Elemente introductive:

 Ce este Microeconomia?
 Oamenii se confruntă cu compromisuri (trade-offs)
 Costul de oportunitate
 Conflictul echitate – eficiență – stimulente și intervenția guvernamentală
 Economie pozitivă – economie normativă (Cum este? – Cum ar trebui să fie?)
 Economie teoretică – economie ”empirică” (construcția unor modele pentru a explica
lumea? – testarea modelelor pentru a vedea dacă acestea sunt validate de realitate. Fie că
este un model explicativ, fie că e unul matematic, este important ca acesta să fie testat de
realitate).
În esență, Microeconomia este despre raritate – despre cum indivizii și firmele iau decizii, în
contextul unor resurse caracterizate de raritate. Ideea este cum optimizezi aceste constrângeri și
faci compromisuri între diferite alternative pentru a lua cea mai bună decizie. De aici se poate
spune că vine și eticheta de ”dismal science” = știința sumbră – pentru că nu poți avea orice,
oricând și oricât, ci trebuie să faci un compromis, trebuie să oferi X pentru a avea Y. De exemplu,
dacă Dorel are un singur măr, el nu poate mânca mărul și, în același timp, să facă gem de mere.

Se pune accentul pe două tipuri de actori în economie, Consumatori și Producători, ale căror
comportamente pot fi descrise de diferite modele (care, în esență, aproximează, nu dau rezultate
neapărat precise, așa cum sunt obținute de exemplu în fizică sau în alte științe exacte); acestea
pleacă de la anumite ipoteze și pot oferi suportul pentru descrierea unei tendințe generale.
 Consumatorii sunt constrânși de venit (constrângerea bugetară), în funcție de care își aleg
bunurile pe care le consumă, în intenția de a-și maximiza utilitatea – deci ipoteza de la care
se pleacă în analiza comportamentului consumatorului este reprezentată de maximizarea
utilității în contextul unui venit limitat.
 De cealaltă parte, firmele urmăresc maximizarea profiturilor, constrânse atât de cererea
consumatorilor cât și de costurile de producție (costurile cu factorii de producție).

Prin urmare, în vederea determinării deciziilor și pentru a aloca în cel mai bun mod resursele
limitate, apar cele patru întrebări fundamentale ale microeconomiei:
1. Ce bunuri și servicii trebuie să fie produse?
2. Cât să se producă?
3. Cum să fie produse?
4. Pentru cine să se producă?
Răspunsul acestor întrebări este oferit de mecanismul prețurilor, prețuri care se formează pe
piață (piața factorilor de producție, piața bunurilor și serviciilor), prin întâlnirea cererii cu oferta,
și în funcție de care firmele și consumatorii iau decizii.
Simplist spus, prețurile servesc ca semnale care alocă resursele. Bunurile care au o cerere mare
au prețuri ridicate, iar cele cu o cerere mică au prețuri scăzute. Pentru că, de obicei, firmele doresc
să-și mărească profiturile, ele urmăresc evoluția semnalelor oferite de prețuri pe piețe și vor
produce mai mult din bunurile care au prețuri ridicate și mai puțin din cele care au prețuri scăzute.
În acest sens, piețele tind să aloce eficient resursele limitate și să le folosească în producerea
bunurilor pe care oamenii le doresc cel mai mult – sau, cel puțin, pentru care oamenii sunt dispuși
să plătească cel mai mult.
Totuși, există și unele probleme/ limite în ceea ce privește piețele. În primul rând, piețele
produc orice bunuri/servicii pentru care oamenii sunt dispuși să plătească, chiar dacă acestea nu
sunt în mod necesar bune pentru oameni sau pentru mediu. În al doilea rând, piețele sunt amorale:
acestea nu garantează corectitudinea sau echitatea.
Instrumentarul matematic pentru analiza microeconomică

Analiza microeconomică:
- Modele economice;
- Relații între variabile: funcționale, pozitive, negative, liniare, neliniare;
- Tipuri de variabile: endogene, exogene;
- Modele matematice, numerice, grafice, logice; panta dreptei în relațiile liniare și
nonliniare; limitele modelelor;
- Analiză marginală; analiză medie.

Așa cum am prezentat mai sus, Microeconomia se referă la raritate – sau despre cum indivizii
și firmele iau decizii și își satisfac nevoile, în contextul disponibilității unor resurse caracterizate
de raritate. Problema este cum optimizezi aceste constrângeri și să faci compromisuri între diferite
alternative pentru a lua cea mai bună decizie.

Economia pozitivă și normativă

Abordarea din punct de vedere pozitiv a economiei descrie, explică fenomenele economice
reale. Aceasta caută să identifice relațiile dintre variabile economice, să cuantifice, să măsoare
aceste relații și să facă predicții. Se ocupă cu ”ceea ce este” și răspunde la întrebarea ”De ce?”.

Exemple:
 O creștere a impozitului pe veniturile salariale determină o reducere a cheltuielilor de consum (?);
 Rata inflației în luna august 2012 a fost de 3,8% și, ceteris paribus, puterea de cumpărare a
populației s-a diminuat (?);
 Indicele câștigului salarial real pentru luna iunie 2013 față de luna precedentă, calculat ca raport
între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 99,7%.

După cum se vede, acestea sunt afirmații pozitive, bazate de fapte verificabile în viața reală,
așa cum ea se întâmplă.

Acum, dacă ești un decident de politici (guvern), care încearcă să determine cea mai bună
modalitate de a reduce, de exemplu, mortalitatea infantilă (sau de a diminua șomajul în rândul
tinerilor, de a combate evaziunea fiscală, de a distribui mai echitabil oportunitățile educaționale
etc.), este important să se obțină cea mai bună analiză economică pozitivă a fiecărei alternative de
politică ce se ia în considerare.
Înainte de toate, este important să se cunoască care va fi impactul real al fiecărei politici
înainte de a încerca alegerea ”celor mai bune” politici. Același lucru este valabil dacă ești un
antreprenor care încearcă să stabilească prețul de vânzare al unui bun – trebuie să cunoști cum vor
răspunde oamenii la diferite prețuri, nu doar cum ți-ar plăcea ție să răspundă.

Economia normativă arată cum ar trebui să se desfășoare activitățile economice. Aceasta

operează cu judecăți de valoare, cu aprecieri ce au la bază multe alte criterii, nu doar pe cele
economice (cum ar fi cele legate de echitate, de etică, ideologice). Se ocupă cu ”ceea ce ar trebui
să fie” și răspunde la întrebarea ”Cum?”.
Economia normativă merge astfel dincolo de analiza simplelor fapte și a ceea ce se
întâmplă dacă stimulentele/condițiile agenților economici (consumatori, producători) se modifică.
După ce economistul pozitiv prezintă cea mai bună predicție a sa privind ceea ce se va întâmpla
ca urmare a alternativelor posibile de politică, un economist normativ va încerca să folosească
instrumente ce cuprind judecăți de valoare explicite cu privire la ce rezultate sunt ”bune” și ce
rezultate sunt ”rele” pentru a determina care este cea mai bună politică pentru societate.

Exemple:
 Agenții economici cu venituri înalte ar trebui să plătească impozite mai mari decât cei cu venituri
scăzute;
 Rusia ar trebui să practice tarife mai mari la importurile de autoturisme pentru a proteja
producătorii interni;

Exemplele de afirmații normative prezentate mai sus reprezintă două problematici clasice:
problema echității și problema protecționismului. Să privim spre cea de-a doua situație. În mod
normal, economiștii consideră că liberul schimb (comerțul între țări fără impunerea unor restricții
- taxe, cantități reglementate - la import sau export) este un lucru bun, pentru că, în general,
bunăstarea crește, prețurile scad (fiind o oferă mai mare de bunuri), iar consumatorii beneficiază
de produse mai performante, mai ieftine și mai variate.
În același timp, se poate întâmpla ca multe firme autohtone să iasă de pe piață ca urmare a
pătrunderii unor companii străine mai competitive, cu produse mai bune. Pentru că nu pot face față
competiției, unele firme autohtone sunt nevoite să înceteze activitatea și să își concedieze angajații.
Normal, apare la nivelul economiei naționale o creștere a șomajului. Pentru că observă aceste
efecte negative ale comerțului liber, guvernul hotărăște să impună taxe la importul de bunuri.
Numărul de firme străine scade, oferta totală de bunuri se reduce, prețurile interne cresc,
bunăstarea consumatorilor presupunem că s-a redus. Însă, locurile de muncă ale firmelor interne
au fost protejate și politica și-a atins obiectivul. După cum se vede există un rău semnificativ, chiar
dacă s-a ales cea opțiunea considerată cea mai bună.

SEMINAR 2
Modelele economice
Câteva considerente: Economia nu încearcă să picteze un tablou complet privind cine
suntem ca ființe umane, ci pur și simplu încearcă să ofere un cadru simplificat pentru studierea
sistematică a aspectelor luării deciziilor umane care se leagă de dorința noastră de a urmări propriul
interes în diferite cadre instituționale și cum aceste decizii, luate din interes propriu, afectează
societatea ca întreg.
 Modelele ilustrează diferite relații între două sau mai multe variabile și pot fi sub forma
unor funcții. Exemplu: Cantitatea dintr-un bun oferită pe piață este o funcție de prețul unitar al
bunului respectiv: Qoferită=f(P). Astfel, dacă prețul unui telefon mobil crește, firmele, care vizează
maximizarea profitului, își vor mări producția și vor oferi mai multe telefoane spre vânzare.
Între cele două variabile, Qoferită și P, există o relație, o dependență a uneia față de cealaltă.
În general, dacă y=f(x), atunci între x și y există o relație funcțională, iar valorile pe care le pot
lua x și y sunt legate între ele. (y este variabilă dependentă, x este variabilă independentă).

Relațiile funcționale pot fi:

- directe (pozitive) – ex: Dacă numărul de locuitori din București crește, atunci și consumul de
curent electric o să crească;
- inverse (negative) – ex: Dacă prețul unui automobil scade, atunci cantitatea cerută de
automobile se va majora;
- liniare - O modificare a variabilei independente (P) cu un anumit procent duce la o modificare
a variabilei dependente (Q) cu același procent sau cu un procent diferit, dar constant: Qx=a-
bPx;
- nonliniare: O modificare a variabilei independente (Q) duce la o modificare diferită (care nu
este constantă) ca mărime a variabilei dependente: CT=a+bQ+cQ2.

De regulă, aceste funcții sunt cu mai multe variabile: y=f(x1,x2,x3,..xn.). De exemplu, cererea
pentru automobile Dacia depinde de prețul mașinii respective, de venitul disponibil al
consumatorilor, de prețul altor bunuri substituibile (automobilele Citroen, BMW), de prețul unor
bunuri complementare (benzina, motorina), etc.; în același timp, producția oferită de firme
depinde în general de costurile cu factorii de producție (muncă și capital) utilizați sau de nivelul
de taxare impus de stat.

Astfel, modele economice sunt construcții teoretice, abstracte, care descriu relațiile
funcționale dintre două sau mai multe variabile economice, desemnează rezultatul economic al
relațiilor și ilustrează efectele schimbărilor intervenite în variabile asupra rezultatului. Ele sunt de
mai multe feluri:

a. Modele matematice
Acestea sunt funcții, ecuații sau sisteme de ecuații. De exemplu, știm că venitul total (VT)
încasat de o firmă depinde de nivelul prețului bunurilor (P) vândute. Matematic, vom avea:
VT=f(P), unde VT = variabilă endogenă1, iar P = variabilă exogenă2.
Variabile exogene pot fi: naturale (vremea), de comportament (psihologia investitorilor și
cumpărătorilor), de natură politică (creșterea fiscalității, alegeri electorale) sau economice (venitul
disponibil).

Modificarea unei variabile:

Luăm în considerare celebra variabilă X, în cazul căreia putem avea:

1. Modificarea absolută a variabilei X:

1
Variabila endogenă este determinată de cadrul relațiilor funcționale ale modelului. Este acea variabilă care poate fi
definită și caracterizată în cadrul unei teorii. Aceasta este influențată de alte variabile ale modelului și are statut de
efect, dar în anumite cazuri poate influența celelalte variabile.
2
Variabila exogenă influențează alte variabile ale modelului, are rolul de cauză și nu este afectată de relațiile descrise
în model.
 ΔX= X1- X0, unde X0= valoarea inițială și X1= valoarea actuală

2. Modificarea procentuală a lui X:

∆X X1−X0
Δ%X= x 100 = x 100
X0 X0

3. Indicele variabilei X:
X1
Ix= x 100
X0

4. Creșterea sau scăderea procentuală a lui X:

Dacă X crește cu 25% avem: X1=X0 + 25%*X0; X1=125% X0 sau X1= 1,25 X0.
Dacă X scade cu 25% avem: X1=X0 - 25%*X0; X1=75% X0 sau X1=0,75X0.

b. Modele numerice prezentate sub formă de tabele:

1 2 3 4
Preț (P) 12 15 18 21
Cantitate (Q) 50 45 40 35
Venit (P*Q) 600 675 720 735

c. Modele grafice
Sunt reprezentate de obicei prin diagrame, cu ajutorul unor drepte, curbe, puncte, arcuri de
cerc, etc. Graficele sunt construite în cadrul unor coordonate, la o anumită scară. De regulă, pe axa
orizontală este înscrisă variabila independentă, pe axa verticală este variabila dependentă, iar
relația de cauzalitate dintre cele două poate fi exprimată printr-o dreaptă (în cazul relațiilor liniare)
sau printr-o curbă (în cazul relațiilor nonliniare).

Atunci când discutăm despre forma unui grafic, trebuie să analizăm panta dreptei. Panta
dreptei arată o relație liniară și se determină ca raport între mărimea modificării variabilei
dependente (ΔY) și mărimea modificării variabilei independente (ΔX).
∆Y
𝑃𝑎𝑛𝑡𝑎 =
ΔX

Toate relațiile liniare au pantă constantă pozitivă (grafic 1) sau negativă (grafic 2). De
asemenea, în graficele 3) și 4), se observă nu există nicio relație funcțională între cele două
variabile. În grafic 3) la orice modificare a lui X, Y rămâne constant, iar în grafic 4) X este același
indiferent de Y.

1) 2) 3) 4)
 În cazul relațiilor nonliniare se calculează panta tangentei corespunzătoare diferitelor
puncte de pe curbă. Relațiile nonliniare pot avea rate crescătoare, descrescătoare, negative sau
pozitive.

În graficul 6) panta tangentei în punctul A este negativă, în

punctul B este zero și în punctul C este pozitivă.

6)

Curbele din graficele 7) și 8) sunt concave în raport cu originea. În graficul 7) panta este
pozitivă și se află în relație inversă cu mărimea variabilei x. Când x crește, panta curbei scade și
tinde către zero. În graficul 8) panta este negativă și se află în relație directă cu mărimea variabilei
x (panta tinde către infinit).
Curbele din graficele 9) și 10) sunt convexe în raport cu originea. În graficul 9) panta este
pozitivă și se află în relație directă cu mărimea variabilei x, iar în graficul 10) panta este negativă
și tinde către zero pe măsură ce variabila x crește.

7) 8) 9) 10)

Analiza întreprinsă pe baza unui grafic oferă o infinitate de posibilități privind cuantificarea
relațiilor de cauzalitate dintre două variabile. Nivelul pozitiv sau negativ al pantei poate exprima
de exemplu evoluții ale productivității marginale, venitului marginal, costului de oportunitate,
etc.

În același timp, mai avem și graficele care ilustrează relațiile cu puncte de maxim (M) și
puncte de minim (m).
 În cazul relațiilor cu puncte de maxim, panta este inițial pozitivă și scade pe măsură ce X
crește. Aceasta atinge un nivel zero, după care devine negativă. În cazul relațiilor cu puncte de
minim, inițial panta este negativă și în relație inversă cu X, atinge un punct de minim, apoi devine
pozitivă și crește pe măsură ce variabila X crește.

Analiza marginală
Analiza marginală reprezintă un procedeu, o tehnică de analiză a modificării unei variabile
economice dependente (Y) corespunzătoare unei modificări foarte mici, ”la margine”, care are loc
în mărimea variabilei independente (X), pornind de la o valoare dată a lui X. Valoarea marginală
∆Y
se poate determina pe baza raportului dintre ΔY și ΔX, ΔX , sau prima derivată a funcției Y=f(X):
[f(X)]' .

Practic, se analizează raportul dintre efectul suplimentar obținut în urma unui efort
suplimentar efectuat.

Y= f(X) variabila marginală a lui Y va fi Y mg = ΔY/ΔX

ΔX=X1-X0
ΔY=Y1-Y0
Exemple:
a) VT=f(Q), venitul total exprimat în funcție de producția realizată
Venitul marginal – venitul rezultat din creșterea cu o unitate a producției (unitate marginală sau
adițională): Vmg= ΔVT/ΔQ sau (VT)'Q

b) CT=f(Q), costul total exprimat în funcție de producție

Costul marginal – cost rezultat din creșterea cu o unitate a producției: Cmg=ΔCT/ΔQ sau (CT)'Q

c) UT=f(Q), utilitatea totală exprimată în funcție de cantitatea consumată dintr-un bun

Utilitate marginală – satisfacția suplimentară pe care o obține un consumator prin consumul unei
unități adiționale dintr-un bun: Umg= ΔUT/ΔQ sau (UT)'Q

d) Pr=f(Q), profitul exprimat în funcție de cantitatea vândută

Profitul marginal – profit rezultat din creșterea cu o unitate a producției vândute: Pr mg=ΔPr/ΔQ
sau (Pr)'Q

e) Q=f(L), producția totală obținută exprimată în funcție de forța de muncă utilizată

Productivitatea marginală – producție rezultată ca urmare a creșterii cu o unitate a numărului de
angajați: WmgL=ΔQ/ΔL sau (Q)'L

De asemenea, suma valorilor marginale este egală cu valoarea totală:∑Umg=UT;

∑Vmg = VT; ∑Cmg=CT; ∑Pr mg=Pr; ∑WmgL=Q.

Relația dintre cantitatea marginală și cantitatea totală (producție, venit, cost, profit):
Dacă mg > 0 - cantitatea totală crește cu o rată descrescătoare sau crescătoare;
mg < 0 - cantitatea totală scade;
mg = 0 – cantitatea totală atinge un punct extrem, maxim sau minim;

Analiză medie
 Valoarea medie exprimă efectul obținut pe fiecare unitate de efort. Dacă Y= f(X), atunci
Y
variabila medie = X .

Exemple:
a) Cost total mediu: CTM=CT/Q, costul mediu înregistrat de o firmă pentru producerea unei
unități de producție;
b) Productivitatea medie: WL=Q/L, producția medie realizată de un lucrător (eficiența medie
a unui lucrător)
c) Profit mediu: PrM=Pr/Q, profitul mediu înregistrat din producerea și vânzarea unei unități
de producție
d) Venitul mediu: VM=VT/Q; cum VT=P*Q, rezultă că VM=P*Q/Q, adică Venitul mediu=P.

Relația dintre cantitatea marginală și cantitatea medie

Dacă mg > medie – cantitatea medie crește;
mg < medie – cantitatea medie scade;
mg = medie – cantitatea medie atinge un punct extrem, maxim sau minim;

Toate valorile maxime și minime ale unei funcții f(x) sunt valori staționare și se realizează
în punctele în care prima derivată f '(x) = 0 (valoarea maximă sau minimă corespunde punctului
de pe curbă unde panta este egală cu zero, deoarece cantitatea marginală reflectă panta curbei).
Pentru a distinge punctul maxim de cel minim putem utiliza derivata de ordin doi, f ''(x).
Fiind derivata primei derivate, adică (f '(x))', ea măsoară viteza de creștere sau descreștere a lui
f'(x), adică viteza schimbării pantei tangente la curba y= f (x). Astfel, dacă derivata de ordinul doi
este negativă, punctul este unul de maxim, iar dacă derivata de ordinul doi este pozitivă, punctul
este de minim.

În general, dacă:
 Cmg=0, atunci CT=maxim;
 Pr mg=0, atunci Pr=maxim;
 Vmg=0, atunci VT=maxim;
 WmgL=0, Q=maximă.

APLICAȚII
Aplicație 1. Indicați graficul și curba corespunzătoare pentru fiecare din relațiile de mai jos (primul
termen este variabila independentă, adică x):
a) Nivelul taxelor pentru studii universitare și numărul de studenți;
b) Producția de vin din Franța și numărul zilelor ploioase din România;
c) Producția de petrol din România și prețul petrolului pe piața mondială;
d) Nivelul precipitațiilor într-o anumită lună și volumul recoltei de grâu obținute;
e) Prețul unui Iphone5 și nota obținută de un student la testul la microeconomie;
f) Timpul alocat de un student pentru studiu și numărul de probleme rezolvate de acesta;
g) Viteza unui autoturism și distanța parcursă de acesta;
h) Cantitatea de cărți cumpărate și prețul acestora.

Aplicație 2. Dați exemple de două variabile a căror relație poate fi descrisă de graficul de mai jos:
Variabile: X= cantitatea timp alocată muncii
Y = Salariul real

Aplicație 3: Presupunem că firma F.F.F. urmărește maximizarea profitului (Pr), iar funcțiile
venitului total (VT) și costului total (CT) sunt următoarele: VT=10Q+2Q2 , iar CT= 75-40Q+3Q2.
Aflați:
a. Venitul marginal pentru Q=6;
b. Costul marginal pentru Q=10;
c. Cantitatea optimă care maximizează profitul.

Știm că : Pr= VT – CT = 10Q + 2Q2 – 75 + 40Q - 3Q2= -75 + 30Q - Q2

a. Vmg=34; b. Cmg=20; c. Q=25.

Aplicație 3. Dacă între preț și cererea consumatorilor există o relație cauzală liniară, iar prețul
crește de la 20 la 24 și cantitatea cerută scade de la 30 la 28, aflați panta relației. (panta=-1/2)

Aplicația 4. Precizați care din afirmațiile următoare sunt pozitive și care sunt normative:
a. În primul trimestru al anului 2012, PIB-ul României a crescut cu 0,7% în raport cu
trimestrul anterior;
b. Pensionarilor ar trebui să se asigure medicamente compensate pentru că, față de restul
populației, cheltuielile lor cu medicamentele sunt relativ mai mari;
c. Guvernul ar trebui să mărească salariul minim pentru a proteja persoanele cu venituri
reduse;
d. O creștere a salariului minim duce la o creștere a ratei șomajului cu 0,5%.
e. Pentru că rata anuală a inflației a fost de 2,3% în martie 2012, pensiile și orice venit fix
sub 1000 de lei ar trebui indexate cu valoarea inflației.

Aplicația 5. Dacă prețul grâului scade atunci când cantitatea cerută crește și crește atunci când
cantitatea cerută scade, atunci relația dintre preț și cantitate cerută este pozitivă sau negativă?

Aplicația 6. Considerăm că relația dintre profit și cantitatea de bunuri vândute este dată de relația
Pr=300Q-Q2. În acest caz la ce nivel al lui Q profitul este maxim ?

Cauzalitate și corelație
 Faptul că două lucruri sunt corelate nu înseamnă în mod necesar că unul îl cauzează pe
celălalt. O corelație pur și simplu presupune că există o relație între doi factori (să le spunem X și
Y), însă nu spune nimic despre direcția acestei relații. Este posibil ca X să cauzeze Y; de asemenea,
este posibil ca Y să cauzeze X; și poate fi posibil ca un alt factor, Z, să cauzeze atât X cât și Y.
Avem următorul exemplu: orașele cu un număr ridicat de crime tind de asemenea să aibă
și foarte mulți polițiști. Să luăm în considerare corelația număr de polițiști - crime în două orașe.
Denver și Washington D.C., care au aproximativ aceeași populație – însă Washington are de trei
ori mai mulți polițiști față de Denver și, de asemenea, are de opt ori mai multe crime. Dacă nu
există alte informații suplimentare, este greu de identificat cine pe cine cauzează. Cineva care nu
ar cunoaște situația ar putea spune, văzând cifrele, că toți polițiștii suplimentari din Washington
sunt cei care cauzează crimele suplimentare.
Acest tip de deducție eronată are o istorie îndelungată și a dus de multe ori la soluții greșite.
Există o poveste tradițională cu privire la un împărat care a văzut că în imperiul său provinciile cu
cel mai mare număr de bolnavi au și cei mai mulți doctori. Astfel, pentru a reduce numărul celor
bolnavi, acesta ordonat uciderea medicilor.

Sursa: Steven D. Levitt, Stephen J. Dubner, Freakonomics, pagina 8

Seminar 3. Determinarea costului de oportunitate. Frontiera posibilităților de

producție.
Deciziile pe care agenții economici le iau pornesc de la o bază comună, și anume, caracterul
limitat al resurselor și, respectiv, caracterul nelimitat al nevoilor, trebuințelor și dorințelor care se
cer a fi satisfăcute cu resursele disponibile. În aceste condiții, luarea unei decizii economice pentru
a obține ”ceva” înseamnă automat renunțarea la ”altceva”. Cu alte cuvinte, un anumit bun
economic nu poate fi obținut fără un ”preț plătit”, care constă în renunțarea la un alt bun.

Cazul Decizia economică Efectul deciziei economice

1 2
A Producerea bunului X. Renunțarea la producerea bunului Y.
B Satisfacerea dorinței A. Renunțarea la satisfacerea dorinței B.
C Creșterea cantității bunului X, în situația în care toate Reducerea cantității obținute din bunul Y.
resursele economice disponibile sunt utilizate pentru
producerea bunurilor X și Y.
D Creșterea gradului de satisfacere a dorinței A, în Reducerea gradului de satisfacere a dorinței B.
cazul în care întregul venit disponibil este folosit
pentru satisfacerea dorințelor A și B.
Sursa: Microeconomie, vol. I

În toate cele patru cazuri, fiecare efect reprezintă costul economic real al alegerii (costul
alternativ sau costul de oportunitate). Acesta este un cost relativ, care măsoară ”câștigul” prin
”pierdere”, exprimă cantitatea dintr-un bun la care se renunță, în schimbul obținerii unei unități
dintr-un alt bun. Astfel, în primul caz, cu un volum dat de resurse economice se puteau obține, de
exemplu, 2 mașini și 2 motociclete. Prin decizia de a obține 4 mașini s-a renunțat la 2 motociclete,
ceea ce înseamnă că nivelul costului de oportunitate al unei mașini este egal cu o motocicletă.
În cel de-al doilea caz, dacă un consumator cu 10 de lei poate cumpăra 2 portocale sau 4
banane și el alege cea de-a doua variantă, costul de oportunitate al unei banane este egal cu ½
portocale, iar dacă alege prima variantă, costul de oportunitate al unei portocale este egal cu 2
banane.

Costul de oportunitate (Co) reprezintă cea mai bună alternativă la care s-a renunțat în
favoarea deciziei luate și măsoară costul economic al alegerii.
Exemple:
 Un student trebuie să aleagă între a-și utiliza timpul disponibil (limitat) între a lucra
pentru seminarul de microeconomie sau pentru a se juca fotbal cu prietenii.
 Un profesor are o sumă totală de 2.400 RON. Acesta trebuie să aleagă între a-și
achiziționa un calculator sau să renoveze locuința. Dacă alege să cumpere calculatorul,
costul de oportunitate va fi reprezentat de renovarea locuinței și viceversa.
 O țară își poate folosi resursele existente la un moment dat pentru a produce bunuri
industriale sau bunuri agricole.

∆𝐘 ∆𝐗
Formule: Cox= - ; Coy= - .
𝚫𝐗 𝚫𝐘

Probleme rezolvate:
1. O economie produce doar două bunuri X și Y în următoarele combinații:
Variante X Y
A 0 50
B 10 40
C 20 25
D 25 9
E 27,5 0

a. Reprezentați grafic!

b. Calculați costul de oportunitate al punctelor înscrise în tabel

Cox=-ΔY/ΔX; Coy=-ΔX/ΔY
Rezolvare:
Pt bunul X: Trecerea din A în B : Co= -(Y1-Y0)/(X1-X0)=-(40-50)/(10-0)=1
Trecerea din B în C: Co= -(25-40)/(20-10)=1,5
Trecerea din C în D: Co= -(9-25)/(25-20)=3,2
Trecerea din D în E: Co= -(0-9)/(27,5-25)=3,6

Pt bunul Y: Trecerea din E în D: Co= -(X1-X0)/(Y1-Y0)= -(25-27,5)/(9-0)=0,27

Trecerea din D în C. Co= -(20-25)/(25-9)=0,31
Trecerea din C în B:. Co= -(10-20)/(40-25)=0,66
Trecerea din B în A: Co= -(0-10)/(50-40)=1

2. O firmă poate produce calculatoare și laptopuri în următoarele variante:

Variante A B C D
Calculatoare 0 3 6 10
Laptopuri 10 8 6 0
Se cere:
a) Să se reprezinte grafic frontiera posibilităților de producție.

b) Să se determine costul de oportunitate dacă se trece din punctul A în punctul B?

Co(Calc)=-ΔLap/ΔCalc=-(8-10)/(3-0)=2/3

c) Să se determine costul de oportunitate dacă se trece din punctul D în punctul C?

Co(Lap)=-ΔCalc/ΔLap=-(6-10)/(6-0)=4/6=2/3

d) Firma poate produce 6 calculatoare şi 7 laptopuri? Comentați.

Nu, pentru că această variantă de producției iese din frontiera posibilităților de producție.

e) Ce puteţi afirma despre combinaţia 3 calculatoare şi 5 laptopuri.

Firma poate produce această combinație de bunuri însă ea ar fi ineficientă, pentru că se află sub
frontierea posibilităților de producție.

Frontiera posibilităților de producție (FPP)

Frontiera posibilităților de producție reprezintă totalitatea combinațiilor de bunuri ce
pot fi produse de o economie dacă resursele sunt folosite cu maxim de eficiență.
Să analizăm o alegere cu care se confruntă toate economiile în prezent: câte resurse ar
trebui să fie destinate sectorului public și câte ar trebui să fie destinate pentru sectorul privat?
Toate bunurile pe care guvernul le furnizează (educație, apărare națională, drumuri) sunt produse
în ceea ce se numește sector public. Pe de altă parte, toate bunurile cumpărate din magazine (ex:
șosete, poșete, telefoane, calculatoare) și serviciile (ex: telefonie, internet) care vă sunt prestate
sunt în general realizate de companii din sectorul privat. Alegerile pe care trebuie să le facă fiecare
țară sunt ilustrate în figura de mai jos:
 Axa orizontală măsoară cantitatea produsă de bunuri în sectorul public, iar axa verticală
măsoară cantitatea de bunuri produsă în sectorul privat. Linia îngroșată arată toate combinațiile de
bunuri publice și private care pot fi produse dacă toate resursele sunt integral utilizate. Această
linie se numește frontiera posibilităților de producție (FPP).
Punctele din afara frontierei arată combinațiile care nu pot fi obținute, deoarece nu
dispunem de resurse suficiente pentru a le produce, în timp ce punctele de pe frontieră sunt
realizabile: ele desemnează combinațiile care pot fi produse doar prin utilizarea integrală a
resurselor disponibile.
FPP separă combinațiile ce pot fi realizate (cum ar fi a, b și c) de cele care nu pot fi atinse,
cum ar fi d. Punctele a și b corespund unei utilizări eficiente a resurselor societății. Punctul c
reprezintă, alternativ, fie o utilizare ineficientă a resurselor, fie un eșec al utilizării tuturor
resurselor disponibile.
FPP evidențiază trei concepte importante: raritate, alegere și cost de oportunitate.
Raritatea reiese din combinațiile ce nu pot fi obținute, aflate deasupra frontierei. Alegerea apare
deoarece dorim să selectăm unul din punctele de pe FPP. O economie nu poate să se afle decât
într-un singur punct care să exprime o combinație de bunuri private și publice (nu poate avea două
puncte în același timp). Ea poate să se afle în punctul a (care exprimă o combinație între bunurile
din sectorul privat și din sectorul public) sau în punctul b (care exprimă o altă combinație), dar nu
în amândouă în același timp. Costul de oportunitate este ilustrat de panta negativă a curbei. Dacă
economia se deplasează de-a lungul FPP, se va obține mai mult dintr-un tip de bunuri, dar mai
puțin din alt tip de bunuri.
Schimbarea pantei pe măsură ce te miști de-a lungul frontierei arată că trade-off-ul dintre
producția de bunuri în sector public și producția de bunuri în sector privat depinde de punctul în
care începi. Dacă te afli în punctul a, în care se produc mai puține bunuri în sector public, dar mai
multe în sector privat, tu poți, prin realocarea resurselor, să produci mai multe bunuri în sector
public cu costul renunțării la mai puține bunuri în sector privat. Însă, dacă începi din punctul b,
când deja se produc deja mai multe bunuri în sector public, trebuie să renunți la mai multe bunuri
produse în sector privat pentru a obține bunuri suplimentare în sectorul public.

Deplasarea frontierei posibilităților de producție

Când are loc o deplasare (în sensul creșterii sau scăderii) a FPP? În exemplul de mai sus am
considerat că o economie își împarte resursele disponibile pentru a produce bunuri în sectorul
privat și în cel public. Astfel, FPP se poate deplasa dacă:
a) Bunurile publice se produc cu consum din ce în ce mai mare de resurse;
b) Se folosesc noi tehnologii pentru a realiza bunurile private;
c) Se descoperă noi resurse pentru producția celor două bunuri.

Specializarea producătorilor. Avantaj absolut și avantaj comparativ

 Specializarea producătorilor se face în funcție de avantajul comparativ (abilitatea de a
produce cu un cost de oportunitate (Co) mai mic decât alt producător). De asemenea, se consideră
că un agent economic are un avantaj absolut în raport cu alt producător dacă realizează bunurile
cu un consum mai redus de resurse (cum ar fi în exemplul de mai jos resursa timp).

Aplicație Presupunem că avem doi producători, A și B, care pot realiza bunurile X și Y

într-o anumită perioadă de timp.
În cazul prod. A: 1X= 10 ore și 1Y=5 ore
În cazul prod. B: 1X=12 ore și 1Y=8 ore
a. Cine are avantaj absolut în producerea bunurilor? (R: A, atât în cazul lui X cât și a lui Y)
De ce? (R: pentru că bunurile X și Y sunt realizate de producătorul A într-un interval de
timp mai mic comparativ cu producătorul B).

Producătorul A Producătorul B
Bunul X Co(1X)=10/5=2Y Bunul X Co(1X)=12/8=1,5Y
Bunul Y Co(1Y)=5/10=0,5X Bunul Y Co(1Y)=8/12=0,66X

b. Stabiliți specializarea producătorilor. Cine se va specializa în producerea bunului X și cine

în producerea lui Y?
Pentru a stabili specializarea producătorilor se compară costul de oportunitate în cazul celor
doi producători.
Pentru Prod.A:
bunul X avem: 1X=2Y Prin urmare, B se va specializa în producerea bunului X, pentru
Prod.B: că are un cost de oportunitate mai mic în realizarea acestui bun.
1X=1,5Y
Pentru Prod.A:
bunul Y avem: 1Y=0,5X Prin urmare, A se va specializa în producerea bunului Y, pentru
Prod.B: că are un cost de oportunitate mai mic în realizarea acestui bun.
1Y=0,66X

c. Evidențiați avantajele specializării, comparând situația de după specializare cu cea

existentă înainte de specializare.

Înainte de specializare:
 Pentru producerea a 2X erau necesare 22 de ore (10 în cazul lui A + 12 în cazul lui B)
 Pentru producerea a 2Y erau necesare 13 ore (5 în cazul lui A + 8 în cazul lui B)
 Fond total de timp consumat: 35 de ore

După specializare:
 B produce doar bunul X, prin urmare 2X=24 de ore
 A produce doar bunul Y, prin urmare 2Y=10 ore
 Fond total de timp consumat: 34 de ore

Așadar, după specializare se vor realiza 2X și 2Y într-o perioadă de timp mai scurtă pentru că,
fiecare firmă producând bunul în care are avantaj comparativ, eficiența totală crește.

d. Cine va beneficia de schimb, dacă raportul de schimb ar fi 1x=1,5y?

R: Schimbul între producători va fi în beneficiul lui A, pentru că are un cost de oportunitate mai
mare (1X=2Y). Producătorul B nici nu pierde nici nu câștigă, pentru că are un Co pentru
producerea lui X egal cu raportul de schimb (adică produce un X renunțând la 1,5Y și vinde un
X la același raport de schimb)
Specializarea la nivel mondial
Explicați ce determinanți (avantaje comparative) ar putea sta în spatele statelor-lider în ceea ce
privește exporturile mondiale de textile și automobile.

Sursa: WTO, 2014

Sursa: WTO, 2014

Trei exemple privind modul economic de analiză

Pentru a ajuta la acomodarea cu modelul economic de gândire și analiză, care trebuie să fie unul
practic, plecat din problemele concrete ale realității zilnice, începem de la două cazuri care sunt
banale:

A. Toți studenții unei universități aleg să nu se bărbierească, să își lase din diferite
motive barba să crească. Care ar fi consecințele economice ale acestei schimbări privind
preferințele consumatorului?
1) Companiile care activează în sectoarele de produs aparate de ras, lame de ras, produse de
bărbierit – vor avea venituri mai reduse, altele vor dispărea de pe piață. Ca exemplu, în
SUA piața aparatelor și lamelor de ras era de 2,3 miliarde de dolari în anii 2013 și 2014 și
a scăzut față de 2012 pentru prima dată de la începutul recesiunii (2008)
 2) Persoanele angajate în acele sectoare pot să rămână șomere pentru că firmele nu mai au
activitate – ceea ce înseamnă la nivel de economie un consum mai mic și o diminuare a
activității și în alte sectoare (alimentar, textile)
3) Diminuarea activității la nivel de economie și creșterea șomajului presupune taxe și
impozite mai mici pentru Guvern, ceea ce poate conduce la reducerea cheltuielilor
guvernamentale
4) O schimbare în structura coșului de consum al indivizilor – banii care nu sunt alocați pentru
apare/lame de ras acum se pot duce către alte zone de consum (jocuri video, entertainment,
cinema, haine, etc.), antrenând vânzările sectoarelor respective și numărul de salariați– în
SUA de exemplu a exista o creștere a vânzărilor de deodorante.

B. Un al doilea exemplu, care pleacă tot de la o decizie simplă, se referă la alegerea între
timpul liber și timpul alocat pentru muncă (vezi discuția despre trade-offs).
Cu cât o persoană petrece mai mult timp muncind, cu atât aceasta va petrece mai puține ore pentru
a privi la TV , pentru a se bucura de o ieșire în oraș cu prietenii sau pentru hobby-uri. Cel mai
important lucru cu privire la trade-off-ul dintre muncă și timpul liber este că acesta stă la baza
curbei ofertei de muncă. Evident, pentru că timpul este limitat, mai multe ore de muncă înseamnă
că lucrătorii se bucură de mai puțin timp liber.
De exemplu, dacă o persoană angajată primește 20 de lei pe oră, atunci costul de oportunitate al
timpului său liber va reprezenta salariul orar primit. Dacă aceasta primește o mărire a salariului la
40 de lei pe oră, atunci costul de oportunitate se majorează și, probabil, individul va prefera să
reducă timpul liber și favoarea muncii.
Totuși se poate întâmpla ca de la un anumit punct încolo curba ofertei de forță de muncă să nu fie
cu pantă pozitivă. Să ne imaginăm că un angajat obține o creștere a salariului de la 40 de lei la 50
de lei pe oră. Costul de oportunitate este acum mai mare, însă individul este și mai bogat decât era
înainte. Acesta poate decide dacă surplusul de venituri îi poate permite să se bucure de mai mult
timp liber. În acest context, un salariu mai mare poate conduce la reducerea numărului de ore de
muncă și creșterea timpului liber, ceea ce face ca curba ofertei de muncă să aibă pantă negativă.

În microeconomie, la fel ca și în macroeconomie, comportamentul gospodăriilor este unul

important. În macroeconomie, pe lângă gospodării mai avem firme (non-bancare), sectorul
financiar-bancar, administrațiile publice (guvernul) și restul lumii (exteriorul țării).
În primul rând – mergând pe ipoteza maximizării utilității - gospodăriile decid asupra mai multor
elemente:
- Cât de mult să muncească (și de cât de mult timp liber să se bucure) în prezent și în viitor
– ceea ce într-un final le furnizează venitul disponibil de-a lungul vieții;
- Cât de mult să consume (și să economisească) din venitul disponibil actual și viitor-
utilizarea venitului câștigat de obicei din munca depusă.
Decizia gospodăriilor cu privire la timpul alocat pentru muncă influențează:
- Oferta de forță de muncă din economie;
- Producția de bunuri și servicii (oferta agregată);
- Consumul – ceea ce determină cheltuielile agregate.

Faptul că aceste două categorii de decizii sunt intercorelate și chiar sunt luate de aceiași agenți
face ca distincția tradițională dintre ofertă și cerere să fie una artificială. În fapt, studiile privind
ciclul real de afaceri deseori nici nu utilizează acești termeni. Decizia cu privire la cât de mult timp
se lucrează și cât se bucură de timp liber, cât de mult să consume sau să economisească sau cum
să aloce consumul și munca pe parcursul vieții sunt toate intercorelate. Nu poți ține cont de unele
dintre aceste decizii fără a ține cont și de celelalte. În intenția de a tăia aceste nod Gordian, care se
poate desface într-un model cu soluții matematice complexe, ne putem uita doar la deciziile
realizate în perioada actuală și la alegerile inter temporale în mod separat.
 C. Ce s-ar întâmpla din punct de vedere economic dacă toată planeta ar trece brusc la
utilizarea mașinilor electrice în locul celor pe benzină/motorină?

Aplicație specializarea producătorilor și schimbul

Avem 2 economii naționale, China și Germania care realizează două bunuri, haine și alimente.
Acestea produc într-o zi lucrătoare de 8 ore următoarele combinații de bunuri:
• China: 10 tone de Alimente/oră și 50 tone Haine/oră
• Germania: 40 tone Alimente/oră și 20 tone Haine/oră

a) Reprezentați grafic FPP de producție pentru cele două state

b) Determinați punctele de echilibru ale celor două țări dacă acestea împart fondul total
zilnic de timp în 4 ore pentru producția de haine și 4 ore pentru producția de alimente.
 c) Stabiliți cine are avantaj absolut în producerea bunurilor
Avantaj absolut în producerea de haine are China și avantaj absolut în producerea de
alimente are Germania.

d) Determinați specializarea producătorilor în funcție de avantajele comparative și

evidențiați câștigurile de producție generate de specializare.

Specializarea pe baza costurilor de oportunitate arată în felul următor:

Pentru Haine:
China: 1tonă de Haine=0,2 tone de Alimente
Germania: 1 tonă de Haine = 2 tone de Alimente

Pentru Alimente:
China: 1 tonă de Alimente = 5 tone de Haine
Germania: 1 tonă de Alimente = 0,5 tone de Haine

Prin urmare, China are un avantaj comparativ față de Germania în producția de Haine,
costul de oportunitate al Hainelor fiind mai scăzut în China (0,2 față de 2). De cealaltă parte,
Germania are un avantaj comparativ în producția de Alimente, pentru că are un cost de oportunitate
mai mic în raport cu China (0,5 față de 5).

Pentru a determina câștigurile de producție comparăm situația dinainte de specializare, când

ambele țări produceau ambele categorii de bunuri cu situția de după specializare.

Înainte de specializare:
Producția zilnică totală de haine era: 200t (China) + 80t (Germania)= 280t.
Producția zilnică totală de alimente era: 40t (China) + 160t (Germania)=200t.

După specializare:
Producția zilnică totală de haine devine: 400t (realizată doar de China)
Producția zilnică totală de alimente devine: 320t (realizată doar de Germania)

e) Presupunem că din producția de 400 de tone de haine realizată China decide să păstreze
pentru consum propriu 250 de tone, iar diferența de 150 o oferă la schimb Germaniei.
De cealaltă parte, Germania va reține 200 de tone de alimente și va oferi Chinei restul
de 120 de tone. Ce puteți afirma cu privire la noile puncte de echilibru ale celor 2 țări?
 Ca urmare a deciziei de a se specializa și potrivit schimbului realizat se observă că ambele
țări reușesc să ajungă în puncte de echilibru situate în afara FPP inițiale. Prin specializare și schimb
China reușește să producă și să consume 120t alimente și 250t haine (peste nivelul inițial de
echilibru format din 40t alimente și 200t haine). De asemenea, Germania consumă și produce acum
200t alimente și 150t haine (peste nivelul inițial de 160t alimente și 80t haine).
Seminar 5 – Teoria consumatorului. Utilitatea totală şi marginală. Calcule privind
determinarea programului optim de consum.

Teoria consumatorului analizează preferințele consumatorilor raționali în condiții de

constrângere bugetară.
Constrângerea bugetară a consumatorului se referă la ceea ce își permit consumatorii să
achiziționeze. Preferințele acestuia privesc ceea ce își doresc consumatorii să consume. Echilibrul
consumatorului (sau optimul consumatorului) reprezintă echilibrul dintre dorințele acestuia și
constrângerea sa bugetară.
Este exprimată prin relația: V=X*Px+Y*Py, unde V=venitul, X=cantitatea achizitionata din bunul
X, Px=pretul bunului X, Y=cantitatea achizitionata din bunul Y si Py=pretul bunului Y.

Ce sunt consumatorii raționali? – acei consumatori care urmăresc maximizarea efectului utilității
resimțite prin consumul anumitor bunuri.

Relația dintre utilitatea totală și utilitatea marginală

Utilitatea marginală reprezintă satisfacția suplimentară resimțită prin creșterea consumului cu o

unitate. Utilitatea marginală (Umg) este descrescătoare (pentru că scade și intensitatea nevoii
pentru un anumit bun).
De exemplu, pentru un jucător de fotbal, satisfacția resimțită la prima gură de apă luată într-un
moment de pauză în cursul jocului este mult mai mare comparativ
cu a 10 a gură de apă pentru că și nevoia de a bea apă s-a redus
ca intensitate.
Utilitatea totală (UT) este satisfacția totală pe care un individ o
resimte prin consumul unor unități dintr-un bun.
Umg= (UT)'Q, unde Q=cantitatea consumată.
Sau Umg= ΔUT/ΔQ.
După cum se vede în graficul alăturat, UT este maximă
atunci când Umg =0. Astfel, atunci când Umg (graficul din
dreapta) este pozitivă, UT crește, când Umg atinge nivelul zero UT
este maximă, iar când Umg devine negativă, UT începe să scadă.
Curba de indiferență (Ci)– cuprinde ansamblul combinațiilor de
bunuri care generează aceeași utilitate totală pentru un
consumator. Astfel, in figura de mai jos, UT în punctul A este
egală cu UT în punctul B, egală cu UT în C și egală cu UT în D.
Forma curbelor de indiferență este convexă pozitivă și cu cât o Ci este mai îndepărtată de origine,
cu atât utilitate totală resimțită de consumator este mai mare. Prin urmare, Ci1<Ci2<Ci3.

În același timp, panta curbei de indiferență este rata marginală de substituție (RMS). Rata
marginala de substitutie arata cu cat ar trebui sa se modifice consumul dintr-un bun ca urmare a
reducerii consumului dintr-un alt bun, astfel incat UT sa ramana constanta.
RMS= - ΔY/ΔX = UmgX/UmgY=Px/Py.

1. Echilibrul consumatorului

Se realizează atunci când consumatorul obține maxim de satisfacție (UT=maxim) în condițiile

unui anumit venit disponibil. Prin urmare, echilibrul consumatorului implică 2 ecuații, una în care
se vizează constrângerea bugetară (dreapta bugetului) și una utilitatea marginala resimțită.
Potrivit graficului alăturat, echilibrul consumatorului se stabilește în punctul E deoarece se
obține cea mai mare Utilitate totală cu venitul disponibil. (punctul în care linia bugetului este
tangentă la curba de indiferență).
(1) V=XPx+YPy
(2) UmgX/UmgY=Px/Py
APLICAȚII

1. Considerăm funcția de utilitate U(X)=20X-X2.

Calculați și reprezentați grafic utilitatea marginală Umg(X).
Reprezentați grafic utilitatea totală U(X) și calculați valoarea maximă
a acesteia.

Umg(X)= 20-2X
U(x)=maxim când 20-2X=0, deci X=10, adică U(X)=100.

2. Un individ are un venit disponibil Vd=20 u.m. El consumă două bunuri X şi Y cu preţurile
Px=1 u.m. şi Py=2 u.m. În condiţiile în care Umgx=10-Qx iar Umgy=28-2Qy, aflați programul
de consum care asigură echilibrul consumatorului.

Rezolvare:
Vd=XPx+YPy
Umgx/ Umgy = Px /Py

Așadar: 20=X+2Y
(10-X)/1=(28-2Y)/2, rezultă 20-2X=28-2Y, adică -8=2X-2Y

20=X+2Y
-8=2X-2y
12=3X / X=4;Y=8

Dreapta bugetului
3. Considerăm un consumator cu un venit disponibil V= 100, care are de ales între două bunuri
X și Y, având prețurile Px=5 și Py= 10.
a) Reprezentaţi grafic dreapta bugetului.
b) Presupunem o crestere a venitului de la 100 la 200. reprezentaţi in acelasi grafic noua
dreapta a bugetului
c) aceeasi intrebare, daca pretul lui X creste de la 5 la 10
d) aceeasi intrebare, daca pretul lui Y scade de la 10 la 8
e) În situația de la punctul a), reprezentati in grafic combinatiile X= 5 si Y= 10, respectiv
X=10 si Y=8. Ce puteti spune despre cele doua combinatii din punct de vedere al
accesibilitatii?
f) pastrand pretul lui X constant, Px=5 si venitul V= 100, gasiti pretul lui Y pentru care
combinatia X=10 si Y=8 este accesibila (se afla pe dreapta bugetului)

Rezolvare:
a) V= Px X+ Y Py, deci 100=5X+10Y.
Dacă X=0, atunci 100=10Y, deci Y=10
Dacă Y=0, atunci 100=5X, deci X=20
 b) 200=5X+10Y.
Dacă X=0, atunci 200=10Y, deci Y=20
Dacă Y=0, atunci 200=5X, deci X=40

c) Px=10
100=10X+10Y.
Dacă X=0, atunci 100=10Y, deci Y=10
Dacă Y=0, atunci 100=10X, deci X=10

d) Py=8
100=10X+8Y.
Dacă X=0, atunci 100=8Y, deci Y=12,5
Dacă Y=0, atunci 100=10X, deci X=10

e) 5x5+10x10=125
5x10+8x10=130
Așadar, combinațiile X= 5 si Y= 10, respectiv X=10 si Y=8 nu sunt accesibile fiind în
afara dreptei bugetului și necesitând un venit mai mare comparativ cu venitul disponibil
al consumatorului (125 în primul caz și 130 în al doilea caz, comparativ cu venitul de 100
de care consumatorul dispune).

f) Dacă prețul lui X este 5,Venitul disponibil este 100, aflați prețul lui Y pentru care
combinația X=10 și Y=8 este acccesibilă.

V=Px X+ Py Y, adică 100=50+8Py, deci 50=8Py, Py=6,25

4. Andrada alocă întregul său buget săptămânal de 10u.m. pentru cumpărarea bunurilor X şi Y,
Px=Py=1u.m.,iar funcţia utilităţii este U(x,y)=2x2+2y2-10x-xy+10y. Pe baza acestor informaţii să
se determine: cantităţile din x şi y care maximizează utilitatea totală și modificarea utilităţii totale
dacă bugetul creşte/scade cu 2u.m.

Rezolvare:
Umgx/Umgy=Px/Py
V=Px X+ Py Y

Umgx/Umgy=1 4x-10-y=4y+10-x,
10=X+Y 5x-5y=20, deci X-Y=4
Umgx=U(x,y)'(x), adică 4x-10-y
Umgy= U(x,y)'(y), adică 4y-x+10

10=x+y
4=x-y
14=2x, deci x=7, y=3, UT=98+18-70-21+30=55

Modificarea UT dacă venitul crește cu 2u.m....

Avem:
12=X+Y
4=X-Y
16=2X, deci X=8, y=4. Prin urmare, UT=128+32-80-32+40=88

Modificarea UT dacă venitul scade cu 2u.m....

8=X+Y
4=X-Y
12=2X, deci X=6, Y=2. Prin urmare, UT=72+8-60-12+20=28

5. Funcția de utilitate a unui consumator rațional este U(x,y)=(x+1)(y+5). Prețurile celor două bunuri
sunt Px=Py=10, în timp ce venitul disponibil este de 100u.m.
a. Reprezentați grafic dreapta bugetului
b. Determinați cantitățile de echilibru
c. Calculați utilitatea totală rezultată din consumul bunurilor.

b.U(x,y)=(x+1)(y+5)= xy+5x+y+5
100=10x+10y

Umgx=y+5
Umgy=x+1

10y+50=10x+10, deci 40=10x-10y

100=10x+10y 140=20x, prin urmare x=7 și y=3
40=10x-10y

c.UT=64

6. Fie graficul următor:

 a) Determinați venitul consumatorului, dacă prețul bunului x este de 50 u.m.
b) Scrieți ecuația dreptei bugetului și calculați panta curbei de indiferență în punctul E.

Rezolvare:

a) V=XPx+YPy
Când X=0, avem Y=V/Py=40
Când Y=0, avem X=V/Px=50
Prin urmare, dacă Px=50, atunci V=XPx=50x50=2500.
Totodată, Py=V/Y=2500/40=62,5.

b) 2500=50X+62,5Y
Panta în punctul E=RMS=Px/Py=50/62,5=0,8.

7. Pentru Maria, utilitatea marginală a bunului A (UmgA) și cea a bunului B (UmgB) sunt definite de
funcțiile următoare: UmgA=20-X și UmgB=18-2Y, unde X și Y reprezintă cantitățile din cele două
bunuri. Presupunem că prețul unei unități din bunul A este egal cu prețul unei unități din bunul
B=2u.m. și că Maria cheltuiește pentru cumpărarea celor două bunuri 10 u.m. Câte unități din
bunul A și câte din bunul B vor fi cumpărate?

Rezolvare:
20-X=18-2Y
10=2X+2Y
Prin urmare, X= 2+2Y
10=4+4Y+2Y, rezultă Y=1, deci X=4.

8. Presupunem că un consumator urmărește maximizarea utilității totale din consumul bunurilor X și

Y, cu un buget de 100 um. Px=Py=10 u.m, iar funcția utilității este: U=2X+10Y-X2-Y2

Determinați:
a) Cantitățile din bunurile X și Y
b) Mărimea raportului dintre utilitatea marginală a bunului X și prețul bunului X
c) Modificarea utilității totale ca rezultat al creșterii bugetului cu 10 u.m.

9. Un consumator urmărește maximizarea utilității totale din consumul bunurilor X și Y, cu un buget

de 12 um. Px=2 u.m, iar Py=1 u.m. Funcția utilității este: U(x,y)=X2Y.
Aflati:
a) Cantitatile optime din bunurile X si Y
b) Nivelul utilitatii totale resimtite ca urmare a consumului de X si Y
 c) Modificarea utilitatii totale ca urmare a reducerii pretului lui X la 1 u.m.

𝑈𝑚𝑔𝑋
10. Daca avem functia Y = 10 – 4X, care este valoarea raportului atunci când consumatorul
𝑈𝑚𝑔𝑌
are un program de consum optim?

V= X*Px + Y*Py
In acelasi timp, din functie se poate scoate ca Y = V/Py – Px/Py*X.
Stim din functie ca Y= 10 – 4 *X.
In cazul programului optim de consum raportul utilitatilor marginale este egal cu raportul preturilor
Umgx/Umgy=Px/Py, ceea ce conduce la:Umgx/Umgy = 4.
Totodata se observa ca din ecuatia dreptei bugetului rescrisa, Px = 4 iar Py= 1.

𝑈𝑚𝑔𝑋 𝑃𝑥
11. Daca relația dintre raportul utilităților marginale si raportul preturilor este de tipul > .
𝑈𝑚𝑔𝑌 𝑃𝑦
Cum ar trebui sa acționeze consumatorul pentru a obține maxim de satisfacție?
Pentru ca un consumator nu poate acționa asupra preturilor pentru a maximiza satisfacția, el poate acționa
doar asupra cantităților pe care le achiziționează.
Astfel, acesta poate doar sa reducă consumul de Y, pentru a creste utilitatea marginala a lui Y, astfel incat
𝑈𝑚𝑔𝑋
raportul sa scada pana la un nivel egal cu raportul preturilor. Pe de alta parte, el poate sa creasca
𝑈𝑚𝑔𝑌
consumul din bunul X astfel incat sa se reduca utilitatea marginala a lui X si, din nou, raportul sa scada
pentru a ajunge la egalitate cu raportul preturilor.

12. Presupunem ca pretul bunului X creste, astfel incat relatia dintre raportul utilităților marginale si
𝑈𝑚𝑔𝑋 𝑃𝑥
raportul preturilor devine următoarea: < . Cum ar trebui sa acționeze consumatorul
𝑈𝑚𝑔𝑌 𝑃𝑦
pentru a resimți o utilitate maxima ca urmare a consumului celor doua bunuri?
Similar cazului de la aplicația 11, consumatorul nu poate modifica preturile iar ajustarea se poate face
doar prin intermediul cantităților din cele doua bunuri consumate. Astfel, ca urmare a creșterii prețului
la bunul X, cantitatea cumpărata din bunul X se reduce, ceea ce conduce la o creștere a utilității
marginale a bunului X pana când cele doua raporturi ajung la egalitate.
Seminar 6 - Analiza condiţiilor care determină modificarea cererii pentru un anumit bun.
Formele de elasticitate ale cererii. Calcule de determinare a elasticității.

Modificarea cererii. Factori care influențează modificarea cererii

Legea generală a cererii precizează că există o relație inversă între prețul unui bun și cantitatea
cerută din acel bun. Astfel, atunci când prețul crește, cantitatea cerută scade (cererea se restrânge).
Dacă prețul scade, atunci cantitatea cerută crește (cererea se extinde).
Funcția cererii este de obicei de tipul: Qc= a – bPx. Cantitatea scade cu o pantă constantă dacă P
crește. (Deplasarea de-a lungul cererii)

Ex: Qc=10-2P.
La un P=2, Qc=10-4=6
Dacă prețul scade la P=1, Qc=10-2=8 (cererea se extinde)
Dacă prețul crește la P=3, Qc=10-6=4 (cererea se restrânge)

Alți factori care influențează cererea în afară de preț,

determină:
a) Creșterea cererii prin deplasarea sa către dreapta
b) Scăderea cererii prin deplasarea sa către stânga

Ceilalți factori care influențează cererea în afară de preț:

a. Venitul consumatorilor
În cazul unui bun normal, o creștere a venitului duce la o creștere a cererii în timp ce o scădere a
venitului duce la o scădere a cererii.
În cazul unui bun inferior, cererea scade dacă venitul se majorează și crește dacă venitul scade.
b. Prețurile altor bunuri
i. Bunuri substituibile: Există o relație directă între prețul unui bun și cererea pentru
bunul substituibil cu el. Px crește, cantitatea cerută din X scade și crește cea din
bunul substituibil. Px scade, cantitatea cerută din X crește și scade cea din bunul
substituibil
ii. Bunuri complementare: Există o relație inversă între prețul unui bun și cererea
pentru bunul său complementar. Dacă Px crește, cantitatea cerută din X scade și
cantitatea din bunul complementar scade. Dacă Px scade, atunci cantitatea din X
crește și la fel cea din bunul său complementare

c. Preferințele consumatorilor. Se află în relație directă cu cererea

d. Cheltuielile firmelor cu reclama. Se află în relație directă cu cererea
e. Anticipările legate de evoluția prețurilor. Dacă se anticipează o creștere a prețului unui bun,
atunci cererea din prezent pentru acel bun tinde se crească (vezi cazul cartelelor de metrou). Dacă
anticipează o creștere a prețului unui bun, atunci cererea scade în prezent. Există o relație directă
între anticipații și cererea prezentă.

Qx=a-bPx+Cx-dPy+ePz+fAx, Cantitatea cerută a bunului X funcție de Prețul bunului (Px),

preferințe, prețul unui bun substituibil(Py), prețul unui bun complementar(Pz), anticipațiile
privind prețul acelui bun (Ax).
 Elasticitatea cererii în funcție de preț

Elasticitatea cererii în funcție de preț reprezintă reacția cererii la modificarea prețului (modificarea
procentuală a cantității cerute ca urmare a modificării prețului.)

sau
Unde:
Kec/p=coeficientul de elasticitate al cererii la preț
Δ%Qc= modificarea procentuală a cantității cerute
Δ%P= modificarea procentuală a prețului
ΔQc= modificarea absolută a cantității cerute
ΔP= modificarea absolută a prețului

Exemplu: Cererea de biscuiți la un preț de 12u.m/bucată este de 12.000 bucăți. Dacă prețul crește
la 15u.m/bucată, cantitatea scade la 10.000 bucăți.
Prețul a crescut cu 25%, iar cantitatea a scăzut cu 16,6%. (Cantitatea cerută a reacționat mai
puțin decât modificarea prețului)
Δ%P=+25%
Δ%Qc=-16,6%

Kec/p= -Δ%Qc/Δ%P=-(-16,6/25)=0,66 (cerere inelastică)

Presupunem că Kec/p=3, iar prețul bunului scade cu 10%. Cu cât s-a modificat cantitatea cerută?
Kec/p== -Δ%Qc/Δ%P, prin urmare -Δ%Qc= Kec/p * Δ%P
Rezultă -Δ%Qc = 3 x (-10) = -30%
Deci Δ%Qc=+30%

Presupunem că P0 =10, iar cererea inițială este 100. Coeficientul de elasticitate a cererii în funcție
de preț este 2. Cu cât se modifică în acest caz cantitatea cerută dacă prețul se majorează cu 50%?
P1=P0+0,5*P0=10+0,5*10=15.

Știm că :

2= -(Q1-Q0)/(P1-P0) * (P0/Q0) = -(Q1-100)/(15-10) * (10/100) = (-0,1Q1+10)/5 = 2

Astfel, o să avem -0,1Q1+10=10, deci Q1=0 (sau Qc s-a redus cu 100%)

Presupunem o funcție a cererii Qc=20-4P. Aflați:

a) Kec/p, dacă P0=1
b) Kecp, dacă P0=4

a)P0=1, atunci Qc0=20-4=16, prin urmare Kec/p=(-ΔQc/ΔP)(P0/Q0)=4 (1/16) = ¼=0,25.

b)P0=4, atunci Qc0=20-16=4, prin urmare, Kecp=(-ΔQc/ΔP)(P0/Q0)=4 (4/4)=4.

Pe lângă formula elasticității, care arată elasticitatea cererii în raport de preț într-un punct, există
și formula elasticității medii, care măsoară elasticitatea de-a lungul unui segment al cererii.
Formula:

Forme ale elasticității cererii în funcție de preț

1. Dacă cererea este inelastică (Kec/p<1), modificarea procentuală a preţului va fi mai mare decât
modificarea procentuală a cantităţii cerute. Dacă preţul creşte, cantitatea cerută se reduce, iar
venitul total încasat de firmă va creşte (deoarece creşterea preţului a fost mai mare decât reducerea
cantităţii cerute). Dacă preţul scade, cantitatea cerută creşte, iar venitul total se va reduce (deoarece
reducerea preţului a fost mai mare decât creșterea cantității cerute).
În general, bunurile cu o cerere inelastică sunt cele de strictă necesitate (pâine), sau cele cu puțini
înlocuitori (curentul electric).

2. Dacă cererea este elastică (Kec/p<1), modificarea procentuală a cantităţii cerute va fi mai mare decât
modificarea procentuală a preţului. Dacă preţul creşte, cantitatea cerută scade, iar venitul total se va
reduce (deoarece creşterea preţului a fost mai mică decât reduceerea cantităţii cerute). Dacă preţul
scade, cantitatea cerută creşte, iar venitul total va creşte (deoarece reducerea preţului a fost mai
mică decât creşterea cantităţii cerute).
Exemple de bunuri: cele de folosință îndelungată (frigidere, televizoare, mașini) sau cele care au mulți
înlocuitori (sucuri, dulciuri)
3. În cazul cererii cu elasticitate unitară (Kec/p=1), modificarea procentuală a preţului va fi egală cu
modificarea procentuală a cantităţii cerute. Dacă preţul creşte, cantitatea cerută scade, iar venitul
total va rămâne constant (deoarece creşterea preţului a fost egală cu reducerea cantităţii cerute).
Dacă preţul scade, cantitatea cerută creşte, iar venitul total va rămâne constant (deoarece reducerea
preţului a fost egală cu creşterea cantităţii cerute).
4. Cerere perfect inelastică (Kec/p=0) – cantitatea cerută nu reacționează deși prețul se modifică. În
general medicamentele vitale fac parte din această categorie de bunuri cu cerere perfect inelastică
(insulina)
5. Cerere perfect elastică (Kec/p= infinit) – cantitatea cerută se modifică deși nu există o modificare a
prețului

Elasticitatea cererii în funcție de venit

Elasticitatea cererii în funcție de venit arată modificarea procentuală a cererii ca urmare a
modificării procentuale a venitului consumatorilor.
Kec/v==(Δ%Qc/Δ%V) sau Kec/v= (ΔQc/ΔV)(V0/Q0)

În cazul unui bun normal,există o relație directă între V și Qc, deci Kec/v>0.
În cazul unui bun inferior, există o relație inversă între V și Qc, deci Kec/v<0.

Elasticitatea încrucișată a cererii

Elasticitatea încrucișată a cererii exprimă reacția cererii pentru un bun în funcție de modificarea
prețului unui alt bun.
Kecx/py=(Δ%Qcx/Δ%Py) sau Kecx/py= (ΔQcx/ΔPy)(Py0/Qcx0)

Dacă x și y sunt două bunuri substituibile, deci o creștere a Py duce la o creștere a cererii din
X , Kecx/py >0.
Dacă x și y sunt două bunuri complementare, o creștere a Py duce la o scădere a cererii din
X, Kecx/py<0.

APLICAȚII

Creșterea sau scăderea cererii. Contracția și extinderea cererii

1. În graficul de mai jos se prezintă modificările posibile care pot avea loc în cantitatea cerută şi în
cererea de pe piaţa bunului X. Considerăm că iniţial piaţa se afla în echilibru la punctul E. Precizați în
dreptul fiecărui factor cifra corespunzătoare din grafic.

a) Creșterea prețului unui bun complementar;

b) Creșterea prețului unui bun substituibil;
c) Reducerea venitului (considerăm că X este un bun inferior);
d) Reducerea prețului bunului x;
e) Creșterea venitului (considerăm că X este un bun inferior);
f) Creșterea prețului bunului X;
g) Reducerea venitului (considerăm că X este bun normal);
h) X este un bun la modă.

a)4, Ex: Dacă prețul unui stilou crește atunci și cererea de cerneală
scade;
b)2, Ex: Avem două bunuri substituibile – Sprite și Coca Cola. Dacă prețul la Coca Cola crește atunci cererea
pentru Sprite crește;
c)2, Ex: atunci când venitul scade, crește cererea de cartofi deoarece consumatorii vor renunța la
achiziționarea altor bunuri, mai scumpe, precum carnea;
d)3, cererea se extinde de-a lungul dreptei cererii, având loc o modificare de preț;
e)4, Ex: atunci când venitul crește, cererea de bunuri inferioare scade (cartofi), deoarece consumatorii își
vor permite bunuri mai scumpe și de o calitate mai ridicată (să spunem carne);
f)1, creșterea prețului determină contracția cererii, cantitatea cerută diminuându-se;
g)4, scădere a cererii
h)2, modificare în preferințele consumatorilor

2. Tabelul de mai jos se referă la anumite acțiuni/măsuri care pot avea loc pe piața călătoriilor cu
taxiul din București. În coloana din dreapta precizați dacă schimbările vor determina o deplasare
a curbei cererii sau o modificare de-a lungul acesteia pentru călătoriile cu taxiul și explicați pe
scurt.
 Modificare Efect asupra cererii

O creștere a prețului călătoriilor cu autobuzul Creștere a cererii pentru că se modifică prețul unui bun
substituibil

Dorința consumatorilor pentru călătorii mai Creștere a cererii pentru că se modifică preferințele
consumatorilor
avantajoase
O creștere a venitului mediu real cu 8% Creștere a cererii ca urmare a majorării venitului
consumatorilor

O decizie a guvernului local de a spori serviciile Scădere cererii ca urmare a creșterii ofertei dintr-un bun
substituibil
de transport în comun pe timp de noapte
O creștere a tarifelor taximetriștilor Restrângere a cererii, prețurile majorandu-se

O creștere a populației orașului Creștere a cererii, numărul consumatorilor crescând

O majorare a prețului combustibililor ca Scădere a cererii, crescând prețurile unui bun complementar
urmare a unui șoc petrolier

3. Pentru fiecare pereche de bunuri prezentate mai jos, ce bun considerați să aibă o cerere mai elastică
la preț? De ce?
a. Țigări; o călătorie la Paris
R: călătoria la Paris, pentru că este un lux, în timp ce țigările sunt o necesitate (pentru fumători)
b. un vaccin contra SIDA în luna următoare; un vaccin contra SIDA în următorii 5 ani
R: Vaccinul contra SIDA în următorii 5 ani, pentru că este de așteptat să existe mai multe bunuri
substituibile realizate în această perioadă și comportamentul consumatorilor se poate schimba într-o
perioadă mai lungă de timp.
c. berea; berea Stella Artois
R: Stella Artois, pentru că aceasta este o piață mai îngustă decât cea a berii în general, astfel existând mai
multe produse care s-o înlocuiască
d. insulina; aspirina
R: aspirina, pentru că există mai multe medicamente care s-o înlocuiască decât în cazul insulinei.

Condițiile cererii. Bunuri substituibile și complementare

3. Avem următoarea funcție:

Qcx=a – bPx ... cV… dPy…ePz…fPxa…gR,
Unde; Qcx=cantitatea cerută din bunul X, Px=prețul bunului X, V=venitul disponibil, Py=prețul unui bun
substituibil, Pz=prețul unui bun complementar, Pxa=anticipațiile privind evoluția prețului bunului X și
R=cheltuielile firmei cu reclama.
Completați spațiile punctate cu semnul corespunzător (+/-) în cazul în care X este:
a) bun normal;
b) bun inferior.

4. Considerăm că elasticitatea cererii în funcție de preț este 2. Când prețul bunului este 10 u.m,
cantitatea cerută este 100 unități. Dacă prețul este 12 u.m, atunci cantitatea cerută este de: a) 50;
b)60*; c)70; d)80; e)90.
Δ%P= (12-10/10)*100=20%
2=-Δ%Q/Δ%P, deci -Δ%Q= 2 Δ%P=40%.
-(Q1-Qo)/Qo=40%, (-Q1+100)/100=40%, deci –Q1+100=40, deci Q1=60.

5. Prețul unitar al calculatoarelor și cantitatea cerută sunt următoarele:

Variante P Q Ke Qc/P

A 10 0
B 9 2
C 8 4
D 5,5 9
E 4,5 11
F 2 16
G 1 18
H 0 20

a. Reprezentați grafic curba cererii

b. Calculați prin metoda mediei elasticitățile și evidențiați nivelurile de preț unde se înregistrează o
cerere elastică, unitară și, respectiv, inelastică.

6. Cererea pentru un bun X depinde de prețul său, Px, de prețul altui bun Y, Py, și de venitul
consumatorului, V. Considerăm cererea Qx(Px,Py,V)= V-Px+0,5Py.
a) Pentru V=200, Py=20, care este funcția cererii Qx exprimată față de Px? Reprezentați grafic!
Qx=200-Px+0,5*20=210-Px

b) Care este elasticitatea cererii de la punctul a) dacă Px=30?

Px0=30, rezultă Qx0=210-30=180, deci Ec/p=1*(30/180)=0,16

c) Calculați venitul total încasat de vânzător la prețul Px=30! Ce se întâmplă cu acesta dacă prețul lui
scade la 28?
VT0= P*Q=30*180=5400
Dacă P scade la 28, avem VT1=28*182=5096.
Venitul a scăzut mai puțin decât scăderea prețului. Cererea fiind inelastică(Ec/p=0,16), venitul a
scăzut cu 0,05%, cantitatea a crescut cu 0,01%, în timp ce prețul a scăzut cu 0,06%.
d) Ce se întâmplă cu venitul total încasat dacă prețul lui x crește la 32?
 Dacă prețul crește la 32, avem VT=32*178=5696. Venitul încasat a crescut, cantitatea vândută
reducându-se mai puțin decât modificarea prețului.

e) Calculați pentru V=200, Px=30 și Py=20 elasticitatea cererii lui X față de Py. Ce fel de bunuri sunt
X și Y? Explicați!

La un Py=20, Qx=200-30+0,5*20=180.
La o creștere a Py cu 10%, adică Py=22, avem Qx=200-30+0,5*22=181.
Ecx/py= (180-181)/(22-20)*(20/180)=1/2*1/9=1/18=0,055.
Cele două bunuri sunt substituibile, existând o elasticitate pozitivă. Astfel, dacă prețul bunului
Y crește, cererea cerută din bunul X crește.

7. Funcția cererii dintr-un bun este: Qc=80-2P. Cât este elasticitatea cererii dacă prețul de vânzare
la momentul zero al bunului respectiv este P=20?
La un P0 = 20, vom avea Q0=80-2*20=80-40=40.
Știind că panta cererii este -2, atunci –ΔQ/ΔP = 2.
Deci elasticitatea cererii va fi: Kec/p= –ΔQ/ΔP * P0/Q0 = 2 * 20/40 = 2*0,5=1

8. Funcție cererii unui bun este: Qc=a-bP. Dacă la un nivel al P de 10 u.m. cantitatea cerută va fi de
100 și Kec/p este 10, aflați valorile constantelor a și b.

Dacă P0=10, Q0=100 și Kec/p=10, atunci vom avea:

100=a-b*10

Kec/p= –ΔQ/ΔP *P0/Q0 ,

Știm că b = –ΔQ/ΔP, adică 10=b * 10/100 = b* 0,1. deci b va fi 10/0,1=100.
100 = a – 100*10, astfel a = 1000+100=1100.

9. Funcția cererii unui bun este Qc=100-P. Se cer următoarele:

a. Nivelul prețului pentru care venitul total (VT) este maxim
Condiția de maximizare a venitului total este ca venitul marginal să fie 0.
Funcția VT = 100Q-Q2, deci Vmg = (VT)' = 100-2Q
Prin urmare, dacă Vmg=0, rezultă 100-2Q = 0, deci Q = 100/2 = 50; P va fi 100-Q= 100-50= 50.

b. Nivelul maxim al venitului total ce poate fi încasat de producător.

VT = P*Q = 2500
c. Ce se întâmplă cu încasările firmei dacă prețul de vânzare al bunului respectiv scade sub
nivelul de 50?
Încasările firmei vor scădea pentru că aceasta se află pe o zonă a cererii inelastică. Scăderea
prețului va conduce la o creștere a producției vândute însă cu o magnitudine mai redusă comparativ
cu reducerea de preț (procentual vorbind), ceea ce va diminua veniturile încasate.
d. Presupunem că pe piață prețul de vânzare este 60. Care ar trebui să fie strategia firmei
dacă dorește să își crească veniturile?
Pentru a-și majora veniturile încasate firma trebuie să scadă prețul până la cel mult 50. Fiind pe o
zonă cu cerere elastică, scăderea de preț va conduce la o creștere mai mare a producției vândute,
ceea ce va duce la o creștere a veniturilor.

10. Dacă la un nivel al prețului P0=12, cantitatea cerută Q0 este 12.000, cât este nivelul coeficientului
de elasticitate a cererii în raport de preț dacă la o creștere a prețului la P1=15, cantitatea cerută
s-a redus la Q1=10.000? (R: 0,66, cerere inelastică)
Kec/p= –ΔQ/ΔP *P0/Q0 = -(10000-12000)/15-12 * 12/12000 = 2/3=0,66

Seminar 8 - Grile şi probleme de calculare a productivităţii şi costurilor de producţie.

Determinarea echilibrului producătorului

Analiza teoriei producătorului pe termen scurt

Termenul scurt reprezintă intervalul de timp în care cel puțin un factor de producție nu
variază. Considerăm că factorul capital (K) este fix, firma nu face alte investiții, în timp ce factorul
muncă (L) este cel variabil, firma producând suplimentar doar prin modificarea numărului de
lucrători. Producția unei firme este influențată doar de modificarea numărului de lucrători.

A. Evoluția producției pe termen scurt

Pe termen scurt producția (Q) este influențată de legea randamentelor marginale descrescătoare.
Conform acesteia, pe măsură ce numărul de lucrători crește (K=fix), eficiența (productivitatea)
marginală a lucrătorilor crește până la un anumit nivel, după care descrește.

WmgL=ΔQ/ ΔL;

Astfel, avem:
Când WmgL crește – Q crește
Când WmgL scade, dar este pozitiv – Q crește din ce în ce mai puțin
Când WmgL=0 – Q este maximă
Când WmgL este negativă – Q scade

Reprezentarea grafică a relației dintre productivitatea marginală a muncii și producția totală:

 B. Relația dintre productivitatea marginală a muncii și productivitatea medie a
muncii
Productivitatea marginală a muncii: WmgL= ΔQ/ΔL= (Q)'L
Productivitatea medie a muncii: WM=Q/L

Exemplu:
O firmă produce zilnic cu 20 lucrători 100 de monitoare. Aceasta crește numărul angajaților cu
10% și producția crește cu 21%.
a. Productivitatea medie inițială
WML0=Q0/L0=100/20=5 monitoare pe lucrător.
b. Productivitatea medie actuală
Q1=Q0+0,21*Q0=121
L1=L0+0,1*L0=22
WML1=Q1/L1=121/22=5,5 monitoare pe lucrător.
c. Productivitatea marginală a muncii
WmgL= ΔQ/ ΔL= (121-100)/(22-20)=21/2=10,5 bucăți pe lucrător angajat suplimentar

Dacă WmgL este mai mare decât WML – WML crește (dacă lucrătorul angajat suplimentar este
mai eficient decât media firmei, atunci media firmei va crește)
Dacă WmgL mai mică comparativ cu WML, atunci WML va scădea
Dacă WmgL=WML, atunci WML este constantă și maximă.

C. Analiza costurilor de producție pe termen scurt

Costurile de producție
În general, prin costuri de producție înțelegem cheltuielile ocazionate de producerea unei
cantități determinate de bunuri. Aceste cheltuieli pot fi analizate dpdv economic și (sau) contabil.
Costurile economice – reflectă cheltuielile necesare atragerii, angajării și menținerii în
exploatare a unui volum de factori necesari producerii unei cantități determinate de bunuri, într-o
perioadă de timp.
Costurile contabile – reprezintă cheltuielile efective, așa cum rezultă din evidența
contabilă, suportate de către firmă pentru a realiza bunurile, într-o perioadă de timp.
Costul explicit – este alcătuit din toate cheltuielile efectuate de către întreprinzător către
posesorii resurselor economice, resurse atrase, utilizate și consumate în procesul de producere a
unui anumit bun, cum ar fi: cheltuieli cu materii prime, materiale, combustibil, energie, cheltuieli
cu munca. În contabilitatea firmei toate cheltuielile efectuate către terțe persoane sunt înregistrate
în conturi, iar diferența dintre venitul total încasat din vânzarea produselor și costul explicit al
acestora reprezintă profitul contabil.
Costul implicit – costul alegerii făcute de întreprinzător (costul de oportunitate) și este
egal cu toate veniturile care ar fi putut fi obținute de către întreprinzător de pe urma resurselor
avute în proprietate, în cea mai bună variantă de utilizare a acestora și la care a renunțat.
Profitul economic=Venit total încasat – (cost explicit+cost implicit)

Exemplu:
Presupunem că avem un întreprinzător care obține un venit total de 100 lei și are costuri
explicite de 50 de lei. Înainte de a iniția afacerea întreprinzătorul obținea venituri din salariu și din
chirie de 30 lei. Odată ce își deschide afacerea, el va renunța de veniturile sale anterioare.
a. Costul implicit = costul de oportunitate= 30 lei (deoarece își deschide afacerea, renunțând
la veniturile câștigate anterior)
b. Profitul contabil = VT-cost explicit = 100-50=50 lei
c. Profitul economic= VT – (cost explicit+cost implicit)= 100-(50+30)=20 lei.
d. Profitul normal reprezintă profitul care îi permite antreprenorului continuarea activității,
mai mare sau egal cu costul implicit, de 30 lei. Dacă ar obține un profit mai mic de 30 de
lei, atunci individul ar putea reveni la activitatea anterioară (care îi aducea venituri de 30
de lei).

Relația dintre cost total, cost fix și cost variabil

CT=f(Q)
Elemente ale costului total:
- Chirii
- Cheltuieli cu materii prime
- Cheltuieli cu salarii (ale personalului administrativ și muncitori)
- Cheltuieli cu energia pentru producție

Chiria – nu depinde de variația producției și, prin urmare, reprezintă o cheltuială fixă. O firmă
plătește aceeași chirie chiar dacă are producție mai mare sau mai mică.
Cheltuieli cu materiile prime – sunt influențate de evoluția producției, fiind cheltuieli variabile.
Cheltuieli salariale pentru personalul administrativ – nu variază pe termen scurt cu producția, sunt
cheltuieli fixe.
Cheltuieli salariale pentru muncitori= sunt variabile
Cheltuieli cu energia pentru producție= cheltuieli variabile

Costul TOTAL de producție= Cost FIX + Cost VARIABIL

CT=CF+CV
CF (costuri fixe)- sunt acele cheltuieli care pe termen scurt nu sunt influențate de variația
producției.
CV (costuri variabile)- acele cheltuieli care variază în același sens cu producția.

Presupunem CT= f(Q)= 10+2Q.

CF=10
CV=2Q+3Q2
Dacă Q=0, atunci CT=CF.

Reprezentare grafică a relațiilor dintre CT, CF și CV

Costul total mediu(CTM), costul fix mediu (CFM) și costul variabil mediu(CVM)
CTM=CT/Q
CFM=CF/Q
CVM=CV/Q

Costul marginal (Cmg)= cheltuiala suplimentară generată de o creștere a producției cu o unitate.

CT=f(Q)
Cmg=ΔCT/ΔQ sau (CT)'Q
Cmg= ΔCV/ΔQ sau (CV)'Q

Relația dintre costul marginal și CVM Relația dintre costul marginal și CTM
Cmg> CVM, atunci CVM crește Cmg> CTM, atunci CTM crește
Cmg< CVM, atunci CVM scade Cmg< CTM, atunci CTM scade
Cmg=CVM, atunci CVM este minim Cmg= CTM, atunci CTM este minim

Pragul de rentabilitate - reprezintă acel nivel al producției la care firma își recuperează în
totalitate cheltuielile făcute. Veniturile totale (VT) sunt egale cu costurile totale (CT).
VT=Pr+CT, la pragul de rentabilitate Pr=0, deci VT=CT.

Exemplu: presupunem că funcția CT=15+2Q, iar cea a VT=3Q.

CT=VT, 15+2Q=3Q, prin urmare, Q la pragul de rentabilitate=15

Teoria producătorului pe termen lung

Pe termen lung știm că toți factorii de producție sunt variabili, atât L cât și K. În acest caz, firmele
își vor modifica producția și vor face și alte investiții, nu își schimbă doar numărul de lucrători.
Analiza pe termen lung presupune o combinație optimă între cei doi factori de producție, atât dpdv
tehnic, cât și economic.

Analiza costurilor pe termen lung

Dacă avem o funcție de producție de tipul Q=f(K,L), pe termen scurt factorul capital (K) este fix,
în timp ce factorul muncă (L) este variabil. Pe termen lung toți factorii de producție sunt variabili,
iar costurile de producție vor fi variabile.

Pe termen lung analizăm productivitatea medie globală (WMG), adică eficiența medie obținută
prin utilizarea unei unități de muncă și/sau de capital (pe termen lung aceștia pot fi substituibili).

WMG=Q/(L+K)
Dpdv valoric, influența factorului muncă și a capitalului este măsurată sub forma cheltuielilor
salariale și, respectiv, cheltuielilor materiale.
Astfel, WMG=Q/(Chelt salariale+Chelt materiale)=Q/CT pe termen lung.
Sau WMG=1/CTM pe termen lung.

Avem trei zone:

Zona 1, în care CTM pe termen lung scade, iar productivitatea medie globală crește – în această
zonă firma înregistrează randamente de scară crescătoare pentru că producția crește mai mult decât
cantitatea de factori de producție utilizați. Printre factorii care pot determinarea înregistrarea unor
economii de scară se numără: achiziția unei cantități mai mari de materii prime datorită reducerii
prețurilor de achiziționare sau folosirea unor utilaje cu o capacitate mai mare de producție.
Zona 2, în care CTM pe termen lung este minim, iar productivitatea medie globală este constantă
sau maximă – producția crește în aceeași măsură cu factorii de producție utilizați iar firma
înregistrează randamente de scară constante.
Zona 3, CTM pe termen lung crește iar productivitatea medie globlă scade – producția obținută
crește mai puțin comparativ cu factorii de producție utilizați, firma înregistrează randamente
descrescătoare (sau dezeconomii de scară – dezavantaje generate de extinderea capacității de
producție, crescând costurile de tranzacție, costurile de comunicare în cadrul firmei, etc.)

Randamentele de scară pe baza unei funcții de producție de tip Cobb-Douglas

Q=f(K,L)
Q=KαLβ

Știm că WmgL=ΔQ/ΔL= (Q)'L= KαβLβ-1

WML=Q/L= (KαLβ)/L= KαLβ-1
WmgL\WML= (ΔQ/ΔL)/(Q/L)=( KαβLβ-1)/ (KαLβ-1), ceea ce înseamnă că β=(ΔQ/ΔL)/(L/Q), adică
β reprezintă elasticitatea producției la factorul muncă, respectiv modificarea procentuală a
producției obținute ca urmare a variației procentuale a numărului de salariați.

Similar, coeficientul α reprezintă elasticitatea producției la factorul capital, respectiv

modificarea procentuală a producției obținute ca urmare a variației procentuale a
capitalului.

Atunci când α+β >1, firma înregistrează randamente de scară crescătoare, producția crește
mai mult decât cantitatea de factori de producție utilizați.
α+β=1, firma înregistrează randamente de scară constante, producția crește în
aceeași măsură ca și cantitatea de factori de producție utilizați
α+β<1, firma înregistrează randamente de scară descrescătoare, producția
crește mai puțin decât cantitatea de factori de producție utilizați

Ex:
Dacă avem o funcție de producție de tip Cobb Douglas (Q=KαLβ), Q(K0,L0)=3*K0,8L0,6.
Presupunem că factorii de producție utilizați se dublează:
L1=2L0
K1=2K0
Q(K1,L1)=Q(2K0,2L0)= 3*(2K0)0,8(2L0)0,6= 3*20,8+0,6*K00,8L00,6=3*21,4*K00,8L00,6

Dacă se dublează producția:

Q=2*Q(K0,L0)=3*2*K0,8L0,6.

Se observă că atunci când factorii de producție utilizați s-au dublat, producția a crescut mai mult
decât factorii de producție. Factorii de producție au crescut de două ori, iar producția a crescut de
21,4 ori. Prin urmare, randamentele de scară sunt crescătoare. (α+β >1)

A. Curba de izoproducție (sau izocuanta)

Curba de izoproducție reprezintă ansamblul combinațiilor tehnice dintre factorii de producție K și
L, pentru care firma obține aceeași producție. (similar curbei de indiferență la teoria
consumatorului).Astfel, are loc substituția L cu K sau a K cu L.
Atunci când L scade, K crește, însă L va scădea din ce în ce mai puțin deoarece firma nu va renunța
în totalitate la lucrători. Atunci când K scade, L crește, însă K scade din ce în ce mai puțin pentru
că firma nu poate renunța la tot capitalul.

Panta curbei de izoproducție= -ΔK/ΔL

Atunci când se trece din A în B (deci se
renunță la capital pentru a angaja mai mulți
lucrători), panta este -ΔK/ΔL, adică -(KB-
KA)/(LB-LA).

Știm că producția pe curba de izoproducție

este aceeași, deci producția în punctul A (QA)
este egală cu producția în punctul B (QB) .

Pe măsură ce se substituie K cu L (deci ne deplasăm de la A spre E), factorul muncă sporește și K

scade din ce în ce mai puțin, deci ΔK tinde spre 0 și, prin urmare, și panta curbei este descrescătoare
și tinde spre 0.
Panta curbei de izoproducție se numește rata marginală de substituție tehnică (RMST)
RMST= - factorul care substituie/ factorul substituit = -ΔL/ΔK, dacă înlocuim K cu L.
De asemenea, RMST= -ΔL/ΔK=WmgK / WmgL
 B. Dreapta izocostului
Dreapta izocostului reprezintă ansamblul combinațiilor economice dintre capital și muncă pe care
firma le poate realiza efectuând aceleași cheltuieli totale de producție. (similar dreptei bugetului la
teoria consumatorului)

Ecuația liniei izocostului: CT=L*PL+K*PK,

unde L= numărul de lucrători, PL=prețul muncii, K=capitalul, Pk=prețul capitalului. De asemenea, L*P L= cheltuieli
salariale cu forța de muncă, în timp ce K*P k=cheltuieli materiale.

Panta dreptei izocostului = –ΔK/ΔL=PL/PK. Este constantă.

A, B, C sunt combinații economice între K și L pe care
producătorul le poate realiza cu aceleași costuri totale.

Echilibrul producătorului
Echilibrul producătorului se realizează atunci când producția
crește în condițiile în care firma are același cost total (Q maxim
pentru un CT dat) sau atunci când producția obține aceeași
producție cu un CT mai mic (CT minim pentru o Q dată).

Echilibrul producătorului se stabilește în punctul în care

curba de izoproducție este tangentă la dreapta
izocostului.

Condițiile pentru identificarea echilibrului

producătorului:
(1)CT=L* PL +K*PK
(2) WmgL/WmgK = PL/ PK

APLICAȚII

1. Presupunem că Ionuț Popescu lucrează ca broker, câștigând 2000 de euro lunar, și deține
o clădire de birouri pe care o închiriază primind în schimb 400 de euro pe lună. Acesta se
hotărăște să își deschidă o firmă la marginea orașului al cărei domeniu de activitate este
producția și comercializarea pâinii.
Firma are următoarele cheltuieli lunare: cheltuieli salariale cu personalul angajat
2000 de euro, cheltuieli cu materiile prime 2500 euro, cheltuieli cu energia electrică 500
de euro și cheltuieli cu combustibil de 200 de euro. Venitul lunar încasat de companie se
ridică la 10000 de euro pe lună.
a. Determinați costul explicit al firmei = 2000+2500+500+200=5200
b. Determinați costul implicit al firmei= 2000+400=2400
c. Calculați profitul economic și profitul contabil obținut de firmă: Pr
contabil=10000-5200=4800 euro; Pr economic= 10000 – (5200+2400)= 10000-
7600=2400 euro
d. Care este profitul normal? Pr normal = costul implicit=2400.
e. Ar trebui IP să continue activitatea de întreprinzător sau să revină la starea inițială
de broker?
 2. Pe baza datelor din tabelul de mai jos, să se determine productivitatea medie a muncii și
productivitatea marginală a muncii. Reprezentați grafic.
Munca (L) Capital (K) Producție Productivitatea Productivitatea marginală
totală (Q) medie a muncii (WML) a muncii (WmgL)
1 1 100 100 -
2 1 220 110 120
3 1 450 150 230
4 1 640 160 190
5 1 780 156 140
6 1 720 120 -60
7 1 560 80 -160

3. Volumul producției unei firme cu 125 de salariați este 2500 de produse. Câți salariați trebui
să mai angajeze firma pentru a-și dubla producția, în condițiile creșterii productivității
medii a muncii cu 25%?

R:
Q0=2500
L0=125
Q1=2*2500=5000
WmL1=WmLo+0,25WmLo
WmLo=2500/125=20
WmL1= 20+0,25*20=25
25=5000/L1, adică L1=200.
ΔL=L1-L0= 200-125=75.

4. Productivitatea medie a capitalului la momentul T0 a fost de 2000 de bucăți. În perioada

T0-T1, producția totală a crescut cu 30%, iar volumul capitalului cu 20%. Să se determine
productivitatea marginală a capitalului.
R:
WmK=2000
Q1=Q0+0,3Q0
K1=K0+0,2K0
WmgK=?

Știm că WmgK=ΔQ/ΔK
ΔQ=0,3Q0
ΔK=0,2K0
WmgK= 0,3Q0/0,2K0= (0,3/0,2)*WmK=1,5*2000=3000.
5. Dacă într-o perioadă producția a crescut cu 60%, iar cantitatea de muncă utilizată (număr
de ore lucrate) s-a redus cu 20%, să se precizeze care va fi evoluția productivității medii a
muncii în perioada următoare.

Q1=Q0+0,6Q0=1,6Q0
L1=L0-0,2L0=0,8L0
WmL1=?

WmL1=Q1/L1=1,6Q0/0,8L0=(1,6/0,8)* (Q0/L0)=2*WmL0
Productivitatea medie a muncii se va dubla (va spori cu 100%).

6. În T0: WmL0=1000 de produse pe salariat. În T1: Q a sporit de trei ori față de T0, iar L a
crescut cu 100%. Determinați productivitatea marginală a muncii.

Q1=3Q0, deci ΔQ=2Q0

L1=2L0, deci ΔL=L0
 WmgL1=2Q0/L0= 2* WmL0=2*1000=2000.

7. O editură dorește să publice un roman. În calitate de consultant, vi se prezintă următoarea

situație: prețul estimat de vânzare va fi de 10 lei, costurile fixe ocazionate de publicarea
cărții sunt de 5.000 lei, iar costul variabil mediu de 5 lei. Care este pragul de rentabilitate
pentru publicarea cărții?

P=10 lei
CF=5000 lei
CVM=5 lei
Pragul de rentabilitate: CT=VT, adică CF+CV=P*Q.
CVM=CV/Q, deci CV=CVM*Q
CF+CVM*Q=P*Q, deci 5000+5Q=10Q, prin urmare Q=5000/5=1000 cărți.

8. Se dă următorul grafic. Indicați CTM, Cmg, CFM și CVM si relatiile dintre acestea.

9. Costul total fix este de 500 lei, costul variabil total este 1000 lei, iar volumul producției
este 250 bucăți. În cazul în care Costul marginal este 7, creșterea producției cu o unitate
determină:
a. Reducerea CTM
b. Creșterea CTM
c. Reducerea Cmg

CF=500
CV=1000
Q=250
Cmg=7

Rezultă CT=1500, deci CTM=1500/250=6. Prin urmare Cmg este mai mare decât CTM, deci CTM
va crește. (vezi graficul de mai sus)

10. Producția unei întreprinderi în perioada T0 este de 200 de bucăți, iar costurile totale
reprezintă 8 milioane de lei. În perioada T1, costurile variabile totale sunt de 5,4 milioane
de lei, iar producția se reduce cu 10%. Să se determine mărimea costurilor variabile în T0
și a costurilor totale în T1, presupunând că indicii evoluției costurilor variabile și producției
sunt egali.

T0: Q0=200, CT0=8 mil.

T1: CV1=5,4 mil., Q1=0,9Q0

Q1=0,9Q0=180 bucăți
CV1=0,9CV0=5,4 mil, deci CV0=5,4/0,9=6 mil.
CT0=CF0+CV0=8 mil., rezultă că CF0=8-6=2 mil.
Știm că pe termen scurt CF=constant, deci CF0=CF1, prin urmare CT1=5,4+2=7,4 milioane.

11. În perioada inițială întreprinderea XFSD realiza zilnic 200 de perechi de pantofi cu toc de
10 cm, iar costurile acestei întreprinderi erau descrise de funcția CT=100+4Q+Q2. Ținând
cont de faptul că firma dorește să-și crească producția cu 50% și că productivitatea medie
a muncii este 10 perechi de pantofi pe lucrător, determinați:
a. Nivelul inițial al numărului de lucrători (L=20)
b. Cu cât ar trebui să se majoreze numărul de lucrători în termeni absoluți ținând cont
de faptul că în momentul inițial productivitatea medie a muncii era la nivelul
maxim? (ΔL=10)
c. Care este nivelul producției la nivelul minim al costului total mediu? (Q=10)

12. La momentul inițial productivitatea medie a muncii (WL0) într-o companie era de 5
perechi de pantofi realizați de fiecare lucrător. În momentul T1, firma hotărăște să majoreze
numărul de lucrători, văzând că pe piață cererea s-a majorat puternic. Astfel, aceasta își
crește numărul de lucrători cu 35%, și observă că producția se majorează cu 70%.
Determinați:
a. productivitatea medie a muncii în momentul T1
b. productivitatea marginală a muncii.

a) Dacă Q crește cu 70%, Q1 = 1,7*Q0

L creștere cu 35%, L1=1,35*L0
WL1 = Q1/L1 = 1,7 Q0 / 1,35L0 = 1,7/1,35 * WL0 = 1,7/1,35 * 5 = 6,38

b) WmgL = ∆Q/∆L = 1.7Q0 – Q0 / 1,35L0 – L0 = 0,7Q0/0.35L0 = 0,7/0.35 * 5 = 2*5=10

13. Dacă profitul economic obținut de un antreprenor este de 10.000 de lei, costurile explicite
ale acestuia sunt 2.000 lei, iar costurile implicite sunt mai mari cu 50% decât costurile
explicite, determinați profitul contabil al acestuia.

14. O firmă din sectorul de panificație are o funcție a costurilor totale egală cu
CT=6Q2+4Q+54. Determinați care este producția pe care o poate realiza firma respectivă
atunci când CTM este minim.

15. Compania Șoșonul SRL produce 250 de perechi de papuci de casă cu un cost fix de 500 lei
și un cost variabil de 750 lei. Totodată, costul marginal al companiei este de 4 lei. Ce se
întâmplă cu CTM și CVM dacă producția crește cu o unitate? Reprezentați grafic evoluția
CTM și CVM.

16. În perioada t0, costurile variabile totale erau de 16 milioane de euro, iar volumul producției
era de 8000 de bucăți. În condițiile în care producția crește cu 20%, costul marginal este
de 1,5 ori mai mare decât costul variabil mediu din t0. Să se determine sporul absolut al
costurilor totale și indicele costurilor variabile totale.

T0: CT0=16 mil., Q0=8000 buc

T1:Q1=1,2Q0, Cmg1=1,5*CVM0
Icv=?, ΔCT=?

Cmg1= ΔCT/ΔQ = ΔCV/ΔQ= 1,5*CVM0

Cmg1=1,5*(CV0/Q0)=1,5*(16 mil/8000)=1,5*2000=3000
 Cmg1= ΔCT/ΔQ, deci ΔCT=Cmg*ΔQ =3000*(9600-8000)=3000*1600=4,8 mil.
Icv=(CV1/CV0)*100

Pe termen scurt, Cmg1= ΔCV/ΔQ , deci ΔCV=Cmg*ΔQ= 4,8 mil.

CV1= ΔCV+CV0=16 mil+4,8mil=20,8mil.
Icv=(20,8/16)*100=130%

17. Costurile fixe ale unei firme sunt CF=100, iar CVM = 20. Dacă prețul la care firma vinde
o unitate de produs este de 40, care este nivelul producției de la care firma începe să obțină
profit?

18. Costul total în perioada T1 este 2000, iar producția este mai mare cu 33,3% comparativ cu
cea din T0. Știmă că în T0 costurile totale reprezentau 75% din CT1, iar costul variabil era
de trei ori mai mare decât costul fix. Să se determine nivelul Costului marginal și al costului
fix în T0.

19. Ce tip de randamente de scară caracterizează un producător a cărui funcție de producție

este Q= (K*L)/K+L?
Dacă Q1=2Q0, rezultă Q1=2(K*L)/K+L
Dacă K1=2K0 și L1=2L0, atunci Q1= (2K*2L)/(2K+2L)= (2K*2L)/2(K+L)=2KL/(K+L)
Prin urmare, randamentele de scară sunt constante.

Echilibrul producătorului

20. Presupunem că avem un producător al cărui cost fix este de 400, în timp ce costu variabil
este de 600. Prețul capitalului este 100, iar prețul muncii este 50. Considerăm că funcția ce
descrie producția realizată de firmă este Q(K,L)=2K0,5L0,5. Reprezentați grafic dreapta
izocostului și aflați panta dreptei. Care va fi producția de echilibru?

1000=100K+50L, prin urmare, avem 20=2K+L

Panta=2
WmgL=2K0,5*0,5L-0,5
WmgK=2*0,5K-0,5*L0,5

2K0,5*0,5L-0,5/2*0,5K-0,5*L0,5= 50/100
2K0,5*0,5L-0,5/2*0,5K-0,5*L0,5= ½
2K=L, deci 20=L+L=2L, prin urmare L=10, K=5.

21. Considerăm funcția unui producător de cereale ca fiind Q(K,L)=K0,5L0,5.

Costul total pe care îl are producătorul este de 9000 de lei, prețul capitalului fiind de 15
lei, iar cel al muncii tot 15 lei.
a) Determinați și reprezentați grafic dreapta izocostului;
b) Stabiliți producția optimă și venitul obținut de acesta dacă pe piață prețul cerealelor este
200 lei.(L=K=300, Q=300, VT=60.000 lei);
c) Determinați ce randamente de scară înregistrează producătorul.

1. Funcția de producție pentru bunul X este Qx=4KL. Considerăm că P L=PK=20 u.m. Firma
dorește să producă 100 de unități x cu minimum de cheltuieli. Prețul de piață al unei unități x (Px)
este 3 u.m. Care este mărimea profitului obținut de firmă?
Qx=4KL
 PL=PK=20
Q=100
CT=min
Px=3
Pr=?

100=4KL, deci 25=KL

În același timp, WmgL=4K și WmgK=4L.
WmgL/WmgK = PL/PK, astfel 4K/4L=20/20, de unde rezultă că L=K. Cum KL=25, atunci L2=25,
deci L=5 și K=5.
Astfel, CT=K*PK+L*PL= 5*20+5*20= deci CT=200
VT=Qx*P=100*3=300
Pr=VT-CT=300-200=100

22. Presupunem că funcția de producție este Q(K,L)=2KL. Dacă prețul muncii este 400 și firma
utilizează 100 unități de capital, aflați costul marginal.
Q=2KL, PL=400, K=100.
Stim că pe termen scurt Cmg=Sal mediu/WmgL
WmgL=Q'(L)=2K.
Prin urmare, Cmg=400/2*100=2.

23. Presupunem că funcția de producție pentru o companie auto este Q=10LK. Volumul
planificat al producție dintr-o lună este de Q=1.500 unități, prețul muncii (PL) este 20 u.m. și prețul
capitalului (PK) este 30 u.m.
a. Care sunt cantitățile de muncă și de capital necesare realizării producției în
condițiile minimizării costurilor de producție?
b. Care este costul total? Reprezentați grafic dreapta izocostului și calculați rata
marginală de substituție tehnică.
c. Determinați profitul obținut de firmă în condițiile unui preț unitar de 7 u.m.

24. Funcția de producție a unui agent economic este Q(K,L) = 5K2L. Prețul forței de muncă
este de 10, în timp ce prețul capitalului este 5.
a. Aflați forța de muncă și capitalul optime la nivelul minim al CT, știind că producția
totală ce rezultă este de Q=640.
b. Care este nivelul minim al CT și Veniturile totale ale firmei (VT) și Profitul total
(Pr) la un preț de vânzare al bunului de 2 lei.
c. Comparați productivitatea medie a muncii cu Wmg și explicați cum va evolua
productivitatea medie dacă producția crește
d. Ce evoluție va avea CTM?

Rezolvare:
a. 640=5K2L
În același timp,
WmgL/WmgK = PL/PK,
CT=K*PK + L*PL

Vom avea productivitățile marginale ale muncii și capitalului următoare:

WmgL= 5K2 și WmgK=10KL

astfel 5K2 /10KL=10/5, de unde rezultă că K=4L.

640=5K2L = 5*16*L3, deci vom avea 640=80L3, adică L=2, iar K=4*2=8.

b. CT=K*PK+L*PL= 5*8+10*2, deci CTmin=40+20=60.

VT=Qx*P=640*2=1280
 Pr=VT – CT = 1280 – 640 = 640

c. WmgL = 5*64 = 320

WmedieL = Q/L = 640/2=320 , cum productivitatea medie este egală cu productivitatea
marginală a muncii, înseamnă că productivitatea medie este maximă.
d. CTM este in punctul minim – o creștere a producției pe baza creșterii numărului de
lucrători va conduce la creșterea CTM.
Seminar 11 - Analiza condiţiilor care determină modificarea ofertei dintr-un anumit bun.
Elasticitatea ofertei. Calcule pentru determinarea elasticităţii. Intervenția statului.

Legea generală a ofertei precizează că există o relație directă între prețul (Px) unui bun și
cantitatea oferită(Qox) din acel bun.
Dacă Px crește, atunci cantitatea oferită crește și oferta se extinde (ne mutăm din punctul E în
punctul A).
Dacă Px scade, atunci cantitatea oferită scade și oferta se restrânge (ne mutăm din punctul E în
punctul B).

Condițiile ofertei
Alţi factori care influenţează oferta în afară de preţ şi care determină o deplasare a întregii curbe a
ofertei:
a. Costurile de producţie (cu materiile prime) - relație negativă între costurile de
producție și ofertă. Când costurile cresc, oferta scade (se deplasează spre stânga)
b. Taxele suportate de către firme – relație negativă între nivelul taxării și ofertă
c. Subvenţiile acordate firmelor – relație pozitivă între subvențiile acordate și ofertă
d. Numărul firmelor care produc același bun – dacă noi firme intră pe piață, oferta va
crește (se deplasează spre dreapta)
e. Prețul altor bunuri: bunuri complementare în ofertă (rezultă împreună din același
proces de producție – tărâțe și făină, benzină și păcură, rumeguș și mobilă) și bunuri
substituibile în ofertă (rezultă alternativ din același consum de resurse- grâu și ovăz,
lapte și iaurt)
f. Anticipaţiile privind evoluţia preţurilor
g. Evenimente social-politice și naturale (vezi importanța condițiilor naturale în unele
domenii de activitate ca agricultura, construcțiile sau industria minieră)
Elasticitatea ofertei
Elasticitatea ofertei exprimă gradul modificării cantității oferite în funcție de schimbarea prețului.

EO/P=Δ%Q/Δ%P =(ΔQ/ΔP)*(P0/Q0).

Formele de elasticitate în funcție de valoarea coeficientului de elasticitate:

a. Ofertă inelastică: EO/P < 1, modificarea cantității oferite este mai mică decât modificarea
prețului
b. Ofertă elastică : EO/P > 1, modificarea cantității oferite este mai mare decât modificarea
prețului
c. Ofertă cu elasticitate unitară: EO/P=1, cantitatea oferită se modifică în aceeași măsură
ca prețul
d. Ofertă perfect inelastică: EO/P=0, cantitatea oferită nu se modifică chiar dacă valoarea
prețului variază
e. Ofertă perfect elastică: EO/P = infinit, cantitatea oferită se modifică deși prețul este
constant.

În general, se consideră că pe termen scurt oferta firmelor este inelastică, însă, pe termen
lung firmele pot face investiții și oferta se va adapta mai mult la variația prețului, devenind mai
elastică.

Determinantele elasticității ofertei

- Costul de producție
- Posibilitățile de stocare a bunurilor (exemplul curentului electric, care este un bun ce nu
poate fi stocat și, prin urmare, are o ofertă inelastică)
- Costul stocării
- Perioada de timp de la modificarea prețului

De asemenea, după forma funcției ofertei, de tipul Qo=a+bP, putem avea:

- ofertă inelastică, dacă a > 0
Ex: Qo=14+2P
Eo/p= (ΔQ/ΔP)*(P0/Q0)=2*(Po/14+2Po), deci Eo/p < 1

- ofertă elastică, dacă a < 0

Ex: Qo= -5+2P
Eo/p= (ΔQ/ΔP)*(P0/Q0)=2*(Po/-5+2Po), deci Eo/p > 1

- ofertă cu elasticitate unitară, dacă a=0

Ex: Qo=2P
Eo/p= (ΔQ/ΔP)*(P0/Q0)=2Po/2Po, deci Eo/p = 1

APLICAȚII

2. Reprezentați grafic cum se modifică oferta și cantitatea oferită de iaurturi Danone atunci
când:
a. Prețul unei unități de iaurt scade (Oferta se restrânge, cantitatea oferită scade)
b. Prețul forței de muncă utilizate crește (Costurile de producție cresc și oferta scade)
c. Se așteaptă în viitor o scădere a prețului unei unități (Oferta în prezent crește)
d. O epidemie cauzată de o boală a bovinelor (Oferta scade)
e. Guvernul dorește să crescă subvențiile oferite agricultorilor pe cap de bovină cu
50% (Oferta crește)
f. O creștere de 100% a prețului laptelui (Oferta de iaurturi scade)

3. Avem o functie a ofertei: Qx=200+4P. Daca P0=5, determinati elasticitatea ofertei. Aratati
că se poate afla ce tip de elasticitate are oferta, chiar dacă nu se cunoaște prețul bunului X,
în funcție de valoarea coeficientului a, din Q=a+bP.

4. Presupunem că oferta pentru un cadou de Crăciun se prezintă astfel:

Preț(P) 10 15 20 25 30
Cantitate(Q) 20 30 40 50 60
a) Reprezentați grafic curba ofertei
b) Care este nivelul elasticității ofertei când prețul crește de la 10 lei la 15 lei?(R:1)
c) Calculați nivelul elasticității ofertei când prețul scade de la 15 lei la 10 lei.(R:1)
d) Determinați modificarea cantității oferite dacă în intervalul 15-20, prețul crește cu
10%.(R:Q crește cu 10%)
e) Determinați modificarea cantității oferite dacă în intervalul 20-25, prețul scade cu 5%.(R:Q
scade cu 5%)

PIAȚA ȘI TAXE

5. Cum se modifică prețul și cantitatea de echilibru atunci când:

a. Cantitatea oferită crește
b. Costurile de producție cresc
c. Venitul disponibil al consumatorilor crește
d. Prețul unui bun substituibil crește
e. Oferta este perfect inelastică și Venitul disponibil al consumatorilor crește
f. Cererea crește mai mult decât oferta
g. Oferta scade și cererea crește

6. Presupunem că avem piața țigărilor, o piață care are, în mod tradițional, o cerere inelastică.
Arătați ce efecte au următorii factori asupra pieței:
a. Ce se întâmplă cu cererea de țigări dacă se introduce o taxă pe fiecare unitate?
Prețul crește, cantitatea cerută scade, cererea se restrânge.

b. Se limitează oferta din acel bun

Prețul crește, cantitatea oferită scade, oferta scade

c. Scade cererea din bunul respectiv

Cererea scade, cantitatea de echilibru se reduce, prețul scade

Evidențiați cum se modifică încasările producătorilor în ultimele două cazuri.

În cazul limitării ofertei: dacă prețul crește și cererea este inelastică, atunci cantitatea cerută se
modifică (scade) mai puțin decât prețul, iar veniturile producătorilor cresc.
Dacă cererea scade, cantitatea de echilibru și prețul scad, iar veniturile scad și ele.

7. Presupunem că avem piața grâului, unde funcția cererii este Q=100-P, iar funcția ofertei
Q=20+P.
a. Aflați prețul și cantitatea de echilibru de pe piața grâului.
100-P=20+P, 2P=80, deci Pe=40 și Qe=60.
b. Considerăm că, pentru a proteja producătorii agricoli, statul decide să intervină,
impunând un preț minim de 60. Cum se modifică valorile cantității cerute și,
respectiv, oferite. Calculați surplusul de ofertă.
Qo=60+20=80, Qc=100-60=40, deci ΔQo=Qo-Qc=+40
c. Presupunem căstatul impune un preț maxim de 30. Cum se modifică valorile
cantității cerute și, respectiv, oferite. Calculați surplusul de cerere.
Qo=30+20=50, Qc=100-30=70, ΔQc=Qc-Qo=70-50=+20
d. Reprezentați grafic!

8. Considerăm că funcțiile cererii și ofertei de pe piața bicicletelor sunt: Qc=200-10P și

Qo=-100+20P.
Primăria din localitate hotărăște să investească suma de 240 de u.m. într-un proiect care aduce un
beneficiu de 10%. În acest scop, impune o taxă (T)pe fiecare unitate vândută de 3 u.m.
a. Calculați prețul de echilibru (Pe) și cantitatea de echilibru(Qe) înainte de taxare.
Reprezentați grafic!

200-10P=20P-100, de unde rezultă că Pe=10 u.m și Qe=100 bucăți

b. Calculați prețul plătit de consumatori (Pc) și prețul încasat de producător (Po) după
impunerea taxei și cantitatea corespunzătoare acestor prețuri (Qt).
Știm că atunci când se impune o taxă pe unitate vândută: Pc=Po+T, prin urmare
Pc=Po+3.
Astfel, 200-10P=20P-100, devine 200-10(Po+3)=20Po-100, rezultă Po=9u.m.,
Pc=9+3=12u.m, iar noua cantitate de echilibru Qt=200-10*12=80 bucăți.

c. Cine va suporta mai mult din valoarea taxei și ce s-a întâmplat cu cantitatea vândută
(cumpărată)?
Se observă că producătorul suportă 1/3, adică (Pe-Po)/T=(10-9)/3 din valoarea taxei
încasate de 240 u.m., în timp ce consumatorii suportă 2/3, adică (Pc-Pe)/T= (12-10/3). În
același timp, cantitatea vândută(cumpărată) s-a redus cu 20 de bucăți.

d. Determinați modificările intervenite în surplusul consumatorului (SC) și în surplusul

producătorului (SP), precum și valoarea pierderilor provenite din impunerea acestei taxe
(VP).
Pentru că s-a introdus o taxă pe unitate vândută, atât surplusul consumatorului cât și cel
al producătorului scad.

SC= -(ariile zonelor 1+2 din grafic)

Aria dreptunghiului 1: (Pc-Pe)*Qt=(12-10)*80=160
Aria triunghiului 2: [(Pc-Pe)*(Qe-Qt)]/2=(2*20)/2=20
Deci, SC=-(160+20)=-180

SP=-(ariile zonelor 3+4 din grafic)

Aria dreptunghiului 3: (Pe-Po)*Qt=(10-9)*80=80
Aria triunghiului 4: [(Pe-Po)*(Qe-Qt)]/2=(1*20)/2=10
Deci, SP=-(80+10)=-90.

Valoarea pierderilor= ariile zonelor 2+4,

Aria totală e [T(Qe-Qt)]/2, unde T=Pc-Po.
Deci VP=3*20/2=30.
Încasările bugetare = ariile zonelor 1+3=240, cum s-a menționat în problemă, sau
T*Qt=3*80=240.

e. Este justificată decizia de a introduce această taxă?

Pentru a vedea dacă decizia este justificată din punct de vedere economic, comparăm
valoarea pierderilor cu beneficiul adus de proiectul în care se investesc cele 240 de u.m.
VP/240=12,5% din valoarea încasărilor bugetare
Beneficiul=10%
Cum VP>Beneficiu (12,5% > 10%), această măsură nu se justifică din punct de vedere
economic.

9. Considerăm că pe piața țigărilor funcția ofertei (Qo) este 40+2P, iar cea a cererii (Qc) este
120-2P. Pentru a-și crește veniturile bugetare, guvernul impune o taxă de 2 u.m. pentru
fiecare unitate vândută.
a. Reprezentați grafic și determinați nivelul cantității și al prețului de echilibru înainte
de taxare.(Pe=20, Qe=80)
b. Care este nivel prețului care revine ofertanților (Po) și al prețului plătit de
consumatori (Po=19, Pc=21)
c. Calculați cantitatea de echilibru după taxare (Qt). Este mai mare sau mai mică?
(Qt=78)
d. Calculați valoarea totală a taxelor colectate (Vtax=156)
 e. Determinați modificările intervenite în surplusul consumatorului (SC) și în
surplusul producătorului (SP) (SP=-79, SC=-79)
f. Calculați valoarea pierderilor cauzate de impunerea taxei.(VP=2)
Seminar 12 - Calcule de maximizare a profitului firmei în condiţii de concurenţă perfectă şi
imperfectă

Piața cu concurență perfectă

Trăsături ale pieței cu o concurență perfectă:
- Atomicitatea ofertei – există un număr mare de producători care au pe piață o forță
economică redusă, astfel că nicio firmă nu poate influența prețul pieței, ci fiecare firmă va
prelua prețul existent (”price takers”)
- Cererea la nivel de firmă este perfect elastică
- Atomicitatea cererii – număr mare de consumatori cu o forță economică redusă
- Transparența pieței – atât consumatorii cât și producătorii dețin informații privind evoluția
pieței, prețul se formează liber, în funcție de evoluția cererii și ofertei.
- Omogenitatea perfectă a produselor tranzacționate – firmele vând produse identice, iar
consumatorii sunt indiferenți de unde achiziționează bunurile.
- Libera intrare pe piață și libera ieșire de pe piață
- Mobilitatea perfectă a factorilor de producție

Echilibrul firmei pe termen scurt pe piața cu concurență perfectă

Condiția de maximizare a profitului pe orice tip de piață, deci și în cazul concurenței perfecte este
Cost marginal=Venit marginal.
Știm că Pr total=VT-CT, deci Pr marginal=Vmg-Cmg.
Pentru ca Pr total să fie maxim, Pr marginal trebuie să fie egal cu 0. Prin urmare, 0=Vmg-Cmg,
de unde rezultă că Vmg=Cmg (condiția de maximizare a profitului total)

Profit= VT-CT=(Q*P)-CT=Q*(P-CTM); când P > CTM, Pr total este pozitiv.(figura de mai sus,
aria galbenă)

În ceea ce privește profitul unitar, Pr unitar reprezintă : Pr/Q = (Q*P – CT )/Q = P – CTM. Prin
urmare, condiția de maximizare a profitului unitar este ca diferența dintre prețul de vânzare (P)
și CTM să fie cât mai mare, adică atunci când CTM este minim. Știm în același timp că CTM este
minim când CTM = Cmg.
Evident, dacă P< CTM, atât Pr unitar cât și Pr total devin negative (figura de mai jos, aria roșie).

În plus, o firmă care acționează pe o piață cu o concurență perfectă este pe termen scurt în echilibru
atunci când înregistrează Vmg = Cmg= Prețul. Pe termen lung profitul economic al firmei este
egal cu zero, iar condiția de echilibru devine Vmg = Cmg= Prețul=CTM.

De ce pe termen lung firmele în concurența perfectă au un profit 0? Dacă pe termen scurt firmele
aflate pe o piață cu concurență perfectă înregistrează un profit pozitiv, acest profit va atrage și
alte firme care doresc să intre pe piață. Prin urmare, din cauza numărului mai mare de firme
oferta pieței va crește și în condițiile în care cererea rămâne aceeași prețul de echilibru va scădea.
Ceteris paribus (dacă CTM rămâne constant), profitul la nivel de firmă va scădea, iar numărul de
firme noi de pe piață va crește până când Pr = 0. (sau, conform formulei, până când P=CTM).
Dacă profitul este 0, firmele nu vor mai fi atrase să intre pe această piață.

Echilibrul firmei în concurența perfectă pe termen lung:

Profit= VT-CT=(Q*P)-CT=Q*(P-CTM); când P=CTM » Pr=Q*0=0.

Concurența imperfectă. Monopolul

În cazul monopolului există doar un singur producător, acesta realizând un bun greu substituibil
cu alte bunuri (prin urmare, cererea este tradițional inelastică); nu există atomicitatea ofertei.
Există însă atomicitatea cererii. Totodată, există bariere la intrare pe piață, determinate de:
a. Deținerea unei resurse naturale de către o singură firmă (monopol natural)
b. Barierea create prin politici: acordarea prin lege a dreptului de a produce un bun (monopol legal),
legi ale patentului (oferirea unui drept legal unic de a produce un anumit produs într-o perioadă
de timp), reglementarea și licențele acordate firmelor (în domeniul telecom, bancar)
c. Mărimea costurilor de producție (investițiile inițiale, de exemplu în transportul de energie)
Existența barierelor de intrare pe piața face imposibilă intrarea de noi firme, firme care ar putea fi
atrase de profitul existent.

Și în cazul monopolului avem la fel ca în concurența perfectă condiția de maximizare a profitului:

Vmg=Cmg, însă Vmg < Prețul.

Echilibrul monopolului pe termen scurt:

a)Pr=(P*-CTM*)Q*, dacă P>CTM, Pr economic este pozitiv.

b)Dacă P=CTM, atunci profitul economic este zero.

c)Când P<CTM, atunci profitul economic este negativ.

Pe termen lung, pentru că pe piață nu mai intră alte firme, echilibrul monopolului va fi
reprezentat de situația a), când se păstrează condiția de Vmg=Cmg, iar profitul economic este mai
mare decât zero (P>CTM).

Discriminarea prin preț în cazul monopolului

Discriminarea de preț apare atunci când un vânzător percepe prețuri diferite pentru diferite unități
din același produs, pentru motive care nu sunt asociate cu diferențele de cost.
Forme de discriminare practicate de monopol:
a. Discriminarea perfectă – fiecare unitate dintr-un bun este vândută la cel mai mare preț pe
care este dispus să-l plătească un consumator
b. Discriminarea de gradul II – firma practică prețuri diferite pe anumite categorii de
consumatori; în general, vânzătorul separă cumpărătorii în clase, în așa fel încât revânzarea
produselor sale între aceste clase/categorii de consumatori să fie imposibilă.
c. Discriminarea de gradul III – monopolul practică prețuri diferite pe anumite piețe, deși
costurile sale de producție sunt aceleași
APLICAȚII
1. Costul total al unei firme care operează în concurenţă perfectă este CT=0,1Q2+10Q+50,
iar preţul pieţei este P=20 u.m. Determinaţi:
a. producţia optimă
b. profitul maxim
c. funcţia ofertei acestei firme.
a.CT=0,1Q2+10Q+50
Cmg=0,2Q+10
Cmg=P, deci 0,2Q+10=20, de unde rezultă că Q=50.
b. Pr=VT-CT=Q*P-CT= 50*20-800=200.
c. Știm că Cmg=P, deci 0,2Q+10=P, adică Q=-50+5P.

2. Se cunosc următoarele date privind o firmă care acționează în condiții apropiate

concurenței perfecte: Cmg=2+3Q, CF=40, iar profitul țintă este de 110 u.m. Determinați prețul și
cantitatea care permit obținerea acestui profit. (Q=10, P=32)
2
Cmg=2+3Q, deci CV=2Q+1,5Q
CT=CV+CF=2Q+1,5Q2+40.
P=Cmg
Pr=Q*P-CT=Q(2+3Q)-CT
110=2Q+3Q2-2Q-1,5Q2-40=1,5Q2-40.
1,5Q2=150
Q2=150/1,5=100, deci Q=10.
P=2+3*10=32.

3. O firmă în concurenţă perfectă are următoarele costuri: Cmg=5+Q, iar CF=28. Ce preţ
trebuie să existe pe piaţă pentru ca această firmă să obţină un profit total de 172 u.m.? (Pe=25,
Qe=20)

4. Fie o firmă care activează în condiții de concurență perfectă și are o funcție a

CT=4Q2+4Q+20. Prețul de echilibru pe termen scurt este 36. Determinați: Q de echilibru, VT,
Profitul total și cel mediu, CTM și CFM. Reprezentați grafic! (R: 4, 144, 44, 11, 25, 5)

CT=4Q2+4Q+20
P=36
Cmg=8Q+4

P=Cmg, deci 36=8Q+4,

astfel Q=32/8=4.

VT=P*Q=36*4=144
Pr=144-(64+16+20)=144-100=44
Pr mediu=Pr/Q=44/4=11
CTM=CT/Q=100/4=25
CFM=CF/Q=20/4=5

5. Un monopol se confruntă cu următoarea funcție a cererii: P=50-0,5Q. El produce cu

următoarea funcție a costurilor medii: CTM=20/Q-10+0,5Q. Determinați prețul de vânzare al
monopolului în vederea maximizării profitului. Reprezentați grafic! (Q=30, P=35)
P=50-0,5Q
CTM=20/Q-10+0,5Q

CT=20-10Q+0,5Q2
Cmg=Q-10
VT=Q*P=Q(50-0,5Q)=50Q-0,5Q2
Vmg=50-Q
Știm că în cazul monopolului Vmg=Cmg, deci 50-Q =Q-10. Astfel, rezultă că Q=30 și P=35.
CTM=2/3-10+15=5,66

Aplicație. Discriminarea de gradul III în cazul monopolului

Presupunem că o firmă a segmentat piața în două părți. Funcția cererii pe piața 1 este : Q1=50-
1/3P, în timp ce funcția cererii pe piața 2 este: Q2=80-2/3P. Funcția costului total a firmei este
CT=1000+30Q. Determinați Prețul de echilibru și cantitatea de echilibru de pe fiecare piață.

Pentru Piața1: Vmg1=Cmg1

Pentru Piața2: Vmg2=Cmg2
Știm că monopolul înregistrează un Cmg constant (funcția CT fiind aceeași indiferent de piață),
deci Vmg1=Cmg, iar Vmg2=Cmg

Pentru prima piață funcția cererii este: Q1=50 - 1/3P1, deci P1=(50-Q1)/(1/3)=150-3Q1
VT1=P1*Q1=(150-3Q1)Q1=150Q1-3Q12.
Vmg1=150-6Q1
CT1=1000+30Q1, prin umare Cmg=30.
Din Vmg1=Cmg rezultă că 150-6Q1=30, iar Q1=120/6=20, deci P1=150-3*20=90.

Pentru cea de-a doua piață avem funcția cererii: Q2=80-2/3P2, deci P2=120-1,5Q2.
VT2=(120-1,5Q2)Q2=120Q2-1,5Q22, astfel că Vmg2=120-3Q2.
Cmg=30, și cum Vmg2=Cmg rezulvă că 120-3Q2=30, deci Q2=30 și P2=120-1,5*30=75.

Se observă că pe piața cu o elasticitate mai redusă monopolul practică un preț mai mare.
Pentru piața 1: Ec/p1= - (ΔQ/ΔP)*P/Q=(1/3)*(90/20)=1,5
Pentru piața 2: Ec/p2= (2/3)*(75/30)=1,66.
Piața 1 are o cerere mai inelastică față de cea de pe Piața 2, monopolul practicând aici un preț mai
mare (90 comparativ cu 75).