Etiologie Curs
Etiologie Curs
Etiologie Curs
şi acţiunilor unităţilor specializate de control . social împotriva criminalităţii, în aproape toate ţările se observă
o creştere în progresie geometrică a delictelor săvârşite cu violenţă precum şi a celor din domeniul economico-
financiar- bancar, fraudă, şantaj, mită şi corupţie.
Astfel, constatăm că această problemă socială ale cărei arii de difuzare şi soluţionare interesează atât
sistemele de poliţie, justiţie şi administraţie interferează în mod obligatoriu şi cu opinia publică. Aceste acte
infracţionale comise prin violenţă şi corupţie se manifestă cu o virulenţă deosebit de periculoasă punând în
pericol stabilitatea şi securitatea instituţiilor, grupurilor şi indivizilor, în foarte multe cazuri, fiind într-o
legătură indisolubilă cu grupurile de crimă organizată, terorism şi violenţă instituţionalizate, specifice
„subculturilor", violenţei şi crimei profesionalizate.
O simplă privire asupra creşterii violenţei şi crimei organizate ne arată o recrudescenţă fără precedent în
aceste sectoare, dar nu ne poate conduce la identificarea cauzelor şi factorilor favorizatori întrucât există
diferenţe semnificative de la o ţară la alta, majoritatea cercetătorilor considerând că aceste fenomele sunt
influenţate în mod serios de structurile politice, economice şi normqţive deficitare existente într-un stat; de
accentuarea discrepanţelor economico-sociale dintre comunităţi, grupuri, indivizi; de tensiunile sociale şi
etnice, intensificarea conflictelor dintre diverse pături sociale.
Aşadar, problema etiologiei crimei organizate este una deosebit de complexă care trebuieşte analizată
pomind de la definirea conceptelor şi termenilor specifici acestui fenomen, amploarea fenomenului, modalităţile
de manifestare la vedere şi insiduoase, structura componentelor fenomenului, etc.
Dificultăţile întâmpinate în definirea actelor şi crimelor comise prin violenţă sunt determinate atât de
varietatea formelor de violenţă şi crimă violentă întâlnite în diverse societăţi cât şi de diferenţele. în ceea ce
priveşte sancţionarea şi pedepsirea acestora, mai ales că, de multe ori, violenţa acoperă o gamă largă de
comportamente individuale şi sociale ce ţin de propria lor etiologic Totodată, aprecierea şi definirea violenţei se
face în funcţie de anumite criterii istorice, culturale şi normative, de ordinea socială existentă la un moment dat
într-o anumită societate, de anumite interese politice şi sociale, dar şi în funcţie de anumite criterii şi contexte
subiective şi accidentale, care sunt însă relative spaţial şi temporal (atât de la o societatea la alta cât şi de la o
perioadă la alta).
Violenţa nu constituie totuşi, un fenomen nou, apariţia şi evoluţia ei fiind strâns legată de evoluţia
indivizilor, grupurilor, organizaţiilor şi societăţilor umane.
Pentru acest motiv unii cercetători şi specialişti consideră că violenţa reprezintă o permanenţă umană, fiind
intens legată de esenţa umană şi de funcţionarea societăţii.
Ea este amplificată în prezent de acte de terorism şi crimă organizată, comise cu scopul de a inspira frică,
spaimă şi groază în rândul opiniei publice, dar şi o serie de delicte şi crime, ce violează drepturile şi libertăţile
individului (omoruri, asasinate, violuri, jafuri, agresiuni fizice). Alături de violenţa primitivă, ocazională,
pasională sau utilitară se constată amplificarea şi proliferarea violenţei raţionale, specifică crimei organizate şi
organizaţiilor criminale profesioniste.
Asistăm la o aşa numită "internaţionalizare" a violenţei şi crimei organizate la nivelul diferitelor societăţi,
state şi naţiuni prin apariţia şi proliferarea unor noi tipuri de delicte şi crime, ce transgresează şi
interpenetrează noi forme de prevenire, combatere şi neutralizare a violenţei şi crimei organizate la nivel
naţional şi internaţional.
Dezvăluirea cauzelor fenomenului infracţional nu poate fi realizată decât printr-o cercetare care sa
exploateze toate laturile acestui fenomen. Sunt necesare în acest sens investigaţii cu caracter sociologic,
psihologic, juridic, psihiatric, biologic şi antropologic.
Afirmarea caracterului complex biopsihosociolegal al criminalităţii şi înlăturarea, prin acest concept, a
susţinerilor biologizante, psiho-sociologizante, corespunde realităţii obiective şi reprezintă una din premisele
majore necesare cercetărilor criminologice fundamentale în scopuri profilactice. 1
Capitolul I . A S P E C T E G E N E R A L E P R I V I T O A R E L A Î N Ţ E L E S U L
DE ORGANIZAŢII CRIMINALE
1. i D e f i n i r e a c o n c e p t u l u i d e o r g a n i z a ţ i e c r i m i n a l ă 1 . I I" C r i m ă organizată" sau
„organizarea crimei"?
Unii specialişti neagă existenţa unei organizaţii naţionale a crimei. Autori ca Daniel Bell, John Coublin sau
Francis Janni indică existenţa unor grupuri de infractori care vin in conflict atunci când săvârşesc infracţiuni
într-un anumit teritoriu. De asemenea se neagă realitatea unui model de organizare formală a grupului.
Opiniile cum ar fi că organizaţiile criminale secrete nu sunt organizaţii formale de tipul corporaţiilor de
afaceri, ci sunt sisteme sociale tradiţionale, organizate pe baza valorilor culturale ce nu au nimic în comun cu
calităţile birocraţiei moderne sau cum că aceste organizaţii seamănă cu o întreprindere sau o conspiraţie străină,
etnică, au fost dezbătute intens, mai ales după anii '20 ai secolului nostru.
Opiniile rămân împărţite, cu toate acestea se consideră că "crima organizată" sau „organizarea crimei"
desemnează concepte şi realităţi diferite a căror rezolvare are nu numai o relevanţă teoretică, ci şi implicaţii
practice în strategia de prevenire şi combatere a criminalităţii.
„Organizarea crimei" diferă de "crima Organizată" deoarece:
« structura ierarhică rigidă este înlocuită de un sistem interrelaţional flexibil şi eficient.
8
nu întotdeauna violenţa este cea mai bună cale de înlăturare a persoanelor incomode(ex.: schimburi de
funcţie)
a
infiltrarea în sferele de decizie nu este necesară, infractorii înşişi se află în aceste sfere.
■ prejudiciul social este cu atât mai mare cu societatea este puţin conştientă că "organizarea crimei" se
repercutează în mod catastrofal asupra nivelului său de trai.
1 . 1 . 2 Definiţia organizaţiei criminale.
în contextul marilor schimbări politice şi sociale contemporane, al dezechilibrelor internaţionale şi al
proceselor tensionate determinate de acestea, noile forme de criminalitate au luat o amploare deosebită mai ales
în ţările aflate în tranziţie la economia de piaţă.
O organizaţie criminală, prin modul său de structurare, flexibilitatea şi deosebita capacitate de infiltrare în
zonele vitale ale politicului şi economici}, prin întinderea sa mondială rapidă, prin recursul necondiţionat la
violenţă, corupţie şi şantaj, reprezintă un pericol direct şi de mare actualitate, o sfidare la adresa societăţii
mondiale.
Definiţia :- însemnul de organizaţie criminală semnifică activităţile infracţionale ale unor grupuri
constituite pe principii conspirative, în scopul obţinerii unor importante venituri ilicite la cote deosebit de
ridicate.
Codul lor moral presupune un deosebit simţ al demnităţii individuale şi pretinde o tăcere liber consimţită in
problemele secrete. Acest sistem dăinuie de foarte mult timp şi este respectat cu rigurozitate. Specificul local a
fost dăltuit de-a
1 ungul secolelor ca efect al rezistenţei la umilinţele provocate de cuceritorii străini, de guvernările locale
rapace şi de jaful bandelor de răufăcători autohtoni.
In concepţia Interpol-ului, organizaţiile criminale ar putea ti împărţite în patru mari grupe distincte:
a). Familiile mafiei, constituite pe structuri ierarhice stricte, norme interne de disciplină, un cod de
conduită şi o diversitate mare de activităţi ilicite ( familiile i taliene, americane, columbiene )
b) Organizaţiile profesionale a căror membrii se specializează în una sau două tipuri de activităţi
criminale ( furtul şi traficul de maşini furate, răpiri de persoane )
c) Organizaţii criminale constituite pe criterii tehnice, care sunt rezultatul unor împrejurări specifice
precum închiderea graniţelor, circulaţia dificilă peste frontiere, expansiunea geografică ( triadele, yakuza,
jamaicanii ).
d) Organizaţii teroriste internaţionale care practică asasinatul, deturnarea de avioane, răpirea de
persoane etc, sub diferite motivaţii politice, militare, religioase sau rasiale.
i .2 C a r a c t e r i s t i c i
Spre deosebire de acţiunile unor indivizi care, ocazional, se asociază pentru a comite infracţiuni , o
organizaţie criminală constituie o asociaţie premeditată, concepută până Ia cele mai mici detalii în ceea ce
priveşte rolul şi modul de acţiune al celor ce o constituie. Efectele sale: secătuirea puterii societăţii,
ameninţarea stabilităţii guvernării, determinarea creşterilor taxelor, periclitarea securităţii individuale şi
colective, controlul exercitat asupra sindicatelor şi in fluenţele asupra structurilor de putere politică şi
economică.
în varianta clasică a unei organizaţii criminale pot fi o serie de trăsături specifice:
a) STRUCTURA - membrii reţelei au sarcini şi responsabilităţi în funcţie de pregătirea şi abilitatea
specifică a fiecăruia. însă şi structura se caracterizează prin ierarhie strictă şi autoritate.
O organizaţie criminală implică coordonarea unui număr de persoane în planificarea şi execuţia actelor
ilegale.
Conform teoriei lui Donald R. Cressy, organizaţiile criminale dispun de o structură şi organizare formală,
chiar birocratică care se prezintă astfel:
b) ERMETISM SI CONSPIRA TIVITA TE . Această trăsătură derivă atât din vechea origine socioculturală a
fenomenului cât şi din necesităţi obiective determinate de nevoia de autoprotecţie, de evitare a penetrării
propriilor rânduri de către organismele abilitate prin lege.
într-o altă opinie avizată, pericolul grav pe care îl reprezintă aceste organizaţii criminale derivă din
subcultura sa arhaică, mult mai interiorizată şi mai bogată, tradusă din selectarea riguroasă a recruţilor şi din
capacitatea de fier de a i mpune membrilor săi reguli neiertătoare de conduită care sunt fără excepţie respectate.
Discreţia şi respectarea legii tăcerii omerţa, sunt calităţi indispensabile pentru fiecare membru al unor astfel
de organizaţii. Componenţii lor riscă să fie eliminaţi fizic în caz de trădare.
In ultimii ani, ca urmare a eforturilor depuse în plan naţional şi internaţional, un număr important al
capiilor organizaţiilor criminale au fost capturaţi şi deferiţi justiţiei. Unii dintre ei au vorbit. Ca urmare regula
conspirativităţii s-a întărit şi mai mult, limitând la minimum atât legăturile între membrii reţelei cat si circulaţia
de informaţii în interionil reţelei, sau asupra severităţii selecţiei de noi membri.
c) FLEXIBILITATE,RAPIDITATE SI CAPACITATE DE INFILTRARE . în timp Cuganizaţiile criminale de tip
mafiot au dovedit o extraordinară capacitate de adaptare atât în privinţa domeniilor preferate de activitate, cât şi
la condiţiile concrete, social-politice şi istorice din ţările în care s-au constituit.
Plecând de la domenii minore ale economicului, organizaţiile criminale au ajuns să coordoneze cea mai
mare parte a traficului mondial cu stupefiante, arme, muniţii, să fie proprietare ale unor bănci şi societăţi de
holding, să deţină hoteluri, cazinouri şi terenuri petrolifere să se implice în metode moderne ale crimei, cum ar
t i frauda financiar- bancară, spălarea banilor şi criminalitatea informatică.
în scopul atingerii obiectivelor proprii, structurile organizaţiilor criminale s-au implicat în lumea
finanţelor, în politică, injustiţie şi politică.
d) CARACTERUL TRANSNAŢIONAL AL ORGANIZAŢILOR CRIMINALE .
Deschiderea largă a frontierelor, elaborarea unei legislaţii extrem de permisive factorului extern, slaba
dezvoltare economică, instabilitatea politică şi corupţia din ţările sărace au creat oportunităţi şi breşe
excepţionale pentru expansiunea şi mondializarea organizaţiilor criminale.
e) ORIENTAREA SPRE PROFIT. Această trăsătură caracterizează activitatea
organizaţiilor criminale. Câştigul este realizat prin menţinerea monopolului asupra
domeniilor în care îşi desfăşoară activitatea: traficul cu narcotice, jocurile de noroc,
pornografia, prostituţia, traficul cu arme, etc.
0 UTILIZAREA FORŢEI . Este esenţială în atingerea propriilor obiective şi se manifestă prin intimidare,
şantaj, corupţie şi violenţă. Aceste metode sunt utilizate în două direcţii:
1) în primul rând, pentru a menţine disciplina în interiorul propriei structuri. Odată pătruns în "interior",
recrutul învaţă "codul onoarei" şi legea tăcerii- omerta siciliana. Indiscreţia sau trădarea sunt pedepsite cu
moartea, indiferent dacă structura criminală se numeşte Mafia, La Cosa Nostra, Yakuza, Triade, etc.
2) Pentru a pedepsi acele persoane care nu se supun cerinţelor şi intereselor criminale sau acţionează
împotriva lor.
1 . 3 Codul comportamental
"Imaginea clasică a organizaţiilor criminale arată faptul că supravieţuirea unei structuri de acest tip este
problematică dacă comportamentul membrilor săi nu
este nici previzibil nici în conformitate cu evaluările şi aşteptările fiecăruia dintre i ndivizii care compun
organizaţia. "
Regulile de conduită ajută la stabilirea conformismului şi a previzibilităţii. Sancţiunile pentru încălcarea
lor ajută la menţinerea şi supravieţuirea organizaţiei, între regulile luate în seamă se numără: păstrarea
secretului, prioritatea acordată mai întâi organizaţiei şi apoi individului, interzicerea luptelor interne, indiferent
de motiv, interzicerea acţiunilor care produc oroare populaţiei ( ex. Răpirile ).
l .4 D o m e n i i d e a c ţ i u n e
Comunitatea internaţională a fost pusă în faţa unei economi "subterane" de mare anvergură, caracterizată
prin infiltrarea pieţelor economico-financiare de către structurile criminale în încercarea acestora de a prelua
controlul asupra unor importante sectoare economice interne şi internaţionale. Procesul este vast, bazat pe
tranzacţii financiare globale în continuă creştere. Pieţele financiare internaţionale cuprind în fiecare zi în
valoare de sute de miliarde de dolari, din care numai o mică parte par a fi operaţiuni de comerţ licit. Restul se
2.
bazează pe capital speculativ, lichid şi semilichid, investit pe termene scurte şi care garantează anonimatul
investitorilor.
Transnaţionalizarea celor mai mari bănci, eliminarea restricţiilor şi al controlului asupra investiţiilor
străine, dezvoltarea tehnologiei electronice de transmitere a informaţiilor financiare constituie parte din cei mai
importanţi factori ce determină creşterea acestei imense mase monetare speculative. Amploarea acestui fenomen,
cât şu complexitatea lui , sunt de natură şă descurajeze orice încercare de control statal şi creează condiţiile
propice de marcare a banilor proveniţi din afaceri ilicite precum traficul de droguri, arme, carne vie, cu
autoturisme de lux furate, escrocherii, camătă, taxă de protecţie etc.
Capitolul II. O R G A N I Z A Ţ I I C R I M I N A L E M A F I O T E
2.1 Mafia Italiană
Ce este de fapt Mafia? într-o primă opinie universal acceptată, Mafia ar reprezenta o organizaţie secretă,
constituită în anul 1282, în timpul unei revolte, cunoscută sub numele "Viespile Siciliene" îndreptată împotriva
ocupanţilor francezi. Astfel, termenul de Mafia ar corespunde prescurtării de la "Morte Alia Francia, Italia
Anela" ( Moarte Franţei, strigă Italia ) .Pentru a rezista invadatorilor şi pentru a organiza lupta de rezistenţă, un
grup de sicilieni a iniţiat un nucleu care apăra comunitatea, pedepsea tâlharii şi răufăcătorii, ignorând legea
străină. De-a lungul timpului, această organizaţie, această organizaţie secretă a evoluat negativ, degenerând în
criminalitate şi violenţă.
Conform altor opinii, la jumătatea secolului trecut, originile Mafiei, ca şi ale Camorrei, s-ar afla Ia
începutul secolului al-XIV-Iea. Ne găsim în faţa unor mici întreprinzători care folosesc forţa- chiar şi pe cea
colectivă- pentru a delimita
şi apăra spaţii de activitate, în primul rând în faţa celor de pe aceiaşi treaptă cu ei,
şi apoi în faţa oricui altcineva ( comercianţi, proprietari ),
Capacitatea de folosire a violentei este o calitate profesională, ceea ce îi
apropie de păstori, de paznicii de terenuri, de un întreg univers popular dispus să
folosească orice mijloace pentru a supravieţui sau pentru a urca o treaptă pe scara
socială.
Din acest grup care începe să se formeze în interiorul Sicii iei se va desprinde primul nucleu al structurii
"familia". Aceasta s-a transformat în cursul secolului al XIX, într-o clasă conducătoare, datorită afacerilor pe
care le practica, o sume care îşi va baza exercitarea puterii pe afişarea prestigiului şi ai bogăţiei. Dar această
putere pare condiţionată de deţinerea unei forţe militare mai mult sau mai puţin ostentative, necesară pentru
supravegherea forţei de muncă, cât şi pentru gestionarea afacerilor, precum şi pentru siguranţa persoanelor
importante expuse pericolului răpirilor.
Aici apare un alt nivel de comportament mafiot. Pentru a-şi afirma propria lege, "familia" preferă să
folosească o poliţie privată, formată din oameni dispuşi să facă pentru stăpânii lor, treburile "murdare" sau să
însărcineze în acest scop delicvenţi daţi în urmărire, cu care au fost stabilite relaţii de "patronage". Şi unii şi
alţi sunt numiţi „mafioţi" de către contemporani.
în numeroase regiuni, aristocraţii si burghezii, familii si partide se obişnuiesc să-şi rezolve conflictele prin
forţa armelor. într-o oarecare măsură , aceste conflicte par gândite pentru a permite clasei conducătoare vechi
sau noi să înarmeze ,să folosească şi să menţină sub control ceea ce sursele actuale numesc pătura
"răufăcătorilor" .
Violenţa serveşte drept mijloc pentru clădirea dacă nu a unei noi civilizaţii, cel puţin a noi echilibre
politice si sociale.
Termenul şi conceptul de Mafie apar abia la sfârşitul "tulburării" numite RISORGIMENTO. După anul '65,
funcţionarii de dreapta îi numesc "mafioţi" pe tâlhari şi pe cei ce se sustrag de la executarea stagiului militar, pe
cei ce se opun ordinii politice si sociale, pe capii partidelor municipale şi pe micii delicvenţi din sate si oraşe.
Termenul "camerrista" stă alături de celălalt, fără a se repezi în mod special la caracterul regional .Uneori
termenul "camorra" se referă la organizaţii criminale urbane, pe când "mafia" pare să indice un fenomen de tip
rural.
într-o accepţiune foarte răspândită în prezent, Mafia, ar corespunde criminalităţii regionale siciliene,
Camora, ar corespunde criminalităţii regionale Campania. Pentru simetrie, mass-media au introdus recent un
termen pentru criminalitatea calabreză, cel de N 'drangheta. Formulările obişnuite alătură delicventa comună cu
cea organizată şi cu o elită criminală originară din Sicilia occidentală pe care ne-am obişnuit să o numim cu
titulatura sa Cosa Nostra. Putem adăuga şi alte termene prezente în lume: mafia americană, considerată ca
derivând direct din cea siciliana dar care în realitate nu are acelaşi caracter rigid, regional, apoi mafia chineză,
cea columbiană, rusească, etc.
Termenul capătă acceptiunjjm^M^ilL.^Lse P o a t e teferi la influenţa acelor asociaţii secrete şi indică un strîns
raport între politică, afaceri, criminalitate, ilegalitate sau corupţie, susţinere a anumitor politicieni, înşelătorii
electorale, incapacitatea de a aplica legea în mod imparţial.
Mafia este apreciată drept cea mai puternică organizaţie criminală, nu numai datorită numărului mare de
membri, ci mai ales ca urmare a structurii sale şi a capacităţii ei de a dezvolta strategii unitare, în ciuda
articulaţiei complexe a reţelei sale operaţionale. Prin caracteristicile sale, Mafia este singura organizaţie
criminală italiană care oferă un model criminal valabil la nivel internaţional.
Dificultăţile întâmpinate în delimitarea subiectului au determinat literatura să-1 reducă la contextele
economice şi culturale, subliniind, ca de obicei, caracterul ierarhic al caesteia. Primi analişti ai problemei,
imediat după 1860, au considerat că mediul sicilian era puternic afectat de arhaism. Şi totuşi la o sută de ani
după aceasta, deşi contextul s-a modificat în toate elementele sale, ne aflămîncă în faţa a feea ce numim „Mafia"
şi încercăm să înţelegem cum cum anume a supravieţuit modernizării acest fenomen tipic în aparenţă pentru un
univers tradiţional.
Chiar şi rapoartele comisiei antimafia se referă la un trecut de peste o sută de ani sau fac apel la
istoriografie care descrie studiul ultimilor două secole ca fiind o societate semifeudală, eminamente agrară şi
latifundiară, imobilă din punct de vedere economic şi social, traversată de un singur val de înoire, mişcarea
ţărănească, contestată de clasele conducătoare şi de mafie, apăraţii lor militar.
In istoria interpretărilor mafiei, a luptei împotriva acesteia revine în mod ciclic ideea conform căreia
„modernismul ( reforma agrară, industralizarca, şcolarizarea, instaurarea unor obiceiuri sexuale libere ) ar trebui
să distrugă fenomenul împreună cu spoiala sa de cultură, schemă care a tăcut obiectul propagandei stângii în ani
de după război şi reluată cu unele instrumentalizări de aproape toată lumea, cu scopul de a abţine mai multe
fonduri, mai multe posibilităţi de administrare a resurselor etc.
Mulţi au crezut că mafia va dispărea atunci când în interiorul pustiu al insulei se va fi auzit fluieratul
locomotivei, după acesta se va vorbi de zgomotul avionului de bip-ul computerului.
Progresul economic nu intră neapărat în contradicţie cu fenomenul de tip mafiot, nici termenul imobilitate
nu poate fenomenul şi contextul acestuia. Cu ani în urmă, mafia latifundară a secolului trecut era considerată nu
atât ca o expresie a puterii baronilor, cât un instrument al grupului social intermediar al celor care închiriau
( vătafi ) şi care pe parcursul dezagregării de durată a economiei şi a puterii feudale, dezvoltă o capacitate de
intimidare exercitată ascendent şi descendent cu ierarhia socială. Mai mult chiar mafioţii care par să reprezinte
cel mai bine modelul tradiţional mediază transferul de terenuri de Ia proprietari la ţărani, supraveghează
mişcările colective de după cele două războaie mondiale nu sunt gardieni, ci ciocli ai feudei, cu un rol
inimaginabil dincolo de procesele de modernizare politică şi socială ale sec. XX. Teza conform căreia tipul de
coerciţie extra-legală numit mafia ar servi pentru asigurarea subordonări ţăranilor se dovedeşte ineficientă.
De ce contextul economic, social şi politic la care se face referire este cel latifundiar? Este vorba de
considerare fenomenului ca un reziduu mai mult sau mai puţin feudal. Se poate înregistra însă compatibilitatea
dintre mafie şi dezagregarea posesiunilor latifundiare, dintre mafie şi gradul ridicat de integrare pe bogatele
pieţe internaţionale şi chiar transoceanice.
Deseori ne aflăm în faţa unor sectoare şi a unor momente de dinamism economico- social.
în multe din aceste cazuri, mafioţii desfăşoară activităţi legale, ale căror monopol este garantat de violenţă,
prin tehnici care merg de la intimidarea verbală la cea fizică, ajungând până la eliminarea rivalilor, a
trădătorilor, a martorilor. Criminalitatea comună oferă nu doar o bază de recrutare pentru familiile mafiote, ci
constituie însăşi raţiunea existenţei acestora. încă din perioada bourbonică se înregistrează practica ambiguă a
„compoziţiilor" tratate între victimă şi autorul delictului mediate de înalţi exponenţi ai delicventei, profesionişti
sau capi, care răpeau ordinii legale puterea de a pedepsi crimele, experienţă larg răspândită chiar şi în zilele
noastre. Aşa cum în sec. XIX ameninţarea bandiţilor era folosită pentru ai convinge pe proprietari să
încredinţeze mafioţilor paza propriilor terenuri, astăzi comercianţii sunt determinaţi de riscul unui jaf sau al
extorcării, să plătească" asigurarea mafiotă.
Mafia reprezintă întotdeauna un aparat al ordinii dar ea presupune şi o dezordine socială şi criminală ce
trebuie ţinută sub control.
Ne referim nu doar Ia acelaşi termen ci la acelaşi subiect, în ceea ce priveşte atât trecutul cât şi prezentul.
întâlnim însă şi discontinuităţi evidente dintre care cea mai gravă este răspândirea geografică a organizaţiilor de
tip mafiot. Chiar şi în zonele tradiţionale „infectate" problema continuităţii istorice se pune în mod diferit..
Mafia siciliana rămâne de peste o sută de ani în lumina reflectoarelor, chiar dacă s-ar putea demonstra că
fenomenele indicate sub acest nume au • întotdeauna un grad ridicat de omogenitate. Camorra este prezentă în
anumite momente de timp şi s-ar putea spune cu o serie de flash-uri perioada de după
16
unificare. Acelaşi lucru este valagil pentru Calabria şi pentru fenomenul numit „picciolteria", apărut pe
neaşteptate şi reprimat în mod brutal la începutul secolului XX.
Adeste consideraţii pun sub semnul întrebării teoria care consideră comportamentul mafiot o consecinţă
directă a culturii sicliene (în sens antropologic) ,cultură care ar fi caracterizată de neîncrederea în organele
statului şi deci de obiceiul de a-şi face singură dreptate, de simţul onoarei, susţinerea politică, caracterul
familiar care sustrage individul de la perceperea responsabilităţii sale faţă de o societate mai largă decât cea
primară.
Nu se intenţionează să se înlăture elementul cultural din explicarea acestui fenomen social. Trebuie să se
distingă fenomenul de contextul său, analizâd modul în care mafia îşi însuşeşte codurile culturale, le
instrumentalizează, la modifică, le transformă într-un adeziv pentru propria rezistenţă; să nu uităm de refuzul
conceptului de impersonalitate a legii şi a statului de drept faţă de poliţişti şi de colaboratorii acestora,
sentimente larg răspândite ţăranii, burghezii şi aristocraţii din Sicilia secolelor XIX şi XX, dar folosite de mafie
în funcţie de propriile scopuri. Acestea se reflectă uneori asupra unei mafii moderate, protectoare, liniştitoare şi
tradiţionale promovate chiar de mafioţi sau de apărătorii acestora în interiorul sau în afara tribunalului, de
politicieni interesaţi de apărarea „bunului nume" al Siciliei, de magistraţi neatenţi.
Mafia ar fi un obicei, un comportament, o tradiţie şi nu o organizaţie. Unii analişti susţin că reţeaua
relaţiilor de rudenie, clientelă şi prietenie a diferiţilor capi ai mafiei ar fi de ajuns pentru a schiţa structura
grupului mafiot. Acesta ar fi o formă prin care se exprimă înrudirea, prietenia afacerile. Grupul mafiot ar
reprezenta o microstructură instabilă şi nesupusă formalizărilor impuse de legăturile asociative.
Totuşi la graniţa dintre secolele XIX şi XX doi poliţişti criminali.şti, Giussepe Alougi şi Antonio Cutrera,
suprapuneau peste analiza mentalităţii insulare ( onoarea, complicitatea ), cea a asociaţiilor mafiote care
începeau să fie descoperite: organizaţii mari, puternice, bine structurate, capabile să-şi promoveze operaţiunile
pe termen lung şi pe spaţii mari, nevoite să se diferenţieze de restul societăţii prin jurăminte şi ritualuri de
afiliere complexe.
Până acum, grupările mafiote au fost considerate nişte monoide , fără uşi sau ferestre. Dar pentru a menţine
relaţiile cu mediul politic şi cu instituţiile acestora, pentru a controla traficul, dar mai ales pentru a îndeplini
funcţia de control şi dirijare a criminalităţii, acestea trebuie să fie conectate între ele, astfel sporeşte
complexitatea structurii lor organizatorice.
Fascinată de contextul lor rural şi „primitiv" 1 literatura recentă a ignort aproape complet elementele
primordiale considerate ca fiind centrul infecţiei scoase în evidentă de multe lucrări din secolul XIX. Cultura
(1900) afirmă că „aici, în capitala insulei siciliene şi câmpia sa carbonizată îşi are sediul adevărata mafie, mafia
legendară, mafia marilor procese pentru crimă care prin delictele sale a instaurat teroarea, iniţiind astfel istoria
criminalităţii siciliene' 0 .
Mai întâi experienţele şi sectoarele de intervenţie apoi locurile şi grupurile, în fine organizarea. Inserarea
într-un lanţ migratoriu transoceanic, practicarea unui comerţ pe distanţe mari au creat o mentalitate şi o
capacitate adecvate pentru contrabanda cu diferite mărfuri şi droguri. Mafioţii ştiu să creeze contracte externe
necesare pentru efectuarea acestui trafic. Toate aceste experienţe se adaugă unei structuri organizatorice, care
din una teritorială, se extinde în în spaţiu şi timp, oferind noi spaţii şi puteri pentm noi oportunităţi de profit,
expansiune coraborată şi cu o rezistenţă deconcertantă a gmpurilor familiale şi criminale, a ariilor de influenţă,
în unele din acestea puterea familiilor durând de mai bine de un secol, secol în care totul s-a schimbat în
economie, în societate, în politică, iar modalităţile de împărţire a teritoriului sunt asemănătoare acelora ce au fi
putut fi individualizate şi menţionate încă de la începutul secolului XIX.
Totuşi, toate aceste elemente ale organizaţiilor de tip mafiot nu oferă o stabilitate globală, cu o conducere
omnipotentă. Diferitele grupuri, se află in permanenţă în relaţii de conflict major, din motive derivalitate şi de
ierarhie, de aici şi luptele care, în mod ciclic, redesenează echilibrele. Organele conducătoare sunt la rândul lor
instabile, ameninţate de pericolul destrămării datorat conflictelor interne, rămânând mult timp inoperante, însăşi
raza teritorială a autorităţii lor se defineşte în funcţie de împrejurări. în alte părţi tendinţele de centralizare încă
mai puţin pronunţate.
Toate aceste grupări criminale, care, deşi ca tradiţie şi în ciuda conflictelor dintre" diverse grupuri ce au
măcinat constant structurile organizatorice ale acestora, au continuat să se dezvolte dea lungul anilor, ajunând
4.
să influenţeze viaţa politică, mass-media, administraţia publică, justiţia şi economia afectând în mod serios
bazele ordinii sociale.
Odată cu mărirea numărului de membri şi sporirea mijloacelor financiare de care dispuneau, dar mai ales
odată cu extinderea zonei de influenţă în mediul urban, asociaţiile mafiote italiene au obţinut supremaţia şi
controlul formelor cele mai periculoase ale criminalităţii, depăşind de mult graniţele regionale tradiţionale:
Cosa Nostra, Camora în Campania şi N'drangheta în Calabria.
2.1.1. Cosa Nostra . !/^^ A^ t /
Mafia siciliana COSA NOSTRA este o structură bine ^articulată şi în acelaşi timp unitară şi organizată
piramidal ierarhic având la bază „familia" care
controlează o parte determinantă din teritoriu în care operează sau- pe care îl domină.
Locul unde a luat naştere faimoasa organiza este Sieilia, un teritoriu al actualei I tal ii care a fost de mai
multe ori sub dominaţie străină şi care nu şi-a dobândit independenţa faţă de asupritori decât în secolul XVIII.
Actuala mafie a lut naştere şi s-a organizat după structurile actuale în anul 1 2S2, mişcarea mafiotă pentru
izgonirea cruzilor normanzi francezi, avea ca motto ,,Morte ai Francezi Italia Anela", prescurta MAFIA.
Primele semne că mafia începe să devină o organizaţie criminală apar în anu 1893, odată cu apariţia aşa
numitelor „cosche" (cete) ale mafiei. în această perioadă aproape toate proprietăţile feudale intră pe mâna
arendaşilor mafioţi, care mai târziu vor deveni chiar ei proprietari ale acestora. Aceşti arendaşi aveau putere
absolută asupra pământurilor şi ei erau adevăraţii proprietari ai pământurilor, deşi plăteau o cotă nubililor
italieni. Ţăranii încep să-i urască pe mafioţii transformaţi din salvatori în călăi 4 .
Mafia din Sieilia are o structură piramidală şi este prezentată înfigura următoare.
„Familia" este celula de bază a Mafiei. Foeţa familiei este asigurată de numărul membrilor ei şi de
prieteniile cu persoane sus-puse pe care şeful reuşeşte sa Ie stabilească. Cu cât persoanele sunt mai influente, cu
atât mai mare este interesul Mafiei de a le capta prietenia. La baza Mafiei Siciliene se află „oameni de onoare"
sau soldaţi constituiţi în gnipe de câte zece oameni. Soldaţii aleg şful numit reprezentant, căci apără interesele
familiei, acesta la radul lui îşi alege un adjunct şi unul sau doi consilieri ( locotenenţi ). între şefi şi „oameni de
onoare" se impun „capo decina", şeful zecimii. Şefii familiilor desemnează un şef al provinciei, un reprezentant
al provinciei. Oraşul Palermo este o excepţie, el desemnând un singur „capo mandamenta", dar având puterea de
a intra în „Cupola" 3 .
Comisia sau Cupola Regională
Figura centrală a Mafiei este şeful. Prin denumirea de „naş" se sublinează în mod evident poziţia majoră a
acestuia faţă de marea masă a mafioţilor, el este persoana care a cununat sau a botezat pe majoritatea celor din
organizaţie. Pentru a ajunge un „naş" sicilian, trebuie ca acesta să foarte bogat şi foarte respectat, lucru mai
important decât bogăţia. Un capo mafia trebuie să fie îndrăzneţ, rece, vivlean şi violent în acelaşi timp, trebuie
să aibă minte şi-mai ales „mână" (în sens simbolic, adică să fie autoritar, iute şi puternic dacă situaţia o cere).
EI trebuie să ipt'iQ să tacă şi să-i asculte pe toţi supuşii şi pe cei care îi cer ajutorul, în afara cazului când
trebuie să intervină.
Nu se amestecă direct în treburile „mărunte"' ale familiei pe care o conduce, nu tebuie să fie arogant
(aroganţa pentru mafioţi este echivalentul prostiei), să aibă prin excelenţă atitudine de „împăciuitor", de
sfătuitor, de om măriminos.
Un adevărat „naş" nu va purta niciodată armă, există destui mafioţi de grad inferior care să o folosească Şi
să execute orbeşte ordinele date de capo-mafia
Pentru a intra în organizaţie trebuie depus un jurământ de credinţă care va face ca noul membru să aibă
acces la toate bunurile comune ale Mafiei şi să beneficieze de un mare suport din partea acesteia, datorită
influenţelor şi relaţiilor pe care o are în societate. Jurământul odată depus va însemna şi un număr însemnat de
obligaţii.
Odată intrat în organizaţie mafiotul nu o va putea părăsi niciodată. O caracterizare foarte bună a
apartenenţei la Mafie a fost făcută de un cunoscut şef mafiot sicilian, Nino Salvo: „Mafia este ca un trandafir
frumos, dar plin de spini".
Jurământul de intrare în Mafia siciliana este la fel de sute de ani şi ritualu primitiv este neschimbat.
Reprezentantul familiei aduce la cunoştinţa noi lor oameni de onoare, regulile care guvernează organizaţia. îi
previne pe noii veniţi că mai au timp să renunţe la iniţiere şi le repetă obligaţiile ce degurg din apartenenţa la
Mafie:
l)Să nu furi şi să nu exploatezi prostituţia!
2)Să nu te atingi de nevestele celorlalţi oameni de onoare!
3)Şă nu ucizi un om de onoare!
4)Să nu trădezi nimic poliţiei
5)Să nu te cerţi cu un camarad şi să mâinifeşti totdeauna un comportament serios şi corect!
6)Să respecţi un secret absolut în ceea ce priveşte Mafia în faţa străinilor! 7)Să eviţi să te prezinţi singur
altor oameni de onoare! După aceasta îi ivită să-şi alegă un naş dintre cei prezenţi în încăpere. De obicei
participă doar un şef de familie, iar alegerea se face dintre oamenii de onoare ai acestuia, apoi are loc ceremonia
jurământului. Ea constă din ai întreba pe fiecare cu ce mână trage. I se înţeapă apoi indexul mâinii respective, şi
cu picătura de sânge care ţâşneşte din deget este atinsă icoana Madona Bunei Vestiri, care se supun că este
patroana Mafiei şi se serbează pe 25 Martie. Apoi se dă foc icoanei şi iniţiatul o trece dintr-o mână în alta
evitând să o stingă şi jură să nu trădeze regulile Mafiei, altfel va arde şi el astfel icoanei.
în momentul în care răneşte iniţiatul, oficiantul îi spune să nu trădeze niciodată, pentru că „în Mafie se
intră prin sânge şi se iese prin sânge". Mafiotul va jur ca pe lângă cele şapte reguli să mai respecte câteva care
privesc structura Mafiei. Astfel el nu are dreptul să ceară explicaţii asupra ordinelor pe care le primeşte, nu are
voie să mintă, să descopere cine mai face parte din Mafie, să-şi păstreze onoarea şi demnitatea chiar în faţa
morţii, să nu ucidă tară ordin. Execuţiile unei persoane importante sunt decise de Cupola şi vor fi încredinţaţi
numai unor oameni de onoare aleşi de reprezentanţi 6 .
Toate aceste grupări criminale, care diferă ca tradiţie şi în ciuda conflictelor dintre diferite grupuri ce au
măcinat constant structurile organizatorice ale acestora, au continuat să se dezvolte dea lungul anilor, ajungând
să influenţeze administraţia politică, justiţia, şi economia, afectând în mod serios bazele ordinii sociale.
COSA NOSTRA operează într-un secret absolut, ne dezh zat nici în prezent de autorităţile italiene iar legea
de fier a tăcerii „omena", e respectată detoţi chiar şi de persoanele din afara organizaţiei care au tangent, cu
aceasta. Orice violare a principiului omerta este invariabil pedepsit cu moartea, indiferent de rangul sau poziţia
celor ce au divulgat secretele organizaţiei.
în ultimul timp, unele familii dezvoltate şi-au creat ramificaţii în alte regiuni ale Italiei, cum ar fi
Lombardia sau Piermontul, extinzându-şî accţiunile, în special cele ce privesc traficul de droguri, în mai multe
ţâri europene (în special Germania) şi chiar peste ocean ( S.U.A. Canada, Venezuela).
Sub presiunea enormelor interese economice, au apăru* în timp şi numeroase conflicte între familiile
mafiote care s-au transformat în adevărate războaie şi execuţii sângeroase. Acest război al mafiilor a luat
amploare începând cu anii 1980 şi a cuprins nu numai Sieilia oi toată Italia şi chiar S.C.A.. în urma acestui
război familiile învingătoare conduse de Carbonizzi. greco, Spadaso şi alţii, şi-au consolidat poziţiile pe
teritoriul Italiei, iar membrii aripilor mafiote care au scăpat cu viaţă s-au refugiat cu predilecţie în America de
Sud şi Spania unde şi-au creat noi sisteme organizatorice, noi legături infracţionale prin care dirijează o bună
parte din traficul de droguri, investind sume uriaşe în hoteln, cazinouri, construcţii şi afaceri fmanciar-bancare,
declanşând noi atacuri, ce au degenerat în executarea feroce a adversarilor.
Privind raporturile Mafiei Siciliene cu celelalte organizaţii criminale italiene, se poate afirma că grupurile
Comorrei au fost inferioare ca putere şi influenţă fiind oarecum subordonate acesteia, mai ales pe linia traficului
de droguri. în direcţia opusă se află însă situaţia N'draghetei calabreze, care s-a bucurat şi se bucură încă de
autonomie operaţională, menţinându-se pe o poziţie de prestigiu şi colaborând pe picior de egalitate cu Mafia
siciliana.
în jurul anilor 1950-1955, asociaţiile criminale au contacta Mafia siciliana cu scopul de a o cointeresa în
traficul de droguri de peste oceanul Atlantic, vizându-se de fapt asigurarea transportului de droguri prin punerea
la dispoziţie a curierilor şi organizarea unei linii de trafic între sudul Franţei şi S.U.A. Deoarece drogurile se
vindeau în S.U.A., mafioţii italieni aveau o poziţie inferioară, obţinând profituri reduse, ceea ce ia determinat
pe unii să lucreze pe cont propriu.
La începutul anilor 70, prin neutralizarea laboratoarelor clandestine din Marsilia de către poliţia franceză,
în colaborare cu alte poliţii afiliate la interpol, linia ce ducea în S.U.A. a fost ruptă, mafia siciliana fiind n
evoită să-şi reorganizeze acţiunile în sfera traficului internaţional. Mafia nord-americană s-a orientat spre
traficul cu stupefiante către Asia de S-E, iar sicilienii au început importul de heroină turcească şi alte droguri
provenite din Africa, sau cu traficul de cocaină sud-americană.
în jurul anilor 1977-1980 s-a relansat traficul de droguri între Italia şi S.U.A., de această dată mafia
italiană trecând la operaţiuni de trafic complete.
După anii'80 poliţa italiană a dat numeroase lovituri, distrugând multe reţele din Sieilia, însă mafia
siciliana nu este învinse şi nu a renunţat la profiturile imense ce se realizau din traficul cu stupefiante, stabilind
noi legături în Asia de S-E şi de Sud.
Cea mai grea lovitură dată mafiei siciliene a fost arestarea celor mai mulţi capi ai mafiei şi alţi membri de
onoare în celebrul proces de la Palermo al procurorului Giovani Falcone versus mafia, dar care până la urmă s-a
soldat cu achitarea mai multor acuzaţi datorită corupţiei imense din cadrul legislativului.
Mafia nu a rămas cu mâinile în sân şi după terminarea procesului procurorul Giovani Falcone a fost ucis în
mod bestial.
Oricât de mari ar fi fost eforturile de a distruge mafia, acest lucru nu este posibil datorită expansiunii
mafiei şi longetivitaţii acesteia.
2.1.2 Camorra
Instalată în provincia Campania, „camorra" desemnează societatea secretă a răufăcătorilor napolitani.
Compusă dintr-o serie de organizaţii locale, aflate adesea în opoziţie, Camorra s-a consacrat mai ales traficului
de droguri, în particular de cocaină. Tentativele de organizare centrală s-au soldat cu un eşec. Cea mai
importantă încercare s-a datorat italianului Raffalaele Cutolo Si s-=a sfârşit la începutul anilor 80 într-o baie de
sânge.
Camorra, ca şi mafia italiană a parcurs transformări esenţiale în perioada de după război, ce ocupa intens cu
contrabanda de ţigări străine şi afacerile ilicite de piaţa legumelor şi fructelor, la anii 70, când, iniţiindu- se
primele legături cu mafia siciliana, s-a implicat în traficul cu stupefiante.
Această expansiune a condus inevitabil la izbucnirea conflictelor dintre clanurile mafiote conduse de
Antonio Sparone şi Rafaelo Cutolo. Arestările făcute în rândurile Camorrei, inclusiv a lui Cutolo şi a altor
membrii influenţi, ai organizaţie nu au dus la distrugerea acesteia, ci sub noua denumire de „NUOVO
CAMORRA ORGANIZATA", şi-a extins câmpul de acţiune şi în alte regiuni: Neapole, Palerrno, Avellino şi
Caserte, iar celelalte grupuri care nu au aderet la acest cartel al crimei, s-au reunit în jurul lui Amberto Amaturo
Zaza, creând ,JVuovo Famiglia".
Beneficiile considerabile din traficul de drosuri au trezit interesul Comorrei, acesta convertindu-se la
reţelele şi mijloacele traficului cu stupefiante. Nu atât în traficul cu heroină şi haşiş, cât în traficul cu cocaină
între America de Sud şi şi Europa, Camerra a jucat un rol important în ultima perioadă, asigurându- şi chiar
monopolul acestor operaţiuni ilicite.
2.1.3. N'drangheta.
Prima oară acest termen apare în documentele oficiale redactate de către carabinieri la sfârşitul secolului
XVIII, fiind legat de afaceri cu privire la proprietatea funciară şi unele conflicte dintre nobilime, burghezi şi
ţărani.
Aceşti briganzi erau consideraţi de ţărani drept unicii lor apărători împotriva nobililor şi bogaţilor din
Piemont, însă cu timpul au recurs la asasinate, răpiri şi tâlhări, fără să mai aleagă între bogaţi şi săraci,
urmărind doar câştigurile băneşti.
Este principala organizaţie criminală din Calabria, altă regiune din sudul Italiei, în care condiţiile
subdezvoltări economice sunt chiar mai pronunţate decât în Campania.
Ca şi Camorra, N'drangheta dispune de o structură orizontală, compusă din clanuri numite „cosche" sau
"n'drine" ai căror membrii sunt recrutaţi pa baza legăturilor familiale. Din acest motiv conflictele şi rivalităţile
dintre clanuri se menţin pe parcursul multor ani (vendetta ).
Dar mafia calabreză, ca şi celelalte a urmat procesul de formare de după anii ,60 a transformărilor social-
economice din regiune, implicându-cce tot mai mult, pe lângă sechestrările de persoane, principala lor ocupaţie
şi cu traficul de stupefiante.
N'dragheta este specializată în răpiri de persoane urmate de răscumpărarea ostaticilor. Uneori aceştia sunt
supuşi unui tratament violent şi umilitor. Interesant este faptul că răpirile au loc în afara teritoriului în care s-a
stabilit organizaţia criminală, fiind preferate zonele din centrul şi nordul Italiei mai bogate şi care oferă
facilităţi mai mări: libertate de mişcare mai mare, posibilităţi de închiriere de locuinţe şi automobile, canale de
spălare a banilor. N'dragheta are un stil de acţiune mai arhaic în comparaţie cu Camorra sau Mafia, dar la fel de
-periculos.
Prin câştigurile mari realizate şi-a extins câmpul de acţiune în afara Calabrei, realizând legături cu alte
organizaţii din Italia şi prin emigrare unor familii în zone bogate din Lombardia, Piemont, Liguria, au penetrat
în majoritatea domeniilor criminale, stabilind legături viabile cu mafia americană, canadianăşi-
australiană, câştigând chiar respectul acestora.
2.2 M a f i a î n S t a t e l e U n i t e a l e A m e r i c e ş i A m e r i c a d e S u d .
In trecut „mafia" era o femeie care practica magie albă, un fel de vrăjitorie care aducea ploaia sau gonea
piaza rea. Mai reprezenta şi tâlhăria sau mizeria crâncenă şi apare Maffia.
La începutul secolului, principala preocupare a mafiei era întinderea proprietăţii funciare. Era singurul şi
cel mai important criteriu de măsurare a averii. Ameninţările, intimidarea şantajul şi asasinatul , la nevoie sunt
armele folosite pentru scoaterea pământurilor aflate în posesiunea rivalilor. Acelaşi mijloace dar de o violenţă
considerabil mai mare erau folosite la menţinerea sărăcimii satelor, într-o stare vecină cu serbia. Moşierul
sicilian cerea iobagilor săi mai mult decât forţa de muncă, îi regimenta în propria sa bandă, obligându-i să ucidă
sau să se lase ucişi, fie pentru a-şi apăra ceea ce îi aparţine, fie pentru a dobândi ceea ce aparţine altora.
Pe teritoriul Siciliei, nu se poate vorbi de o singură mafie, există o multitudine de grupări, fiecare dintre el
dotată cu o complexă piramidă ierarhică. în v â r f u l ierarhiei se afla în majoritatea cazurilor cel mai bogat moşier
al locului. între diferitele grupări se fac şi se desfac alianţe, se încheie şi se violează armistiţii, se comit şi se
pedepsesc trădări. Lupta va cunoaşte paze efemere sau aparente, pentru că în permanenţă se vor ivi noi ciocniri
de interese.
Un singur inamic comun, pentru mafioţii participanţi la acest război al tuturor împotriva tuturor, LEGEA
„totul se face în afara legii şi prin încălcarea ei".
2.2.1. Cosa Noscra din America.
Apariţia unei ramuri a mafiei siciliene în America îşi face simţită prezenţa Ia sfârşitul secolului al XlX-lea.
O serie de delicte şi crime comise în oraşelenew York, Philadelphia, Chicago şi Los Angeles, în perioda 1892-
1899, sun t atribuite de.către poliţie unei bande organizate de italieni imigranţi originari din Sieilia.
O opinie asupra întemeierii mafiei americane este că aceasta se datorează fraţilor Vito şi Giovani Gianola.
împreună cu Alfonso pannizola, ei pun în 1915 bazele unui sistem de impunere forţată a imigranţilor italieni
stabiliţi în oraşul Saint-Louis. Ei vor instaura o teroare similară celei din Sieilia şi extrem de rentabilă.
Evoluţia mafiei americane între cele două războaie mondiale a avut ca
principal punct de propagare şi dezvoltare prohibiţia care a creat condiţiile ideale
de apariţie a unui „busines" extrem de competitiv: producţia şi comercializarea
clandestină a produselor alcoolice. Atunci au apărut faimoasele „gang-uri"ai căror
membrii proveneau din minorităţile etnice şi religioase din Statele Unite ale
Americii, supuse discriminării, abuzului şi exploatării deosebit de feroce.
Italienii au ocupat un loc aparte, graţie unei remarcabile eficacităţi şi
discipline. Conduse aproape numai de sicilieni, gang-urile, su preluat structura
organizatorică a mafiei, cu rigida sa ierarhie şi cu neiertătoarele ei legi.
Irnpunnndu-se cu autoritate în lumea interlopă, aceste bande au marcat întreaga
■>9 epocă cu violenţa lor făţişă, nelimitată. Abrogarea prohibiţiei nu a pus capăt activităţii criminale
organizate ci a diversificat-o.
într-un interval extrem de scurt, mafia americană a acaparat toate domeniile ce s-au dovedit rentabile
pentru mafia siciliana: jocuri de noroc, prostituţie, trafic de droguri, contrabandă, protecţie forţată a
întreprinderilor. în principalele oraşe din S.U.A., toate ramurile industriei întunericului încap pe mâna
puternicilor mafioţi, care se numesc acum familii.
Există unele deosebiri între mafia italiană şi Cosa Nostra
în primul rând termenul de „familie" nu mai are aceeaşi conotaţii ca şi în Italia, fiindcă în familiile italiene
membrii sunt în marea lor majoritate rude şi sunt sicilieni, pe când în S.U.A. există familii, aproape toate, în
care există şi membrii neitalieni (evrei, irlandezi, polonezi) iar legăturile de rudenie între membrii famililor
sunt puţine şi foarte îndepărtate.
Organizarea structurală a mafiei din S.U.A. este următoarea:
Soldaţi
Instanţa supremă a Cosa Nostra este alcătuită din naşii familiilor americane, şi ea încearcă să soluţioneze
pe cale paşnică toate neînţelegerile, numele pe care îl poartă este „Comisia" 7 .
Cosa Nostra exploatează toate domeniile crimei organizate, un lucru care nu este pe placul multor mafioţi
italieni, aceştia dezaprobă exploatarea prostituţiei şi a jocurilor de noroc de către membrii Cosa Nostra. Cele
două aduc profituri imense mafiei americane şi aşa cum am mai menţionat structura şi modul de funcţionare este
cel al unei fabrici, deci tot ce aduce profit este exploatat.
în America există circa 24 familii aparţinând Cosa nostra şi care îşi împart între ele teritoriul S.U.A.
Principalele familii mafiote din S.U.A. sunt: Cele cinci familii din New York care reprezintă totodată cele
mai şi mai influente familii din Cosa Nostra:
Familia Gambino este cea mai puternică şi mai veche dintre clanurile mafiote nevv york-eze, a fost fondată de
Carlo Gambino şi are ca şef probabil pe John Gotti, din anul 1985. Afacerile ilegale în care este implicată sunt:
furturi, excrocheri, camătă, jocuri de noroc, trafic de droguri, pornografie, fraudă şi extorcare de fonduri.
Familia Bonano este fondată de Joe Bonano, şi acum este condusă probabil de Philip Pasteli. Afacerii familiei
sunt: pizerii, restaurante, camătă, pornografie şi trafic de droguri.
Familia Colombo a fost fondată de Josepf Colombo iar acum este controlată de Carmine Persico. Sunt
implicaţi în camătă, jocuri de noroc, fraudă, trafic de droguri şi ţigări, prostituţie şi pornografie.
Familia Genovese are ca fondator pe Vito Genovese şi este sub conducerea lui Axithony„Grasul" Salerno. Se
ocupă estorcarea de fonduri, camătă, trafic de droguri în mai mică măsură, fraudă, pornografie, prostituţie.
familia Luccheze fondată de Thomas Luccheze, este condusă de naşul Anthonio Corallo. îşi procură veniturile
din droguri, curse de cai şi ogari, furturi de autoturisme, asasinate plătite.
în New Jersey este teritoriul familiei Decavalcante care monoplizează pornografia, traficul de droguri,
camătă şi jocurile de noroc.
în Florida este foarte puternică familia Trafficante fundată de Santos Trafficante ş este condusă acum de
fiul său Santos Trafficante jr. Se ocupă cu traficul de droguri, furturi, vânzări de bunuri furate şi are o reţea de
cazinouri în Florida şi în Caraibe.
Din New Orleans este familia Marcelo, fondată şi condusă de către Cari os Marcelo, deţin puterea în
Louisiana şi în statele limitrofe, este conducătoarea statelor din sudul S.U.A. Există o alianţă trainică între
familile Marcelo şi Trafficante. Afacerile familiei cuprind trafic de droguri, jocuri de noroc, afaceri imobiliare,
prostituţie şi pornografie, corupţie politică şi sindicală.
Familia Giancara este autoritară în Chicago dar şi în New Mexico şi zone din California, bossul său este Joey
Aiuppa iar fondatorul ei a fost Memo Giancara. Veniturile imense proveneau din jocuri de noroc, trafic de
droguri, prostituţie şi camătă.
Nu trebuie omis faptul că în S.U.A. pe lă Cosa Nostra s-au mai dezvoltat două organizaţii la fel de
puternice pentru o perioadă: mafia irlandeză şi cea evreiască.
Mafia irlandeză a avut o perioadă de expansiune mai ales în timpul prohibiţiei ca apoi să~i scadă
autoritatea şi multe dintre teritorii să-i fie luate de
către mafia italiană şi cea evreiasca. Dintre irlandezi s-au remarcat fraţii O'Doneîl
şi apoi mafiotul O'Banion, acesta a fost pentru irlandezi ceea ce a fost Lucki Luciano pentru Cosa Nostra,
un organizator de geniu, apoi o parte dintre irlandezi s-au integrat în Cosa Nostra sau în mafia evreiască.
Mafia evreiască a rămas şi după prohibiţie egală cu mafia italo-americană. Muţi evrei au ajuns apoi să
lucreze pentru Cosa Nostra sau să colaboreze cu aceasta.Mezer Lusky (bancher al mafiei câteva decenii), Bugsy
Siegel, L. Buchalter sau J. Shapiro care, au inventat şi exploatat primi corupţia sindicală.
Una din principalele surse de venit pentru Cosa Nostra este industria construcţiilor. Comisia asupra crimei
organizate din SUA a descoperit că majoritatea familiilor sunt puternic implicate în industria construcţiilor.
Controlând sindicatele au constituit un fel de cartel care dirija activitatea în aceste domeniu, decidea cărei
companii să-i acorde contractul şi altele, forţând acceptarea unor oferte extrem de mari. Mafia era partener (din
umbră) al unor companii de construcţii care reuşeau să obţină contracte substanţiale în dauna altor companii.
O altă sursă de venit este prostituţia şi pornografia. Prostituţia aduce venituri imense mafiei americane,
prostituatele dintr-un oraş, în proporţie de 90% sunt sub protecţia organizaţiei.
Un domeniu tradiţional de exploatare al Cosa Nostra este corupţia sindicală. Mafia şi-a dat seama că
industriile americane nu pot fi controlate decât cu ajutorul sindicatelor. Există două variante: folosirea mafiei la
spargerea grevei, iar a doua constă în controlul unor sindicate.
Traficul de droguri a adus mari benefici Cosa Nostra, dar în ultimul deceniu se constată o reducere a
implicării mafiei în trafic şi o expansiune tot mai mare spre alte domenii ale crimei organizate.
Mafia exploatează şi câştigă enorm de pe urma jocurilor de noroc astfel că Las Vegas este deţinut (din
umbră) de mafie.
Cosa Mostra nu ar fi o putere mondială dacă nu ar exista corupţia politică. Mafioţii statului, reprezentanţii
puterii legislative, ai puteri executive centrale şi locale, de o parte, şi mafie de altă parte, se bazează în mare
parte pe un sistem de corupţie, pe aşa numitul „spert" care funcţionează regulat şi fără greş.
Veniturile obţinute din astfel de activităţi criminale sunt apoi foîsite pentru a putea pătrunde şi controla
organismele şi organizaţiile legal constituite, oferindu-se o aparenţă legală activităţii lor.
Tocmai de aceea în SUA s-a creat o pluralitate de instituţii abilitate să lupte împotriva oricărui tip de
fenomen infracţional.
2.2.2. Cartelurile columbiene
Intr-o ţară săracă şi subdezvoltată ca şi Columbia cu o economia în declin, o inflaţi e ridicată şi o sărăcie
masivă, activitatea organizaţiilor criminale nu putea decât să înflorească în aceste condiţii, sumele mari de bani
câştigate astfel asigurându-le, pe lângă un lux exorbitant, şi posibilitatea de a câştiga influenţă în rândurile
politicienilor.
Ca şi organizaţia mafiotă Cosa Nostra, /'familiile" mafiote din Columbia săvârşesc o gamă largă de
activităţi criminale pentru a-şi menţine câştigurile la nivelurile cele mai înalte şi a-şi păstra influenţa câştigată.
Ca şi „familiile" mafiote italiene şi americane, organizaţiile columbiene se impun prin disciplină şi violenţă,
doar că sunt considerate mult mai radicale, mai violente şi fără milă.
Organizaţiile columbiene poartă denumirea de CARTELURI. Un cartel ■ este constituit dintr-o reţea
complexă de grupuri şi celule care sunt formate din 10-30 de persoane care acţionează independent, astfel că
prinderea unui „grup" au va
a) Dintre organizaţiile columbiene, CARTELUL CALI este considerat cel mai influent în domeniul
traficului de droguri din emisfera vestică, fiind în ultima perioadă o prezenţă importantă şi pe piaţa din S.U.A.
Cartelul a obţinut şi menţine monopolul general al cocainei prin supravegherea culturilor şi recoltelor de
frunze de coca din Bolivia, Peru dar şi distribuirea cocainei în oraşele americane.
Din datele obţinute până în prezent, 75% din cocaina care intră în S.U.A. provine de la cartelul Caii, care o
transportă cu avioanele cartelului prin nordul Columbiei, Peru, El Salvador sau Nicaragua, spre Guatelmala sau
Mexic, de unde este purtată de maşini la destinaţie. în ceea ce priveşte toate aceste operaţiuni, Cartelul Caii
cooperează îndeaproape cu organizaţia mexicană Juan Garcia Abrego.
O altă cale des folosită de cartel este cea amritimă prin utilizarea unor nave sub pavilion canadian, olandez,
român ş.a., care de regulă folosesc rute ocolitoare pentru derutarea autorităţilor.
Activităţi criminale ale cartelului Caii au fost identificate atât în S.U.A. cât şi în alte state din America
centrală dar şi în Italia şi Spania.
b) O altă organizaţie criminală considerată cea mai bine pusă Ia punct este cartelul Medellin care mulţi ani
a deţinut supremaţia în traficul de droguri, dar datorită loviturilor dure primite din partea autorităţilor
columbiene în ultimii ani au cedat primul loc cartelului Caii.
Din punct de vedere istoric, cartelul este o uniune de organizaţii criminale specializate în traficul de
droguri şi are reşedinţa la Medellin, cele mai bogate şi puternice fiind grupările conduse de Pablo Escobar-
Gavivia (PEGO) şi Jose Luis Ochoa (OVO).
Aceste organizaţii se ocupă cu traficul de cocaină folosind chiar o metodă nouă pentru trecerea drogului
peste graniţă, ce constă în integrarea sub formă l ichidă sau semilichidă a acestuia într-o masă de plastic sau de
cauciuc, care este apoi prelucrată într-o matriţă luând apoi diferite forme.
în ultimul timp cartelul Medellin face eforturi deosebite pentru a pătrunde ip\ pe pieţele din Europa, aici
preţul fiind de două trei ori mai mare decât în S.U.A., însă întâmpină destul de multe greutăţi deoarece şi pe
bătrânul continent cartelul Caii deţine 80% din piaţa cocainei.
c) în afara celor două carteluri descrise până acum, în Columbia acţionează numeroase organizaţii
independente pe coasta de nor a Columbiei, însă nici una nu are o organizare asemănătoare celor două mari
carteluri şi nu aderă la structurile acestora ele fiind constituite ad-hoc, între ele neexistând legături permanente,
rareori lucrând împreună.
în ultimii ani şi-au dezvoltat legăturile cu mafia siciliana efectuând tot mai multe livrări cocaină către
Italia.
Combaterea acestor organizaţii are loc cu multă violenţă, astfel că incursiunile împotriva cartelurilor se fac
de către armata columbiană şi de cea a Statelor Unite care au misiuni de distrugere a laboratoarelor clandestine
din jungla columbiană. Poliţia columbiană face arestări masive de membri şi sechestrară a tone de droguri dar
toate acestea se lovesc de bariera corupţiei politice şi legislative la nivel statal din Columbia.
2 . 3 . Mafia rusă.
După prăbuşirea comunismului în Europa Centrală şi de Est, autorităţile din fostul lagăr comunist au fost
nevoite să se confrunte cu o escaladare a infracţiunilor tară precedent. In această parte a Europei au apărut
grupări criminale organizate în stil mafiot, care vor deveni în scurt timp organizaţiile care vor domina Europa şi
S.U.A. sau Canada. Majoritatea ţărilor au pe teritoriul lor organizaţii mafiote autohtone sau străine.
în Rusia organizaţiile mafiote s-au dezvoltat cel mai rapid dintre toate ţările est-europene. Conform
informaţiilor date de autorităţile ruse, pe teritoriul Rusiei există aproximativ 5700 de bande criminale având
circa 250000 de membri, dintre acre 3500 fiind organizate în stil mafiot.
Poliţia defineşte organizaţia criminală ca fiind un grup stabil ierarhizat ş organizat într-o structură cu cel
puţin două nivele (conducerea şi execuţia).
în timp ce în Europa de Vest şi în America se poate vorbii de familiile mafiote, în Rusia, grupurile mafiote
nu sunt aşa de bine organizate ca şi în străinătate, ele se constituie mai ales pe criterii etnice: ruşi, cazaci,
ucraineni, georgieni, armeni şi alţii. Mafioţii sunt numiţi de către populaţie „ciurki". Sunt în general tineri care
au practicat sportul de performanţă sau au fost căliţi în lagăre de muncă, iar cei mai mulţi provin din armată.
Există o ură imensă între bande în special între cele cecene şi georgiene'.
Crima organizată din Rusia este structurată pe cinci mari categorii de asociaţii criminale:
- „pseudo-antreprenorii" care au apărut în anul 1988 şi se acupă cu afacerile financiare, inclusiv cu
pomparea fondurilor guvernamentale în conturile societăţilor comerciale şi impunerea profiturilor ilicite din
vânzarea resurselor naturale, prin folosirea licenţelor eliberate de funcţionari corupţi.
-„gangsterii"- scot profit prin comiterea actelor de „ racketing" (racketii), furturi prin efracţie, jafuri,
şantaje, controlul traficului de droguri, jocuri de noroc şi prostituţie.
-,jefuitorii" sunt grupări devenite foarte active după 1991 acţionând în domeniul sectorului public sau
privat al statului prin devalizarea sau însuşirea unor bunuri a acestuia, mai ales în comerţul cu amănuntul,
privatizarea proprietăţii statului, vânzarea de materii prime, metale rare, lemn, mobilă etc.
-„corupţii" reprezintă grupuri de persoane oficiale, angajate în organele puterii de stat, ale administraţiei şi
justiţiei, care acordă organizaţiilor criminale avantaje ilegale, beneficiind la rândul lor de sume mari de bani.
-„coordonarea" reprezintă elita lumii interlope respectiv „naşii" care asigură c onducerea activităţilor
ilegale.
O sursă principală de venit sunt drogurile. Datorită războiului din Vugoslavia, celebra „rută balcanică"
trece prin Rusia şi Ucraina şi organizaţii ruse se ocupă acum de introducerea drogurilor în occident.
Există zone întinse în Rusia şi unele state din C.S.I. unde culturile de canabis şi de mac sunt păzite de
adevărate armate de mercenari, majoritatea foşti soldaţi în Europa de Est sau Afganistan.
Cert şi trist este că drogul este deja fixat în aceste regiuni, iar lumea interlopă autohtonă este considerată
aptă, oricând din punct de vedere financiar, să participe intens la traficul de droguri.
Furturile si Tâlhăriile reprezintă împreună aproximativ 60% din infracţiunile înregistrate în Rusia,
majoritatea bunurilor sustrase sunt vândute apoi unor organizaţii mafiote care Ia vând apoi în statele C.S.I.
O activitate specifică mafiei ruse vizează locuinţele aflate în sectorul particular , constând în faptul că
pensionarii bătrâni sau singuri sau persoanele sărace lipsite de apărare sunt ameninţate, tracasate, lovite, forţate
să-şi vândă apartamentele sau casele la preţuri derizorii, unor mafioţi, în special cazaci şi armeni.în unele cazuri
în care victimele au opus rezistenţă,~acestea au fost ucise. O astfel de practică este întâlnită şi in «talia unde
un „naş" are obligaţia ca înperioada în care este la conducera organizaţiei să aducă la averea familiei rioi
terenuri. Dar în Italia este vorba de terenuri şi nu de casele oamenilor, aceste fapt arată cruzismu! şi cinismul
mafiei ruse''.
Cea mai extinsă activitate mafiotă din Rusia este perceperea taxei de protecţie în sectorul privat al
economiei. Rackeţii forţează patronii sau antreprenorii să plătească o anumită sumă pentru a se „asigura"
împotriva atacurilor altor bande mafiote. Suma percepută este un procent din încasări, aceste încasări ale
societăţilor, altele decât cele din domeniul public, ar trebui să fie confidenţiale, dar prin mituirea unor
funcţionari, mafia află cifra de afaceri a societăţilor. Este unul din motivele pentru care societăţile ţin o
evidenţă contabilă dublă. Dacă nu plăteşti rişti ca localul să îţi ia foc de la o sticlă incendiară sau un membru al
familiei să îţi fie schilodit sau omorât
Mafia controlează prostituţia şi traficul de carn e vie din Rusia şi din C.S.I. Organizaţiile mafiote vând
prostituate prin adevărate filiale care se întind pe aproape toată Europa, Turcia, Cipru, Grecia, Italia, Franţa,
Germania şi mai nou în Ucraina şi România, sunt pieţe de desfacere pentru proxeneţii ruşi şi ceceni.
Proxeneţii ruşi se remarcă prin cruzime şi bestialitatea de care dau dovadă: o prostituată de 16 ani a fost
torturată şi apoi înecată într-o găleată cu apă pentru că a nesocotit ordinele unui proxenet. Se remarcă creşterea
alarmantă a prostituatelor de lux, conform unor date recente dintr-o statistică se pare că prostituţia de lux se
află printre primele locuri în topul meseriilor preferate de adolescentele din C.S.I."
Traficul de maşini furate este foarte rentabil pentru mafie, doar la retragerea militarilor din fosta R.D.G. au
fost introduse cu ajutorul acestora şi al vameşilor corupţi peste 10000 de autoturisme. Organizaţiile mafiote
ruse furnizează şi autoturisme la comandă în cooperare cu mafia ucraineană şi cea bulgară.
Mafia rusă se ocupă şi cu asasinatele la comandă . O parte dintre foştii combatanţi din Afganistan au devenit
gărzi de corp. dar mai mulţi au început să 1 ucreze pentru mafie şi să facă ceea ce ştiu ei mai bine, să ucidă. Au
devenit victime ale acestor ucigaşi plătiţi mai mulţi oameni de afaceri, bancheri sau capi ai crimei organizate.
Pentru a scăpa de această ameninţare, mai mulţi bancheri şi directori au emigrat în occident şi îşi conduc
afacerile de acolo. în St. Petersburg de exemplu, costul unui „contract" este de cel puţin 50000 de ruble.
Datorită reformei bancare din 1987 au apărut cel puţin 2300 de bănci comerciale. Conform datelor furnizate
de Ministerul de Interne rus, se pare că 35% dintre bănci aparţin mafiei care se foloseşte de acestea pentru
spălarea banilor murdari şi investirea lor în afaceri bancare sau economice din alte ţări.
Dintre toate grupurile se evidenţiază mafia rusă, georgiană şi cea cecenă. Mafia rusă este sigur cea mai
puternică organizaţie din C.S.I., ea este implicată în toate activităţile ilegale şi are avantajul că are puternice
legături în străinătate, spre deosebire de celelalte mafii care nu dispun de relaţii internaţionale.
"Mafia georgiană s-a constituit în jurul anilor '70 şi avea în componenţă mai ales foşti condamnaţi care s-au
implicat foarte activ în piaţa neagră a maţilor oraşe din U.R.S.S"
După destrămarea U.R.S.S. o mare parte din membrii mafiei georgiene sunt foşti militari, miliţieni sau
angajaţi ai K.G.B.-uIui georgian. Au o mare influenţă în aproape toate oraşele din Rusia şi C.S.I., dar mai ales
în Moscova şi în St. Petersburg. Se ocupă cu toate activităţile ilicite din Rusia mai puţin cu traficul de materiale
radioactive, care este monopolul mafiei ruseşti.
Bandele cecene sunt cunoscute ca tiind foarte .agresive .şi periculoase. Membri lor sunt recunoscuţi ca
fiind cei mai buni traficanţi de droguri şi de arme.
Grupurile de armeni şi de cazaci sunt foarte active în domeniul construcţiilor şi a industriei de prelucrare a
petrolului, cele formate din tadjici au o influenţă mare pe piaţa neagră a produselor alimentare alături de
georgieni, azerbaidjeni domină în traficul de droguri, jocuri de noroc şi prostituţie alături de georgieni şi cazaci.
Cazacii şi cecenii sunt puternic implicaţi în şantaj şi în perceperea taxei de protecţie. în fiecare oraş există
mai multe organizaţii şi de aceea este foarte greu să spunem un domeniu care să fie dominat de o singură bandă.
Doar în Moscova acţionează 34 de grupări criminale constituite pe criterii etnice: georgiene controlează
bănci, restaurante, proprietăţi imobiliare, pieţele, fiind specializaţi în sechestrări de persoane; azerii sunt
implicaţi în traficul de droguri şi controlează jocurile de noroc; armenii fac contrabandă cu materii prime şi cu
arme; ceceni sunt implicaţi în excrocheri economice, controlează prostituţia şi traficul de arme.
Mafia din cartierul Solutsevo, cea rusă este infiltrată în anturajul poliţiei şi al magistraturii. Datorită
veniturilor mari care se realizează şi faptului că mafia rusă nu are o „Cupolă" care să coordoneze acţiunile
ilicite, ori să reglementeze conflictele pe cale amiabilă, între bandele rivale izbucnesc adevărate războaie.
"Oraşele Moscova şi St. Petersburg, ural Ekaterinburg, oraşele din Estul îndepărtat ca Vladivostok şi chiar
oraşele din îndepărtata Siberie sunt încontinuu teatrele unor confruntări armate între bande care se soldează cu
zeci şi sute de morţi .
Organizaţiile criminale ruso-fono au puternice legături în Germania, S.U.A., Canada şi mai nou în America
de Sud şi Australia. în Germania mafia rusă £ire o puternică influenţă iar manifestările ei au îngrozit prin
violenţă şi cruzime populaţia oraşelor germane. Se ocupă cu extorcare de fonduri, prostituţie, trafic de droguri
şi de maşini. Berlinul este deja capitala crimei organizate europene, pe teritoriul său acţionează puternic mafia
rusească în colaborare cu grupările poloneze, române, turce şi vietnameze, din unele surse se vehiculează că în
Berlin această mafie mixtă cu componenţă preponderent est europeană ar dispune de un capital de câteva
miliarde de mărci.
"Duritatea luptei împotriva mafiei ruse este arătată şi de numărul mare de poliţişti ucişi, în anul 1996 au
fost peste 176;. o altă categorie puternic implicată în lupta contra ciurkilor este cea a ziariştilor. Au fost ucişi în
1996 peste 14 ziarişti, pentru că obţinuseră materiale compromiţătoare despre unele grupări mafiote
Un handicap pentru poliţie este şi faptul că mafia rusă deţine un impresionant arsenal, mare parte provine
din depozitele Armatei Roşi, dar şi din S.U.A. şi Canada. împotriva unor mafioţi periculoşi se recurge de cele
mai multe ori la folosirea forţelor O.M.O.N. o unitate specială a poliţiei 1 5 .
Aceste unităţi sunt formate din foşti sportivi de performanţă sau ofiţeri care au luptat în Afganistan, soarta
a făcut ca unii dintre ei să fie în slujba mafiei şi alţii în slujba poliţiei
2.4. M a f i a A s i a t i c ă .
Pe piaţa lumii interlope s-au răspândit şi s-au dezvoltat tot. mai mult grupurile criminale din Asia. Prin
crearea de mari comunităţi în principalele metropole, prin implicarea tot mai adâncă în omoruri, răpiri, şantaj,
jocuri de noroc, traficul de droguri şi armament s-a afirmat şi pe bună dreptate, că mafia asiatică are potenţialul
de a deveni în viitor problema numărul unu atât pentru autorităţile americane cât şi pentru cele europene, cu atât
mai mult cu cât combaterea organizaţiilor criminale de origine asiatică se dovedeşte extrem de dificilă datorită
câtorva caracteristici care le fac aproape de nepătruns în ceea ce priveşte anchetarea lor.
2.4.1. Mafia Chineză.
Sunt considerate cele mai vechi societăţi criminale asiatice. La început au fost grupuri de rezistenţă
împotriva dinastiei chineze care a condus China la începutul secolului al XVII-lea, având ca scop protejarea
populaţiei sărace, de asuprirea claselor bogate şi răsturnarea de la putere a dinastiei Manchu.
Membrii triadelor s-au refugiat în Hong Kohg. Anul 1919 părea a fi un an de glorie pentru organizaţie
deoarece a căzut dinastia Manchu şi s-a format republica China, dar autorităţile comuniste care au acaparat
puterea nu au fost de acord cu existenţa unor organizaţii secrete chineze care în anumite regiuni aveau o mai
mare autoritate ca statul.
Cuvântul „triada" este un termen englezesc folosit încă de la începutul dominaţiei engleze asupra unor
porturi şi teritorii chineze, el reprezentând emblema sacră a acestor organizaţii respectiv triunghiul cu cele trei
mari puteri de bază: aerul, omul şi pământul 1 6 .
După 1912 „triadele" s-au dezvoltat foarte mult în Hong Kong unde se estimează că există înjur de 50-55 de
organizaţii, cu un număr de cel puţin câteva zeci de mii de membri. Alt loc unde organizaţia s-a dezvoltat
puternic este faiwanul, unde se estimează că ar exista 700 de bande organizate în şase mari
sindicate, în 1984 numărul membrilor depăşea 15000 de oameni; cel mai puternic
sindicat al crimei taivvane este „United Bambo". . .
Organizaţiile chineze conduc şi crima organizată din Vietnam, Thailanda, Labs, Birmania, Filipine, Macao
şi Malaysia.
Triadele au o organizare tipic asiatic, toate gradele din triadă au un cod n umeric, de la cel mai mic număr
la cel mai mare, 49-498.
Structura unei triade se prezintă astfel:
Un TAI LO 498 este echivalentul unui „naş" de familie italiană, el are cea mai mare putere din triadă şi
este cel care hotărăşte în privinţa unor probleme foarte importante: o afacere importantă, declanşarea războiului
împotriva unei alte triade sau uciderea unor persoane importante.
GROSS SANDOL 432 şi 489 sunt principalii locotenenţi ai unui Tai Lo ei se ocupă de buna funcţionare a
triadei şi de problemele care se ivesc pe teritoriul controlat de organizaţie.
Organizaţiile chineze lucrează cu sume imense de bani ş de aceea într-o triadă va exista un consilier
financiar „White Poper Fan" care va administra banii şi îl va ajuta pe şeful triadei atunci când are de încheiat o
afacere.
El este responsabil şi cu spălarea banilor murdari şi cu investirea lor în afaceri profitabile legale, lucru pe
care îl realizează cu ajutorul unor afacerişti importanţi Dragon Head. Aceşti afacerişti investesc banii
organizaţiei şi de multe ori contribuie cu relaţiile lor politice la salvarea unui membru important al triadei din
mâinile poliţiei.
Red Pole 426 este omul care se ocupă cu securitatea internă şi externă a triadei. El este de obicei un expert
în arte marţiale şi are în subordine un grup de luptători la fel de bine antrenaţi şi care îl ascultă orbeşte. Cu
ajutorul lui Red Pole 426 sunt eliminaţi trădătorii şi este împiedicată infiltrarea agenţilor poliţiei în organizaţie.
"Cea mai importantă sarcină a unui Red Pole este de a apăra şi a răzbuna pe membrii triadei atunci când aceştia
sunt atacaţi de o grupare rivală. Sunt folosiţi pentru a elimina sau a înspăimânta pe adversari, vestiţii „hit-man"
oameni care nu ezită să ucidă pe nimeni, şi care pot organiza asasinate pe tot globul 1 7 ."
Penultimul eşalon al triadei este ocupat de şefii soldaţilor (Mah Jais), de stăpânii unor activităţi ilicite
precum consumul de droguri şi prostituţia (Pong Jue) şi de omul care se ocupă cu recrutarea soldaţilor.
La baza triadei se află soldaţii (Szekon, tin mantoi, 49 jan gud rai) şi un număr apreciabil de vietnamezi şi
thailandezi.
Soldaţii sunt majoritatea adolescenţi care provin din familii sărace şi care i ntră în triadă deoarece este cea
mai uşoară formă de procurare a banilor din Asia. La început execută un fel de ucenicie care constă din bătăi,
ameninţări , violuri la comandă. Dacă prezintă calităţi criminale el va depune jurământul de intrare în b?andă.
Intrarea într-o astfel de organizaţie este urmată întotdeauna de un jurământ ele credinţă faţă de triadă. în
timp acest jurământ a suferit modificări, mai de mult ed dura trei zile, acum jurământul este depus în câteva ore.
Jurământul debutează cu câteva întrebări cheie care evidenţiază loialitatea noului triad faţă de organizaţie,
aceste întrebări se pun în faţa templului taoist.
După ce se întrebă dacă există trădători în templu se trece la înscrierea într-o carte foarte veche a numelui
şi adresei recrutului, care va plăti şi o taxa de iniţiere. Incense maşter va pune în faţa recruţilor trei figurine de
ceară care reprezintă trei mari trădători ai triadei, figurinele vor fi apoi decapitate cu sabia Credinţei ş a
Dreptăţi. Noii recruţi se vor târâ apoi pa coate şi pe genunchi, acest gest se numeşte trecerea muntelui cuţitelor.
Fiecărui recrut îi este atins gâtul cu sabia şi întrebat cine este mai tare, răspunsul este gâtul pentru că recrutul
este gata să moară pentru organizaţie.
Maestrul va arde o foaie de hârtie galbenă ce reprezintă giulgiul sacru care îi protejează pe călugări de
focul pu mănăstirii de către.dinastia Manchu. Cenuşa este amestecată într-un vas cu viruşi zahăr. Noilor triazi li
se împunge degetul cu un ac de argint, iar sângele este amestecat în vasul cu cenuşă, zahăr şi vin, apoi fiecare
recrut îşi înmoaie un deget în vasul cu vin şi îl pune pe buze, este jurământul de sânge. Vasul este spart şi
fiecare triad va spune individual cele 36 de jurăminte: Nu voi dezvălui secretele familiei Hung nici.măcar
părinţilor, fraţilor, soţiei mele, Nu voi dezvălui secretele nici pentru bani şi voi fi ucis de mii de săbii dacă aş
face asta, sunt ultimele cuvinte ale noului triaci.
Toţi triazii cunosc vechea regulă care spune: ,, Când eşti viu nu te duce Ia autorităţi, când eşti mort nu te
duce în iad", oricine va încălca codul tăcerii va muri.
între triada există numeroase lupte pentru a stăpâni teritoriul şi a realiza venituri şi mai mari. Crimele
comise de mafia chineză sunt groaznice deoarece mafioţii folosesc în luptă mai ale satâre şi toporişti, un mod
tipic organizaţilor chineze. Se folosesc arme de foc în confruntarea cu alte organizaţii criminale.
Mafia chineză este implicată în toate activităţile crimei organizate, veniturile ei fiind de miliarde de dolari.
Principala activitate este traficul de droguri, ea controlează aproape 85% din traficul de heroină mondial.
Se bucură de o autoritate indiscutabilă în ţările producătoare de heroină.
Un domeniu tradiţional al triadelor este prostituţia, ca şi în cazul drogurilor, prostituţia este monopol al
mafiei chineze în toată Asia şi mai nou S.U.A şi Europa.
Mafia chineză s-a specializat mai nou şi în traficul de mână de lucru ilegală. Se scot mai mulţi bani ca din
alte domenii. De obicei imigranţii plătesc în jur de 5000 10000 de dolari pentru a ajunge în America, Canada ,
Europa sau Australia. Avantajul este că toate ţările asiatice sunt controlate de triade şi deci numărul de
imigranţi este mai mare.
Se scot profituri uriaşe şi din executarea unor falsuri. Mafioţii chinezi execută cea mare gamă de falsuri de
Rolex-uri, şi genţi Gucci, la cărţi de credit şi CD-uri false care invadează lumea şi care au creat mari tensiuni
diplomatice între S.U.A. şi China cu privire la protejarea dreptului de autor.
Triadele controlează toate jocurile de noroc din Hong Kong, Macao, Taiwan, Filipine, Corea de
Sud,Thailanda şi parte din Australia.
La fel cum în S.U.A. toate ramurile industriale plătesc o taxă Casa Mostrei, aşa în Asia toată lumea plăteşte
triadelor. Restaurantele. Magazinele, discotecile plătesc taxă de protecţie, dacă nu vor plăti atunci localul va lua
foc, va fi distrus ori se vor îndepărta clienţi prin orice metode.
Spălarea banilor murdari ai mafiei chineze se face în băncile din Europa dar şi prin intermediul unui sistem
bancar clandestin. Un labirint de bănci chinezeşti internaţionale, agenţii turistice etc. deplasează miliarde de
dolari>• în câteva ore fără să lase urmă.
Pe teritoriul SUA mafioţi chinezi se ocupă de traficul de droguri, jocuri de noroc, trafic de arme şi
asasinate la comandă. O formă mai deosebită a celor ce^.au emigrat constă în aşa zisele „ bande de stradă" care
sunt dispuse să lucreze penjxu cine plăteşte mai mult
Lupta împotriva mafiei chineze este mai grea decât împotriva mafiilor americane, italiene, ruseşti datorită
barierei limbajului şi caracterului dârz, fanatic al celor anchetaţi. Atât în China cât şi în alte ţări sunt executaţi
sute de traficanţi anual' x .
Mulţi martori ai faptelor comise de mafioţii asiatici au dispărut fără urmă, chinezii folosind o mulţime de
metode identice grupării Biancca italiene. Totuşi criminalii chinezi au o imaginaţie şi un sânge rece rar întâlnit,
multe victime, pentru a dispărea, sunt tăiate în bucăţi şi tocate, şi părţi din corp sunt dispersate pentru a li se
pierde urma.
Singura şansă de a lupta împotriva lor este infiltrarea unor agenţi de origine asiatică, în speranţa că nu vor
fi depistaţi, aceasta având ca urmare decedarea lor, fiind bine ştiut cât de greu pătrunzi în rândul triadei.
Organizaţiile criminale ale secolului nostru sunt asemenea unor "industriaşi" care însă sau dezvoltat prin
violenţă, prin înşelăciune, prin crimă deci prin moduri ilegale care contravin bunei dezvoltări a vieţii mondiale.
Ceea ce este înfricoşător este faptul, că acest "virus" a atins cote maxime atât în lume cât şi în ţara noastră
considerată un "pionier" ,in ceea ce priveşte organizaţii criminale de tip mafiot.
România putem spune că a devenit o "piaţă" de viitor pentru Mafie.Organizaţiile mafiote române se
disting prin amplitudinea violenţei cu care se săvârşesc actele criminale uneori mult mai dură decât în ţările
unde activitatea criminală mafiotă este bine dezvoltată.
România fiind o ţară de tranziţie reprezintă terenul prielnic pentru activităţi mafiote,legis.laţia statului
român având carenţe in ceea ce priveşte combaterea unor asemenea grupări mafiote.
în ceea ce priveşte legea, două aspecte interesează în mod deosebit:
– existenţa discriminărilor necesare în legea penală
– politica penală in domeniul analizat
La nivelul politici penale în acest domeniu mai sunt obiective de realizat:
a) Adoptarea standardelor internaţionale în materia sancţionării
corupţiei, a crimei organizate şi "spălării banilor".
– înăsprirea sancţiunilor penale
– aderarea la organele Comunităţii Europene implică în mod necesar şi armonizarea legislativă
b) Crearea cadrului instituţional corespunzător scopului preconizat.
Este necesar ca şi în România să se înfinţeze un organism
interdepartamental puternic format din poliţişti, finanţişti si procurori, care să aibă drept de control
nelimitat şi să pună ordine în acest domeniu.
Se impune de urgenţă infinţarea unui Institut Naţional De Criminologie c:are să abordeze cu prioritate
marile probleme ale criminalistici din perioada de tanziţie.
Perfecţionarea sistemului judiciar de prevenire, descoperire si combatere a manifestărilor infracţionale.
Combaterea organizaţiilor criminale va cuprinde:
– promulgarea şi aplicarea de urgenţă a unor modificări ale Codului Penal şi a Codului De Procedură
Penală.
– Incriminare indivizilor cu infracţiuni prin simpla apartenenţa la grupările mafiote
– Adoptarea unei legislaţii ferme financiar bancare aptă de a stopa fenomene ca. frauda şi reciclarea
banilor.
– Crearea şi întărirea unor brigăzi anti-mafia în poliţie.
– Modernizarea şi dotarea corespunzătoare a unităţii de luptă anti-mafie.
– Adaptarea unei legislaţii corespunzătoare în ceea ce priveşte traficul de droguri.
– Colaborarea dintre organele de combatere a organizaţiilor mafiote din toată lumea.
– Selecţionarea cadrelor din politică şi justiţie care să ducă la lupta impotriva organizaţiilor criminale.
Pentru a combate organizaţiile criminale trebuie să se îmbunătăţească condiţiile de trai ale
populaţiei.Acestea reprezentând izvoare ale organizaţiilor criminale.
întrebarea care se pune este dacă vor dispărea vreodată organizaţiile crimmale,ceea ce nu va fi posibil
datorită interpenetrării acesteia în viaţa de zi cu zi şi racolarea din ce în ce a mai multor indivizi tineri în
rândurile organizaţiei, elemente care beneficiază de câştiguri fabuloase rapide şi în acelaşi timp de o „carte de
vizită" pe care şi-ao construiesc în rândul membrilor organizaţiei.
Crima organizată, acest flagel al societăţilor contemporane este un fenomen ce nu va dispare curând din
viaţa noastră, dar este important ca mijloacele şi mecanismele de control pe care statele le construiesc să
conducă la îngrădirea şi limitarea acestuia pentru a înlătura pericolul permanent care există la adresa ordinii şi
securităţii statelor lumii.
Prin crimă organizată, în accepţiunea proiectului de lege promovat în Parlament, se înţelege: "activităţile
desfăşurate de orice grup constituit din cel puţin trei persoane, între care există raporturi ierarhice ori personale,
care permit acestora să se îmbogăţească sau să controleze teritorii, pieţe ori sectoare ale vieţii economice şi sociale
interne sau străine, prin folosirea şantajului, intimidării, violenţei ori coruperii, a rmărind fie comiterea de de
infracţiuni, fie infiltrarea în economia reală."
în accepţiunea doctrinei germane, crima organizată este definită astfel: "comiterea cu intenţie a unor infracţiuni în
scopul obţinerii de profit şi putere, de două sau mai multe persoane, ce colaborează pentru o perioadă de timp prelungită
sau nedefinită, îndeplinind sarcini dinainte stabilite prin folosirea unor structuri comerciale sau similare celor de afaceri,
prin folosirea violenţei sau a altor mijloace de intimidare, ori prin exercitarea unor influenţe asupra politicienilor,
administraţiei publice, autorităţilor judiciare sau economice."
Forma superioară de organizare a grupurilor de infractori se numeşte "MAFIE", acest icrmen a apărut în Italia şi s-a
extins în multe ţări ale lumii.
Principalele ţări unde există grupuri de infractori sub denumirea de "MAFIE" sunt:
Italia:- Cosa Nostra Siciliana Camorra 'Ndrangheta Sfânta
Coroană Unită