Dumbrava Minunata

Dumbrava minunata
Capodopera lui Mihail Sadoveanu, pe tema copilăriei, rămâne Dumbrava minunată.

Cadrul este al unei povestiri realiste: începutul şi sfârşitul, iar în acest cadru, totul este
feeric, de basm, populat de imaginaţia acestei fetiţe, Lizuca, cu personaje şi întâmplări
din basme, auzite de la bunicii ei, sau citite de răposata ei mamă.
Tema povestirii este cea a copilăriei copilului orfan, care aspiră spre o viaţă fericită.
Lizuca este o fetiţă orfană de mamă. Tatăl său s-a recăsătorit cu d-na Mia Vasilian, o
femeie provenită dintr-o familie bogată, cu servitori în livrele, guvernantă şi cu moşie
mare în Buzău, preocupată mai ales de viaţa mondenă şi de vizite. Viaţa în casa tatălui
său, după moartea mamei, devine, pentru Lizuca, de nesuportat, din cauza mamei vitrege
şi a servitoarei, care, încurajată de stăpână, o brutalizează şi ea pe oropsita fetiţă.
Lizuca pune la cale o evadare din această casă, o fugă la casa bunicilor, împreună cu
căţelul ei, Patrocle, cu care se înţelege de minune, deoarece îi înţelege toate gândurile şi
dorinţele: „Patrocle, îi zise Lizuca, tata nu mai vine de la Bucureşti şi pe bunici nu i-am
văzut de multă vreme. Nici nu ne lasă să ne mai ducem pe acolo. De când a murit mama
noi petrecem tare rău”.
Căţelul Patrocle se îngrijeşte de provizii, furând din bucătărie o bucată de pâine, iar
Lizuca, amintindu-şi de poveştile ascultate, ia cenuşă pentru a însemna drumul şi pentru a
nu se rătăci. Aceste pagini, în care e descrisă călătoria Lizucăi, în tovărăşia lui Patrocle,
sunt considerate de Garabet Ibrăileanu „cele mai artistice din întreaga operă a lui
Sadoveanu şi poate din întreaga noastră proză”.
Plecând de acasă, ei rătăcesc drumul. Întâlnesc o floare mare şi mandră de care Lizuca îşi
amintea că e cheamă Sora Soarelui. Fetiţa intră în vorbă cu ea, povestindu-i necazurile de
acasă („Mă strecuram la Patrocle in cuşca lui şi stam acolo ascunsă şi mă gândeam la
mama care s-a dus şi nu s-a mai întors. Mama mea a murit, Sora Soarelui!”), iar planta
lasă două petale, ca două lacrimi, în semn de înţelegere a suferinţei copilei, şi-i arată
drumul. În drumul lor, întâlnesc o bătrână, care, în închipuirea Lizucăi este Sfânta
Miercuri şi are o căţeluşă cu dinţi de fier şi măsele de oţel.
Rătăcind prin pădure, Lizuca şi Patrocle caută adăpost pentru noapte. Fetiţa se cufundă în
lumea visului şi poveştile continuă: ea face cunoştinţă cu cei 7 prichindei şi o domniţă, un
bătrân şi o bătrânică. Aici se arată cine sunt prichindeii. Domniţa face vrăji cu o vărguţă
albă şi la lumina lunii apar pe cărare printre ierburi si flori, jivinele dumbrăvii: iepuri,
guzgani, bursuci şi fluturi. Urmează povestea bătrânului despre Statu-Palmă Barbă-Cot,
care s-a retras în Dumbravă din cauza răutăţii oamenilor. Tot el îi spune Lizucăi că
dumbrava aparţine tatălui ei şi fusese în pericol de a fi vândută.
Urmează povestea domniţei despre o zână nespus de frumoasă de care s-a îndrăgostit Făt-
Frumos. La hotarul împărăţiei minunilor, Lizuca este dusă de prichindeii cei bărboşi în
casa bunicilor. Ea fusese găsită de bunicul ei, rătăcită în pădure. Mama vitregă şi slujnica
vin să o ducă acasă, nu de dragul copilului, ci aşa cum îi spune bunicul, de dragul averii
ei. Agitaţia şi vorbele lor stârnesc albinele din stup, care le înţeapă, spre satisfacţia
Lizucăi, care ştie că. o vreme, d-na Mia Vasilian nu va mai putea primi musafiri în
salonul ei.
Basm şi realitate, într-o alternanţă care dă farmec povestiri lui Sadoveanu: „dacă nu
proceda aşa, ar fi scris un basm, desigur admirabil, dar n-ar fi făcut ceea ce a voit să facă:
să redee sufletul copilului - hrănit de basme - în faţa priveliştilor naturii şi cerând
înţelegere şi sprijin acestei naturi” (Garabet Ibrăileanu).
Dumbrava minunată poate fi considerată povestire şi basm deopotrivă, cu personaje reale

şi imaginare, în care întreaga natură se află în concordanţă cu stările sufleteşti ale Lizucăi
(aplecarea plantei asupra căpşorului fetiţei, căderea celor două petale asemenea unor
„fluturi de lumină” au însemnat pentru Lizuca participarea plantei la dialog, aprobarea
călătoriei fetiţei către bunici şi confirmarea faptului că acela era drumul cel bun).
Caracterul de basm este evident şi prin tema comună (fetiţa oropsită de mama vitregă) şi
prin finalul fericit în care forţele răului îşi primesc pedeapsa: înţeparea de către albine a
mamei vitrege şi a servitoarei.
Scrierile lui Mihail Sadoveanu despre copii au fost apropiate de romanele lui Charles
Dickens prin tema comună a copiilor orfani, de scrierile lui Anatole France, care în „Petit
Pierre a dezvăluit geniul metafizic al primei copilării”.

Dumbrava Minunata

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Dumbrava Minunata

Încărcat de

Informații document

Descriere originală:

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Dumbrava Minunata

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Dumbrava minunata

Capodopera lui Mihail Sadoveanu, pe tema copilăriei, rămâne Dumbrava minunată.

Dumbrava minunată poate fi considerată povestire şi basm deopotrivă, cu personaje reale

S-ar putea să vă placă și