CARACTERIZAREA Otilicai
CARACTERIZAREA Otilicai
CARACTERIZAREA Otilicai
ENIGMA OTILIEI
G. CALINESCU
CARACTERIZAREA UNUI PERSONAJ
INTRODUCERE
Perioada interbelica este cea mai bogata pentru romanul romanesc, acesta atingand modernitatea
ca evolutie si apogeul ca valoare artistica.
G. Calinescu a fost un critic, romancier, publicist si academician roman ce a creat in perioada
interbelica. Conform epitafului scris de Geo Bogza, acesta a lasat in urma „o opera fundamentala pentru
cultura poporului roman”.
Romanul „Enigma Otiliei” apare in anul 1938. G. Calinescu opteaza prin acesta pentru un roman
obiectiv, scris in maniera balzaciana, dar depaseste acest program estetic, apeland la elemente de
modernitate.
STATUTUL PERSONAJULUI
Otilia Marculescu este o tanara de optsprezece ani, fiica celei de a doua sotii a lui Costache
Giurgiuveanu, femeie frumoasa si bogata, care murise „de suparare” si ii lasase sotului toata averea,
impreuna cu datoria cresterii Otiliei, ramasa de mica fara mama. Ea este studenta la Conservator, izestrata
cu un temperament de artista, reprezentand atat tipul cochetei cat si, in egala masura, misterul feminin.
Otilia este numita de G. Calinescu „eroina mea lirica”, proiectia autorului in afara, „tipizarea mea in
ipostaza feminina”. Ea este protagonista reprezentativa pentru modernitatea romanului, atat prin tehnicile
de realizare, cat si prin problematica sa existentiala, reprezentand enigmatica drama a feminitatii, din care
cauza este si personaj eponim.
Pentru realizarea personajelor, G. Calinescu se foloseste de tehnica balzaciana a descrierilor mediului
si fizionomiei, din care se pot deduce trasaturi de caracter. Portretul balzacian porneste de la caracterele
clasice (avarul, ipohondrul, gelosul, ambitionsul, cocheta), carora realismul le confera dimensiunea sociala si
psihologica, adaugand un alt tip uman, aviristul. Tendinta de generalizare conduce la realizarea unor tipologii
clasice: mos Costache-avarul, Aglae-“baba absoluta fara cusur in rau” (caracterizare directa facuta de
Weissman), Aurica-fata batrana, Simion-nebunul sensibil, Titi-debilul mintal, Stanica Ratiu-aviristul, Otilia-
cocheta, Felix-ambitiosul, Pascalopol-aristocratul rafinat.
Portretul Otiliei, realizat prin tehnici moderne, se realizeaza mai ales indirect. Aceasta se
caracterizeaza indirect prin comportamentism (fapte, gesturi, replici), gandurile ei fiind necunoscute
cititorului, din cauza perspectivei narative obiective. Aceasta tehnica este dublata, in acelasi spatiu narativ,
de reflectarea poliedrica a personalitatii Otiliei, in constiinta celorlalte personaje (pluriperspectivismul).
Imaginea Otiliei este asadar relativiziata, prin reflectarea in mai multe oglinzi paralele, portretul sau
devenind contradictoriu. Pentru mos Costache, ea este „fe-fetita”, „admirabila”, pentru Felix, femeia
capricioasa „cu un temperament de artista”, pentru Aglae „o fata desteapta”, cu spirit practic etc. Totusi,
complexitatea Otiliei este cel mai bine cuprinsa de colegul lui Felix, Weissmann, care cuprinde perfect
personalitatea fetei, spunand: „Orice femeie care iubeste un barbat fuge de el, ca sa ramana in amintirea lui
ca o aparitie luminoasa”. G. Calinescu justifica misterul personajului feminin spunand:”Nu Otilia are o
enigma, ci Felix crede ca are.”.
Portretul fizic al Otiliei este realizat din perspectiva lui Felix, in incipitul romanului. Felix remarca mai
intai „un cap prelung”, „incarcat cu bucle”. Fata ei este „maslinie”, „cu nasul mic si ochii foarte albastrii”,
aratand „foarte copilaroasa”. Otilia este pusa in opozitie cu Aglae, pentru a i se arata bunatatea si in opozitie
cu Aurica, pentru a reliefa frumusetea, feminitatea.
Conditia definitorie a Otiliei este cea de orfan. Acest fapt este subliniat de Aglae, care numeste casa
fratelui sau „azil de orfani”. Inca din seara sosirii lui Felix in casa lui Mos Costache, Otilia se arata generoasa
fata de Felix, care ii impartaseste statutul. Ea ii ofera lui camera sa, prilej cu care este prezentata camera
personajului eponim. Felix descopera dantele, partituri, romane frantuzesti si cutii de pudra, dovedindu-se
astfel personalitatea exuberanta a Otiliei. In acest episod G. Calinescu apeleaza asadar la tehnica descrierii
de interioruri, pentru caracterizarea personajului sau, tehnica balzaciana prin excelenta.
Otilia reprezinta intruchiparea misterului feminin, iar comportamentul derutant al fetei il
descumpaneste pe Felix, pentru ca nu-si poate explica schimbarile de atitudine, trecerea ei brusca de la o
stare la alta. Otilia insasi recunoaste cu sinceritate: „sunt foarte capricioasa”.
Personajul principal al operei, Otilia, personifica libertatea de spirit , inglobeaza sentimente si
ratiune. Cand Felix spune „Pascalopol e bogat”, ea raspunde „bogatia nu e totul si tata e foarte bogat iar
mama a murit de suparare”. Capabila de daruire in primavara dupa moartea lui Mos Costache, vine in
camera lui Felix. Dupa noaptea lor casta, Otilia pleaca la Paris cu Pascalopol cu care se marita si ii scrie
tanarului: „cine a fost in stare de atata stapanire, e in stare sa invinga si o dragoste nepotrivita pentru marele
lui viitor”.
In epilog, pentru Felix, Otilia isi pierde farmecul feminin, capatand o „platitudine” in aspect. Intuitiva,
frivola doar in aparenta, Otilia si-a dat seama de dificultatea relatiei cu Felix si avand nevoie de confort si
ocrotire alege siguranta casatoriei cu mosierul. Finalul arata justetea judecatii ei. Felix isi implineste ambitia,
devenind specialist cunoscut, medic cunoscut si printr-o casnicie reusita intra in cele mai inalte cercuri. Otilia
se marita apoi cu un conte in Spania. Chipul ei a ramas in sufletul lui Felix o iubire adolescentina, spirituala.
OPINIA
In opinia mea, prin varietatea mijoacelor si procedurilor de caracterizare si complexitatea sa Otilia
impresioneaza puternic. Sunt de parere ca G. Calinescu realizeaza prin Otilia un prim personaj feminin
complet, dandu-i o plurivalenta de caracter ce o individualizeaza.
CONCLUZIA
In concluzie, Roman al unei familii si istorie a unei mosteniri, “Enigma Otiliei”, de G. Calinescu se
incadreaza in categoria prozei realist-balzaciene, criticul N. Manolescu numind scrierea acestuia
“balzacianism fara Balzac”. In acest roman, otilia reprezinta pentru Felix mai degraba o imagine idealizata
decat o femeie pe care o iubeste cu adevarat. Misterul personajului feminine este generat de trasaturile sale
contradictorii ale cochetei cu temperamental de artista si sustinut prin tehnici moderne de portretizare, care
fac din Otilia Marculescu un personaj cu adevarat memorabil.