Apartenenta La Specie
Apartenenta La Specie
Apartenenta La Specie
Prin romanul “Enigma Otiliei”, George Calinescu depaseste realismul clasic, creeaza
caractere dominate de o singura trasatura definitorie, realizand tipologii, modernizeaza
tehnica narativa, foloseste detaliul in descrieri arhitecturale si in analiza personajelor,
inscriindu-se astfel in realismul secolului XIX, cu trimitere certa catre creatia lui Balzac.
caracterizarea Otilia
In anul 1938, anul aparitie romanului, insusi Calinescu a definit tema operei astfel:
“monografia unei familii bucurestene”. Asadar autorul scoate in evidenta viata burgheziei
bucurestene la inceputul sec.XX, pe care o prezinta in toate aspectele ei esentiale intrate
sub determinismul socio-economic. Tema este si de factura balzaciana pentru ca
urmareste societatea burgheza degradata sub puterea mistificatoare a banului, intreaga
actiune construindu-se in jurul averii lui Costache Giurgiuveanu. De altfel, scriitorul
francez Balzac a concentrat ideea ca banii au putere distrugatoare asupra eticii unei
societati, afirmand: “zeul la care se inchina toti este banul”.
Initial romanul a fost intitulat “Parintii Otiliei”, insa editorul i-a schimbat denumirea in
“Enigma Otiliei”. Primul titlu ilustreaza motivul balzacian al paternitatii, iar cel de-al
doilea caracterul derutant si imprevizibil al eroinei. Opera este structurata pe doua planuri
narative: unul prezinta destinul tanarului Felix Sima, care, inainte de a-si face o cariera,
traieste o experienta erotica; iar al II-lea plan expune istoria mostenirii lui Costache
Giurgiuveanu, avere dupa care familia Tulea, dirijata de Aglae, ravneste.
Mos Costache, tipul avarului, o creste in casa lui pe Otilia Marculescu, pe care
intentioneaza sa o infieze si care este rasfatata unei delicate pasiuni ale lui Pascalopol.
Sentimentele lui Costache Giurgiuveanu pentru Otilia sunt invinse de avaritia
personajului, el neputand asigura “fe-fe-titei lui” traiul in viitor. Felix se indragosteste de
Otilia, fiind gelos pe Pascalopol, insa cu toate acestea nu i-a nici o decizie, deoarece
dorea sa-si construiasca o cariera de exceptie. Otilia, la randul ei il iubeste pe Felix, dar il
alege pe Pascalopol, barbatul matur, generos si bogat, care poate sa-i ofere siguranta
materiala. Ea se va casatori cu acesta, ramanand pentru Felix, imaginea eternului feminin.
Pascalopol nu-si defineste foarte bine sentimentele fata de Otilia, nu poate distinge “ce e
patern si ce e viril”, in relatia cu aceasta. In final cei doi divorteaza, iar in fotografia pe
care Pascalopol o arata lui Felix, apare imaginea unei femei frivole, gen actrita
intretinuta, nu fata nebunatica pe care el a cunoscut-o. In celalalt plan narativ se
urmareste o alta idee realist-balzaciana: competitia pentru mostenirea lui Mos Costache,
fapt care da romancierului prilej sa observe umanitatea sub latura ei morala. Desi este
batran, Costache, proprietar de imobile, restaurante, actiuni, nutreste iluzia longevitatii si
isi apara banii cu ferocitate. Averea lui e asaltata de Aglae Tulea, sprijinita de Stanica
Ratiu. Acestia sunt dornici sa-si depaseasca conditia sociala, astfel Stanica fura banii
batranului chiar sub ochii lui, provocandu-i moartea.
Tipologia personajelor este de natura clasicista, conturata realist, reprezentand caractere
dominate de o singura trasatura fundamentala, tipuri general-umane de circulatie
universala. Tipologia personajelor este construita artistic de catre G. Calinescu, prin
faptul ca fiecare erou al romanului este dominat de o trasatura de caracter puternica,
definindu-l in esenta sa morala. Costache Giurgiuveanu este tipul avarului, Stanica Ratiu,
tipul arivistului, Felix este tipul intelectualului, iar Aglae “baba absoluta”, care stapaneste
in mod absolut destinele copiilor ei. 234ms0-sdfsdn334
Personajul central al romanului, catre care conveg toate energiile, din motive si interese
diferite, este Costache Giurgiuveanu. El intruchipeaza trasaturile clasice ale avarului, dar
se intrepatrund cu duiosia paterna. Portretul fizic este alcatuit printr-o acumulare de
detalii. Batranul are o comportare bizara, fie din pricina senilitatii, fie simuleaza uitarea,
din teama, din instinct de aparare, fata de cei care ii vanau averea. Prin acest personaj se
continua tipologia avarului in literatura romana (Hagi Tudose a lui Delavrancea) si cea
universala (Gobseck, Goriot, Grandet), astfel conturandu-se un personaj complex.