Jurnal de Razboi I PDF
Jurnal de Razboi I PDF
Jurnal de Razboi I PDF
REGINA ROMÂNIEI
JURNAL DE RĂZBOI
1916–1917
Precedat de însemnări
din 1910–1916
EDITURA HUMANITAS
Piaţa Presei Libere 1, 013701 Bucureşti, România
tel. 021/408 83 50, fax 021/408 83 51
www.humanitas.ro
mei ani de viaţă era plecat de multe ori luni de-a rândul, şi îmi
amintesc ce mare bucurie era când se întorcea.
Până la vârsta de zece-unsprezece ani am trăit la Eastwell sau,
în orice caz, acolo era locuinţa noastră principală, dar şedeam de
multe ori ba la Londra, ba la Eastwell, ba la Coburg sau în Ru-
sia – iar mai târziu am trăit trei ani în Malta, unde tata comanda
flota din Mediterana. De obicei ne închipuim că şi ceilalţi ştiu
despre familia noastră ce ştim şi noi, dar de obicei nu e aşa, astfel
încât trebuie să explic că tata fusese ales moştenitor al ducatului
de Coburg, fiindcă bătrânul duce de Coburg nu avea nici un fiu.
Ducele Ernst era unchiul tatei, fratele mai mare al tatălui lui,
prinţul consort al Angliei. Aşadar, tata a avut întotdeauna o reşe-
dinţă la Coburg şi se hotărâse ca fratele meu, Alfred, să fie crescut
în Germania, ca să dezvolte de la o vârstă fragedă simpatii ger-
mane şi să vorbească germana ca pe limba lui maternă. Hotărâ-
rea îi era pe plac mamei, care ţinea dintotdeauna mai degrabă cu
Germania decât cu Anglia, dar a adus în familie o discordie pe care
înainte de căsătorie n-am simţit-o decât vag, dar de care, din pă-
cate, mi-am dat seama imediat după aceea. Am fost crescuţi în
cea mai deplină inocenţă şi ni s-au ascuns cu toată grija orice
exemple şi influenţe dăunătoare. Când m-am căsătorit, nu ştiam
nimic despre viaţă, trebuia să învăţ totul.
Martie 1912
JURNAL DE RĂZBOI
Prolog
Amintiri şi mărturisiri:
primii paşi ai unei prinţese (1910–1916) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 19