mai puţin dotat din
punct de vedere al auzului muzical, este susceptibil de progrese, cu condiţia efectuării de
exerciţii în mod sistematic, ritmic şi pe cât posibil, cu o participare conştientă, voluntară şi
afectivă.
Muzică înnobilează sufletul, face omul mai bun. Shakespeare spunea: "Acolo unde auzi
cântând intră, nu te teme, sunt oameni buni".
George Enescu spunea: "Muzică este un grai în care se manifestă fără putinţă de prefăcătorie
însuşirile sufleteşti ale omului, ale popoarelor".

Bibliografie:

Gabriela, Munteanu, (1999), Metodica predarii educatiei muzicale, Editura Sigma Primex,

Bucuresti

Dima, S., Antologie II- Jocuri, Lumea copiilor, 1993

Revista Lumea copiilor, nr. 3-4/ 1992

Revista Învatamântul primar, nr. 3/2003, Editura Miniped, Bucuresti

Revista Învatamântul primar, nr. 4/2004, Editura Miniped, Bucuresti