Evaluare
Evaluare
Evaluare
5. Care sunt cele două componente ale valorii estimate pentru o întreprindere conform
unuia dintre principiile de evaluare a întreprinderii?
Rs: CELE Doua componente ale valorii estimate pentru o intreprindere sunt: comercială (sau
transferabilă) şi necomercială (sau valoare pentru proprietar).
6. Care este rolul declarat al standardelor de evaluare?
RS: Rolul declarant al standardelor de evaluare este :
-să instituie proceduri care să permită certificarea valorii în condiţii comparabile cu legislaţia internă şi
internaţională, cu practică evaluării şi cu standardele Internaţionale de Raportare Financiară;
să ajute evaluatorii prin definirea elementelor fundamentale ale evaluării, creându-se o bază precisă şi
compatibilă în activitatea practică;
să asigure parametrii de calitate pentru beneficiarii evaluărilor.
1
7. Care este organismul care elaborează standarde de evaluare la noi în ţară?
Rs: Organismul care elaboreaza standarde de evaluare la noi ăn tara este ANEVAR (ASOCIATIA
NATIONALA A EVALUATORILOR AUTORIZATI DIN ROMANIA)
Rs: Suma estimată pentru care un activ ar putea fi schimbat între un cumpărător hotărât să cumpere şi în
cunoştinţă de cauză şi un vânzător hotărât să vândă şi în cunoştinţă de cauză, într-o tranzacţie liberă
(nepărtinitoare)”.
Cap 2
2
4. Pentru ce este importantă analiza contractelor comerciale ale firmei evaluate?
Se verifică contractele de vânzare - cumpărare, de închiriere, contractele de locaţie de gestiune (o
variantă a contractului de închiriere), cele de concesiune etc.
3
- stabilirea criteriile de alegere a acestora (de exemplu după preţurile practicate, după cantităţile
aprovizionate etc.);
- analiza numărului de furnizori pentru un tip de resursă aprovizionată şi a calităţii aprovizionărilor;
- aprecierea dependenţei faţă de anumiţi furnizori şi care sunt implicaţiile gradului de dependenţă
determinat;
- analiza gradului de integrare a activităţii firmei evaluate;
- durata medie de utilizare a surselor atrase reprezentate de obligaţiile faţă de furnizori (Df) calculată pe
baza relaţiilor:
ΣSc
Df= T
ΣRc
în care:
Σ Sc = suma soldurilor medii creditoare ale conturilor de furnizori;
Σ Rc = suma rulajelor creditoare ale conturilor de furnizori;
I
- coeficientul intrărilor = −
Ns
E
- coeficientul plecărilor = −
Ns
I+E
- coeficientul mişcării totale = −
Ns
în care:
I = numărul total al intrărilor de personal în cursul perioadei analizate;
E = numărul total al ieşirilor de personal;
Ns = numărul mediu de personal;
Nr.total de abs.
Rata generală a absenteismului = x 100
Timpul disponibil exprimat in zile
4
echipa de conducere (nume, prenume, funcţia, vârsta, experienţa în domeniu etc.);
baza legală în virtutea căreia îşi exercită prerogativele funcţiei (exemplu: contractul de management;
Hotărârea AGA etc.);
poziţia echipei de conducere faţă de acţionarii firmei, salariaţi, bănci etc.;
se fac referiri şi aprecieri asupra stilului de conducere (pe obiective, autoritar, cu delegarea autorităţii,
colegial, centralizat, descentralizat etc.);
gradul de realizare a criteriilor de performanţă stabilite prin contractul de management, ce în mod uzual
include indicatori precum:
profitabilitatea acţiunilor = dividende + prelevări din profit pentru autofinanţare ⁄ capital social
x 100
𝑠𝑎𝑙𝑎𝑟𝑖𝑖 𝑑𝑖𝑟𝑒𝑐𝑡𝑒
ponderea salariilor în costuri = 𝑥100
𝑐𝑜𝑠𝑡𝑢𝑟𝑖 𝑑𝑖𝑟𝑒𝑐𝑡𝑒 𝑑𝑒 𝑝𝑟𝑜𝑑𝑢𝑐𝑡𝑖𝑒
12. Care sunt indicatorii financiari cu ajutorul cărora se analizează echilibrul economico-financiar?
Lichiditatea unei firme poate fi definită ca fiind capacitatea de a face faţă obligaţiilor la scadenţă, pe
seama activelor sale curente.
Solvabilitatea reprezintă capacitatea firmei de a face faţă datoriilor sale totale (în caz de lichidare).
Aceşti indicatori se calculează combinând de regulă posturi de activ cu posturi de pasiv din bilanţul
financiar, pentru a reflecta echilibrul lichiditate-exigibilitate.
Aceşti indicatori se mai numesc şi indicatori de bonitate
5
13. Ce rol are diagnosticul rentabilităţii în diagnosticul economico-financiar şi cum se realizează?
Efectul creşterii levierului financiar (ratei îndatorării) poate fi favorabil dar şi riscant, în egală
măsură, de acest efect fiind legat riscul financiar ce decurge din costul capitalului (propriu sau
împrumutat) care asigură finanţarea.
Diferenţa dintre costul capitalurilor proprii şi costul capitalurilor împrumutate constă în faptul că
primele sunt remunerate numai dacă întreprinderea realizează un beneficiu net contabil, în timp ce
capitalurile împrumutate trebuie remunerate indiferent de situaţie (beneficiu sau pierdere).
În acest caz, cheltuielile financiare ce includ dobânzile la imprumuturi pot diminua capacitatea de
autofinanţare până la insolvabilitate, acesta fiind riscul financiar.
Riscul financiar este evaluat prin mecanismul efectului de levier, care rezultă din diferenţa dintre rata
rentabilităţii economice (Re) şi rata rentabilităţii financiare (Rf), ca efect al îndatorării întreprinderii.
Alături de analiza rentabilităţii, un aspect esenţial pentru diagnosticarea firmei îl reprezintă analiza
riscului, care în fond reprezintă cealaltă faţetă a rentabilităţii.
În funcţie de problemele pe care le îmbracă riscul problematica poate fi structurată astfel:
analiza riscului economic (de exploatare);
analiza riscului financiar;
analiza riscului total;
analiza riscului de faliment
6
16. Ce presupune etapa de sintetizare a diagnosticului general de evaluare?
Forma juridică de constituire (SC, SRL etc) şi raporturile dintre echipa managerială şi acţionari;
Marca firmei şi precizarea realizărilor care au generat-o, cum ar fi: calitatea de excepţie a produselor,
creativitatea şi inventivitatea, garanţia fiabilităţii produselor etc.;
Raporturile cu furnizorii, dependenţa faţă de anumiţi furnizori, existenţa unor contracte certe pe termen
lung;
Diagnosticul financiar-contabil;
Relaţiile cu puterea politică şi executivă, eventual dacă există facilităţi fiscale, factor de risc pentru
activitatea viitoare (inclusiv în cazul unor schimbări politice);
Sinteza punctelor forte şi a celor slabe privind activitatea firmei, precizându-se care şi elementele de
comparaţie: nivelul rezultatelor din perioada anterioară; nivelul realizărilor concurenţilor; nivelul
obiectivelor asumate, etc.
Se pot utiliza modele econometrice pentru a depista posibilitatea evaluării riscului de faliment pentru
o întreprindere evaluată.
În literatura de specialitate sunt precizate Modelul lui Altman, Modelul matricelor de evaluare a
factorilor interni şi externi, Modelul criteriilor de evaluare.
Efectul de levier financiar exprima influenta pe care indatorarea - sursele de finantare atrase,
adica in principal creditele bancare - o are asupra rentabilitatii capitalurilor proprii ale firmei, sursele de
finantare proprii fiind: capital social, rezerve, amortizare, profit net ramas la dispozitia firmei.
Efectul de levier financiar masoara capacitatea firmei de a investi capitalul imprumutat la o rata
superioara ratei dobanzii.
Rolul coeficientului de levier financiar în gestiunea financiară curentă şi previzională reiese din
faptul că rezultatul net este foarte sensibil la gradul de îndatorare şi el arată evoluţia beneficiului şi
dividendelor pe acţiune, interesante pentru acţionari precum şi autofinanţarea întreprinderii, care îi
potenţează capitalurile proprii.
7
19. Cum analizaţi pragul de rentabilitate şi ce reprezintă ?
Cap 3
8
4. În ce constă metoda actualizării economiei de costuri?
Determinarea rezonabilă a contribuţiei la profit sau avantajul preţului se poate dovedi dificilă în anumite
cazuri sau nu se oate aplica în practică. Pe de altă parte, se pot întâlni situaţii în care activele intangibile
sunt "responsabile" pentru o economie de costuri măsurabilă.
Prin crearea acestui avantaj, elementele intangibile aduc o contribuţie directă la realizarea unui profit
suplimentar. Acest avantaj de cost poate fi creat de:
un contract care aduce avantaje la cumpărarea de materii prime (de exemplu contracte pentru
furnizarea de ţiţei);
un proces sau metodă care economiseşte munca sau reduce costurile materiale;
un contract de muncă cu angajaţi valoroşi şi cu experienţă.
7. Care sunt elementele avute în vedere în evaluarea unui activ prin metoda comparaţiei de piaţă?
Metoda costului de cumparare. Un activ intangibil poate fi cumpărat de pe piaţă la un preţ considerat
echivalentul valorii sale. Încercarea de a testa preţul de cumpărare nu este o aberaţie. Sunt recomandate
metode de testare ca economia de costuri, costul creării, avantajul profitului. La rândul său costul de
cumpărare poate fi util ca un test pentru valoarea licenţelor şi franşizelor. O serie de active necorporale se
vând şi se cumpără de pe piaţă, dar informaţiile obţinute de pe această piaţă trebuie să vizeze fiecare tip
de activ intangibil.
Metoda asimilării. Este o metodă în care evaluatorul ţine seama, pe baza informaţiilor certe, de tranzacţii
încheiate în condiţii apropiate de cazul specific pe care-l analizează, luând în calcul corecţii (pozitive sau
negative, bazate pe propria sa experienţă) faţă de condiţiile în care s-au încheiat tranzacţiile considerate ca
bază de comparaţie.
9
8. Cum se calculează costul de înlocuire net pentru un mijloc fix?
Costul de înlocuire net (CIN) reprezintă o procedură de evaluare folosită în stabilirea valorii pentru
utilizarea existentă în cazul proprietăţilor specializate care se vând rar. Nu este considerată o metodă
derivată din piaţă, ci mai degrabă este un termen fundamental în evaluarea proprietăţilor imobiliare.
Definiţia este următoarea: “utilizarea probabilă raţională şi utilizarea legală a unui teren liber sau a unei
proprietăţi construite, care este fizic posibilă, fundamentată adecvat, realizabilă financiar şi care
determină o valoare maximă” (înlocuitor) al valorii de piaţă. În cadrul acestui demers, evaluatorul
urmăreşte să determine costul unei replici a utilităţii mijlocului fix.
10. Ce tipuri de deprecieri a mijloacelor fixe sunt avute în vedere pentru evaluarea acestora?
Pentru evaluare se reţin ca principale tipuri de depreciere:
deprecierea fizică, respectiv pierderea de valoare ca urmare a utilizării şi trecerii timpului;
deprecierea funcţională, respectiv o pierdere de valoare rezultată din deficienţele de proiectare.
Aceasta poate fi cauzată, prin trecerea timpului, ca urmare a schimbării standardelor de construcţii,
învechirea materialelor folosite etc.sau din supradimensionarea construcţiei ori a dotărilor;
deprecierea din cauze externe, respectiv o utilitate diminuată a clădirii ca urmare a influenţelor
negative ce provin din exteriorul clădirii (vecinătatea).
Deprecierea fizică şi cea funcţională pot fi recuperabile sau nerecuperabile, funcţie de criteriile de ordin
tehnic, dar mai ales de ordin financiar (costul corectării unei anume stări tehnice sau funcţionale este mai
mare decât creşterea de valoare a proprietăţii). Pentru evaluare prezintă importanţă estimarea
componentei recuperabile şi a celei nerecuperabile în cadrul deprecierii cumulate.
10
a = numărul de acţiuni deţinute; V = PNA x PER
Profitul net pe acţiune reflectă îmbogăţirea teoretică a unui acţionar pe perioada unui an, circumscrisă la o
acţiune. În practica bursieră, se ia în calcul o estimare a profitului net pe acţiune pe termen scurt şi mediu.
Multiplul PER se determină pe baza relaţiei:
PER = cursul bursier al actiunii / profitul net pe actiune
Mărimea coeficientului PER depinde, de calitatea previziunilor. Un PER superior mediei semnifică
cert o rată a rentabilităţii financiare mai scăzută imediat, dar el indică, de asemenea, că dacă cumpărătorul
este dispus să plătească mai mult pentru o unitate monetară de profit net în prezent, este pentru că el
prevede o evoluţie favorabilă a rezultatelor întreprinderii în viitor.
Rezultă că valoarea bursieră a titlurilor este o valoare de randament care ţine cont de capitalizarea
fluxurilor de venituri viitoare aşteptate de la aceste titluri.
În cazul participaţiei minoritare, fără putere de decizie în activitatea firmei emitente a acţiunilor, valoarea
titlurilor de participare se determină pe baza relaţiei:
VB = Na x ca
În care,
Na = numărul de acţiuni deţinute
Valoarea titlurilor de participare dintr-un pachet majoritar se stabileşte în funcţie de valoarea firmei
emitente (stabilită prin una din abordările clasice) şi cota de participare la capitalul social. De regulă
valoarea unei acţiuni dintrun pachet majoritar este mai mare decât valoarea unei acţiuni dintr-un pachet
minoritar.
12. Cum se evaluează creanţele a căror probabilitate este incertă şi ale căror termene de decontare
au fost depăşite?
Evaluarea creanţelor are în vedere riscul de neîncasare şi vechimea lor astfel:
valoarea creanţelor încasabile, cu o vechime de peste 6 luni este diminuată în funcţie de riscul de
neîncasare şi de rata dobânzii aferentă creditului comercial;
o valoarea creanţelor cu probabilitate mare de neîncasare sau de peste un an este considerată zero;
valoarea creanţelor exprimate în devize are în vedere alături de cele expusa anterior şi cursul de
referinţă al BNR din ziua evaluării.
11
13. Cum sunt evaluate disponibilităţile în valută?
14. Care este valoarea considerată pentru stocurile de producţie neterminată, atunci când se aplică
metoda ANC?
Producţia neterminată se evaluează pe baza preţurilor produselor finite,
corectate cu gradul de finisare tehnică, stabilit cu ocazia inventarierii producţiei în
curs. Întrucât operaţiunea este complexă şi necesită timp, practice se procedează la
corectarea soldului producţiei în curs de execuţie din bilanţ cu cheltuielile aferente
comenzilor sistate, care urmează a fi valorificate separat.
Principalele dezavantaje ale metodei activului net contabil constau în faptul că, elementele patrimoniale
evaluate în costuri istorice nu sunt actualizate cu valoarea de utilitate şi evoluţia preţurilor de înlocuire, nu
are în vedere veniturile viitoare şi presupune condiţii de stabilitate economică. în plus existenţa unor
neconcordanţe între informaţiile din contabilitate şi din situaţia faptică a elementelor patrimoniale pot
genera erori care alături de unele reglementări fiscal legate de amortizare, constituirea rezervelor şi
provizioanelor deformează realitatea economică.
12
Cap 4
1. Care este principiul care stă la baza abordării pe bază de venit a valorii întreprinderii?
Principiul care stă la baza abordării pe bază de venit a valorii întreprinderii este principiul
contribuţiei.
unde:
VDCF = valoarea întreprinderii prin
metoda DCF
CFNA = cash – flow net la dispoziţia acţionarilor
a = rata de actualizare (costul capitalului)
Vr = valoarea reziduala
i = anul de previziune
n = intervalul de previzune (număr de ani)
6. Care este relaţia de calcul a valorii întreprinderii prin metoda actualizării fluxurilor de
lichidităţi?
Parametrii necesari calculului se referã la previzionarea veniturilor, cheltuielilor, dobânzilor,
amortizărilor, investiţiilor, structurii capitalului si a valorii reziduale.
13
- utilizată pe scara larga pe pieţele financiare pentru a estima preţul unei acţiuni şi pe aceasta bază a
orienta deciziile de investire/dezinvestire;
10. În ce constă metoda built-up (de construire în trepte) de calcul a ratei de actualizare?
Tehnica actualizarii presupune calcule matematice inverse fata de cele utilizate in tehnica dobanzii
compuse.
Instrumentul actualizării îl reprezintă rata de actualizare (a), respectiv factorul de actualizare 1/(1+a) n.
11. Cum se calculează rata de actualizare în cazul evaluării unei firme cotate?
Modelul Capital Assets Pricing Model CAPM (pentru firmele cotate)
Costul capitalului propriu pe baza acestui model este:
CKpr = Rf + (Rm – Rf) x β
CKpr = costul capitalului propriu
Rf = rata rentabilităţii fără risc
Rm= rentabilitatea medie a pieţei
Rm-Rf = prima de piaţă (de risc a pieţei bursiere)
β= coeficient de evaluare a riscului sistematic
12. Ce impact are valoarea reziduală asupra valorii întreprinderii şi de ce elemente depinde?
Valoarea reziduală este valoarea estimată a proprietăţii/firmei evaluate la sfârşitul perioadei
explicite de previziune. În determinarea valorii reziduale evaluatorul trebuie sa analizeze daca estimează
valoarea unei întreprinderi care are o durata de viata finită sau, dimpotrivă, durata de viata estimata este
nelimitată. Dacă o durată finită apare în cazul societăţilor comerciale care au prevăzut o durata limitata
precizata în actele constitutive, sau cazurile în care întreprinderea epuizează resursele pe care le
prelucrează într-un anumit interval de timp.
14