Tema 1 CRIZA: DEFINIT II, ABORDA RI, DIMENSIONARE, TIPOLOGIE 1.Criza: definitii si constatari 2.

Criza s i alte procese partial asemanatoare: similitudini si disimilitudini 3.Caracteristicile crizelor 4.Structura s i tipologia crizelor 5.Acompanierea mediatica a evolut iei crizelor 1. Criza: definitii si constatari

Jurnalismul n situatii de criza este un fenomen dinamic, marcat deopotriva de tendinte intramediatice stabile de dezvoltare, dar si de tendinte extramediatice foarte variabile inovatii conceptuale si pragmatice ale crizelor. Responsabilitatea pentru declansarea si consecintele crizelor revine mai multor structuri, ntre care: statului, grupurilor politice, structurilor economico-financiare, institutiilor sociale si culturale etc. Mass-media se ncadreaza n acest sir gratie statutului sau de intermediar ntre criza, ca fenomen social, economic, politic sau psihologic, si indivizii sociali afectati de aceasta criza. n contextul respectiv, cunoasterea complexitatii evolutive a crizelor, dar si specificitatea comunicarii jurnalistice n situatii nestandarde, exceptionale si a regulilor ei de joc, prezinta pentru jurnalisti interes din punct de vedere aplicativ, or permite adoptarea unui comportament social, deontologic si etic corect, fapt, ce n fine asigura calitatea produselor mediatice. Cunoasterea, evaluarea si prognozarea perspectivelor crizelor constituie, n consecinta, dimensiuni relevante n asigurarea unei comunicarii jurnalistice de calitate din si despre situatiile de crize. Zilnic, presa scrisa si cea audiovizuala transmite diverse informatii despre conflicte (politice, economice, sociale, teritoriale, culturale, etnice etc.), despre accidente sau incidente, despre dezastre naturale sau tehnice, despre situatii extremale etc. Ea diagnosticheaza, face pronosticuri privitor la evolutia, impactul si efectele acestora, propune solutii de depasire a obstacolelor, eticheteaza. n multe cazuri mass-media definitiveaza situatiile mediatizate drept stare de criza, n timp ce ele nici pe departe nu se ncadreaza n categoria crizelor. Prin acompanierea informationala a realitatii, massmedia formeaza imaginea generala a mediului, influentnd, astfel, modul de perceperea a lui de catre consumatorii produsului mediatic. Utilizarea excesiva a termenului criza poate stimula senzatiile de teama, incertitudine, neputinta, pe care orice om le simte pe plan individual, numai ca n situatiile de panica efectele acestora pot deveni mult mai ample, mai imprevizibile si mult mai persistente n timp. n scopul evitarii unor asemenea situatii, se contureaza necesitatea formarii unei viziuni certe asupra terminologiei utilizate. Asadar, ce este o criza si care-i semnificatia acestui termen? Cuvntul criza este de origine greaca. Krisis avea multiple sensuri, ce reieseau din specificitatea domeniului n care era utilizat. Actualul cuvnt criza are la baza conotatia juridica a vechiului termen, care semnifica decizie sau discriminare. Evolutia semantica a contribuit la modificarea sensului cuvntului, el ajungnd sa nsemne evaluare, analiza critica si decizie. Stiinta contemporana trateaza notiunea de criza foarte diferit. Dictionarul Explicativ al limbii romne prezinta criza drept: a. Manifestare a unor dificultati (economice, politice, sociale etc.); b. Perioada de tensiune, de tulburare, de ncercari (adesea decisive) care se manifesta n societate; c. Lipsa acuta (de marfuri, de timp, de forta de munca); d. Tensiune, moment de mare depresiune sufleteasca, zbucium. Dictionarul de sociologie defineste criza ca o perioada, n dinamica unui sistem, caracterizata prin acumularea accentuata a dificultatilor, izbucnirea conflictuala a tensiunilor, fapt care face dificila functionarea sa normala, declansndu-se puternice presiuni spre schimbare. Din perspectiva relatiilor publice, situatiile de criza sunt definite ca fenomene de ntrerupere a functionarii normale a unei organizatii, de stopare sau de organizare slaba a circuitului informational, care asigura schimbul de informatii dintre organizatii si publicul eu, intern sau extern. Domeniul psihologic abordeaza crizele prin prisma individului, astfel orice persoana este privita ca factor de interes central n procesul de abordare si solutionare a crizelor, deoarece din cauza crizei are de suferit individul n sine, iar din suferinta generala a indivizilor se naste drama colectiva a societatii.

Specialistii n economie califica criza drept o stagnare sau o ntrerupere a ritmului de crestere economica. Din punctul de vedere al politologilor, care mpart crizele n trei mari categorii: de sistem, guvernamentale (de luare a deciziilor) si de confruntare internationala, criza este definita prin amalgamul de factori ce ameninta scopul de baza al liderilor politici si care afecteaza sistemul ntr-un termen foarte scurt si are efecte de surpriza. Definirea crizei poate fi facuta din mai multe perspective, ntre care: - a factorului declansator si cauzal al crizei, - a functionarii organizatiei, - a sistemului de reprezentari despre organizatia afectata de criza. Specialistii care primeaza factorul declansator si cauzal al crizei (K. Fearn-Banks, David W. Wrag, A. Center, P. Jackson etc.) abordeaza criza ca o situatie ce se produce pe neas teptate si care afecteaza grav sau chiar distruge organizatia/ntreprinderea si produsele acesteia, precum si beneficiarii ei. Multe din teoriile clasice si moderne au nteles criza ca fiind cauzata de mai multi factori, ntre care: 1. lipsa puterii financiare, 2. lipsa unor resurse organizationale, 3. lipsa legilor sau proasta functionare si nerespectarea acestora, 4. lipsa resurselor pentru supravietuire, 5. antagonismul de clasa, 6. lipsa posibilitatilor de remediere social-financiara si morala pe termen scurt sau lung, 7. situatia de disperare generata de neputinta depasirii problemelor care pun n pericol supravietuirea partii afectate, 8. lipsa de perspective si strategii pentru combaterea fenomenelor negative individuale si colective, 9. starea psiho-sociala lipsita de speranta, n cunostinta de cauza ca situatia a ajuns la o astfel de amploare nct depasirea acesteia a devenit imposibila. Savantii care plaseaza centrul de greutate al definitiei pe perturbarea functionarii organizatiei (K. De Greene, S. Fink, R. Ulmer, R. Heath, W. G. Egelhoff, F. Sen etc.) definesc criza drept un eveniment sau o serie de evenimente neas teptate, nedorite, care afecteaza punctele slabe ale unui sistem, subminnd structurile de baza, valorile si normele fundamentale ale acestuia. Pentru cei care se axeaza pe sistemul de reprezentari sociale (Patric DHumieres, T. C. Pauchant, I. I. Miroff, O. Lerbinger, A. Mucchielli, P. Mayer, B. Fornier etc.), criza este o situatie neasteptata, traita psihologic ntr-un mod devastator de un numar semnificativ de actori, care pune n discutie potentialul s i responsabilitatea sistemului si i ameninta capacitatea de a functiona n mod normal. O seama de cercetatori (Gerald Meyers, D. W. Guth, C. Marsh, Nudell, Antocol, R. Ulmer, Bazerman, Watkins), punnd n discutie impactul si efectele crizelor, primeaza ideea ca, desi conceptual criza n sine este subminatoare si distructiva, ea este si o oportunitate, or, ofera posibilitati sistemelor de a-s i testa capacitatile manageriale si de a ntreprinde masuri de prevenire a altor situatii de criza. De exemplu, Gerald Meyers afirma ca exista sapte categorii de oportunitati pe care le poate oferi o criza. Astfel, criza: - ofera s anse de realizare tuturor actorilor si, n fine, naste noi eroi, - accelereaza schimbarea, - scoate n evidenta impedimentele latente, - modifica comportamentul oamenilor, - catalizeaza dezvoltarea s i implementarea noilor strategii, - creeaza noi sisteme de protectie si de prevenire, - sporeste competitivitatea. 2. Criza si alte procese partial asemanatoare: similitudini si disimilitudini Multitudinea definitiilor propuse confirma faptul ca o criza este multiforma si poate sa afecteze cele mai diverse domenii, iar formele ei de expresie sunt att de variate, nct uneori pot fi si confundate. ntru evitarea acestor situatii, jurnalistii trebuie sa stie ca situatia de criza nu poate fi asociata cu: 1. lipsa resurselor financiare (atta timp ct aceasta lipsa este de ordin temporal, iar individul are posibilitatea sa-si remedieze situatia sociala si materiala); 2. saracia (atta timp ct individul, familia sau grupul aflat n situatia respectiva refuza sa-si foloseasca resursele si oportunitatile pe care le are la dispozitie pentru a depasi conditia n care se gaseste); 3. imposibilitatea de a gasi solutii pentru supravietuire (atta timp ct lipes te interesul si seriozitatea din parte grupului sau individului n cauza).

O definitie prin negatie are la baza ntrebarea retorica: Ce nu este criza? n acest context este important de retinut, de asemenea, ca incidentele, conflictele, accidentele, situatiile exceptionala si problemele nu pot fi considerate situatii de criza. n timp ce criza afecteaza sistemul, subminnd si distrugnd structurile de baza, valorile si normele fundamentale ale acestuia, incidentul presupune evenimente, mai mult sau mai putin frecvente, care afecteaza doar anumite elemente ale sistemului, fara sa atinga substantial functionarea globala a lui. n lucrarea Conflictologie aplicata pentru jurnalisti incidentul este definitivat drept o confruntare a partilor aflate n conflict, care semnifica transferul situatiei de conflict n etapa de interactiune conflictuala. Conflictul reprezinta evenimente care afecteaza sistemul de referinte simbolice, dar nu si valorile fundamentale. El este un tip dinamic de relatii sociale ce decurg din confruntarile posibile sau reale ale subiectilor conflictului. Iar confruntarile sunt iminente, deoarece participantii (partile) la conflict au diverse predilectii, interese, valori. Conflictele au devenit un atribut al cotidianului, ele, ntr-o forma sau alta, exista permanent n mediu si nu pot fi eliminate. Dinamica conflictului este un proces, structurat n mai multe etape: ascunsa; escaladarea, deschisa, deescaladarea, post-conflictul. De mentionat ca un conflict nu apare din nimic si, de obicei, nu dispare fara urma. Generatori de conflict pot fi: actiunile, faptele actorilor aflati ntr-o relatie bilaterala; viziunile moral-spirituale si optiunile social-politice ale lor; expresiile non-verbale (gesturi, mimica) si cele verbale (evaluari, reflectii); pasivitatea. Modul de reflectare si unghiul de abordare a conflictului n mass-media, de asemenea, poate fi un conflictogen. Accidentul, spre deosebire de criza, poate afecta un subsistem, dar si ntreg sistemul (chiar paralizndu-i activitatea), nsa, de obicei, el, accidentul,a dureaza o perioada restrnsa de timp, pna n momentul n care survin fortele de remediere si, n genere, este relativ usor de aplanat. Situatia extremala poate fi definita drept o stare la extrema, aparent fara iesire, care solicita luarea fara ntrziere a unei hotarri radicale si se produce, de obicei n anumite subdiviziuni si nu afecteaza functionarea sistemica si sistematica a ntregului organism. Problema este o chestiune importanta, dar incerta, ce constituie o preocupare majora si care cere o solutionare imediata; dificultate care trebuieste rezolvata pentru a obtine un rezultat. Problemele afecteaza doar anumite elemente ale sistemului, nu si ntreg sistemul, dar se pot realiza att la nivel material, tehnic, ct si la cel intrapersonal, interpersonal sau colectiv. De obicei, problemele se ncadreaza n perioade scurte de timp, nu suscita interesul public si nu presupun eforturi enorme pentru solutionarea lor. Specialistii n domeniu (D. W. Guth, C. Marsh, Barton, Fearn-Banks etc.) arata ca accidentele cu care, de obicei, se confrunta organizatiile sunt generate de evenimente minore sau ntmplari banale, cel mai adesea predictabile; ele se ncadreaza n intervale scurte de timp, nu strnesc atentia publicului si nu solicita eforturi deosebite pentru a putea fi rezolvate.(...) Spre deosebire de accidente sau incidente, crizele sunt greu de anticipat, pentru rezolvarea lor sunt necesare resurse umane si materiale importante, atrag imediat atentia publicului s i pot afecta grav valorile fundamentale, definitorii, ale unei organizatii. Cercetatorul francez Patric Lagadec, pentru a demonstra ca nu toate situatiile dificile sunt crize, divizeaza simbolic n trei moduri activitatea unui sistem: a. Starea de normalitate dezvoltarea echilibrata, n ritm normal; b. Perturbarea dezechilibrarea usoara a evolutiei n urma producerii unui eveniment accidental; c. Accidentul major dezechilibru puternic ce nu poate nlaturat prin mijloace obisnuite, usor si repede, care, de fapt, si reprezinta o situatie de criza. De mentionat faptul ca incidentele, conflictele, accidentele, situatiile exceptionala si problemele, n cazul nesolutionarii acestora la timp si corect, pot deveni factori generatori de criza. Constientizarea de catre jurnalisti a disimilitudinilor dintre incident, conflict, accident, situatie exceptionala, problema si criza poate asigura o acompaniere informationala corecta, fapt care ar exclude presa din categoria purtatorilor de conflictogeni. Diagnosticarea si aprecierea corecta a evenimentelor si reflectarea obiectiva si multiaspectuala a acestora poate duce la o reactie adecvata a opiniei publice, dar si a institutiilor societatii civile si ale statutul, care, prin actiuni concrete si imediate, pot preveni escaladarea acestora n situatii de criza. Or, conform autorilor studiului Conflictologie aplicata pentru jurnalisti, deficitul de informatie sau dezinformarea activa si intentionata a societatii cu privire la gravitatea pericolului confruntarii duc la deteriorarea acuta a situatiei, iar evolutia ulterioara a evenimentelor ar putea duce la cresterea nentelegerilor, aparitia tensiunii n relatiile dintre concurenti si transformarea acestora n crize.

3. Caracteristicile crizelor Tendinta de a individualiza crizele din noianul de evenimente si procese, n aparenta, asemanatoare ia determinat pe mai multi savanti sa-si concentreze cercetarile asupra caracteristicilor definitorii ale crizei. Astfel, astazi putem gasi diverse viziuni si concepte cu privire la caracteristicile crizelor, ntre care: 1. Formula celor 3D a lui Patric Lagadec: a. dificultate, b. dereglare, c. divergenta. 2. Metafora medicala a lui R. Heart: odihna la pat (evenimente nedorite, nsa care nu afecteaza existenta sistemului); aplicarea unei medicatii (evenimente care cer remedierea activitatii sistemului ntru prevenirea repetarii lui); mbolnavirea cronica (evenimente care solicita necesitatea unor schimbari majore n scopul prevenirii deteriorarii sistemului); faza finala (evenimente care paralizeaza si, n fine, distrug sistemul). 3. Viziunea lui O. Lerbinger: caracter neasteptat, nesiguranta, comprimare a timpului. 4. Charles Hermann: recunoas terea de catre managerii organizatiei a faptului ca: a. exista amenintari ce risca sa compromita atingerea obiectivelor fixate; b. n cazul n care nu vor actiona adecvat si la timp n scopul nlaturarii amenintarilor, se vor produce daune ireparabile; c. criza are un caracter imprevizibil, neasteptat. 5. Steven Fink sustine ca, de fapt, caracteristicile definitorii ale crizei sunt: a. b. c. d. e. escaladarea n intensitate a amenintarii, aducerea organizatiei n atentia mass-media si a oficialitatilor, blocarea operatiunilor normale ale organizatiei, deteriorarea imaginii pozitive de care beneficiaza aceasta n ochii publicului, afectarea activitatii uzuale a organizatiei.

6. P. Mayer: factorul conjunctural (evenimentul declansator),factorul contingent (gestiunea inadecvata), factorul structural (inexistenta structurilor de evitare a crizei). 7. A. Mucchielli individualizeaza criza prin: a. ansamblul factorilor externi, care afecteaza sistemul; b. dificultatile de gestionare a situatiilor nou-create; c. slabirea relatiilor dintre subsisteme; d. ansamblul efectelor psihologice la nivelul indivizilor. 8. Thierry Libaert sustine ca o criza se individualizeaza prin: a. intruziunea noilor actori, b. saturarea capacitatilor de comunicare, c. importanta mizelor, d. accelerarea timpului, e. cresterea incertitudinilor. Cristina Coman n studiul Comunicarea de criza. Tehnici si strategii, sintetizeaza mai multe elemente constante care sunt implicate n orice criza: a) caracterul de ruptura, greu predictabil al crizei (...); b) necesitatea schimbarii (...); c) lipsa de informatii sigure (...); d) lipsa de timp (...); e) lipsa unor cadre (teoretice si proceduale) eficiente (...); f) caracterul nesigur al solutiei s i al deciziei (...); g) crearea unei situatii de stres.

4. Structura si tipologia crizelor Viziunile cercetatorilor referitoare la tipologia crizelor sunt multiple si variate. Diferentele de abordare provin din importanta pe care cercetatorii o acorda unuia sau altuia dintre factorii care compun situatia de criza si pe care acestia, ulterior, le utilizeaza drept criterii de clasificare. n lucrarea de fata nu avem intentia sa sintetizam toate conceptele cu privire la tipologia surselor, lucru, de altfel, imposibil, ci sa le consemnam pe cele mai reusite, n opinia noastra, din perspectiva utilitatii lor pentru jurnalisti. Cunostintele generale despre criteriile de clasificare si tipurile de crize pot fi folosite de catre jurnalisti pentru a se orienta mai bine n situatiile de criza, pe care urmeaza sa le mediatizeze si sa evite riscurile potentiale specifice fiecarui tip de criza n parte. La fel, cunoasterea tipologiei crizelor ar putea influenta benefic procesul de colectare a informatiilor si scrierea propriu-zisa a materialului, or diverse tipuri de crize impun si moduri de abordare diferite. Conceptul tipologic propus de W. G. Egelhoff si F. Sen are al baza doua criterii: mediul familiar mediul nefamiliar si esecul tehnic esecul geopolitic si cuprinde patru familii de crize: a) crize produse n mediu nefamiliar cu esec tehnic (catastrofe naturale); b) crize produse n mediu familiar cu esec tehnic (mari accidente industriale, catastrofe tehnogene); c) crize produse n mediu nefamiliar cu esec sociopolitic (razboiul, terorismul, sabotajul, santajul, alte acte violente); d) crize produse n mediu familiar cu esec sociopolitic (greve, boicoturi, actiuni n justitie, sanctiuni guvernamentale, faliment). O. Lerbinger clasifica crizele n trei mari categorii: a) crize ale universului fizic: natura si tehnologia, care pot fi generate de factori umani sau non-umani (catastrofe naturale si tehnogene); b) crize datorate mediului uman: confruntari si actiuni rau-voitoare, care pot fi cauzate de conflicte sociopolitice (razboi, terorism, sabotaj, greve, demonstratii, alte acte violente); c) crize ale managementului defectuos: valori deformate, nselaciune, gestiune frauduloasa. J.-P. Rossart identifica: a) crize interne (cu caracter revendicativ sau distructiv), b) crize externe (origine naturala sau umana). A. Mucchielli propune o alta clasificare, n care distinge: a) criza de adaptare (modificari organizationale: (integrarea ntr-un nou trust sau departajarea); b) criza de organizare (management inadecvat); c) criza de coerenta (situatii ce afecteaza valorile fundamentale); d) criza de motivatie (ansamblul efectelor psihologice n urma pierderii credibilitatii organizatiei). Tipologia lui D. Newsom, A. Scott si J. V. Turk are la baza ideea ca, din punct de vedere fizic, crizele pot fi de doua tipuri: a) violente si b) non-violente. Totodata, fiecare categorie, la rndul sau, poate fi divizata n trei subcategorii: create de natura, create n urma unor actiuni intentionate, create n urma unor actiuni neintentionate. O clasificare mai simpla, dar flexibila, este acea care permite reprezentarea interdependentelor dintre domenii. Astfel, deosebim: a) crize din sfera economica, care cuprind sectorul industrial, structural, financiar si cel social; b) crize din sfera tehnica, care sunt de doua feluri: legate de firma si care vizeaza produsul; c) crize din sfera politica, ce pot fi grupate n criza de regulament si criza judiciara; d) crize din sfera corporativa. Unii autori, ca Jacquline Barus-Michel, Florence Giust-Desprairies si Luc Ridel, s-au centrat n cercetarile lor pe relatia individ-societate, ncercnd sa priveasca dincolo de faptele obiective, adica la ceea ce se ntmpla n viata si mintea persoanelor afectate. Aceasta schimbare de perspectiva, aparuta odata cu trecerea de la analiza sociala a crizei la analiza efectelor acesteia asupra cetatenilor, a dat nastere unei noi tipologii, care identifica trei categorii de crize: a) sociala, b) individuala, c) organizationala.

Pentru jurnalisti sunt importante si dimensiunile crizei (toate crizele au durate si intensitati diferite), or, actiunile lor difera de la o etapa a crizei la alta. Dar viziunile specialistilor asupra desfasurarii crizelor, desi au la baza aceleasi principii generale (orice criza are nceput, apogeu si deznodamnt) sunt foarte diferite si ofera mai multe modele de evolutie ale lor. Astfel, deosebim modele ale crizei n cinci etape, n patru etape si n trei etape. Adeptii modelului n cinci etape, printre care H. Chase si D. Jones, K. Fearn-Banks, se axeaza pe actiunile ce trebuiesc ntreprinse ntru solutionarea crizei si care sunt direct proportionale cu gradul de evoluare a acesteia. Ei specifica: a) Identificarea problemelor. b) Analiza problemelor (impactul si efectele potentiale ale acestora). c) Elaborarea strategiilor de gestionare a crizei. d) Implementarea actiunilor strategice de gestionare a crizei. e) Evaluarea actiunilor ntreprinse si nvatarea (perioada post-criza). Mai multi savanti, ntre care: B. Robert si D. Verpeaux, D.W. Guth si C. Marsh, J. Hendrix, inventariaza patru etape de desfasurare a crizelor. Acestea sunt: a) Faza preliminara etapa de avertizare, cnd apar primele simptoame sau semne de alerta. b) Faza acuta evenimentul se produce si criza izbucneste, se intensifica si ia amploare. Metamorfozele sunt rapide si foarte diverse. c) Faza cronica sau apogeul crizei este etapa reactiilor si a actiunilor intense ale factorilor de decizie. d) Faza de cicatrizare etapa n care se fac analize, bilanturi si se trag concluziile de rigoare. Modelul crizei n trei etape are cei mai multi sustinatori. Periodizarea crizei n trei pasi este sustinuta de: P. Lagadec; D. Newsom, A, Scott si J. V. S. Turk; A. Center si P. Jackson; W. Timothy Coombs etc. Ei propun: a) Perioada de pre-criza detectarea semnalelor, identificarea punctelor vulnerabile si aplicarea managementului ntru diminuarea problemelor si evitarea crizei. b) etapa de criza propriu-zisa elaborarea si aplicarea programelor de gestionare a crizei. c) etapa de post-criza evaluarea comportamentului organizatiei si a managementului crizei, a perceptiilor si reactiilor publicului, elaborarea actiunilor de evitare a unei noi crize. 5. Acompanierea mediatica a evolutiei crizelor Cunoasterea etapelor de desfasurare a crizelor este obligatorie pentru jurnalisti, pentru ca comunicarea jurnalistica la diferite etape ale crizei are diverse roluri si obiective, iar acompanierea informationala a crizei poarta amprenta sau chiar reiese din specificitatea etapei crizei. La prima etapa mass-media semnaleaza, avertizeaza asupra evenimentelor care contureaza o criza potentiala. Activitatea ei se desfasoara n doua directii: spre factorii de decizie pentru a-i determina sa ntreprinda masuri de remediere, capabile sa stopeze declansarea crizei si spre publicului larg, pentru a-l preveni despre potentialele pericole si a-l determina sa ia o atitudine asupra actiunilor factorilor de decizie. Este o activitate de supraveghere a situatiei, de formare a opiniei publice si de monitorizare a activitatilor de gestionare a problemelor existente. Materialele au un caracter general, informativanalitic. La etapa a doua jurnalistii trebuie sa supravegheze desfasurarea crizei si sa tina sub control strict activitatile de gestionare a crizei. Acompanierea informationala se intensifica progresiv. La nceputul etapei, mass-media va pune n circuit materiale cu caracter informativ, apoi prioritate vor avea materialele analitice, n care se vor analiza detaliat reactiile si actiunile factorilor de decizie, impactul si efectele managementului de criza. Materialele informative, nsa, nu dispar totalmente din acompanierea informationala a crizei. Desi mai rar, ele totusi apar n presa, dar numai n cazul n care se produce ceva extraordinar, care poate marca radical cursul lucrurilor. n cauza de reactiile publicului, acompanierea mediatica fie va calma spiritele, fie va cataliza reactiile, fie va mobiliza masele. Apogeul crizei este cea mai tensionata, dinamica si zbuciumata etapa a crizei. Ea prezinta un interes sporit pentru ntreaga societate, de aceea si este cel mai intens mediatizata. Este gresita parerea, precum ca din moment ce criza s-a cicatrizat, mass-media nu mai transmite nici un ecou. Ultima etapa a crizei este una de totalizare, presupune analize si autoanalize si, de asemenea, prezinta interes pentru presa. Materialele analitice vizeaza doua aspecte: analiza actiunilor factorilor de decizie, a impactului si a efectelor reale ale strategiilor aplicate de acestia, precum si analiza comportamentului propriu-zis al mass-media.

Mai mult, presa acorda o atentie deosebita efectelor materiale ale crizei, care, mai ntotdeauna, se resimt si devin obiect primordial de mediatizare. La ultima etapa a unei crize pondere are jurnalismul analitic. Oamenii vorbesc tot timpul despre criza, dar fiecare individ si/sau colectiv vede si simte lucrurile n mod diferit si atunci cnd abordeaza problema crizei, se refera la ceva aparte. De obicei, ei vorbesc despre o realitate particulara s i care i afecteaza doar pe ei, ca indivizi sociali sau ca beneficiari de anumite servicii, ca parteneri de viata sau ca locuitori ai unui stat. Si au n vedere lucruri diferite. Oricum, indiferent la ce se refera, noi, oamenii contemporani, suntem tot timpul n criza. n fiecare an se vor-beste despre o criza sau alta. Unele crize sunt scurte (cum ar fi criza provocata de gripa aviara sau pneumonia atipica), unele crize dureaza cteva decenii (cum a fost criza din perioada Razboiului Rece), iar altele o viata de om (cum sunt crizele maritale). Oricum, crizele au devenit un fenomen, mai mult sau mai putin, ordinar al societatii contemporane. Orice criza, gratie aspectului sau dublu, contine si conditiile unei dinamici pozitive. Desi criza provoaca dezordine si riscul de regres sau chiar de disparitie, ea, concomitent, ofera si sanse reale pentru reorganizari noi si pentru progrese. Criza poate fi chiar o oportunitate pentru organizatii. Aplicarea unui management corect ofera posibilitatea mbunatatirii imaginii, obtinerii noilor contracte, obtinerii unei cote pe piata etc., lucruri care n fine asigura progresul organizatiei sau firmei. Thierry Libaert presupune ca actualmente crizele pot fi provocate intentionat, cu scopul de a obtine notorietate. Campaniile publicitare care socheaza deliberat provoaca situatii potentiale de criza, urmarind, astfel, sa beneficieze de o mediatizare de proportii. n rezultatul mediatizarii pseudocrizelor (daca jurnalis tii nu simt si nu pot demasca intentiile proaste ale initiatorilor pseudo-crizei) companiile au de cstigat foarte mult. Initial, ele atrag atentia indivizilor sociali o publicitate absolut gratuita si foarte eficienta, care contribuie la largirea auditoriul potential. Apoi problemele companiei intra pe agenda discutiilor interpersonale, de grup, sociale. Aici deja se formeaza atitudinile, opiniile si chiar actiunile indivizilor n raport cu compania afectata de criza. Aspectul analitic schimba sau ntareste convingerile, asigurndu-le, astfel, longevitatea. n fine, compania urmareste sa-si puna n valoare capacitatile sale de a reactiona prompt, de a gestiona optimal si de a depasi cu succes situatiile de grea cumpana pentru a-si ntregi imaginea si a-si asigura sporirea credibilitatii. n ultimul timp, gratie internationalizarii cmpului de actiuni si intruziunii noilor actori, fenomenul crizelor a luat amploare si s-a extins n spatiu si n timp. Adevaratele megacrize sunt rezultatul combinatiei dintre crizele politice, crizele economice si cele geopolitice. Aspectul multidimensional al crizei se datoreaza unui conglomerat ntreg de factori politici, sociali, economici, culturali, psihologici etc. De exemplu, actuala criza globala nu este doar economica. Ea a fost generata si a luat amploare din convergenta dintre o criza politica veche de cteva decenii (criza democratiilor liberale care cunoscuse n 1968 momente dramatice, mai ales n SUA si Franta), o criza geopolitica creata de dezechilibrul din securitatea lumii, care a intervenit pe neasteptate n 1991, peste care se suprapune acum o criza economica grava, care, la rndul ei, este reduplicarea unor crize financiare sau economice mai vechi. Indiferent de magnitudinea si durata ei, criza globala actuala va avea un impact diminuat sau mult mai puternic n functie de modul n care cele trei crize se vor amesteca, dar si de modul n care ele vor fi reflectate. Asadar, printre efectele majore ale crizei se numara si cresterea vizibilitatii mediatice a companiei. Acest moment poate fi oportun pentru companie n cazul n care ea practica un management de criza optimal, bazat pe reactivitate, transparenta, fiabilitate, promptitudine. Comunicarea jurnalistica poate constitui una din conditiile cele mai importante de modificare a dinamicii, intensitatii si duratei crizei. Forta jurnalismului consta n formarea unei opinii publice potrivite, care sa influenteze, chiar exercitnd si presiuni, asupra factorilor de decizie, ce au posibilitatea si obligatia sa ntreprinda masuri hotarte, chibzuite si urgente ntru reducerea nivelului si dimensiunilor crizei.