I.

Comunicare, text, corectitudine lingvistica

1. Situatia de comunicare
a) Schema de comunicare: Comunicarea este procesul de transmitere a unui mesaj de la o sursa la un destinatar utilizand un ansamblu de semne comune si un anumit canal. Mesajul este o secventa lingvistica srtucturata in conformitate cu un anumit sistem de reguli. Emitatorul este persoana care vorbeste sau scrie, care transmite mesajul. In comunicarea orala emitatorului i se mai spune si locutor. Emitatorul nu este in totdeauna sursa ci doar un interlocutor. Receptorul este persoana careia i se vorbeste sau scrie, permitant mesajul. I se mai spune si destinatar. Se poate ca receptorul sa nu fie in totdeauna destinatarul. In cadrul unei conversatii rolurile de emitator si receptor se pot schimba. Codul este sistemul de semne folosit pentru a transmite o informatie. Codul este: Nonverbal - sonor, vizual. erbal - oral, scris. !ceste tipuri de coduri se pot combina in comunicarea curenta. Canalul este mijlocul material prin care este transmis un mesaj. "aerul, telefonul, fa#ul, hartia, cartea etc.$ Contextul comunicativ ansamblul factorilor care determina semnificatia mesajului dincolo de structura lingvistica a enunturilor. Cand cineva se adreseaza cuiva oral sau scris se numeste enuntare. %entru o corecta interpretare a mesajului trebuie sa se aiba in vedere: Identitatea emitatorului. Identitatea receptorului. &omentul enuntarii. 'ucul enuntarii. Intentia de comunicare. ) Registrele stilistice: !im ajul standard "curent$ reprezinta varianta literara a uzului general folosit in conditii obisnuite si nemarcat de le#ic specializat, regional, argotic. !im ajul literar este varianta limbii fi#ata prin norme academice si care este considerata varianta e#primarii corecte. !im ajul o"icial "solemn, formal$ este folosit in situatiile care marcheaza in mod special pozitiile sociale si culturale. ocabularul are termeni pretentiosi, rari, pronuntia este foarte ingrijita si se respecta cu strictete regulile gramaticale. !im ajul colocvial "semiformal$ este folosit cand cei care discuta sunt mai apropiati dar e#ista intre ei o diferenta . Se respecta normele literare dar se accepta termeni mai putin pretentiosi. !im ajul "amiliar "informal$ este folosit pentru o vorbi cu cei foarte apropiati.

!im ajul popular este limbajul raspandit pe intreg teritoriul tarii cu un le#ic inteles de toti vorbitorii dar care nu este literar. Este un limbaj care poate sa apara in pperele literare pentru a crea inpresia de veridicitate. !im ajul regional este limbajul folosit in anumite zone ale tarii. !pare uneori in literatura. !im ajul argotic apartine unor gruupuri sociale restranse care il utilizeaza cu intentia de a nu fi intelese. Este un limbaj secret bazat in general pe metafora si care se schimba rapid. #argonul este o modalitate de e#primare prin care o patura sociala vrea sa se distinga folosind cuvinte de origine straina uneori chiar deformate. !stazi jargonul este influentat de limba engleza. !im ajul speciali$at este cel in care apar termeni stiintifici sau tehnici. !im ajul arhaic apare in operele literare pentru a sugera atmosfera de epoca si se caracterizeaza prin e#istenta unor cuvinte sau e#presii iesite din uz. c) %unctiile comunicarii (rice mesaj are un anumit scop si fiecarui element de comunicare ii apartine o functie a limbajului. %unctia re"erentiala sau denotativa priveste conte#tul comunicativ, reperele la care emitatorul si receptorul se raporteaza ca la un obiectiv care nu necesita interpretare. Emitatorul comunica intr-o maniera obiectiva fara valoare afectiva: %rocesul verbal. )aportul de activitate. %ovestirea pura. *e#tele juridice. *e#tele stiintifice. Evenimente. %rograme. %unctia emotiva sau expresiva: emitatorul isi dezvaluie sentimentele, judecatile, mesajul devenind subiectiv capatand valoare afectiva: Scrisorile. +urnalele. &emoriile. *e#telelirice. Comentariile literare, artistice. Eseurile. %unctia conativa sau impresiva este centrata pe receptorul mesajului. Emitatorul foloseste aceasta functie cand e#ercita o presiune asupra receprorului pentru a-l determina saactioneze, sa se implice in comunicare: ,iscursurile motivante. *e#tele publicitare. ,iscursurile politice. %redicile religioase.

%ledoariile. *e#tele didactice. %oezia militanta.

%unctia "atica sau de contact este centrata pe canalul de comunicare, pe suportul vizual sau oral al mesajului: Convorbirile telefonice. ,ialogul din piesele de teatru. %unerea in pagina. %unctia metalingvistica este centrata pe codul utilizat pentru ca receptorul sa inteleaga mesajul: ,efinitiile. !nalizele de te#t. E#plicatiile etc. %unctia poetica este centrata pe mesaj, valorificandu-l formal si structural. Emitatorul aduce un sens suplimentar mesajului pentru a-l infrumuseta in cadrul literaturii, fie pentru a servi la o alta functie a limbajului: *e#tele literare. +ocurile de copii. *e#tele publicitare. Sloganurile. *eatrul. !ceste sase functii ale limbajului coe#ista in actul comunicarii, neputatnd fi separate. d) Coerenta si coe$iunea in exprimarea orala si scrisa. *e#tul scris sau oral este alcatuit din secvente unitare din punct de vedere semantic si sintactic, fiind un intreg organizat. Coerenta este reprezentata de trasaturile care asigura unitatea semantica a unor enunturi incat sa alcatuiasca un tot ca semnificatie si sa devina te#t. Conditiile de coerenta privesc: ,esemnarea aceleiasi realitati. !paritia unui supliment de semnificatie la nivelul intregului te#t. Coe$iunea priveste ansamblul de trasaturi care asigura unitatea sintactica a te#tului marcand legatura dintre unitatile lingvistice care sunt enunturile. &ijloacele de realizare a coeziunii sunt: &rocedee: )epetitia integrala sau partiala a elementelor le#icale. %aralelismul inteles ca o repetare a unor structuri sintactice completate cu elemente noi. Sinonimele.

%arafraza care consta in formulari mai ample pentru un continut denumit de un cuvant. Elipsa care consta in omiterea unor elemente de mesaj "e#: azi am pictat.$ *opica reprezinta asezarea componentelor unei propozitii sau fraze unele in raport cu altele. Instrumente: Conectori gramaticali. -tilizarea substantivelor pentru termeni e#istenti anterior in te#t. -nitatea sistemului timpurilor verbale.

'. (extul
a)(extul si contextul: (extul este o secventa de enunturi coerente din punct de vedere sintactic si semantic, fiind produse de emitator cu intenta de a comunica. Contextul este imbinarea de cuvinte , enuntul, te#tul sau situatia de comunicare in care apare un cuvant sau un te#t. Conte#tul poate fi: 'ingvistic in care este vorba de o imbinare de cuvinte. Situational in cazul in care este vorba de o situatie de comunicare. ) (extul oral si textul scris: *e#tul poate fi oral cand pentru a-l transmite se foloseste vocea si scris cand se foloseste scrierea. c) (extul literar si textul nonliterar: *e#tele nonliterare se raporteaza la anumite aspecte din realitate si nu urmaresc sa emotioneze receptorul. -nele te#te nonliterare urmaresc sa influenteze receprorul, cum ar fi publicitatea. *e#tele literare sunt fictiuni chiar daca pleaca din realitatea pe care o reflecta mai mult sau mai putin. %ntru ca un te#t sa fie considerat literar trebuie: Sa transmita o impresie subiectiva. Sa produca idei general umane. Sa emotioneze receptorul. Sa aiba o constructie specifica. Numai daca are toate caracteristicile de mai sus, te#tul este literar.

).(ema si motivul literar

a) (ema si situatia de comunicare:

b$ (ema este reprezentata de ceea ce este vorba intr-un te#t. ,e multe pri se gaseste la

inceputul enuntului. ,atorita conte#tului, tema este purtatoarea informatiei cunoscute atat de emitator, cat si de receptor fiind punctul de plecare al comunicarii. )estul enuntului ce comunica o informatie despre tema se numeste rema.
Enunturile trebuie sa se inlantuie logic. !ceasta legatura se poate face prin: )eluarea aceleiasi teme prin termeni diferiti. *ransformarea unei reme in tema. Impartirea temei in mai multe parti. ) (ema in literatura: *e#tul literar privit ca un tip special de comunicare va avea si el o tema. (ema este prezentata de semnificatia generala a te#tului. *ema va fi desemnata de un substantiv ce denumeste ideea generala. 'a nivelul unui curent literar, pot sa apara, de asemenea teme. ,e e#emplu in romantism apar: tema ruinelor, tema naturii, iar in simbolism: tema orasului, tema calatoriei. !ceeasi tema poate sa apara in epoci diferite si tratata divers in functie de personalitatea scriitorului sau de ideologia asrtistica a timpului. !vand un grad ridicat de generalitate, identificarea temei intr-o opera literara depinde si de unghiul din care se face interpretarea. c) (ema si titlul operei literare: *ema unei opere literare este indicata uneori in titlu. (itlul este un cuvant sau un grup de cuvinte care se plaseaza in fruntea unei lucrari. Sunt opere ale caror titluri nu sunt date de autori ci de editura sau de culegatorii care alcatuiesc volumele. *itlul poate sa faca trimitere la: Continutul operei. *ipul de personaj. Numele personajului. 'ocul de desfasurare a actiunii. Situatia prezenta. Specia careia ii apartine un te#t. -n simbol. Ironie sau parodie. Sunt tutluri cu sensuri sugestive care nu se dezvaluie decat dupa citirea operei. d) Motivul in literatura: Motivul este un element al ansamblului desemnat de tema. %oate fi un obiect, un peisaj, un loc, un numar simbolic, o situatie etc. *ema poate fi conturata prin mai multe motive. &otivele isi contureaza semnificatia in functie de gen "liric, epic sau dramatic$ si de specie. 'a

romantici: luna, lacul, luceferii, visul, floare albastra si la simbolisti: parfumurile, muzica, florile, instrumentele muzicale, metalele pretioase, matasea, oglinda etc. !aitmotivul este un motiv care se repeta frecvent intr-o opera. !pare in poezie si in proza. e) *i$iunea despre lume a autorului+ a personajului: In literatura, aceasta notiune este legata de felul in care lumea reala se reflecta in imaginar. !rtistul oglindeste lumea e#terioara si cea interioara, subiectivitatea influentand constructia operei.

,. Corectitudinea lingvistica
a) -ivelul "onetic: In literatura pronuntia dezvaluie anumite caracteristici ale personajului. %ronuntiile corecte au in vedere: .iatul- cea mai frecventa greseala apare in evitarea hiatului "respectuos, stiinta, aer, crea$. ,iftongul- grupul de sunete format dintr-o vocala si o semi vocala pronuntate in aceeasi silaba "asaza, greseala, clujean$. *riftongul- un grup de sunete alcatuit dintr-o vocala si doua semivocale pronuntate in aceeasi silaba "beau$. !ccentul- reprezinta pronuntarea mai intensa a unei silabe dintr-un cuvant "aripa, caracter, trafic$. Cacofonia- asocierea neplacuta de sunete sau silabe in enunt "casa sa, copiilor lor, ca cadru$. .ipercorectitudinea- abaterea fonetica sau gramaticala determinata de false analogii "satin, start, partea intai, nou-nascuti, putin politicosi$. Neologismele- unele sunt adaptate la limba romana si nu pun probleme de pronuntie "miting, volei, fotbal$, pentu cele neadaptate este nevoie sa se apeleze la un dictionar "bacon, diesel, intermezzo, spleen$. ) -ivelul lexico.semantic: Sensul unui cuvant se stabileste in conte#t reprezentat de o imbinare de cuvinte, un enunt, un te#t sau o situatie de comunicare. Cuvantul are un sens denotativ cand este sensul obiectiv, conceptual si care este relativ stabil. !cesta este sensul din dictionare. Cuvantu care are sens conotativ se refera la orice sens afectiv, emotiv pe care un vorbitor il adauga sensului denotativ. Conotatiile apar ca sensuri suplimentare ale cuvintelor. Conotatiile pot fi: Sociale -e#tralingvistice "semnificatia culorilor: negru- moarte, verde- liber$ - lingvistice "schimbarea registrului cuvintelor specializate pentru anumite stiluri functionale: a muri- a deceda- a sucomba- a crapa$. Individuale- e#tralingvistice "folosirea numelor proprii pentru o anumita semnificatie: .ercule sau Nessus in /(da0 "in metru antic$, sau utilizarea unor cuvinte in alte limbi pentru

asugera apartenenta la o anumita idee. -lingvistice "sensurile surprinzatoare prin care e#prima subiectivitatea, intr-un te#t literarfigurile de stil$ Sensurile conotative nu trebuie confundate cu sensurile secundare ale cuvintelor. /tili$arile "ra$eologice sunt combinatii stabile de doua sau mai multe cuvinte, avand sens unitar si referndu-se la un singur aspect a realitatii. Sunt denumite uneori locutiuni sau e#presii. %ot fi: Creatii interne ale limbii romane "toba de carte, braul cerului$. Imprumuturi din alte limbi "mea culpa, tete-a-tete$. E#ista unitati frazeologice care circula in mai multe limbi "arca lui Noe, turnul 1abel, patul lui %rocust$. Intr-un te#t cuvintele se pot organiza intr-un camp lexico.semantic , acesta constituie un ansamblu de cuvinte care se raporteaza la aceeasi idee. *arianta lexicala a unui cuvant este reprezentata de pronuntarea diferita a aceluiasi cuvant in raport cu formula lui literara "serviciu, cearceaf, corigent$. Etimologia populara este fenomenul prin care un vorbitor aseamana sau asociaza spontan un cuvant cu altul de care nu este legat la origine "la I.'. Caragiale etimologia populara este folosita ca mijloc de caraterizare a personajelor /famelie mare, renumeratie mica0 asociind renumeratie cu numar, cuvant pe care il cunostea personajul$. (autologia este figura de stil care consta in reperarea unei parti de propozitie sau a unei propozitii prin aceleasi cuvinte, dar cu functii sintactice diferite "in vorbire au intonatie diferita$, avand rolul de a sublinia o calitate sau o actiune "lelea e lege, frate frate, dar branza-i pe bani$. &leonasmul este o greseala de e#primare ce consta in folosirea alaturata a unor cuvinte sau a unor constructii cu acelasi inteles. 'e#icale- propriu-zise "conducere manageriala$. - etimologice "despagubirea pagubelor$. - ale formarii cuvintelor "interconditionare reciproca, poate fi credibil, telecomanda la distanta$. 2ramaticale "si-a redobandit vitalitatea sa$. 'e#ico-gramaticale "drept pentru, dar totusi$. -nele pleonasme sunt acceptate pentru ca au rol stilistic de insistenta "am vazut cu ochii mei$. &aronimele sunt cuvinte cu forma asemanatoare si cu sens diferit. Con"i$ia paronimica consta in confuzia gresita a paronimelor. "mocheta-macheta, conjuncturaconjectura, cazual-cauzal$. 'e#icul se modifica permanent, e#istand mijloace de imbogatire a vocabularului: interne si e#terne. 0erivarea este mijlocul intern de imbogatire a vocabularului prin care se formeaza cuvinte noi, adaugand sufi#e si prefi#e "derivarea progresiva$ sau prin inlaturarea de sufi#e " derivare regresiva$. Compunerea este un mijloc intern de imbogatire a vocabularului prin care se formeaza cuvinte

noi, urmarind termeni diferiti. !cesti termeni isi pierd de cele mai multe ori sensul . %rocedeele de compunere sunt: !laturarea "caine-lup, de la$. Subordonarea "gura-leului, vita-de-vie, bunavointa$. !brevierea "S.N.C.3.)4SNC3), *arom, )omgaz, %lafar$. &re"ixoidele sunt elemente de compunere care se asaza inaintea unei radacini pentru a forma un cuvant nou "aeromodel, biosfera,macromolecula, zootehnic$. Su"ixoidele sunt elemente de compunere care se asaza dupa o radacina sau dupa un prefi#oid pentru a forma un cuvant nou "biolog, vermicid, ignifug$. Conversiunea este mijlocul intern de imbogatire a vocabularului prin care se formeaza cuvinte noi prin trecerea lor de la o parte de vorbire la alta. %rin conversiune se pot obtine: Substantive din: -adjective "verdele padurii$. -verbe la participiu "indragostitii de natura$. -verbe la supin "mersul pe jos$. -verbe la gerunziu "su"erindul sta$. -adverbe "isi aleg aproapele$. -pronume "mi-am cumparat un nimic$. -interjectii "am un o"$. !djective din: -verbe la participiu "pomii in"loriti sunt frumosi$. -verbe la gerunziu "cosurile "umegand se vad in zare$. -pronume "aceste flori sunt gingase$. -adverbe "mi-am luat haine gata$. !dverbe din: -adjective "!na deseneaza "rumos$. -verbe la participiu "vorbeste al ait$. -substantive care denumesc anotimpurile, partile zilei, zilele saptamanii si accidental, orice substantiv care capata valoare e#presiva "invata seara, cainele doarme covrig$. Sinonimele sunt cuvinte cu forma diferita si cu sens identic sau asemanator. &ajoritatea sinonimelor sunt partiale si nu toate sensurile lor se potrivesc intr-un enunt. E#ista mai multe tipuri de sinonime: 'e#icale- intre cuvinte. 3razeologice- intre unitati frazeologice. 'e#ico-frazeologice- intre o e#presie si un cuvant. 1ntonimele sunt cuvinte cu sensuri diametral opuse. 2monimele sunt cuvinte cu aceeasi forma si sensuri complet diferite "a cernut faina, a cernut binele de rau$.

c) -ivelul mor"o.sintactic:

3rupul ver al este partea enuntului organizata sintactic in jurul unui verb, fiind alcatuita din verbul-centru si elementele care sunt legate sintactic de acesta. erbul are categoriile gramaticale de mai jos: Conjugarea - dupa terminatiile pe care le au verbele la infinitiv, acestea se grupeaza in patru conjugari: -conjugarea I cuprinde toate verbele care la modul infinitiv se termina in -a " a tatona, a vindeca$. In cazul verbului a crea e#ista o e#ceptie, el apartinand conjugarii I chiar daca se termina la infinitiv in -ea. .conjugarea a.II.a cuprinde verbele care la modul infinitiv se termina in -ea "a parea, a sedea$. -conjugarea a.III.a cuprinde verbele terminate in -e "a scrie, a duce$. .conjugarea a.I*.a aici intra verbele care la modul infinitiv au ca terminatie -i, i "a veni, a primi, a hotara$. ,iateza: -activa "invat o melodie$. -pasiva "melodia este invatata de !na$. -refle#iva "se invata o melodie$. &odurile: -perosnale: indicativ, conjunctiv, conditional-optativ, imperativ. -nepersonale: infinitiv, gerunziu, participiu, supin. *impul "modul indicativ are toate timpurile, fiind singurul mod in aceasta situatie, are trei timpuri de baza: prezent, trecut si viitor$. -imperfectul: este un timp durativ si intr-o naratiune este folosit pentru descriere " era toamna si frunzele cadeau$. -perfectul compus: e#prima o actiune trecuta terminata in timpul vorbirii "deodata, o rafala de vant a deschis geamul$. -perfectul simplu: in limba literara este timpul povestirii la persoana a treia "caprioara pasi speriata in poiana$5 se foloseste in oltenia ca un regionalism morfologicavand o alta valoare. -mai mult ca perfectul: e#prima o actiune trecuta, terminata inaintrea altei actiuni trecute, se foloseste pentru identificarea unei actiuni in plan secund "a asteptat-o pe hol fiindca sosise mai devreme$. -prezent: arata o actiune desfasurata in momentul vorbirii sau dupa momentul vorbirii " as vrea sa plec mai repede$. -perfect: arata o actiune desfasurata inainte de momentul vorbirii " as "i dorit sa.i explic atitudinea mea$. %ersoana: I, II, III. Numarul: singular, plural 3rupul nominal este partea enuntului organizata sintactic in jurul unui termen nominal, fiind alcatuit din acest termen si elementele subordonatei lui. Centrul nominal poate fi: substantivul sau atributii acestuia "pronumele sau numeralul cu valoare substantivala$. Substantivul are urmatoarele categorii gramaticale: 2enul: masculin, feminin, neutru. Numarul: singular, plural.

Cazul: nomonativul si acuzativul, ca si dativul si genitivul au forme omonime. ocativul are forme proprii.

1rticolele hotarate si nehotarate insotesc substantivele, aratand gradul de cunaostere al obiectelor denumite. &ronumele sunt de mai multe feluri si indeplinesc aceleasi functii sintactice ca si substantivul. -umeralele au valoare morfologica de substantiv si adjectiv "unele de adverb$. Enuntul este o comunicare independenta si suficienta din punctul de vedere al intelesului. d) -ivelul ortogra"ic si de punctuatie: &unctul, semnul intre arii, semnul exclamarii, doua puncte, linia de dialog, linia de pau$a, punctele de suspensie, cratima, punctul si virgula, ghilimelele, parante$ele rotunde, parante$ele drepte "arata o interventie in te#t a editorului$, apostro"ul, ara o lica, virgula. e) Stilurile "unctionale: Stilul reprezinta modalitatea individuala sau colectiva de a e#prima personalitatea emitatorului intr-un enunt prin utilizarea unor procedee ale e#presivitatii. Stilurile "unctionale sunt variante ale limbii literare, diferentiate intre ele prin procedee care le specializeaza pentru anumite domenii de activitate. Stilul artistic "beletristic$ este reprezentat de creatiile literare. Stilul tehnico-stiintific este reprezentat de lucrarile de specialitate al caror scop este transmiterea e#acta e informatiilor. Stilul juridico-administrativ este reprezentat de documente oficiale. Stilul publicistic "jurnalistic$ este reprezentat de te#tele de presa "ziare, reviste, radio, televiziune$.

") Calitatile generale si particulare ale stilului: Calitatile stilului sunt: 2enerale, care sunt obligatorii. %articulare, care sunt subordonate celor generale si e#prima specificul fiecarui emitator privit ca individualitate. Calitatile generale ale stilului: Claritatea este calitatea stilului prin care emitatorul se face pe deplin inteles de catre receptor. 1nacolutul este o sconstructie sintactica aparuta prin intreruperea continuitatii unei unitati sintactice, propozitie sau fraza, din cauza schimbarii tipului de constructie inceputa "incorect - el, cand a inteles ca a scapat, i s-au luminat ochii - corect - lui, cand a inteles ca a scapat...$. Elipsa este o restrangere a enuntului prin suprimarea unui cuvant sau mai multe cuvinte. &roprietatea este calitatea stilului de a utiliza termenii cei mai potriviti pentru transmiterea unei

idei. &reci$ia este calitatea stilului de a e#prima ideile cu termeni cat mai putini si doar ub enunturi strict necesare. &leonasmul este o greseala de e#primare ce consta in folosirea alaturata a unor cuvinte cu acelasi inteles. (autologia este o greseala de limba care consta in repetarea unor e#presii care au un continut identic sau asemanator "cine are bani inseamna ca este avut$. Corectitudinea este calitatea stilului de a se conforma strict regulilor limbii literare. !pare la toate nivelurile limbii: 3onetic. 'e#ical. &orfologic. Sintactic. &uritatea este calitatea stilului de a utiliza termeni consacrati de uzul limbii, evitandu-se abuzul de neologisme, arhaisme, regionalisme. Calitatile particulare ale stilului: Conci$ia este calitatea stilului rezultata din e#primarea cat mai pe scurt a informatiei. Simplitatea. -aturaletea. %inetea. 1rmonia 4eu"onia). 2ralitatea. 0emnitatea. 'imbajul poetic are si urmatoarele caracteristici: E#presivitatea sau afectivitatea. !mbiguitatea. Sugestia. )efle#ivitatea.

II. Structura textului literar si curentele literare

1. Structura textului narativ
a) Instantele narative: 1utorul concret este persoana care imagineaza si scrie o opera literara. 1utorul a stract este proiectia literara a unui sine, o prezentare a unei pozitii ideologice in opera literara.

Cititorul concret este persoana care devine receptorul operei literare. Cititorul a stract este o imagine ideala a receptorului operei literare. -aratorul este persoana sau vocea care povesteste o anumita intamplare. %rin intermediul naratorului , el insusi o fictiune, se transmite cititorului universul imaginar al creatiei. &ersonajul este persoana, obiectul, animalul care participa la intamplarile dintr-o opera epica. -aratarul este destinatarul caruia i se adreseaza naratorul. Naratarul poate fi un auditoriu ca in /.anul !ncutei0 de &ihail Sadoveanu. ) Cele doua aspecte ale textului narativ literar: istoria si discursul. Istoria este reprezentata de evenimentele, de intamplarile unui te#t narativ, aceseta neconstruinduse obligatoriu intr-o constructie artistica. 0iscursul reprezinta modul de inlantuire, de dispunere a evenimentelor,a intamplarilor intr-un te#t narativ literar. c) Constructia su iectului literar: -aratiunea, ca mod de e#punere, reprezinta o succesiune de intamplari pentrecute intr-o ordine temporala si logica. 1ctiunea cuprinde toate evenimentele produse prin trecerea de la o situatie la alta din cauza aparitiei de noi personaje, a disparitiei unor personaje sau a schimbarii relatiilor dintre personaje. ! mai fost numita si subiect literar sau istorie. Momentele su iectului literar: Su iectul literar consta in totalitatea actiunilor, intamplarilor prezentate dupa o anumita logica interioara a te#tului. &omentele subiectului sunt: Situatia initiala "e#pozitiunea$. Cauza actiunii "intriga$. ,esfasurarea actiunii. Situatia dificila "punctul culminant$. Situatia finala "deznodatantul$. Situatia initiala 4expo$itiunea) este partea de inceput a unei naratiuni, in care se prezinta locul, timpul si personajele actiunii. Cau$a actiunii 4intriga, elementul modicicator) este intamplarea care modifica starea de echilibru din situatia initiala si declanseaza actiunea. 0es"asurarea actiunii 4trans"ormarile) este momentul de cea mai mare intindere si contine prezentarea faptelor determinate de intriga.

Situatia di"icila 4punctul culminant) reprezinta intamplarea cea mai tensionata, care determina gasirea unei rezolvari si opreste actiunile declansate de intriga. Situatia "inala 4de$nodamantul) este rezultatul intamplarilor precedente, prezentand sfarsitul actiunii. Este o situatie noua, stabila, echilibrata, diferita de situatia initiala. (rdinea momentelor subiectului poate fi schimbata, unele momente putand fi eliminate, dar ceea ce ramane in orice naratiune este ideea de unitate a operei. &rocedeele de legare a secventelor narative: 'egarea acestor secvente se face prin trei procedee: Intantuirea. !lternanta. Insertia. Inlantuirea opereaza cu ju#tapunerea unor povestiri, pentru ca odata terminata prima incepe a doua, unitatea fiind asigurata de asemanarea modului in care se construieste fiecare secventa. 1lternanta combina doua povestiri, intrerupand cand pe una, cand pe cealalta, pentru a relua firul naratiunii de la ultima oprire. Insertia consta in introducerea unei povestiri in interiorul alteia. Incipitul si "inalul: Incipitul este secventa initiala a unui te#t, care imprima acestuia un anumit tip de organizare. Incipitul operelor literare narative este diversificat si nu trebuie confundat cu e#pozitiunea clasica. -neori incipitul are ecou in final. %inalul este secventa ultima a unui te#t. Sfarsitul are si el un punct strategic, fiindca poate uneori, sa impuna o interpretare surprinzatoare. 3inalul operelor literare narative nu coincide in totdeauna cu deznodamantul clasic. !ceste scrieri narative sunt marcate de simetrie, reluand uneori, in final, datele din incipit. -nele finaluri raman deschise "/'a *iganci0$. Sfarsitul basmului este marcat de o formula prin care se iese din spatiul fabulos. Se poate observa ca e#ista o legatura intre incipit si final, tocmai pentru ca orice constructie artistica presupune unitate. d) &ersonajul: %ersonajele au fost clasificate dupa criterii diverse. In raport cu locul pe ca un personaj il are in actiune , poate fi: %rincipal "protagonist$ Secundar. Episodic. 3igurant "cand asista la o intamplare fara sa participe la ea, fiind un fel de spectator$. ,upa capacitatea de transformare, un personaj poate fi: ,inamic "atunci cand evolueaza si surprinde$. Static "atunci cand nu se schimba si nu surprinde, fiind previzibil$.

,upa valorile morale pe care le reprezinta, un personaj poate fi: %ozitiv. Negativ. %ersonajul poate fi: Individual "cand intruchipeaza o singura persoana$. Colectiv "cand intruchipeaza un grup$. Cand personajul este o individualitate care devine un model, o culme a unor trasaturi morale, se numese caracter. &ersonajul a sent nu apare decat in istorie, vorbindu-se despre faptele lui sau despre caracterul sau in evocarile facute de alte personaje, lipsind practic din discurs. %ersonajul comporta doua aspecte: unul e#terior si unul interior. )omanul realist urmareste mai ales evolutia e#terioara, pe cand romanul de analiza prezinta framantarile interioare. Nu numai personajele intruchipate in fiinte omenesti fac sa progreseze naratiunea ci si elemente naturale, animale, idei etc. Con"lictul este un dezacord, o disputa, o lupta intre doua sau mai multe personaje, fiind un factor care poate orienta desfasurarea actiunii. Conflictul poate fi: E#terior. Interior. e) &erspectiva narativa 4vi$iunea): %rivirea narativa asupra intamplarilor se numeste perspectiva narativa 4vi$iune, punct de vedere, "ocali$are). E#ista trei tipuri de naratori: Narator omniscient. Narator implicat. Narator neimplicat. &unctul de vedere omniscient 4perspectiva o iectiva, vi$iune dindarat) apare cand naratorul stie tot, vede orice. El cunoaste candurile personajelor, dar si trecutul, chiar si viitorul lor, fara a fi participant la actiune. !ltfel spus naratorul stie mai mult decat personajele, privind totul de sus "/!le#andru 'apusneanul0, /&oara cu noroc0, /Ion0, /1altagul0, /&orometii0$. &unctul de vedere intern 4perspectiva su iectiva, vi$iune cu) apare cand naratorul este personaj in actiune. *otul este vazut prin ochii sai, gandurile celorlalte personaje fiindu-i necunoscute. )elatarea se face la persoana I, fiind vorba de un narator implicat in actiune, un operator care filmeaza din interior ce se inatmpla "/-ltima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi0$. &unctul de vedere exterior 4perspectiva exterioara, vi$iune din afara) apare cand naratorul este un simplu martor la desfasurarea intamplarilor, cititorul trebuind sa-si imagineze gandurile,

reactiile personajelor, pentru ca naratorul neimplicat observa fara sa participe la actiune. %rocedeul este utilizat mai rar, intalnindu-se la Ernest .eming6a7. ") (impul naratiunii: *impul naratiunii are caracter dual pentru ca vizeaza: *impul istoriei "faptelor povestite$. *impul discursului "modului in care intamplarile sunt dispuse pentru a fi prezentate$. *emporalitatea pune trei mari probleme cu privire la: (rdinea temporala a succesiunii evenimentelor in istorie si ordinea pseudotemporala a dispunerii lor in discurs. ,urata variabila a evenimentelor si pseudodurata prezentarii lor. 3recventa evenimentelor in istorie si in discurs. &omentul nararii poate fi: -lterior "in trecut$. !nterior "in viitor$. Simultan "in prezent$. 2rdinea temporala: Cronologia intr-o opera de fictiune o simuleaza pe cea reala, dar nu coincide cu ea, putand sa produca intorceri in timp etc. 1nacronia este un procedeu prin care se produce o neconcordanta intre timpul evenimentelor narate si dispunerea lor in discurs. !pare in cazul rememorarilor, a prezentarii unei intamplari simultane, a anticiparilor. Cele mai fracvente sunt fragmentele retrospective, numite analepse, acestea aparand frecvent la Camil %etrescu. 0urata: Conventiile literare pot comprima sau dilata timpul. Sunt patru elemente fundamentale ale curgerii narative: Elipsa. %auza descriptiva. Scena "cel mai adesea dialogata$. )ezumatul. Elipsa reprezinta omisiunea unui eveniment sau a unei perioade din intamplarile narate. E#plicita "fiind marcata la nivel formal prin e#presii: peste o saptamana, peste un an$. Implicita "nu este marcata in te#t si poate fi ipotetica, se presupune ca eroul aflat la o anumita varsta a facut armata, a absolvit o scoala etc.$. In proza lui &arin %reda apare acest procedeu in constructia narativa. &au$a descriptiva este tot o desincronzare intre timpul istoriei si cel al discursului, produc si

descrierile, reflectiile morale sau estetice. 0escrierea este un mod de e#punere ce consta in prezentarea sugestiva a particularitatilor spatiului fizic sau ale infatisarii personajelor. %oate sa apara in te#tele literare sau nonliterare, fiind o descriere subiectiva sau obiectiva. 0escrierea su iectiva ofera informatii care constituie impresii personale ale celui care face descrierea. !par e#presii care transmit o impresie personala, se foloseste mai ales persoana I. 0escrierea o iectiva ofera informatii conforme cu realitatea, fara implicarea celui care face descrierea. Se utilizeaza persoana a-III-a. Intr-un te#t narativ descrierea reprezinta o pauza in desfasurarea actiunii si infatiseaza un loc, un obiect, un personaj. ( descriere se organizeaza in functie de: 'ocul unde se gaseste cel care priveste. &iscarea sau imobilitatea celui care priveste. ,eplasarea sau fi#area obiectului descris. Elemente care inconjoara obiectul descris. Statura si starea de spirit a celui care face descrierea. In operele literare apare numai descrierea subiectiva, care, producand un sens, indeplineste, dupa locul unde e plasata, un anumit rol. 'a inceputul unei naratiuni, descrierea creaza atmosfera in care se vor desfasura intamplarile, transmitand o impresie generala, un sentiment al naratorului: curiozitate, tristete, neliniste, bucurie etc. ,escrierea plasata in e#pozitiune poate indica tipul unei naratiuni. Naratiunile realiste sunt cele care imagineaza o lume asemanatoare celei reale, sugereaza viata cotidiana. Naratiunile "a uloase, nu prezinta in descrierile de la inceput indicatii precise de timp si loc iar personajele sunt uneori ine#istente n lumea reala. In tinteriorul unei naratiuni, descrierea opreste desfasurarea intamplarilor, reprezentand o pauza creatoare de semnificatie. ,escrierea se poate opri asupra unui decor, a unui peisaj sau a unui personaj. )ealizarea portretului unui personaj de-a lungul unei naratiuni poate sa urmareasca actualizarea informatiilor sau trasnsmiterea unei impresii din trecut a naratorului, motivand atitudinea acestuia fata de erou. %ortretul poate fi: Static. ,inamic. In functie de aspectele prezentate, portretul personajului este: 3izic. &oral. &i#t. In cazul unui portret fizic se poate urmari: -nghiul din care se realizeaza Integritatea imaginii. -nele portrete sunt realizate e#agerand defectele "tovarasii lui .arap-!lb$. -neori portretul este idealizat, prezentandu-se in mod voit aspecte fizice si morale pozitive. 'a sfarsitul unei naratiuni descrierea evidentiaza semnificatia deznodamantului.

(a loul este o forma a descrierii in versuri sau in proza, care infatiseaza un aspect din natura sau din interior, folosind o imagine in care ansamblul este surprins dintr-o singura privire. Scena reprezinta o suprapunere a timpului istoriei cu timpul discursului, deoarece apare stilul direct si cele doua niveluri temporale coincid. Scena reprezinta un caz contrar elipsei si pauzei descriptive. 0ialogul este un mod de e#punere prin care in cadrul unei conversatii intre doua sau mai multe personaje acestea se prezinta idrect prin ceeea ce spun sau ofera alte informatii despre desfasurarea narativa. Replica este cea mai mica unitate a dialogului, care este reprezentata de interventia unui participant la conversatie. )eplicile pot fi verbale si nonverbale. Monologul interior este un procedeu prin care personajul se dezvaluie in intimitatea sa, analizandu-si trairile, rationamentele. In cazul acesta nu e#ista un receptor determinat. *or irea directa 4stilul direct) se realizeaza prin reproducerea intocmai a cuvintelor atribuite unui personaj. In vorbirea directa se foloseste persoana I sau a II-a. )ealizarile concrete ale vorbirii directe pot fi: Interventia izolata a unui vorbitor introdusa in interiorul unei narari "demonstreaza ca vorbirea directa nu este echivalenta cu dialogul$. ,ialogul. &onologul. *or irea indirecta 4stilul indirect) constituie o modalitate de reproducere prin relatare a cuvintelor unui personaj. *or irea indirecta li era 4stilul indirect li er) este un procedeu derivat din stilul indirect in care sunt introduse elemente sintactice, le#icale si internationale care apartin e#primarii directe a unui personaj. Re$umatul consta in comprimarea timpului istoriei in cel al discursului, astfel incat intinse perioade sunt relatate sumar, in cateva enunturi. %recventa: 3recventa priveste aparitia intamplarii in istorie cat si enuntul despre intamplare. E#ista patru posibilitati teoretice de a povesti ceva: ! prezenta o data ce s-a intamplat o data. ! prezenta de n ori ce s-a intamplat de n ori. ! prezenta de n ori ce s-a intamplat o data. ! prezenta o data ce s-a intamplat de n ori. -neori se poate repeta o intamplare produsa candva , aceasta putandu-se transforma intr-un laitmotiv.

3recventa determina deci o deformare temporala, deoarece succesiunea din discurs nu corespunde celei din fabula. g) Relatii temporale si spatiale: )aportarea la datele concrete ale situatiei de comunicare determina organizarea specifica a discursului care va selecta lingvistic anumite cuvinte pentru e#primarea coordonatelor spatiale si temporale, numite deictice. E#ista mai multe forme de dei#is: *emporal "alaltaieri, am citit o nuvela, sam ata plec$. Spatial "cartile acestea sunt aici nu acolo, revistele din stanga sunt colorate$. %ersonal " eu muncesc, udati florile, ion, vino aici, ma, auzi$. Social "dumneavoastra ati sunat, sunteti domnul Ionescu$ *e#tual "discursiv$ "ce vrei sa spui cu asta, in primul rand invat$. Simbolice "copilul asta a fost mereu pregatit$. 2estice. &i#te- simbolic si gestic.

'. Specii narative

a) 5asmul cult: 5asmul este o opera epica, in proza, de mare intindere, cu personaje care au forte supranaturale, unele reprezentand binele altele raul. 3inalul basmului aduce totdeauna victoria binelui asupra raului "/%ovestea lui .arap-!lb0$. ,e origine slava termenul basm, insemnand nascocire, minciuna, a fost folosit mai mult de culegatorii de folclor. 1asmul cult a copiat modelul popular, imitand relatia de comunicare de tip oral, desi te#tul este scris si definitiv stabilit, avand un autor ce poate fi identificat. 1asmul popular si cel cult au o serie de elemente comune, dar si unele care le fiferentiaza. 1asmul popular combina actiuni caracteristice al caror numar este limitat si printre care se numara: plecarea de acasa, punerea la cale a probelor, dezvaluirea viclesugului, nunta etc. !ctiunea basmului urmeaza o linie ascendenta, astfel incat, de cele mai multe ori, inceputul se afla in opozitie cu sfarsitul. Intre povestitor si ascultatori e#ista o conventie artistica, in virtutea careia in basm este posibil orice, acesta asigurand caracterul "a ulos al naratiunii. %antasticul este o categorie estetica definita in raport cu realul si imaginarul, plasandu-se intre acestea si producand o ezitare de incadrare a evenimentului in natural sau supranatural. %a ulosul 4miraculosul) inseamna acceptarea supranaturalului, cititorul stiind ca se afla intr-o lume imaginara in care totul este posibil. Straniul apare in situatia in care intamplari aparent neverosimile, iesite din comun, inspaimantatoare au e#plicatii rationale. In lumea basmului se intra si se iese prin formule specifice, a caror functie este de a avertiza asupra caracterului fabulos al povestirii:

Initiale. &ediane. 3inale.

) -uvela: Nuvela este opera lirica in proza cu o actiune mai dezvoltata decat schita cu un singur fir narativ, avand i intriga mai complicata, ce determina conflicte puterniceprin care se evidentiaza caracterul mai multor personaje "/&oara cu noroc0, !le#andru 'apusneanul0$. Cu o actiune concentrata in jurul unei situatii centrale, nuvela este un te#t epic de dimensiune medie. Secventele narative se leaga de regula prin inlantuire, dar se pot cone#a prin insertie sau alternanta. Con"lictele sunt e#terioare sau interioare. Conflictele e#terioare determina conflictele interioare, produse de sentimente si optiuni contradictorii. %rocedeele sunt monologul interior, dialogul dar si stilul indirect liber. (rdinea temporala nu mai este cronologica. %ot aparea anacronii, faptele situandu-se in trecut sau in viitor in raport cu momentul nararii. ,urata actiunii este mai intinsa, acoperind uneori ani intregi, comprimati prin rezumate sau ignorati prin elipsa. ,escrierea devine element de constructie narativa. ,ialogul este adesea un mijloc direct de prezentare a personajelor. %erosoana la care se povesteste poate fi persoana a III-a dar si I, toate cele trei tipuri de viziuni aparand in nuvela. Se considera ca nuvela are o tendinta catre obiectivare, pentru ca in general, naratorul nu se implica in actiune. c) Romanul: )omanul este opera epica in proza de mare intindere, cu o actiune desfasurata pe mai multe planuri si la care participa un numar mare de persoane. ,esfasurarea actiunii pe mai multe planuri determina surprinderea unor medii diverse, care creaza imaginea unei lumi comple#e. Conflictele sunt puternice fiind e#terioare sau interioare. )omanul, in general, are un numr mare de personaje, a coror importanta in naratiune este diferita, dar care au rolul de a sugera comple#itatea umana. *oate cele trei tipuri de viziune pot sa apara in roman, uneori imbinandu-se. )omanul interbelic a impus mai multe modele epice, printre care se numara: &odelul romanului realist o iectiv reprezentat de operele lui 'iviu )ebreanu. Isi propune reflectarea e#istentei obisnuite, respecta ordinea cronologica, incipitul are ecou in final, creandu-se simetrii prin descrieri care prezinta aceleasi locuri "/Ion0$, conflictul este generat de o dorinta puternica, actiunea este coerenta, finalul este inchis rezolvand conflictele si nepermitandu-i cititorului alte interpretari, personajele sunt in general tipuri, naratorul este omniscient, relatand la persoana a III-a, neutru si impersonal. &odelul romanului al$acian pentru care a pledat 2eorge Calinescu e#emplificat prin /Enigma (tiliei0, mediul este oglinda personajelor, descrierile fiind e#trem de importante,

naratorul este omniscient, personajele sunt tipuri, incipitul fi#eaza locul, timpul si reuneste personajele intr-o scena semnificativa. Incipitul are ecou in final. &odelul romanului psihologic al carui obiectiv este sondarea vietii interioare a personajelor, /-ltima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi0 de Camil %etrescu si /%adurea spanzuratilor0 de 'iviu )ebreanu. Isi propune sa prezinte lumea prin intermediul constiintei, realizand o imagine partiala a acesteia, universul fictiv se concentreaza asupra evenimentelor din planul constiintei si din e#terior se aleg fapte banale, nu se respecta ordinea cronologica, pentru prezentarea evenimentelor se folosesc surse diverse: scrisori, jurnale, documente, confesiuni ale naratorilor. %ersonajul este o individualitate comple#a cu evolutie imprevizibila. %ersonajele sunt si naratori, necredibili pentru ca voluntar sau involuntar ofera o perspectiva subiectiva asupra intamplarilor povestite. Nararea se face la persoana I. &odelul romanului experientei este marcat de autobiografism si de confesiune. In aceasta categorie intra /&aitre7i0 de &ircea Eliade, cultiva verosimilul si documentul biografic, este construit pe monologul interior, fiind o scriere confesiva. &odelul romanului mitic prin care se descopera mituri si simboluri religioase. &odelul romanului esteti$ant reprezentat de un roman sngular in literatura noastra /Craii de curte veche0 de &ateiu Caragiale, evoca o lume misterioasa, plina de farmec si poezie. &odelul romanului avangardist reprezentand miscara artisctica de fronda ce respinge orice model.

( clasificare recenta facuta de Nicolae &anolescu, criticul imparte romanele in: ,orice care iti propun o reflectare a vietii "/&ara0, /Ion0, /&orometii0$. Ionice care urmaresc autenticitatea trairii "/%atul lui %rocust0, /&aitre7i0$. Corintice care sunt o reflectare a artiscticului.

). Structura textului liric

a) Comunicarea in textul poetic: &oe$ia este un te#t care e#prima sentimente sau idei cu ajutorul regulilor versificatiei "ritm, rima, vers, strofa etc.$ si cu ajutorul imaginilor. ) Eul liric: Eul liric este instanta care emite un discurs poetic pentru a comunica un sine imaginar. Eul liric este indeterminat in raport cu realul si e#ista numai in ineriorul te#tului. %otentiala diversitate a trairii determina varietatea de ipostaze sub care apare eul liric: indragostitul, revoltatul, inadaptatul, geniul, copilul etc. *rebuie subliniat faptul ca eul liric nu este reductibil la persoana I ci poate fi desemnat la persoana a II-a: ,evine o alternativa a vocii care este emitatorul te#tului. ,evine un receptor impersonal si imaginar. ,evine un receptor prezent in te#t. Eul liric poate fi determinat si la persoana a III-a:

Este o prezenta concreta in te#t. Este o privire, o voce neidentificata. In poezia moderna apare si pluralul eului liric. (ipuri de lirism: !irismul o iectiv a fost inteles ca e#primarea directa a sentimentului mediat sau nu de o masca sau un rol. !irismul o iectiv suspenda e#primarea directa a sentimentului. c) Elemente de compo$itie in textul liric: (itlul: !legerea unui titlu in lirica are o semnificatie deosebita, devenind, cum spunea %aul Cornea, o /creatie in sine0. !stazi e#ista doua orientari in alegerea unui titlu pentru un te#t poetic: Incercarea de a soca prin metafora, intr-o forma concetrata. Incercarea de a da o replica metaforizarii prin alegerea unor titluri banale. Incipirul: Si in te#tul poetic secventa de inceput este importanta pentru tipul de lectura. Se poate observa ca si in cazul te#tului liric incipitul ramane un loc strategic prin care lectura poate fi influentata. %inalul: 3inalul te#tului poetic este, prin constructia unui asemenea discurs cu o semnificatie multipla, totdeauna deschis in cazul in care apartine genului liric. Si in situatia unui te#t epic, asa cum este /'uceafarul0, finalul comporta mai multe interpretari. Intr-un te#t liric finalul poate arunca o lumina noua asupra intregului, determinand interpretarea in ansampblu a acestuia. ,e asemenea finalul realizeaza ca si in operele epice, o relatie de simetrie cu incipitul, generatoare de semnificatie. Secventa poaetica: Secventa poetica este constituita de o succesiune de imagini care formeaza un tot unitar. In cazul unor te#te epice, secventele se delimiteaza in raport cu intamplarile prezente. Secventa poetica poate fi delimitata si in te#tul liric.

Expresivitatea textului poetic: Imaginea artistica reprezinta o reflectare subiectiva a realitatii, fiind un produs al imaginatiei.

!ceasta sugereaza, nu descrie o realitate, avand calitatea de a particulariza generalul si de a generaliza particularul. ,upa simturile implicate in realizarea unei imagini artistice, acestea pot fi: Imagini vizuale. Imagini auditive. Imagini olfactive. Imagini gustative. Imagini chinestezice. Imagini sinestezice "asocierea de senzatii diferite$. Imaginile artistice sunt realizare, uneori, prin campuri semantice. *rebuie subliniat faptul ca intrun te#t poaetic este esential sensul conotativ al cuvintelor, si nu cel denotativ. Conceptia despre felul in care se construieste un te#t artistic este e#primata intr-o opera literara, de obicei in versuri, numita arta poetica "/*estament0 de *udor !rghezi, /Eu nu strivesc corola de minuni a lumii0 de 'ucian 1laga$. d) %igurile de stil: %igura de stil este un procedeu utilizat pentru a creste e#presivitatea unui te#t, care nu defineste, ci sugereaza, pentru ca lumea prezentata este imaginara. Intr-un te#t literar se constata ca: Se produce o abatere de la sensul comun al cuvintelor. Se adauga un continut nou acestuia. Se alege un anumit cuvant considerat mai potrivit pentru a tranzmite o idee. Se combina un cuvant cu alte cuvinte, pentru a genera sensuri noi. %iguri de sunet: 1literatia consta in repetarea unei consoane sau a unor silabe, de obicei, din radacina cuvintelor, cu efect imitativ sau e#presiv "/prin vulturi vantul viu vuia0, /lacul codrilor albastru0$. 1sonanta consta in repetarea vocalei accentuate in doua sau mai multe cuvinte. -n tip special de asonanta este rima imper"ecta care consta in deosebirea sunetelor care urmeaza vocalei accentuate la sfarsit de vers. %iguri semantice: &ersoni"icarea este figura de stil prin care se atribuie insusiri omenesti unor fiinte necuvantatoare, unor lucruri, unor fenomene ale naturii. Comparatia este figura de stil cu ajutorul careia se e#prima un raport de asemanare intre doua obiecte, persoane sau actiuni, cu scopul de a evidentia sau de a evoca unul din termeni. Epitetul este figura de stil care consta in determinarea unui substantiv sau a unui verb printr-un adjectiv sau adverb, evidentiind insusiri deosebite ale obiectului sau ale actiunii. ,aca epitetul

e#prima o insusire permanenta sau caracteristica a obiectului, se numeste epitet ornat. Cand se refera la culoare, epitetul se numeste epitet cromatic. 1legoria este figura de stil care consta in prezentarea unei idei abstracte prin elemente concrete, substituind o imagine cu alta pe baza unor asemanari. Meta"ora este figura de stil prin care se trece de la semnificatia obisnuita a unui cuvant sau a unei e#presii la o alta semnificatie, trecerea facandu-se pe baza unei combaratii subintelese "cuibar de ape$. Sim olul este figura de stil prin care se e#prima o idee abstracta cu ajutorul numelui unui obiect concret pe baza unei asemanari usor de observat. E#ista o serie de simboluri conventionale: vulpea simbolizeaza viclenia, cainele- fidelitatea, furnica- harnicia, leul - curajul etc. Sineste$ia 4numita de sim olisti si corespondenta) reprezinta asocierea surprinzatoare dintre senzatii diferite. !pare frecvent la sibolisti. %iguri de stil de constructie: Repetitia este figura de stil care consta in reluarea de doua sau mai multe ori a aceluiasi sunet, cuvant, grup de cuvinte sau aceleiasi relatii sintactice. )epetitia evidentiaza insistenta asupra unei idei sau asupra unui sentiment, accentuand e#presivitatea te#tului. In functie de nivelul limbii la care se intalneste, repetitia este: 3onetica "aliteratia si asonatia$. 'e#icala. 2ramaticala "chiasmul si papalelismul$. Chiasmul este repetitia gramaticala care consta in reluarea incrucisata a termenilor care au aceeasi functie sintactica, dupa schema din versurile: /tremura lucrand4 lucra tremurand0. &aralelismul sintactic este repetitia gramaticala care consta in reluarea succesiva a unor secvente cu structura sintactica identica. Enumeratia este figura de stil care consta intr-o insiruire de termeni de acelasi fel sau cu sensuri apropiate, facuta cu scopul de a evidentia ideea e#primata. Enumeratia se poate combina cu alte figuri de stil: Epitetul. Comparatia. &etafora. Inversiunea este figura de stil care consta in modicicarea, in primul rand, a topicii propozitiei si, mai rar, a frazei, cu scopul de a scoate in evidenta un cuvant sau o propozitie. Inversiunea se poate realiza prin: !ntepunere.

%ostpunere. Separare. ,islocare.

2ximoronul este figura de stil care consta in asocierea in aceeasi sintagma "imbinare de cuvinte$ a doua cuvnte cu sens antonimic. 3radatia 4climaxul) este o figura de stil care consta intr-o succesiune de termeni, asezati intr-o ordine ce produce o intensificare a efectelor e#primate de imaginea artistica. 2radatia poate fi: !scendenta, cand se produce o crestere. ,escendenta, cand se produce o descrestere. 1na"ora este figura de stil care consta in repetarea aceluiasi cuvant sau grup de cuvinte la inceputul a cel putin doua unitati sintactice "in propozitie, in fraza sau la inceput de vers$. Epi"ora este figura de stil inversa anaforei, care consta in repetarea unui cuvant sau grup de cuvinte la sfarsitul a cel putin doua unitati sintactice. )efrenul este o forma de epifora. Elipsa este figura de stil care consta in omiterea unui cuvant deductibil din conte#t. %iguri de gandire: 6iper ola este figura de stil care consta intr-o e#tragere, prin marirea sau micsorarea obiectului. !pare in totdeauna combinata cu o alta figura de stil: &etafora "/o mare4 si-un vi"or nebun de lumina0$. Comparatia "/crapii-n ele-s cat er ecii4 in pomi, piersici cat dovlecii0$. Epitet "/o8 tablou maret, "antastic8...0$. 1ntite$a este figura de stil care consta in punerea in opozitie a doua cuvinte, idei, imagini, personaje, situatii menite sa se reliefeze reciproc. !ntiteza poate sa apara: 'a nivelul enuntului. 'a nivelul intregii opere literare. %iguri de adresare: Invocatia retorica este figura de stil care consta in adresarea unei rugaminti catre muza, catre o divinitate " in literatura clasica$ sau adresarea unei chemari catre o perosana absenta sau imaginara "in literatura moderna$. Interogatia retorica este figura de stil constand intr-o intrebare sau intr-un sir de intrebari adresate unui auditoriu din partea caruia nu se asteapta un raspuns. Exclamatia retorica este figura de stil care consta intr-un enunt "in poezie sau in proza$ care e#prima un sentiment puternic "tristete, bucurie, furie etc.$.

1postro"a este figura de stil constand in treruperea e#punerii printr-o adresare cu un caracter sententios catre cititor sau catre o perosana, un lucru, o divinitate etc. Imprecatia este figura de stil ce e#prima, sub forma unui blestem, dorinta de a pedepsi pe cineva. Invectia este figura de stil care consta in utilizarea unor cuvinte jignitoare si violente la adresa cuiva. e) *ersi"icatia: *ersul este un rand dintr-o poezie. Stro"a este o grupare de versuri, in numar variabil, despartita de alte asemenea unitati printr-un rand alb. ,upa numarul de versuri strofa este: &onovers. ,istih. *ertina. Catren. Cvintarie. Se#tina. Seprima. (ctet. Nona. ,ecima. Stanta "douasprezece versuri$. Masura reprezinta numarul de silabe dintr-un vers. Rima consta in potrivirea sunetelor de la sfarsit de vers, incepand cu ultima vocala accentuata. ,upa modelul de imbinare rima poate fi: Imperecheata "9 cu : si ; cu <$. Incrucisata "9 cu; si : cu <$. Imbratisata "9 cu < si : cu ;$. &onorima "cand toate versurile rimeaza$. Ritmul consta in succesiunea regulata si armonioasa a silabelor accentuate si neaccentuate dintrun vers. &iciorul metric 4metrul) este unitatea ritmica alcatuita dintr-un numar constant de silabe accentuate si neaccentuate care se repeta intr-un vers. %icioarele metrice pot fi alcatuite din: ,oua silabe "una accentuata si cealalta neaccentuata$. *rei silabe "una accentuata si doua neaccentuate$.

%icioarele metrice bisilabice sunt: *roheul "prima silaba accentuata si a doua neaccentuata$. Iambul "prima silaba neaccentuata si a doua accentuata$. In functie de tipul de picior metric, ritmul poate fi: )itmul trohaic. )itmul iambic. )itmul trohaic este specific poeziei populare si corespunde, in general, unei stari de spirit optimiste. )itmul iambic are gravitate si e#prima sentimente de melancolie. 'a final de vers se poate ca piciorul metric sa nu fie complet, lipsind o silaba. %icioarele termice trisilabice sunt: ,actilul "prima silaba accentuata si celelalte neaccentuate$. !mfibrahul "a doua silaba este accentuata si celelalte neaccentuate$. !napestrul "primele doua neaccentuate si a treia accentuata$. Coriambul "prima si a patra silaba accentuate$. %eonul "o silaba accentuata si trei neaccentuate$.

,. Structura textului dramatic

0ramaturgia se ocupa cu modalitatile de constructie destinat reprezentarii scenice sau cu tehnicile de realizare a spectacolului teatral. 3enul dramatic include toate operele literare destinate reprezentarii scenice, in proza sau in versuri. a) 2pera dramatica: 2pera dramatica este un te#t literar destinat reprezentarii scenice si construit doar din dialog. 'ocul prezentarii operei dramatice este teatrul "scena si sala$. ( lucrare dramatica are doua modalitati distincte de prezentare a informatiei: )eplicile. Indicatiile scenice. Su divi$iunile operei dramatice: 1ctul este o parte a piesei de teatru, avand o actiune unitara si fiind separata printr-o pauza "numita antract$, marcata de obicei, prin lasarea cortinei. Numarul de acte nu este fi#. !ctul este impartit la randul lui in scene sau ta louri. Scena este delimitata conventional de iesirea sau intrarea unui personaj sau de modificarea locului sau timpului. Conflictul dramatic de orice fel determina construirea subiectului piesei de teatru. Expo$itiunea este partea de inceput a operei dramatice care aduce informatiile necesare intelegerii faptelor anterioare "loc, nume, timp etc.$.

Intriga este intamplarea care determina desfasurarea actiunii. 0es"asurarea actiunii se dezvaluie din replicile personajelor. &unctul culminant este intamplarea cea mai tensionata din piesa care dezleaga intriga. 0e$nodamantul intamplarea prin care se rezolva tensiunea provocata de intriga. (pera dramatica poate fi scrisa in proza sau in versuri. Incipitul: Nici in cazul operei dramatice incipitul nu se confunda cu e#pozitiunea, reprezinta prima scena care in teatrul traditional, trebuie sa capteze spectatorul. -n tip special de incipit il reprezinta prologul caracteristic teatrului antic si aparaut, uneori, in drama moderna. %inalul: -neori piesele de teatru au un epilog care apare ca un fel de concluzie a evenimentelor prezentate pe scena, realizand o simetrie cu prologul. 3inalul piesei de teatru cu corespunde in totdeauna cu deznodamantul. Con"lictul dramatic: In piesele de teatru e#ista un conflict dramatic fundamental, in jurul caruia se dezvolta intreaga actiune. %e langa acesta apar unele conflicte secundare. ) &ersonajele: %ersonajele se prezinta direct prin ceea ce spun si prin felul in care actioneaza. c) Comedia: Comedia este o specie a genului dramatic al carei sfarsit este fericit si in care personajele si actiunile povoaca rasul. Intriga in comedie intra in sfera derizoriului, conflictele fiind probleme lipsite de importanta. ,e cele mai multe ori personajele sunt persoane mediocre, pline de cusururi. In functie de sursa, e#ista: Comic de situatie "propriu actiunii in care apar confuzii, incurcaturi etc.$. Comic de caracter. Comic de moravuri "referitor la comportamente imorale$. Comic de limbaj. Comicul este o categorie estetica care consta in actiuni, situatii, replici, personaje, care provoaca rasul.

7. Inceputurile culturii romane

a) 2riginile si evolutia lim ii romane:

!im a romana . lim a romanica 3ormata intr-un proces lung si comple#, structuta lim ii romane este esential latina, mostenind latina populata sau vulgara, limba vorbita in mod obisnuit de romani, deosebita de latinca clasica, reprezentand varianta literara, aspectul ingrijit al acestei limbi. 'imba romana a conservat mai bine structura gramaticala si le#icul pe care l-a mostenit din limba latina. %ormarea lim ii romane: ,upa cateva razboaie duse intre romani si geto-daci stapanirea romana s-a instalat definitiv in spatiul carpato-dunarean in anul 9=> d..r. cand *raian a cucerit Sarmizegetusa. -lterior ,acia a devenit o colonie romana bogata numindu-se ,acia 3eli#. )omanii au dezvoltat ,acia prin construirea cetatilor, drumurilor, oraselor, au adus cultura si civilizatia pe pamanturile dacice. In apro#imativ un secol populatia bastinasa folosea limba romana in mod curent. In anul :9: imparatl Caracalla acorda cetatenie romana tuturor locuitorilor ,aciei. !tacurile din ce in ce mai frecvente ale popoarelor migratoare au fortat stapanirea romana sa paraseasca ,acia "anul :?9 retragerea aureliana$. %rocesul de asimilare a continuat si dincolo de granitele provinciei. %rocesul de impunere a limbii latine s-a incheiat apro#imativ in secolul al I-lea. (recerea de la lim a latina la lim a romana: 'imba latina vulgara este reconstruita dupa o serie de izvoare: !utorii clasici latini. *raducerea bibliei. Inscriptiile. 'ucrarile le#icografice. 2ramaticile latinesti. &anuscrise. &etoda comparativ-istorica. ,in latina vulgara apare romana comuna, reprezentand prima "a$a a evolutiei lim ii romane 4protoromana) sau romana primitiva.

(eritoriul de "ormare a lim ii romane: E#ista trei teorii: 9. *eoria formarii limbii romane doar la nord de ,unare, sustinuta de ,imitrie Cantemir,

%etru &aior, 1ogdan %etriceicu .asdeu, care este infirmata de e#istenta unor dialecte romanesti la sud de ,unare "aroman, maglenoroman, istroroman$. :. *eoria formarii limbii romane doar la su de ,unare sustinuta de lingvistii straini: Sulzer, )oesler, Engel dar si de romanii: (vid ,ensusianu, !le#andru %hilippide. Conform acestei teorii, dupa retragerea aureliana s-a produs o migratie masiva de populatie din spatiul fostei ,acii care n-ar mai fi fost locuita, teoria imigrationista este infirmata de: 1ogatele marturii arheologice, obiecte de cult crestin cu inscriptii in latina, persistenta in limba romana a unor termeni latini numai in vestul teritoriului romanesc actual. ;. *eoria formarii limbii romane atat la nord cat si la sud de ,unare, sustinuta de Scoala !rdeleana si de majoritatea lingvistilor contemporani. %ondul autohton: Se pasteaza din limba dacilor unele nume proprii "!rges, Cerna, Cris etc.$, substantive comune "abur, baci, balaur, tarc, urda, vatra etc.$, verbe "a baga, a bucura, a cruta etc.$, unele sufi#e "-esc, -este, -andru etc.$. !u fost descoperite inscriptii dacice scrise cu litere grecesti ramase nedescifrate. ! fost gasita o inscriptie cu litere latine: /,ecebalul per Scorilo0 tradusa ,ecebal fiul lui Scorilo. !im a romana in concat cu alte lim i: In"luenta slava: &igratia slavilor din secolele I - II a lasat urme in vocabularul romanesc agricol si casnic, pe langa aceste imprumuturi mai sunt imprumuturi si in domeniul bisericesc. In"luenta maghiara: Influenta maghiara incepe cu secolul al @-lea cand acest popor migrator patrunde in %anonia, unde s-a asezat si a fost crestinat. In secolele @ - @I maghiarii ajung in *ransilvania unde lasa urme mai ales in le#ic. In"luenta turca: Incepand cu secolul al @ I-lea, patrund in le#ic termeni adusi de stapanirea otomana. &ulte cuvinte ramase apartin domeniului culinar unele chiar in vocabularul fundamental. In"luenta graca: In limba romana elementele grecesti au patruns incepand cu secolul al I-lea si pana in secolul al @ -lea. In"luenta lim ilor moderne: In secolul al @I@-lea, a inceput un proces de modernizare, prin imprumuturi masive din limbile romanice sau din limba latina, pe cale savanta. ,e la nasterea ei in secolul al III-lea, limba romana a evoluat de-a lungul a 9<== de ani, imbogatindu-se in continuu. ) &erioada veche 4"ormarea constiintei istorice):

Cronicarii moldoveni: Cronicile in lim a slavona: %rimele scrieri istorice din staptiul carpato-dunarean au aparut in secolul al @ -lea, fiind scrise in limba slavona asa cum este /Cronica anonima a lui Stefan cel &are0 comandata de insusi voievodul moldovean. ,upa moartea domnitorului se continua cu cronicile calugarilor &acarie, Eftimie si !zarie, neglijand uneori claritatea si e#actitatea in relatarea evenimentelor. Cronicile in lim a romana: In secolul al @ III-lea apar cronici in limba romana care incearca sa recupereze trecutul. Cronicile lui 2rigore -reche, &iron Costin si Ion Neculce realizeaza o prima imagine a istoriei noastre reprezentant si primii pasi in evolutia prozei narative romanesti, care face saltul de la te#t nonliterar la unul cu evidente valori estetice. /'etopisetul *arii &oldovei0 de 2rigore -reche prezinta evenimentele istorice de la cel de-al doilea descalecat, adica ,ragos- oda "9;AB$, pana la cea de-a doua domnie a lui !ron- oda "9AB<$. Cronica este continuata de &iron Costin pana la domnia lui Stefanita- oda 'upu "9>>9$. 'etopisetul lui Ion Neculce incepe cu anul 9>>:, si anume cu ,abija- oda, si consemneaza faptele petrecute pana la a doua domnie a lui Constantin &avrocordat "9?<;$. %entru cultura noastra cronicile au o importanta deosebita si anume: Istorica. 'ingvistica. 'iterara. Istoriogra"ia lui 3rigore /reche: 2rigore -reche a fost primul cronicar care a scris o naratiune simpla cu tematica istorica. !cest model al povestirii cronicaresti are in vedere impartirea te#tului in paragrafe cu titluri care anunta continutul, organizat, in general, in jurul unui singur eveniment sau personaj istoric. Cronica scrisa de 2rigore -reche se remarca prin: Imaginea sintetica asupra istoriei &oldovei in perioada descrisa. !firmarea constienta a originii latine a tuturor romanilor. Concizia si dinamismul naratiunii. !rta portretului. Istoriogra"ia lui Miron Costin: %roza lui &iron Costin /'etopisetul *arii &oldovei de la !aron- oda incoace0 este mai subtila decat cea a lui 2rigore -reche, aducand ca element de noutate meditatia pe marginea evenimentelor istorice si fraza ampla de tip carturesc. Nu intamplator pasul inainte pe care il face &iron Costin in cristalizarea unor forme ale prozei romanesti este legat de descriere, mod de e#punere ce incetineste derularea epica, dar care prin semnificatiile puse in evidenta, da te#tului un plus de valoare literara. Continuand letopisetul lui 2rigore -reche, &iron Costin nu a putut aborda problema originii poporului roman, astfel incat a simtit nevoia sa scrie o alta lucrare pe aceasta tema: /,e neamul moldovenilor, din ce tara au iesit stramosii lor0. (pera a ramas neterminata.

Istoriogra"ia lui Ion -eculce: Cronica lui Ion Neculce, /'etopisetul *arii &oldovei de la ,abija- oda pana la a doua domnie a lui Constantin &avrocordat0, este cea mai importanta dintre toate cronicile moldovenesti pentru evolutia prozei literare prin arta naratiunii, dovedind talentul de povestitor innascut al autorului. Cronicarul este intemeietorul portretului anecdotic, din care lipseste descrierea, detaliile de caracterizare morala si shihologica adunandu-se din imtamplari pline de viata ca la romancierii de mai tarziu. *oate cele <: de legende puse in fruntea /'etopisetului0, sub titlul: /( sama de cuvinte0, e#prima atractia cronicarului pentru legendar si anecdotic in acelasi timp. Cronicarii munteni Cine au "ost cronicarii munteni: Sub denumirea generica de cronicari munteni a ramas in cultura romana un grup de carturari din *ara )omaneasca, unii anonimi, autori de cronografe sau de letopisete in secolele al @ II-lea si al @ III-lea. !cestia au scris mai tarziu fata de cronicarii moldoveni. Cronicile muntenesti infloresc in a doua jumatate a secolului al @ II-lea, doua lucrari fiind mai cunoscute: /'etopisetul cantacuzinesc0, opera unui partizan al familiei Cantacuzinilor, care prelucreaza in prima parte, pana la domnia lui &atei 1asarab "9>A<$. !re numai cuvinte de lauda fata de Cantacuzini condamnandu-i e#cesiv pe adversarii lor. /Cronicile 1alenilor0, opera anonima aparuta ca o replica la scrierea favorabila Cantacuzinilor. !mbele cronici incep cu intemeierea *arii )omanesti plasata in 9:B= si se termina cu referiri la anul 9>CC, cand pentru o scurta perioada cele doua familii s-au impacat. !ceste cronici anonime au fost continuate, prima pana la 9>B=, iar a doua, pana la 9>BB. Cele doua letopisete fusesera continuate dar noul domnitor le-a dezaprobat. Constantin 1rancoveanu incredinteaza scrierea cronicii sale oficiale lui )adu 2receanu invatat recunoscut in epoca si unul din traducatorii 1ibliei la 1ucuresti. !ceasta cronica se ocupa doar de epoca 1rancoveanu, oprindu-se cu putin inaintea tragicei morti ai acestuia. In timpul domniei lui Nicolae &avrocordat marele vornic )adu %opescu este desemnat sa scrie cronica oficiala. ,e la el au ramas doua letopisete, unul care continua o cronica moldoveneasca si altul in care doar partea de la 9>BB pana la 9?:B ii apartine cu siguranta. /Istoria *arii )omanesti0 a stolniclului Constantin Cantacuzino este o opera cu adevarat stiintifica, desprinsa complet de tonul partizan al cronicilor muntenesti. Caracteristicile cronicilor muntenesti: Cronicile muntenesti sunt diferite de cele moldovenesti fiind mai putin documentate si mai putin obiective. Cronicarii moldoveni au dat sinteze ale surselor anterioare lor, scriind sespre ce s-a intamplat in continuare. In schimb, muntenii o iau de fiecare data de la inceput, ca si cand nu ar fi avut predecesori, toate cronicile incepand cu descalecatul lui Negru- oda la 9:B=. ( alta caracteristica este faptul ca unele cronici au ramas anonime sau se pot atribui cu dificultate

unor autori.

8. Curentele literare:
Curentul literar este un fenoment istoric amplu si de durata, care presupune gruparea unor scriitori de pe baza unor convergente: Ideologice "artistice si filosofice$. *ematice. Stilistice. Cele mai importante curente culturale si literare au fost: umanismul, iluminismul, clasicismul, romantismul,parnasianismul, simbolismul, realismul, naturalismul si e#presionismul. a) /manismul: -manismul a fost un curent literar care a aparut in Italia in secolul al @ -lea in stransa legatura cu )enasterea. &a#ima dezvolatte a fost intre 9<A= si 9AA=. )enasterea a fost una din cele mai infloritoare etape din cultura Europei. -manismul este o ampla miscare ce pune in centrul lumii omul si afirmarea libera a personalitatii sale. -manismul s-a manifestat in: filologie, arhitectura, filosofie, istorie, pedagogie, medicina etc. In *arile )omane, umanismul si )enasterea au aparut mai tarziu, in secolele al @ I-lea si al @ IIlea. Cel mai bine reprezentat a fost umanismul istoric, partial si cel filologic, prin operele lui Nicolaus (lahus " alahul sau )omanul$, 2rigore -reche, &iron Costin, Constantin Cantacuzino, ,imitrie Cantemir etc. %rimul umanist roman a fost Nicolaus (lahus care a trait in -ngaria si in *arile de +os. 'ucrarea sa fundamentala a fost /.ungaria0 scrisa in limba latina, nu a intrat in circuitul culturii romane, dar este prima in care se afirma originea poporului roman si latinitatea. -n alt reprezentant al umanismului romanesc este Neagoe 1asarab, domnitor al *arii )omanesti, ctitor al bisericii domnesti de la Curtea de !rges, autor al unei scrieri elaborate intre 9A9: - 9A:9 /Invataturile lui Neagoe 1asarab catre fiul sau *heodosie0 prima capodopera romaneasca scrisa initial in slavona. Stolnicul Constantin Cantacuzino a fost un mare savant umanist, format la constantinopol si la padova. ! patronat traducerea si editarea 1ibliei la 1ucuresti. Este autorul /Istoriei *arii )omanesti0. Istoria lui care incepe cu dacii si se incheie cu invaziile barbare, a ramas neterminata. Cel mai mare umanist roman a fost ,imitrie Cantemir, personalitate multilaterala, cea mai luminata minte a veacului al @ III-lea. -manist deplin cu preocupari in filosofie, istorie, literatura, muzica, matematica, geografie, s-a format la !cademia %atriarhiei (rtodo#e din Constantinopol, unde si-a insusit o vasta cultura. Cunoscator a numeroase limbi, si-a scris opera in romana. Cartea s-a de capatai ramane /.ornicul vechimei a romano-moldo-valahilor0 lucrare fundamentala a culturii romane, de o eruditie iesita din comun. ,imitrie Cantemir afirma originea romana si comuna a romanilor, e#agerand puritatea acestei origini. !ceste e#agerari au ca scop afirmarea unei origini nobile a romanilor.

) Iluminismul: Secolul 9luminilor: in Europa: Iluminismul este o miscare ideologica si culturala ce caracterizeaza secolul al @ II-lea european, cu consecinte pe plan politic, istoric si artistic. ! aparut pe fondul crizei si feudalismului si dezvoltarii burgheziei. Iluminismul a avut un caracter antifeudal si antidogmatic, a e#primat increderea in progres cu tendinta emanciparii omului prin cultura. Etica si pedagogie: 1aza filosofie practice iluministe este analogia cu natura, care devine model pentru moravuri, convietuirea in societate, relatiile dintre individ si stat. !i ertate, egalitate, "raternitate... ,in punct de vedere politic actul de nastere al iluminismului ar putea fi /,eclaratia drepturilor omului0 "9>CC !nglia$ care limiteaza drepturile suveranului, lasat sa domneasca dar nu sa guverneze. Ideologia iluminista a pregatit )evolutia 3ranceza de la 9?CB. Iluminismul se raspandeste si in restul Europei, conducat la spiritul reformist si protestatar. Iluminismul in (ransilvania: