Sateliții naturali ai lui Saturn
Sateliții lui Saturn sunt numeroși și diversi, variind de la niște sateliți minori de doar zeci de metri până la enormul Titan, care este mai mare decât planeta Mercur. Saturn are 83 de sateliți cu orbite confirmate care nu sunt încorporate în inelele sale [1] - dintre care doar 13 au diametre mai mari de 50 de kilometri - precum și inele dense care conțin milioane de sateliți minori încorporați și nenumărate particule mai mici. Șapte sateliți saturnieni sunt suficient de mari pentru a se prăbuși într-o formă relaxată, elipsoidală, deși doar unul sau doi dintre aceștia, Titan și posibil Rhea, sunt în prezent în echilibru hidrostatic. Deosebit de notabili printre sateliții lui Saturn sunt Titan, al doilea cel mai mare satelit din Sistemul Solar (după Ganymede al lui Jupiter), cu o atmosferă bogată în azot asemănătoare Pământului și un peisaj cu rețele de râuri uscate și lacuri de hidrocarburi.[2] Enceladus, care emite jeturi de gaz și praf din regiunea sa sud-polară, [3] și Iapetus, cu emisferele sale contrastante alb-negru.
(jos)Imagini cu mai mulți sateliți ai lui Saturn. De la stânga la dreapta: Mimas, Enceladus, Tethys, Dione, Rhea; Titan în fundal; Iapetus (dreapta sus) și Hyperion cu o formă neregulată (dreapta jos). Sunt prezentați și câțiva sateliți mici. Toți la scară.
Douăzeci și patru dintre sateliții lui Saturn sunt sateliți regulați; au orbite prograde nu foarte înclinate față planul ecuatorial al lui Saturn. [4] Aceștia includ cei șapte sateliți majori, patru sateliți mici care există pe o orbită troiană cu sateliți mai mari, două sateliți coorbitali reciproc și doi sateliți care acționează ca păstori ai inelului F al lui Saturn. Alți doi sateliți regulați cunoscuți orbitează în golurile inelelor lui Saturn. Hyperion, care este relativ mare este blocat într-o rezonanță cu Titan. Restul sateliților regulați orbitează în apropierea marginii exterioare a Inelului A, în interiorul Inelului G și între sateliții majori Mimas și Enceladus. Sateliții regulați sunt numiți în mod tradițional după titani și titane sau alte figuri asociate cu mitologicul Saturn.
Restul de cincizeci și nouă, cu diametre medii cuprinse între 4 și 213 km, sunt sateliți neregulați, ale căror orbite sunt mult mai îndepărtate de Saturn, au înclinații mari și sunt amestecați între prograzi și retrograzi. Acești sateliți sunt probabil planete minore capturate, sau resturi de la spargerea unor astfel de corpuri după ce au fost capturate, creând familii colizionale. Sateliții neregulați au fost clasificați, după caracteristicile lor orbitale, în grupurile Inuite, Nordice și Galice, iar numele lor sunt alese din mitologiile corespunzătoare, cu două excepții. Una dintre acestea este Phoebe (parte a grupului Nordic, dar numită după o titană greacă), al nouălea satelit al lui Saturn și cel mai mare neregulat, descoperită la sfârșitul secolului al XIX-lea; cealaltă este Bebhionn, care, deși este în grupul Galic, este numit după o zeiță irlandeză.
Inelele lui Saturn sunt alcătuite din obiecte cu dimensiuni variate, de la microscopice la sateliți de sute de metri în diametru, fiecare pe propria sa orbită în jurul lui Saturn. Astfel, nu poate fi dat un număr precis de sateliți saturnieni, deoarece nu există o limită obiectivă între nenumăratele obiecte anonime mici care formează sistemul inelar al lui Saturn și obiectele mai mari care au fost numite sateliți. Peste 150 de sateliți minori încorporați în inele au fost detectați din cauza perturbațiilor pe care le creează în materialul inelului din jur, deși se crede că acesta este doar un eșantion mic din populația totală de astfel de obiecte.
Există încă 30 de sateliți fără nume (până la data de noiembrie 2021), dintre care toți, cu excepția unuia, sunt neregulați. Dacă vor fi numiți, ei vor primi nume din mitologia galică, nordică și inuită bazate pe grupurile orbitale ale sateliților. [5] [6]
Descoperire
modificare
Observații timpurii
modificareÎnainte de apariția fotografiei telescopice, opt sateliți ai lui Saturn au fost descoperiți prin observare directă folosind telescoape optice. Cel mai mare satelit al lui Saturn, Titan, a fost descoperit în 1655 de către Christiaan Huygens folosind o lentilă de obiectiv de 57 mm pe un telescop refractor de design propriu. Tethys, Dione, Rhea și Iapetus („Sidera Lodoicea”) au fost descoperiți între 1671 și 1684 de Giovanni Domenico Cassini. Mimas și Enceladus au fost descoperiți în 1789 de William Herschel. Hyperion a fost descoperit în 1848 de WC Bond, GP Bond și William Lassell.
Utilizarea plăcilor fotografice cu expunere lungă a făcut posibilă descoperirea unor sateliți suplimentari. Primul care a fost descoperit în acest fel, Phoebe, a fost găsită în 1899 de W. H. Pickering. În 1966, al zecelea satelit al lui Saturn a fost descoperit de Audouin Dollfus, când inelele au fost observate pe muchie în apropierea unui echinocțiu. Mai târziu a fost numit Janus. Câțiva ani mai târziu s-a realizat că toate observațiile din 1966 ar putea fi explicate doar dacă ar fi fost prezent un alt satelit și că acesta avea o orbită similară cu cea a lui Janus. Acest obiect este acum cunoscut sub numele de Epimetheus, al unsprezecelea satelit al lui Saturn. Împarte aceeași orbită cu Janus - singurul exemplu cunoscut de coorbitare din Sistemul Solar. În 1980, trei sateliți saturnieni suplimentari au fost descoperiți de la sol și ulterior confirmați de sondele Voyager. Sunt sateliții troieni ai lui Dione (Helene) și Tethys (Telesto și Calypso).
Observații cu sonde spațiale
modificare
(jos) Cinci sateliți într-o altă imagine Cassini: Rhea divizată în prim-plan din extrema dreapta, Mimas în spatele ei, Enceladus strălucitor deasupra și dincolo de inele, Pandora eclipsată de Inelul F și Janus în stânga.
Studiul planetelor exterioare a fost revoluționat de atunci prin utilizarea sondelor spațiale fără pilot. Sosirea navei spațiale Voyager la Saturn în 1980–1981 a dus la descoperirea a trei sateliți suplimentari – Atlas, Prometheus și Pandora, ducând numărul total la 17. În plus, Epimetheus a fost confirmat ca fiind diferit de Janus. În 1990, Pan a fost descoperit în imagini de arhivă ale Voyager.
Misiunea Cassini, [7] care a sosit la Saturn în vara lui 2004, a descoperit inițial trei sateliți mici interiori, inclusiv pe Methone și Pallene, între Mimas și Enceladus, precum și al doilea satelit troian al lui Dione – Polydeuces. De asemenea, a observat trei sateliți suspectați, dar neconfirmați, în Inelul F. În noiembrie 2004, oamenii de știință de la Cassini au anunțat că structura inelelor lui Saturn indică prezența mai multor sateliți care orbitează în interiorul inelelor, deși doar unul, Daphnis, fusese confirmat vizual la acea vreme. În 2007 a fost anunțat Anthe. În 2008, s-a raportat că observațiile Cassini ale epuizării electronilor energetici în magnetosfera lui Saturn, lângă Rhea, ar putea fi semnătura unui sistem de inele tenue în jurul celui de-al doilea satelit ca mărime al lui Saturn. În martie 2009, a fost anunțat Aegaeon, un satelit minor din Inelul G. În iulie același an, a fost observat S/2009 S 1, primul satelit din Inelul B. În aprilie 2014, a fost raportat posibilul început al unui satelit nou, în cadrul Inelului A. [8] (imagine asociată)
Sateliți exteriori
modificare
Studiul sateliților lui Saturn a fost ajutat și de progresele în instrumentarea telescopului, în primul rând prin introducerea dispozitivelor digitale cuplate la sarcină care au înlocuit plăcile fotografice. Pentru secolul al XX-lea, Phoebe a stat singură printre sateliții cunoscuți ai lui Saturn, cu orbita sa extrem de neregulată. Apoi, în 2000, trei duzini de sateliți neregulați suplimentari au fost descoperiți folosind telescoape de la sol. Un sondaj început la sfârșitul anului 2000 și efectuat cu ajutorul a trei telescoape de dimensiuni medii a găsit treisprezece sateliți noi care orbitează în jurul lui Saturn la o distanță mare, pe orbite excentrice, care sunt foarte înclinate atât față de ecuatorul lui Saturn, cât și față de ecliptică. Sunt probabil fragmente de corpuri mai mari capturate de atracția gravitațională a lui Saturn. În 2005, astronomii care foloseau Observatorul Mauna Kea au anunțat descoperirea a încă douăsprezece sateliți exteriori mici, în 2006, astronomii care foloseau Telescopul Subaru de 8,2 m a raportat descoperirea a încă nouă sateliți neregulați, în aprilie 2007, Tarqeq (S/2007 S 1) a fost anunțat și în mai aceluiași an au fost raportați S/2007 S 2 și S/2007 S 3. În 2019, au fost raportați douăzeci de noi sateliți neregulați ai lui Saturn, ceea ce a dus la depășirea lui Saturn pe Jupiter ca planetă cu cei mai mulți sateliți cunoscuți pentru prima dată din 2000. [9] Un altul a fost raportat în 2021, după ce a avut loc un sondaj pentru sateliții saturnieni în 2019. [10] [11]
Unii dintre cei 83 de sateliți cunoscuți ai lui Saturn sunt considerați pierduți, deoarece nu au fost observați de la descoperirea lor și, prin urmare, orbitele lor nu sunt cunoscute suficient de bine pentru a identifica locațiile lor actuale. [12] [13] S-a lucrat pentru recuperarea multora dintre ei în studii din 2009 încoace, dar patru – S/2004 S 13, S/2004 S 17, S/2004 S 7 și S/2007 S 3 – rămân pierduți și astăzi.
Numire
modificareNumele moderne pentru sateliții saturnieni au fost sugerate de John Herschel în 1847. El a propus să îi numească după figuri mitologice asociate cu titanul roman al timpului, Saturn (echivalat cu grecul Cronos). În special, cei șapte sateliți cunoscuți atunci au fost numiți după titani, titane și giganți - frații și surorile lui Cronos. În 1848, Lassell a propus ca al optulea satelit al lui Saturn să fie numit Hyperion după un alt titan. Când în secolul al XX-lea numele de titani au fost epuizate, satelițiii au fost numiți după diferite personaje ale mitologiei greco-romane sau giganți din alte mitologii. Toți sateliții neregulați (cu excepția lui Phoebe, care a fost descoperită cu un secol înainte de ceilalți) sunt numiți după zei inuiți și galici și după giganți de gheață nordici.
Unii asteroizi au aceleași nume ca și sateliții lui Saturn: 55 Pandora, 106 Dione, 577 Rhea, 1809 Prometheus, 1810 Epimetheus și 4450 Pan. În plus, încă trei asteroizi au împărtășit anterior nume ale sateliților saturnieni, până când diferențele de ortografie au fost făcute permanente de către Uniunea Astronomică Internațională (IAU): Calypso și asteroidul 53 Kalypso; Helene și asteroidul 101 Helena; și Gunnlod și asteroidul 657 Gunlöd.
Mărimi
modificareSistemul de sateliți al lui Saturn este foarte nesimetric: un satelit, Titan, cuprinde mai mult de 96% din masa pe orbită în jurul planetei. Ceilalți șase sateliți planemo (elipsoidali) constituie aproximativ 4% din masă, iar restul de 76 de sateliți mici, împreună cu inelele, cuprind doar 0,04%.
 |
Graficele sunt indisponibile din cauza unor probleme tehnice. Mai multe informații se găsesc la Phabricator și la wiki-ul MediaWiki. |
|
|
Graficele sunt indisponibile din cauza unor probleme tehnice. Mai multe informații se găsesc la Phabricator și la wiki-ul MediaWiki. |
| Nume | Diametru
(km) |
Masă
(kg) |
Rază orbitală
(km) |
Perioadă orbitală
(zile) |
|---|---|---|---|---|
| Mimas | 396
(12% Luna) |
4×10 19
(0,05% Luna) |
185.539
(48% Luna) |
0,9
(3% Luna) |
| Enceladus | 504
(14% Luna) |
1,1×10 20
(0,2% Luna) |
237.948
(62% Luna) |
1.4
(5% Luna) |
| Tethys | 1.062
(30% Luna) |
6,2×10 20
(0,8% Luna) |
294.619
(77% Luna) |
1.9
(7% Luna) |
| Dione | 1.123
(32% Luna) |
1,1×10 21
(1,5% Luna) |
377.396
(98% Luna) |
2.7
(10% Luna) |
| Rhea | 1.527
(44% Luna) |
2,3×10 21
(3% Luna) |
527.108
(137% Luna) |
4.5
(20% Luna) |
| Titan | 5.149
(148% Luna) (75% Marte) |
1,35×10 23
(180% Luna) |
1.221.870
(318% Luna) |
16
(60% Luna) |
| Iapetus | 1.470
(42% Luna) |
1,8×10 21
(2,5% Luna) |
3.560.820
(926% Luna) |
79
(290% Luna) |
Grupuri orbitale
modificareDeși limitele pot fi oarecum vagi, sateliții lui Saturn pot fi împărțiți în zece grupuri în funcție de caracteristicile lor orbitale. Mulți dintre ei, cum ar fi Pan și Daphnis, orbitează în cadrul sistemului inelar al lui Saturn și au perioade orbitale doar puțin mai lungi decât perioada de rotație a planetei. Cei mai interiori sateliți și cei mai mulți sateliți regulați au toți înclinații medii orbitale care variază de la mai puțin de un grad până la aproximativ 1,5 grade (cu excepția lui Iapetus, care are o înclinație de 7,57 grade) și excentricități orbitale mici. Pe de altă parte, sateliții neregulați din regiunile ultraperiferice ale sistemului de sateliți al lui Saturn, în special grupul nordic, au raze orbitale de milioane de kilometri și perioade orbitale care durează câțiva ani. Sateliții din grupul nordic orbitează, de asemenea, în direcția opusă rotației lui Saturn.
Sateliți minori din inele
modificare
La sfârșitul lunii iulie 2009, un satelit minor, S/2009 S 1, a fost descoperit în Inelul B, la 480 km de marginea exterioară a inelului, din cauza umbrei pe care o crea. S-a estimat că are 300 m în diametru. Spre deosebire de sateliții minori ai Inelului A (vezi mai jos), nu induce o caracteristică „elice”, probabil datorită densității Inelului B.
În 2006, în imaginile Cassini ale Inelului A au fost găsite patru sateliți minori. Înainte de această descoperire, doar doi sateliți mai mari au fost cunoscuți în golurile Inelului A: Pan și Daphnis. Aceștia sunt suficient de mari pentru a curăța golurile continue din inel. În schimb, un satelit minor este suficient de masiv pentru a curăța două mici - aproximativ 10 km în diametru – goluri parțiale în imediata vecinătate a satelitului în sine, creând o structură în formă de elice de avion. Sateliții minori în sine sunt mici, variind de la aproximativ 40 la 500 metri în diametru și sunt prea mici pentru a fi văzuți direct.
În 2007, descoperirea a încă 150 de sateliți minori a arătat că aceștia (cu excepția a doi care au fost văzuți în afara golului Encke) sunt limitați la trei benzi înguste din Inelul A între 126.750 și 132.000 km de centrul lui Saturn. Fiecare bandă are o lățime de aproximativ o mie de kilometri, ceea ce reprezintă mai puțin de 1% din lățimea inelelor lui Saturn. Această regiune este relativ liberă de perturbațiile cauzate de rezonanțe cu sateliți mai mari, deși alte zone ale Inelului A fără perturbații sunt aparent lipsite de sateliți minori. Sateliții minori s-au format probabil din destrămarea unui satelit mai mare. Se estimează că inelul A conține 7.000–8.000 de elice mai mari de 0,8 km în dimensiune și milioane mai mari decât 0,25 km. În aprilie 2014, oamenii de știință de la NASA au raportat posibila consolidare a unui satelit nou în Inelul A, ceea ce implică faptul că sateliții actuali ai lui Saturn s-ar fi putut forma într-un proces similar în trecut, când sistemul de inele lui Saturn era mult mai masiv. [14]
Sateliți minori similari pot locui în Inelul F. Acolo, „jeturile” de material se pot datora ciocnirilor, inițiate de perturbații de la micul satelit Prometheus din apropiere, ale acestor sateliți minori cu miezul inelului F. Unul dintre cei mai mari sateliți minori din Inelul F poate fi obiectul încă neconfirmat S/2004 S 6. Inelul F conține, de asemenea, „evantaie” tranzitorii despre care se crede că rezultă din sateliți minori și mai mici, de aproximativ 1 km în diametru, orbitând în apropierea miezului inelului F.
Unul dintre sateliții descoperiți recent, Aegaeon, se află în arcul luminos al Inelului G și este prins într-o rezonanță de 7:6 cu Mimas. Aceasta înseamnă că face exact șapte rotații în jurul lui Saturn, în timp ce Mimas face exact șase. Satelitul este cel mai mare dintre populația de corpuri care sunt surse de praf în acest inel.
Ciobani de inel
modificare
Sateliții păstor sunt sateliți mici care orbitează în interiorul sau chiar dincolo de sistemul inelar al unei planete. Au ca efect sculptarea inelelor: oferindu-le margini bine definite și creând goluri între ele. Sateliții păstor ai lui Saturn sunt Pan (Golul Encke), Daphnis (Golul Keler), Atlas (Inelul A), Prometheus (Inelul F) și Pandora (Inelul F). Acești sateliți împreună cu coorbitalii (vezi mai jos) s-au format probabil ca urmare a acumularii materialului friabil al inelului pe nucleele mai dense preexistente. Miezurile cu dimensiuni de la o treime până la jumătate din sateliții actuali pot fi ele însele cioburi de coliziune formate atunci când un satelit parental al inelelor s-a dezintegrat.
Coorbitali
modificareJanus și Epimetheus sunt numiți sateliți coorbitali. Au dimensiuni aproximativ egale, Janus fiind puțin mai mare decât Epimetheus. Janus și Epimetheus au orbite cu doar câțiva kilometri diferență în semiaxa mare, suficient de aproape încât s-ar ciocni dacă ar încerca să treacă unul pe lângă celălalt. În loc să se ciocnească, interacțiunea lor gravitațională îi face să schimbe orbitele la fiecare patru ani.
Interiori mari
modificare
(mijloc) Tethys și inelele lui Saturn
Cei mai interiori sateliți mari ai lui Saturn orbitează în interiorul rarefiatului Inel E, împreună cu trei sateliți mai mici din grupul alkyonidelor.
- Mimas este cel mai mic și cel mai puțin masiv dintre sateliții interiori rotunzi, deși masa sa este suficientă pentru a modifica orbita lui Methone. Are o formă vizibilă ovoidală, fiind făcut mai scurt la poli și mai lung la ecuator (cu aproximativ 20 km) prin efectele gravitației lui Saturn. Mimas are un crater de impact mare, care are o treime din diametrul său, Herschel, situat în emisfera sa anterioară. Mimas nu are o activitate geologică trecută sau prezentă cunoscută, iar suprafața sa este dominată de cratere de impact. Singurele caracteristici tectonice cunoscute sunt câteva jgheaburi arcuate și liniare, care s-au format probabil când Mimas a fost spulberat de impactul Herschel.
- Enceladus este unul dintre cei mai mici dintre sateliții lui Saturn care au o formă sferică - doar Mimas este mai mic - totuși este singurul satelit saturnian mic care este în prezent activ endogen și cel mai mic corp cunoscut din Sistemul Solar care este activ geologic astăzi. Suprafața sa este diversă din punct de vedere morfologic; include terenuri vechi cu craterizare puternică, precum și zone netede mai tinere, cu puține cratere de impact. Multe câmpii de pe Enceladus sunt fracturate și intersectate de sisteme de liniamente. Zona din jurul polului său sud a fost găsită de Cassini a fi neobișnuit de caldă și tăiată de un sistem de fracturi de aproximativ 130 km lungime numite „dungi de tigru”, dintre care unele emit jeturi de vapori de apă și praf. Aceste jeturi formează o pană mare de la polul său sud, care reînnoiește inelul E al lui Saturn și servește ca sursă principală de ioni în magnetosfera lui Saturn. Gazul și praful sunt eliberate cu o rată de peste 100 kg/s. Enceladus poate avea apă lichidă sub suprafața polară de sud. Sursa de energie pentru acest criovulcanism este considerată a fi o rezonanță de 2:1 cu Dione. Gheața pură de la suprafață face din Enceladus unul dintre cele mai strălucitoare obiecte cunoscute din Sistemul Solar - albedo-ul său geometric este de peste 140%.
- Tethys este al treilea ca mărime dintre sateliții interiori ai lui Saturn. Caracteristicile sale cele mai proeminente sunt un mare (400 km în diametru) crater de impact numit Odysseus în emisfera sa anterioară și un vast sistem de canioane numit Ithaca Chasma care se extinde cel puțin 270° în jurul Tethys. Ithaca Chasma este concentrică cu Odysseus și aceste două trăsături pot fi înrudite. Tethys pare să nu aibă activitate geologică curentă. Un teren deluros cu multe cratere ocupă cea mai mare parte a suprafeței sale, în timp ce o regiune de câmpie mai mică și mai netedă se află în emisfera opusă celei a lui Odysseus. Câmpiile conțin mai puține cratere și sunt aparent mai tinere. O graniță bine definită le separă de terenul craterizat. Există, de asemenea, un sistem de jgheaburi extensive care radiază dinspre Odysseus. Densitatea lui Tethys (0,985 g/cm 3) este mai mică decât cea a apei, ceea ce indică faptul că este făcut în principal din gheață de apă cu doar o mică fracțiune de rocă.
- Dione este al doilea cel mai mare satelit interior al lui Saturn. Are o densitate mai mare decât cea a lui Rhea moartă geologic, cel mai mare satelit interior, dar mai mică decât cea a lui Enceladus, care este activ. În timp ce majoritatea suprafeței lui Dione este un teren vechi cu craterizare puternică, acest satelit este, de asemenea, acoperit cu o rețea extinsă de jgheaburi și linii, ceea ce indică faptul că în trecut a avut activitate tectonică globală. Jgheaburile și liniamentele sunt deosebit de proeminente în emisfera posterioară, unde mai multe seturi de fracturi care se intersectează formează ceea ce se numește „teren șerpuit”. Câmpiile craterate au câteva cratere mari de impact care ajung la 250 km în diametru. Câmpii netede cu un număr scăzut de cratere de impact sunt, de asemenea, prezente pe o mică parte a suprafeței sale. Probabil că au reapărut tectonic relativ mai târziu în istoria geologică a lui Dione. În două locații din câmpiile netede au fost identificate forme de relief ciudate (depresiuni) asemănătoare craterelor de impact alungite, ambele se află în centrul rețelelor radiante de fisuri și jgheaburi; aceste caracteristici pot fi de origine criovulcanică. Dione poate fi activ din punct de vedere geologic chiar și acum, deși la o scară mult mai mică decât criovulcanismul lui Enceladus. Aceasta rezultă din măsurătorile magnetice Cassini care arată că Dione este o sursă netă de plasmă în magnetosfera lui Saturn, la fel ca Enceladus.
Alkyonidele
modificareTrei sateliți mici orbitează între Mimas și Enceladus: Methone, Anthe și Pallene. Numiți după Alkyonidele din mitologia greacă, aceștia sunt unii dintre cei mai mici sateliți din sistemul Saturn. Anthe și Methone au arcuri inelare foarte slabe de-a lungul orbitelor lor, în timp ce Pallene are un inel complet slab. Dintre acești trei sateliți, numai Methone a fost fotografiat la distanță apropiată, arătând că are formă de ou, cu foarte puține cratere sau chiar fără. [15]
Troian
modificareSateliții troieni sunt o caracteristică unică cunoscută doar din sistemul saturnian. Un corp troian orbitează fie în punctul Lagrange L 4 anterior, fie în L 5 posterior al unui obiect mult mai mare, cum ar fi un satelit sau o planetă mare. Tethys are doi sateliți troieni, Telesto (anterior) și Calypso (posterior), iar Dione are tot doi, Helene (anterior) și Polydeuces (posterior ). Helene este de departe cel mai mare satelit troian, în timp ce Polydeuces este cel mai mic și are cea mai haotică orbită. Acești sateliți sunt acoperiți cu praf care le-a netezit suprafețele. [16]
Exteriori mari
modificare
Toți acești sateliți orbitează dincolo de Inelul E. Ei Sunt:
- Rhea este al doilea ca mărime dintre sateliții lui Saturn. Este chiar puțin mai mare decât Oberon, al doilea satelit ca mărime al lui Uranus. În 2005, Cassini a detectat o epuizare a electronilor în urma plasmatică a lui Rhea, care se formează atunci când plasma co-rotativă a magnetosferei lui Saturn este absorbită de satelit. S-a presupus că epuizarea este cauzată de prezența particulelor de dimensiunea prafului concentrate în câteva inele ecuatoriale slabe. Un astfel de sistem de inele ar face din Rhea singurul satelit din Sistemul Solar despre care se știe că are inele. Observațiile ulterioare direcționate ale planului inelului presupus din mai multe unghiuri de către camera cu unghi îngust a lui Cassini nu au scos nicio dovadă a materialului inelului așteptat, lăsând nerezolvată originea observațiilor cu plasmă.[17] În caz contrar, Rhea are mai degrabă o suprafață tipică cu craterizare puternică, cu excepția câtorva fracturi mari de tip Dione (teren șerpuitor) pe emisfera posterioară și a unei „linii” foarte slabe de material la ecuator care ar fi putut fi depusă de materialul care deorbitează din inele prezente sau anterioare. Rhea are, de asemenea, două bazine de impact foarte mari în emisfera sa anti-saturniană, care au aproximativ 400 și 500 km. Primul, Tirawa, este aproximativ comparabil cu bazinul Odysseus de pe Tethys. Există, de asemenea, un crater de impact cu diametrul de 48 km numit Inktomi[a] la 112°V, care este proeminent datorită unui sistem extins de raze strălucitoare, care poate fi unul dintre cele mai tinere cratere de pe sateliții interiori ai lui Saturn. Nu au fost descoperite dovezi ale vreunei activități endogene pe suprafața lui Rhea.
- Titan, cu un diametru de 5.149 km, este al doilea cel mai mare satelit din Sistemul Solar și cel mai mare al lui Saturn. Dintre toți sateliții mari, Titan este singurul cu o atmosferă densă (presiune la suprafață de 1,5 atm), rece, formată în principal din azot cu o mică fracțiune de metan. Atmosfera densă produce frecvent nori convectivi albi strălucitori, în special peste regiunea polului sudic. Pe 6 iunie 2013, oamenii de știință de la IAA-CSIC au raportat detectarea hidrocarburilor aromatice policiclice în atmosfera superioară a lui Titan. Pe 23 iunie 2014, NASA a susținut că are dovezi puternice că azotul din atmosfera lui Titan provenea din materiale din norul lui Oort, asociate cu comete, și nu din materialele care l-au format pe Saturn în vremuri mai vechi. Suprafața lui Titan, care este greu de observat din cauza ceții atmosferice persistente, prezintă doar câteva cratere de impact și este probabil foarte tânăr. Conține un model de regiuni luminoase și întunecate, canale de curgere și posibil criovulcani. Unele regiuni întunecate sunt acoperite de câmpuri longitudinale de dune modelate de vânturile mareice, unde nisipul este format din apă înghețată sau hidrocarburi. Titan este singurul corp din Sistemul Solar în afară de Pământ cu corpuri de lichid pe suprafața sa, sub formă de lacuri de metan-etan în regiunile polare de nord și sud ale lui Titan. Cel mai mare lac, Kraken Mare, este mai mare decât Marea Caspică. La fel ca Europa și Ganymede, se crede că Titan are un ocean subteran format din apă amestecată cu amoniac, care poate erupe la suprafața satelitului și poate duce la criovulcanism. Pe 2 iulie 2014, NASA a raportat că oceanul din interiorul lui Titan ar putea fi „la fel de sărat ca Marea Moartă a Pământului”.[19][20]
- Hyperion este cel mai apropiat vecin al lui Titan în sistemul Saturn. Cei doi sateliți sunt blocați într-o rezonanță de 4:3 unul cu celălalt, ceea ce înseamnă că, în timp ce Titan face patru revoluții în jurul lui Saturn, Hyperion face exact trei. Cu un diametru mediu de aproximativ 270 km, Hyperion este mai mic și mai ușor decât Mimas. Are o formă extrem de neregulată și o suprafață de gheață foarte ciudată, de culoare cafenie, care seamănă cu un burete, deși interiorul său poate fi și parțial poros. Densitatea medie de aproximativ 0,55 g/cm3 indică faptul că porozitatea depășește 40% chiar și presupunând că are o compoziție de gheață pură. Suprafața lui Hyperion este acoperită cu numeroase cratere de impact — cele cu diametre de 2–10 km sunt deosebit de abundente. Este singurul satelit, în afară de sateliții mici ai lui Pluto, despre care se știe că au o rotație haotică, ceea ce înseamnă că Hyperion nu are poli sau ecuator bine delimitați. În timp ce pe intervale scurte de timp, satelitul se rotește aproximativ în jurul axei sale lungi cu o rată de 72–75° pe zi, pe intervale de timp mai lungi, axa sa de rotație (vector de rotație) rătăcește haotic pe cer. Acest lucru face ca comportamentul de rotație al lui Hyperion să fie în esență imprevizibil.
- Iapetus este al treilea ca mărime dintre sateliții lui Saturn. Orbitând planeta la 3,5 milioane km, este de departe cel mai îndepărtat dintre sateliții mari ai lui Saturn și are, de asemenea, cea mai mare înclinație orbitală, la 15,47°. Iapetus este de mult cunoscut pentru suprafața sa neobișnuită în două tonuri; emisfera sa anterioară este neagră ca smoala, iar emisfera posterioară este aproape la fel de strălucitoare ca zăpada proaspătă. Imaginile Cassini au arătat că materialul întunecat este limitat într-o zonă mare aproape ecuatorială din emisfera anterioară numită Cassini Regio, care se extinde aproximativ de la 40°N la 40°S. Regiunile polare ale lui Iapetus sunt la fel de strălucitoare ca emisfera sa posterioară. Cassini a descoperit, de asemenea, o creastă ecuatorială de 20 km înălțime, care se întinde pe aproape întregul ecuator al satelitului. În rest, atât suprafețele întunecate, cât și cele luminoase ale lui Iapetus sunt vechi și puternic craterizate. Imaginile au dezvăluit cel puțin patru bazine mari de impact cu diametre de la 380 la 550 km și numeroase cratere de impact mai mici. Nu au fost descoperite dovezi ale vreunei activități endogene. Un indiciu cu privire la originea materialului întunecat care acoperă o parte a suprafeței puternic bicromatice a lui Iapetus ar fi putut fi găsit în 2009, când telescopul spațial Spitzer al NASA a descoperit un disc vast, aproape invizibil în jurul lui Saturn, chiar în interiorul orbitei satelitului Phoebe - inelul Phoebe. Oamenii de știință cred că discul provine din particulele de praf și gheață aruncate de impacturi asupra lui Phoebe. Deoarece particulele din disc, precum Phoebe însăși, orbitează în direcția opusă lui Iapetus, Iapetus se ciocnește de ele în timp ce se deplasează în direcția lui Saturn, întunecându-și ușor emisfera anterioară. Odată ce s-a stabilit o diferență de albedo și, prin urmare, de temperatură medie, între diferitele regiuni ale lui Iapetus, a urmat un proces termic de sublimare a gheții din regiunile mai calde și depunerea vaporilor de apă în regiunile mai reci. Aspectul prezent în două nuanțe al lui Iapetus rezultă din contrastul dintre zonele strălucitoare, în primul rând acoperite cu gheață și regiunile întunecate acoperite de reziduul lăsat în urmă după pierderea gheții de suprafață.[21][22]
Neregulați
modificare
Sateliții neregulați sunt sateliți mici cu orbite cu raze mari, înclinate și frecvent retrograde, despre care se crede că au fost obținute de planeta părinte printr-un proces de captură. Ele apar adesea ca familii colizionale sau grupuri. Mărimea exactă, precum și albedo-ul sateliților neregulați nu sunt cunoscute cu siguranță, deoarece sateliții sunt foarte mici pentru a fi rezolvate cu un telescop, deși se presupune de obicei că acesta din urmă este destul de scăzut - în jur de 6% (albedo-ul lui Phoebe) sau mai puțin. Neregulații au, în general, spectre vizibile și infraroșu apropiate fără caracteristici, dominate de benzi de absorbție a apei. Au o culoare neutră sau moderat roșie - asemănătoare cu asteroizii de tip C, P sau D, deși sunt mult mai puțin roșii decât obiectele din centura Kuiper. [b]
Inuit
modificareGrupul Inuit include opt sateliți exteriori prograzi care sunt suficient de asemănători în ceea ce privește distanța față de planetă (186–297 raze ale lui Saturn), înclinațiile orbitale (45–50°) și culorile lor încât să poată fi considerați un grup. Sateliții sunt Ijiraq, Kiviuq, Paaliaq, Siarnaq și Tarqeq, împreună cu trei sateliți nenumiți Saturn LX, S/2004 S 31 și S/2019 S 1. Cel mai mare dintre ei este Siarnaq, cu o dimensiune estimată la aproximativ 40 km.
Galic
modificareGrupul Galic este format din patru sateliți exteriori prograzi care sunt suficient de asemănători ca distanță față de planetă (207–302 raze ale lui Saturn), înclinația lor orbitală (35–40°) și culoarea lor încât pot fi considerați un grup. Ei sunt Albiorix, Bebhionn, Erriapus și Tarvos. Cel mai mare dintre acești sateliți este Albiorix, cu o dimensiune estimată de aproximativ 32 km. Există un satelit suplimentar S/2004 S 24 care ar putea aparține acestui grup, dar sunt necesare mai multe observații pentru a confirma sau infirma clasificarea acestuia. S/2004 S 24 are cea mai îndepărtată orbită progradă dintre sateliții cunoscuți ai lui Saturn.
Nordic
modificareGrupul Nordic (sau Phoebe) este format din 46 de sateliți retrograzi exteriori. Aceștia sunt Aegir, Bergelmir, Bestla, Farbauti, Fenrir, Fornjot, Greip, Hati, Hyrrokkin, Jarnsaxa, Kari, Loge, Mundilfari, Narvi, Phoebe, Skathi, Skoll, Surtur, Suttungr, Thrymr, Ymir și douăzeci și cinci de sateliți fără nume. După Phoebe, Ymir este cel mai mare dintre sateliții neregulați retrograzi cunoscuți, cu un diametru estimat de doar 18 km. Grupul Nordic poate consta în mai multe subgrupuri mai mici.
- Phoebe, cu 213±1.4 în diametru, este de departe cel mai mare dintre sateliții neregulați ai lui Saturn. Are o orbită retrogradă și se rotește pe axa sa la fiecare 9,3 ore. Phoebe a fost primul satelit al lui Saturn care a fost studiat în detaliu de către Cassini, în iunie 2004; în timpul acestei întâlniri, Cassini a reușit să cartografieze aproape 90% din suprafața satelitului. Phoebe are o formă aproape sferică și o densitate relativ mare de aproximativ 1,6 g/cm3. Imaginile Cassini au dezvăluit o suprafață întunecată marcată de numeroase impacturi – există aproximativ 130 de cratere cu diametre care depășesc 10 km. Măsurătorile spectroscopice au arătat că suprafața este formată din gheață, dioxid de carbon, filosilicați, substanțe organice și, eventual, minerale purtătoare de fier. Se crede că Phoebe este un centaur capturat care își are originea în centura Kuiper. De asemenea, servește ca sursă de material pentru cel mai mare inel cunoscut al lui Saturn, care întunecă emisfera anterioară a lui Iapetus (vezi mai sus).
Listă
modificare
Confirmați
modificareSateliții saturnieni sunt enumerați aici după perioada orbitală (sau semiaxa mare), de la cea mai scurtă la cea mai lungă. Sateliții suficient de masivi pentru ca suprafețele lor să se prăbușească într-un sferoid sunt evidențiați cu caractere aldine și marcați cu un fundal albastru, în timp ce sateliții neregulați sunt enumerați pe fundal roșu, portocaliu și gri. Orbitele și distanțele medii ale sateliților neregulați sunt puternic variabile pe perioade scurte de timp din cauza perturbațiilor planetare și solare frecvente, prin urmare, elementele orbitale enumerate ale tuturor sateliților neregulați sunt mediate pe o integrare numerică de 300 de ani. Elementele lor orbitale se bazează toate pe epoca de 1 ianuarie 2000.
| Legendă | |||||
|---|---|---|---|---|---|
| Sateliți interiori mici | ♠
Titan |
†
Alți sateliți mari rotunzi |
‡ Grupul Inuit |
♦ Grupul Galic |
♣ Grupul Nordic |
| Ordine[c] | Etichetă[d] | Nume
(cheie) |
Pronunție | Imagine | Magn. abs. | Diametru(km)[e] | Masă(×1015 kg)[f] | Semiaxă mare(km)[g] | Perioadă orbitală (z)[g][h] | Înclinație(°)[g][i] | Excentricitate | Poziție | Anul descoperirii[31] | Descoperitor[32] |
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 1 | S/2009 S 1 | — |  |
— | 0.30 | < 0.00000001 | ≈ 117000 | ≈ 0.47150 | ≈ 0.000 | ≈ 0.0000 | exteriorul inelului B | 2009 | Cassini[33] | |
| (sateliți minori) | — |  |
— | 0.04 to 0.4 | < 0.00000002 | ≈ 130000 | ≈ 0.55000 | ≈ 0.000 | ≈ 0.0000 | trei benzi de 1000 km în inelul A | 2006 | Cassini | ||
| 2 | XVIII | Pan | /'pan/ |  |
9.1 | 28.2 (34 × 31 × 20) |
5.0 | 133584 | +0.57505 | 0.000 | 0.0000 | în Diviziunea Encke | 1990 | Showalter |
| 3 | XXXV | Daphnis | /'daf.nis/ |  |
12.0 | 7.6 (8.6 × 8.2 × 6.4) |
0.077 | 136505 | +0.59408 | 0.004 | 0.0000 | în Golul Keeler | 2005 | Cassini |
| 4 | XV | Atlas | /'at.las/ |  |
10.7 | 30.2 (41 × 35 × 19) |
6.6 | 137670 | +0.60169 | 0.003 | 0.0012 | cioban exterior al inelului A | 1980 | Voyager 1 |
| 5 | XVI | Prometheus | /pro.me'te.us/ |  |
6.5 | 86.2 (136 × 79 × 59) |
159.5 | 139380 | +0.61299 | 0.008 | 0.0022 | cioban interior al inelului F | 1980 | Voyager 1 |
| 6 | XVII | Pandora | /pan'do.ra/ |  |
6.6 | 81.4 (104 × 81 × 64) |
137.1 | 141720 | +0.62850 | 0.050 | 0.0042 | cioban exterior al inelului F | 1980 | Voyager 1 |
| 7a | XI | Epimetheus | /e.pi.me'te.us/ |  |
5.6 | 116.2 (130 × 114 × 106) |
526.6 | 151422 | +0.69433 | 0.335 | 0.0098 | coorbital cu Janus | 1977 | Fountain & Larson |
| 7b | X | Janus | /'ja.nus/ | 
|
4.7 | 179.0 (203 × 185 × 153) |
1897.5 | 151472 | +0.69466 | 0.165 | 0.0068 | coorbital cu Epimetheus | 1966 | Dollfus |
| 9 | LIII | Aegaeon | /a.e.ga.e'on/ |  |
18.7 | 0.66 (1.4 × 0.5 × 0.4) |
≈ 0.000073 | 167500 | +0.80812 | 0.001 | 0.0004 | satelit minor din inelul G | 2008 | Cassini |
| 10 | I | †Mimas | /'mi.mas/ |  |
2.7 | 396.4 (416 × 393 × 381) |
37493 | 185404 | +0.94242 | 1.566 | 0.0202 | 1789 | Herschel | |
| 11 | XXXII | Methone | /me'to.ne/ |  |
13.8 | 2.9 (3.9 × 2.6 × 2.4) |
≈ 0.0063 | 194440 | +1.00957 | 0.007 | 0.0001 | Alkyonidele | 2004 | Cassini |
| 12 | XLIX | Anthe | /'an.te/ |  |
14.8 | 1.0 | ≈ 0.00026 | 197700 | +1.05089 | 0.100 | 0.0011 | Alkyonidele | 2007 | Cassini |
| 13 | XXXIII | Pallene | /pa'le.ne/ |  |
12.9 | 4.4 (5.8 × 4.2 × 3.7) |
≈ 0.023 | 212280 | +1.15375 | 0.181 | 0.0040 | Alkyonidele | 2004 | Cassini |
| 14 | II | †Enceladus | /en.tʃe'la.dus/ |  |
1.8 | 504.2 (513 × 503 × 497) |
108022 | 237950 | +1.37022 | 0.010 | 0.0047 | Generează inelul E | 1789 | Herschel |
| 15 | III | †Tethys | /'te.tis/ |  |
0.3 | 1062.2 (1077 × 1057 × 1053) |
617449 | 294619 | +1.88780 | 0.168 | 0.0001 | 1684 | Cassini | |
| 15a | XIII | Telesto | /te'les.to/ |  |
8.7 | 24.8 (33 × 24 × 20) |
≈ 4.0 | 294619 | +1.88780 | 1.158 | 0.0010 | troian Tethys anterior (L4) | 1980 | Smith et al. |
| 15b | XIV | Calypso | /ka'lip.so/ |  |
8.7 | 21.4 (30 × 23 × 14) |
≈ 2.5 | 294619 | +1.88780 | 1.473 | 0.0010 | troian Tethys posterior (L5) | 1980 | Pascu et al. |
| 18 | IV | †Dione | /di'o.ne/ |  |
0.4 | 1122.8 (1128 × 1123 × 1119) |
1095452 | 377396 | +2.73692 | 0.002 | 0.0022 | 1684 | Cassini | |
| 18a | XII | Helene | /he'le.ne/ |  |
7.3 | 35.2 (43 × 38 × 26) |
≈ 7.2 | 377396 | +2.73692 | 0.199 | 0.0022 | troian Dione anterior (L4) | 1980 | Laques & Lecacheux |
| 18b | XXXIV | Polydeuces | /po.li.de'u.tʃes/ |  |
13.5 | 2.6 (3.0 × 2.4 × 1.0) |
≈ 0.0038 | 377396 | +2.73692 | 0.177 | 0.0192 | troian Dione posterior (L5) | 2004 | Cassini |
| 21 | V | †Rhea | /'re.a/ |  |
−0.2 | 1527.6 (1530 × 1526 × 1525) |
2306518 | 527108 | +4.51821 | 0.327 | 0.0013 | 1672 | Cassini | |
| 22 | VI | ♠Titan | /ti'tan/ |  |
−1.3 | 5149.46 (5149 × 5149 × 5150) |
134520000 | 1221930 | +15.9454 | 0.349 | 0.0288 | 1655 | Huygens | |
| 23 | VII | Hyperion | /hi'pe.ri.on/ |  |
4.8 | 270.0 (360 × 266 × 205) |
5619.9 | 1481010 | +21.2766 | 0.568 | 0.1230 | într-o rezonanță de 4:3 cu Titan | 1848 | Bond & Lassell |
| 24 | VIII | †Iapetus | /i.a'pe.tus/ |  |
1.7 | 1468.6 (1491 × 1491 × 1424) |
1805635 | 3560820 | +79.3215 | 15.47 | 0.0286 | 1671 | Cassini | |
| 25 | ‡S/2019 S 1 | — | 15.3 | ≈ 6 | ≈ 0.11 | 11246000 | +445.50 | 48.7 | 0.4630 | Grupul Inuit | 2019 | Gladman et al. | ||
| 26 | XXIV | ‡Kiviuq | /ki.vi'uk/ |  |
12.7 | ≈ 17 | ≈ 2.6 | 11343000 | +448.42 | 48.6 | 0.2120 | Grupul Inuit | 2000 | Gladman et al. |
| 27 | XXII | ‡Ijiraq | /i.ji'rak/ |  |
13.2 | ≈ 13 | ≈ 1.2 | 11408000 | +450.78 | 47.5 | 0.2720 | Grupul Inuit | 2000 | Gladman et al. |
| 28 | IX | ♣Phoebe | /'fi.bi/ |  |
6.6 | 213.0 (219 × 217 × 204) |
8292.0 | 12929400 | −550.30 | 175.2 | 0.1640 | Grupul Nordic | 1899 | Pickering |
| 29 | XX | ‡Paaliaq | /pa.a.li'ak/ |  |
11.9 | ≈ 25 | ≈ 8.2 | 15166000 | +686.55 | 44.8 | 0.3410 | Grupul Inuit | 2000 | Gladman et al. |
| 30 | XXVII | ♣Skathi | /'ska.ti/ |  |
14.3 | ≈ 8 | ≈ 0.27 | 15635000 | −728.50 | 152.6 | 0.2720 | Grupul Nordic | 2000 | Gladman et al. |
| 31 | ♣S/2004 S 37 | — | 15.9 | ≈ 4 | ≈ 0.034 | 15945000 | −755.69 | 159.3 | 0.4460 | Grupul Nordic | 2004 | Sheppard et al. | ||
| 32 | XXVI | ♦Albiorix | /al.bi'o.riks/ |  |
11.1 | 28.6 | ≈ 12.2 | 16393000 | +785.49 | 34.1 | 0.4800 | Grupul Galic | 2000 | Holman |
| 33 | ♣S/2007 S 2 | — | 15.7 | ≈ 6 | ≈ 0.11 | 16718000 | −809.77 | 174.1 | 0.1790 | Grupul Nordic | 2007 | Sheppard et al. | ||
| 34 | LX | ‡S/2004 S 29 | — | 15.8 | ≈ 4 | ≈ 0.034 | 17070000 | +840.47 | 39.0 | 0.4880 | Grupul Inuit | 2004 | Sheppard et al. | |
| 35 | XXXVII | ♦Bebhionn | /'be.vin/ |  |
15.0 | ≈ 6 | ≈ 0.11 | 17116000 | +837.35 | 35.1 | 0.4680 | Grupul Galic | 2004 | Sheppard et al. |
| 36 | ‡S/2004 S 31 | — | 15.6 | ≈ 4 | ≈ 0.034 | 17499000 | +863.02 | 48.3 | 0.2020 | Grupul Inuit | 2004 | Sheppard et al. | ||
| 37 | XXVIII | ♦Erriapus | /e.ri'a.pus/ |  |
13.7 | ≈ 10 | ≈ 0.52 | 17602000 | +874.17 | 34.5 | 0.4720 | Grupul Galic | 2000 | Gladman et al. |
| 38 | XLVII | ♣Skoll | /'skol/ | 15.4 | ≈ 5 | ≈ 0.065 | 17667000 | −879.83 | 161.0 | 0.4640 | Grupul Nordic | 2006 | Sheppard et al. | |
| 39 | LII | ‡Tarqeq | /tar'kek/ |  |
14.8 | ≈ 7 | ≈ 0.18 | 17962000 | +883.93 | 46.3 | 0.1680 | Grupul Inuit | 2007 | Sheppard et al. |
| 40 | XXIX | ‡Siarnaq | /si.ar'nak/ |  |
10.6 | 39.3 | ≈ 31.8 | 18182000 | +895.47 | 45.8 | 0.2800 | Grupul Inuit | 2000 | Gladman et al. |
| 41 | XXI | ♦Tarvos | /'tar.vos/ |  |
12.8 | ≈ 15 | ≈ 1.8 | 18243000 | +929.85 | 33.7 | 0.5380 | Grupul Galic | 2000 | Gladman et al. |
| 42 | ♣S/2004 S 13 | — | 15.6 | ≈ 6 | ≈ 0.11 | 18406000(18511200±782400)[34] | −935.68(−940.39)[34] | 168.8
(167.438±0.070)[34] |
0.2590
(0.2774±0.0305)[34] |
Grupul Nordic | 2004 | Sheppard et al. | ||
| 43 | XLIV | ♣Hyrrokkin | /hi'ro.kin/ |  |
14.3 | ≈ 8 | ≈ 0.27 | 18440000 | −932.35 | 151.5 | 0.3360 | Grupul Nordic | 2004 | Sheppard et al. |
| 44 | LI | ♣Greip | /'grei̯p/ |  |
15.4 | ≈ 5 | ≈ 0.065 | 18457000 | −939.49 | 174.8 | 0.3150 | Grupul Nordic | 2006 | Sheppard et al. |
| 45 | XXV | ♣Mundilfari | /mun.dil'fa.ri/ |  |
14.5 | ≈ 7 | ≈ 0.18 | 18653000 | −954.81 | 167.4 | 0.2100 | Grupul Nordic | 2000 | Gladman et al. |
| 46 | ♣S/2006 S 1 | — | 15.6 | ≈ 5 | ≈ 0.065 | 18780000 | −962.90 | 156.2 | 0.1410 | Grupul Nordic | 2006 | Sheppard et al. | ||
| 47 | ♣S/2007 S 3 | — | 15.7 | ≈ 5 | ≈ 0.065 | 18938000(20432100±290200)[35] | −980.22(−1092.10)[35] | 177.6
(177.209±0.110)[35] |
0.1850
(0.1287±0.0150)[35] |
Grupul Nordic | 2007 | Sheppard et al. | ||
| 48 | LIV | ♣Gridr | /'gri.dr/ | 15.8 | ≈ 4 | ≈ 0.034 | 19259000 | −1007.04 | 163.7 | 0.1820 | Grupul Nordic | 2004 | Sheppard et al. | |
| 49 | XXXVIII | ♣Bergelmir | /ber.gel'mir/ |  |
15.2 | ≈ 5 | ≈ 0.065 | 19336000 | −1006.94 | 158.6 | 0.1420 | Grupul Nordic | 2004 | Sheppard et al. |
| 50 | XXXI | ♣Narvi | /'nar.vi/ |  |
14.4 | ≈ 7 | ≈ 0.18 | 19349000 | −1004.08 | 145.7 | 0.4300 | Grupul Nordic | 2003 | Sheppard et al. |
| 51 | L | ♣Jarnsaxa | /jarn'sa.ksa/ | 15.6 | ≈ 6 | ≈ 0.11 | 19354000 | −1008.83 | 163.6 | 0.2180 | Grupul Nordic | 2006 | Sheppard et al. | |
| 52 | ♣S/2004 S 17 | — | 16.0 | ≈ 4 | ≈ 0.034 | 19448000(19079700±679200)[36] | −1016.88(−984.05)[36] | 168.2
(166.870±0.350)[36] |
0.1800
(0.2268±0.0438)[36] |
Grupul Nordic | 2004 | Sheppard et al. | ||
| 53 | XXIII | ♣Suttungr | /su'tungr/ |  |
14.5 | ≈ 7 | ≈ 0.18 | 19468000 | −1019.31 | 175.8 | 0.1140 | Grupul Nordic | 2000 | Gladman et al. |
| 54 | LIX | ♣Eggther | /'eg.ter/ | 15.3 | ≈ 6 | ≈ 0.11 | 19850000 | −1054.46 | 166.3 | 0.1570 | Grupul Nordic | 2004 | Sheppard et al. | |
| 55 | XLIII | ♣Hati | /'ha.ti/ |  |
15.3 | ≈ 5 | ≈ 0.065 | 19868000 | −1042.75 | 165.8 | 0.3710 | Grupul Nordic | 2004 | Sheppard et al. |
| 56 | ♣S/2004 S 12 | — | 15.7 | ≈ 5 | ≈ 0.065 | 19886000 | −1048.56 | 165.3 | 0.3270 | Grupul Nordic | 2004 | Sheppard et al. | ||
| 57 | XXXIX | ♣Bestla | /'best.la/ |  |
14.6 | ≈ 7 | ≈ 0.18 | 20145000 | −1088.58 | 145.2 | 0.5200 | Grupul Nordic | 2004 | Sheppard et al. |
| 58 | XL | ♣Farbauti | /far.ba'u.ti/ | 15.7 | ≈ 5 | ≈ 0.065 | 20390000 | −1087.79 | 156.5 | 0.2410 | Grupul Nordic | 2004 | Sheppard et al. | |
| 59 | XXX | ♣Thrymr | /'trimr/ |  |
14.3 | ≈ 8 | ≈ 0.27 | 20418000 | −1095.73 | 177.7 | 0.4660 | Grupul Nordic | 2000 | Gladman et al. |
| 60 | LV | ♣Angrboda | /an.gr'bo.da/ | 16.1 | ≈ 3 | ≈ 0.014 | 20598000 | −1117.26 | 177.4 | 0.2160 | Grupul Nordic | 2004 | Sheppard et al. | |
| 61 | LXI | ♣Beli | /'be.li/ | 16.1 | ≈ 3 | ≈ 0.014 | 20711000 | −1124.15 | 157.7 | 0.0870 | Grupul Nordic | 2004 | Sheppard et al. | |
| 62 | XXXVI | ♣Aegir | /a.e'gir/ | 15.5 | ≈ 6 | ≈ 0.11 | 20751000 | −1120.56 | 166.7 | 0.2520 | Grupul Nordic | 2004 | Sheppard et al. | |
| 63 | LVII | ♣Gerd | /'jerd/ | 15.9 | ≈ 4 | ≈ 0.034 | 20951000 | −1147.07 | 174.3 | 0.5190 | Grupul Nordic | 2004 | Sheppard et al. | |
| 64 | ♣S/2004 S 7 | — | 15.2 | ≈ 6 | ≈ 0.11 | 21000000(20680600±371000)[37] | −1144.05(−1110.36)[37] | 165.7
(165.614±0.140)[37] |
0.5290
(0.5552±0.0195)[37] |
Grupul Nordic | 2004 | Sheppard et al. | ||
| 65 | LXII | ♣Gunnlod | /'gun.lod/ | 15.6 | ≈ 4 | ≈ 0.034 | 21152000 | −1160.15 | 158.9 | 0.2540 | Grupul Nordic | 2004 | Sheppard et al. | |
| 66 | LVI | ♣Skrymir | /'skri.mir/ | 15.6 | ≈ 4 | ≈ 0.034 | 21457000 | −1190.01 | 176.6 | 0.4370 | Grupul Nordic | 2004 | Sheppard et al. | |
| 67 | ♣S/2004 S 28 | — | 15.8 | ≈ 4 | ≈ 0.034 | 21843000 | −1221.83 | 169.4 | 0.1610 | Grupul Nordic | 2004 | Sheppard et al. | ||
| 68 | LXV | ♣Alvaldi | /al'val.di/ | 15.5 | ≈ 6 | ≈ 0.11 | 21965000 | −1233.02 | 176.8 | 0.2370 | Grupul Nordic | 2004 | Sheppard et al. | |
| 69 | XLV | ♣Kari | /'ka.ri/ |  |
14.8 | ≈ 6 | ≈ 0.11 | 22093000 | −1233.96 | 156.1 | 0.4760 | Grupul Nordic | 2006 | Sheppard et al. |
| 70 | LXVI | ♣Geirrod | /'jej.rod/ | 15.9 | ≈ 4 | ≈ 0.034 | 22266000 | −1255.13 | 155.3 | 0.5410 | Grupul Nordic | 2004 | Sheppard et al. | |
| 71 | ♣S/2006 S 3 | — | 15.6 | ≈ 6 | ≈ 0.11 | 22428000 | −1257.72 | 158.6 | 0.3790 | Grupul Nordic | 2006 | Sheppard et al. | ||
| 72 | XLI | ♣Fenrir | /'fen.rir/ | 15.9 | ≈ 4 | ≈ 0.034 | 22454000. | −1263.01 | 165.0 | 0.1350 | Grupul Nordic | 2004 | Sheppard et al. | |
| 73 | XLVIII | ♣Surtur | /'sur.tur/ | 15.8 | ≈ 6 | ≈ 0.11 | 22941000 | −1302.09 | 169.7 | 0.4460 | Grupul Nordic | 2006 | Sheppard et al. | |
| 74 | XLVI | ♣Loge | /'lo.ge/ |  |
15.3 | ≈ 5 | ≈ 0.065 | 23059000 | −1314.76 | 167.7 | 0.1860 | Grupul Nordic | 2006 | Sheppard et al. |
| 75 | XIX | ♣Ymir | /'i.mir/ |  |
12.3 | ≈ 19 | ≈ 3.6 | 23128000 | −1319.85 | 173.5 | 0.3340 | Grupul Nordic | 2000 | Gladman et al. |
| 76 | ♣S/2004 S 21 | — | 16.3 | ≈ 3 | ≈ 0.014 | 23131000 | −1327.10 | 155.0 | 0.4090 | Grupul Nordic | 2004 | Sheppard et al. | ||
| 77 | ♣S/2004 S 39 | — | 16.3 | ≈ 3 | ≈ 0.014 | 23201000 | −1339.29 | 167.1 | 0.1020 | Grupul Nordic | 2004 | Sheppard et al. | ||
| 78 | ♦S/2004 S 24 | — | 16.0 | ≈ 3 | ≈ 0.014 | 23346000 | +1343.85 | 36.5 | 0.0720 | Grupul Galic?[j] | 2004 | Sheppard et al. | ||
| 79 | ♣S/2004 S 36 | — | 16.1 | ≈ 3 | ≈ 0.014 | 23439000 | −1359.36 | 152.5 | 0.6170 | Grupul Nordic | 2004 | Sheppard et al. | ||
| 80 | LXIII | ♣Thiazzi | /ti'a.t͡si/ | 15.9 | ≈ 4 | ≈ 0.034 | 23581000 | −1371.69 | 159.1 | 0.5140 | Grupul Nordic | 2004 | Sheppard et al. | |
| 81 | LXIV | ♣S/2004 S 34 | — | 16.1 | ≈ 3 | ≈ 0.014 | 24150000 | −1425.04 | 167.5 | 0.2820 | Grupul Nordic | 2004 | Sheppard et al. | |
| 82 | XLII | ♣Fornjot | /'forn.jot/ |  |
14.9 | ≈ 6 | ≈ 0.11 | 25146000 | −1498.57 | 170.4 | 0.2080 | Grupul Nordic | 2004 | Sheppard et al. |
| 83 | LVIII | ♣S/2004 S 26 | — | 15.8 | ≈ 4 | ≈ 0.034 | 26107000 | −1605.93 | 172.1 | 0.1470 | Grupul Nordic | 2004 | Sheppard et al. |
Neconfirmați
modificareUrmătoarele obiecte (observate de Cassini ) nu au fost confirmate ca corpuri solide. Nu este încă clar dacă aceștia sunt sateliți reali sau doar aglomerări persistente în inelul F.[38]
| Nume | Imagine | Diametru (km) | Semiaxa mare (km)[27] |
Perioada orbidală (z)[27] |
Poziție | Anul descoperirii | Status |
|---|---|---|---|---|---|---|---|
| S/2004 S 3 și S/2004 S 4[note 1] |  |
≈ 3–5 | ≈ 140300 | ≈ +0,619 | obiecte incerte în jurul inelului F | 2004 | Au fost nedetectați în imagistica amănunțită a regiunii în noiembrie 2004, făcându-le existența improbabilă |
| S/2004 S 6 |  |
≈ 3–5 | ≈ 140130 | +0,61801 | 2004 | Detectat în mod consistent în 2005, poate fi înconjurat de praf fin și poate avea un nucleu fizic foarte mic |
Ipotetici
modificareS-a afirmat că doi sateliți au fost descoperiți de diferiți astronomi, dar nu au mai fost văzuți niciodată. Se spune că ambii sateliți orbitează între Titan și Hyperion.[39]
- Chiron, care se presupune că a fost văzut de Hermann Goldschmidt în 1861, dar niciodată observat de nimeni altcineva.[39]
- Themis ar fi fost descoperită în 1905 de astronomul William Pickering, dar nu a mai fost văzută niciodată. Cu toate acestea, a fost inclusă în numeroase almanahuri și cărți de astronomie până în anii 1960.[39]
- Peggy - pe 14 aprilie 2014, NASA [40] a anunțat că imaginile transmise de Cassini ar putea releva formarea unui nou satelit natural al planetei Saturn. Obiectul ar putea să măsoare cca. 1 km în diametru[41] și se află la marginea inelului A.
- În 2022, oamenii de știință de la Massachusetts Institute of Technology au propus ipoteticul fost satelit Chrysalis, folosind date din misiunea Cassini-Huygens. Chrysalis ar fi orbitat între Titan și Iapetus, dar orbita sa ar fi devenit treptat mai excentrică până când a fost sfâșiat de Saturn. 99% din masa sa ar fi fost absorbită de Saturn, în timp ce restul de 1% ar fi format inelele lui Saturn.[42][43]
Temporari
modificareLa fel ca Jupiter, asteroizi și comete se vor apropia rar de Saturn, chiar mai rar fiind capturați pe orbita planetei. S-a calculat că cometa P/2020 F1 (Leonard) s-a apropiat la 978000±65000 km de Saturn pe 8 mai 1936, mai aproape de orbita lui Titan de planetă, cu o excentricitatea orbitală de numai 1.098±0.007. Este posibil ca cometa să fi orbitat în jurul lui Saturn înainte de aceasta ca un satelit temporar, dar dificultatea de modelare a forțelor non-gravitaționale face să fie incert dacă a fost sau nu un satelit temporar. [44]
Alte comete și asteroizi s-ar putea să-l fi orbitat temporar pe Saturn la un moment dat, dar în prezent nu se știe că ar fi avut niciuna.
Formare
modificareSe crede că sistemul saturnian al lui Titan,sateliții de dimensiuni medii și inelele s-au dezvoltat dintr-o configurație mai apropiată de sateliții galileeni ai lui Jupiter, deși detaliile sunt neclare. S-a propus fie că un al doilea satelit de dimensiunea lui Titan s-a destrămat, producând inelele și sateliții interiori de mărime medie, [45] sau că doi sateliți mari au fuzionat pentru al forma pe Titan, cu coliziunea împrăștiind resturi de gheață care au format sateliții de mărime medie. Pe 23 iunie 2014, NASA a susținut că are dovezi puternice că azotul din atmosfera lui Titan provenea din materialele din norul lui Oort, asociate cu cometele, și nu din materialele care l-au format pe Saturn în vremuri mai vechi. Studiile bazate pe activitatea geologică bazată pe maree a lui Enceladus și lipsa dovezilor privind rezonanțe extinse din trecut pe orbitele lui Tethys, Dione și Rhea sugerează că sateliții până la și inclusiv Rhea ar putea avea o vechime de numai 100 de milioane de ani.
Vezi și
modificareNote
modificare- ^ S/2004 S4 a fost cel mai probabil un mănunchi tranzitoriu, aceasta nu a fost recuperat de la prima ochire.
- ^ Inktomi was once known as "The Splat".[18]
- ^ The photometric color may be used as a proxy for the chemical composition of satellites' surfaces.
- ^ Order refers to the position among other moons with respect to their average distance from Saturn.
- ^ A confirmed moon is given a permanent designation by the IAU consisting of a name and a Roman numeral.[23] The eight moons that were known before 1850 are numbered in order of their distance from Saturn; the rest are numbered in the order by which they received their permanent designations. Many small moons have not yet received a permanent designation.
- ^ The diameters and dimensions of the inner moons from Pan through Janus, Methone, Pallene, Telepso, Calypso, Helene, Hyperion and Phoebe were taken from Thomas 2010, Table 3.[24] Diameters and dimensions of Mimas, Enceladus, Tethys, Dione, Rhea and Iapetus are from Thomas 2010, Table 1.[24] The approximate sizes of other satellites are from the website of Scott Sheppard.[25]
- ^ Masses of the large moons were taken from Jacobson, 2006.[26] Masses of Pan, Daphnis, Atlas, Prometheus, Pandora, Epimetheus, Janus, Hyperion and Phoebe were taken from Thomas, 2010, Table 3.[24] Masses of small regular satellites were calculated assuming a density of 0.5 g/cm3, while masses of irregular satellites were calculated assuming a density of 1.0 g/cm3.
- ^ a b c The orbital parameters were taken from Spitale et al. 2006,[27] IAU-MPC Natural Satellites Ephemeris Service,[28] JPL Solar System Dynamics,[29] and NASA/NSSDC.[30]
- ^ Negative orbital periods indicate a retrograde orbit around Saturn (opposite to the planet's rotation). Orbital periods of irregular satellites may not be consistent with their semi-major axes due to perturbations.
- ^ To Saturn's equator for the regular satellites, and to the ecliptic for the irregular satellites.
- ^ Only known prograde outer satellite, inclination similar to other satellites of the Gallic group
Referințe
modificare- ^ „Planetary Satellite Discovery Circumstances”. Jet Propulsion Laboratory. . Accesat în .
- ^ Redd, Nola Taylor (). „Titan: Facts About Saturn's Largest Moon”. Space.com. Accesat în .
- ^ „Enceladus - Overview - Planets - NASA Solar System Exploration”. Arhivat din original la .
- ^ „Moons”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Help Name 20 Newly Discovered Moons of Saturn!”. Carnegie Science. . Accesat în .
- ^ „Saturn Surpasses Jupiter After The Discovery Of 20 New Moons And You Can Help Name Them!”. Carnegie Science. .
- ^ Corum, Jonathan (). „Mapping Saturn's Moons”. New York Times. Accesat în .
- ^ Platt, Jane; Brown, Dwayne (). „NASA Cassini Images May Reveal Birth of a Saturn Moon”. NASA. Accesat în .
- ^ „Saturn Surpasses Jupiter After The Discovery Of 20 New Moons And You Can Help Name Them!”. Carnegie Science. .
- ^ „Minor Planet Electronic Circular - S/2019 S 1”. . Accesat în .
- ^ Ashton, Edward; Gladman, Brett; Beaudoin, Matthew; Alexandersen, Mike; Petit, Jean-Marc (mai 2022). „Discovery of the Closest Saturnian Irregular Moon, S/2019 S 1, and Implications for the Direct/Retrograde Satellite Ratio”. The Astronomical Journal. 3 (5): 5. Bibcode:2022PSJ.....3..107A. doi:10.3847/PSJ/ac64a2. 107.
- ^ Beatty, Kelly (). „Outer-Planet Moons Found — and Lost”. skyandtelescope.com. Sky & Telescope. Accesat în .
- ^ Jacobson, B.; Brozović, M.; Gladman, B.; Alexandersen, M.; Nicholson, P. D.; Veillet, C. (). „Irregular Satellites of the Outer Planets: Orbital Uncertainties and Astrometric Recoveries in 2009–2011”. The Astronomical Journal. 144 (5): 132. Bibcode:2012AJ....144..132J. doi:10.1088/0004-6256/144/5/132.
- ^ Platt, Jane; Brown, Dwayne (). „NASA Cassini Images May Reveal Birth of a Saturn Moon”. NASA. Accesat în .
- ^ Lakdawalla, Emily. „Methone, an egg in Saturn orbit?”. Planetary Society. Accesat în .
- ^ „Cassini goodies: Telesto, Janus, Prometheus, Pandora, F ring”.
- ^ Matthew S. Tiscareno; Joseph A. Burns; Jeffrey N. Cuzzi; Matthew M. Hedman (). „Cassini imaging search rules out rings around Rhea”. Geophysical Research Letters. 37 (14): L14205. Bibcode:2010GeoRL..3714205T. doi:10.1029/2010GL043663.
- ^ „Rhea's Bright Splat”. CICLOPS. . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Dyches, Preston; Brown, Dwayne (). „Ocean on Saturn Moon Could be as Salty as the Dead Sea”. NASA. Accesat în .
- ^ Mitri, Giuseppe; Meriggiola, Rachele; Hayes, Alex; Lefevre, Axel; Tobie, Gabriel; Genova, Antonio; Lunine, Jonathan I.; Zebker, Howard (). „Shape, topography, gravity anomalies and tidal deformation of Titan”. Icarus. 236: 169–177. Bibcode:2014Icar..236..169M. doi:10.1016/j.icarus.2014.03.018.
- ^ Denk, T.; et al. (). „Iapetus: Unique Surface Properties and a Global Color Dichotomy from Cassini Imaging”. Science. 327 (5964): 435–9. Bibcode:2010Sci...327..435D. doi:10.1126/science.1177088. PMID 20007863.
- ^ Spencer, J. R.; Denk, T. (). „Formation of Iapetus' Extreme Albedo Dichotomy by Exogenically Triggered Thermal Ice Migration”. Science. 327 (5964): 432–5. Bibcode:2010Sci...327..432S. doi:10.1126/science.1177132. PMID 20007862.
- ^ „Planet and Satellite Names and Discoverers”. Gazetteer of Planetary Nomenclature. USGS Astrogeology. . Accesat în .
- ^ a b c Thomas, P. C. (iulie 2010). „Sizes, shapes, and derived properties of the saturnian satellites after the Cassini nominal mission” (PDF). Icarus. 208 (1): 395–401. Bibcode:2010Icar..208..395T. doi:10.1016/j.icarus.2010.01.025. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- ^ Sheppard, Scott S. „Saturn Moons”. sites.google.com. Accesat în .
- ^
Jacobson, R. A.; Antreasian, P. G.; Bordi, J. J.; Criddle, K. E.; Ionasescu, R.; Jones, J. B.; Mackenzie, R. A.; Meek, M. C.; Parcher, D.; Pelletier, F. J.; Owen, Jr., W. M.; Roth, D. C.; Roundhill, I. M.; Stauch, J. R. (decembrie 2006). „The Gravity Field of the Saturnian System from Satellite Observations and Spacecraft Tracking Data”. The Astronomical Journal. 132 (6): 2520–2526. Bibcode:2006AJ....132.2520J. doi:10.1086/508812
.
- ^ a b c
doi:10.1086/505206 10.1086/505206
Această referință va fi completată automat în următoarele minute. Puteți sări peste perioada de așteptare sau puteți extinde citarea manual - ^ „Natural Satellites Ephemeris Service”. IAU: Minor Planet Center. Accesat în .
- ^ „Planetary Satellite Mean Elements”. Jet Propulsion Laboratory. Accesat în . Note: Orbital elements of regular satellites and Phoebe are with respect to the Laplace plane, while orbital elements of irregular satellites are with respect to the ecliptic.
- ^ Williams, David R. (). „Saturnian Satellite Fact Sheet”. NASA (National Space Science Data Center). Accesat în .
- ^ „Planetary Satellite Discovery Circumstances”. Jet Propulsion Laboratory. . Accesat în .
- ^ „Planet and Satellite Names and Discoverers”. Gazetteer of Planetary Nomenclature. USGS Astrogeology. . Accesat în .
- ^ Porco, C.; the Cassini Imaging Team (). „S/2009 S1”. IAU Circular. 9091. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ a b c d Gray, Bill (). „Pseudo-MPEC for S/2004 S 13”. projectpluto.com. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ a b c d Gray, Bill (). „Pseudo-MPEC for S/2007 S 3”. projectpluto.com. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ a b c d Gray, Bill (). „Pseudo-MPEC for S/2004 S 17”. projectpluto.com. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ a b c d Gray, Bill (). „Pseudo-MPEC for S/2004 S 7”. projectpluto.com. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Porco, C.C. (). „Cassini Imaging Science: Initial Results on Saturn's Rings and Small Satellites” (PDF). Science. 307 (5713): 1226–36. Bibcode:2005Sci...307.1226P. doi:10.1126/science.1108056. PMID 15731439.
- ^ a b c Schlyter, Paul (). „Saturn's Ninth and Tenth Moons”. Views of the Solar System (Calvin J. Hamilton). Accesat în .
- ^ en NASA Cassini Images May Reveal Birth of a Saturn Moon
- ^ en The discovery and dynamical evolution of an object at the outer edge of Saturn’s A ring
- ^ „Saturn's rings could have come from a destroyed moon named Chrysalis”. New Scientist. .
- ^ Wisdom, Jack; Dbouk, Rola; Militzer, Burkhard; Hubbard, William B.; Nimmo, Francis; Downey, Brynna G.; French, Richard G. (). „Loss of a satellite could explain Saturn's obliquity and young rings”
. Science. 377 (6612): 1285–1289. doi:10.1126/science.abn1234. PMID 36107998 Verificați valoarea |pmid=(ajutor) – via DOI.org (Crossref). - ^ Deen, Sam. „P/2020 F1 (Leonard): A previous-perihelion precovery, and a very, very young comet”. groups.io. Accesat în .
- ^ Canup, R. (decembrie 2010). „Origin of Saturn's rings and inner moons by mass removal from a lost Titan-sized satellite”. Nature. 468 (7326): 943–6. Bibcode:2010Natur.468..943C. doi:10.1038/nature09661. PMID 21151108.
Legături externe
modificare- Scott S. Sheppard: Saturn Moons
- „Simulation showing the position of Saturn's Moon”. Arhivat din original la . Accesat în .
- „Saturn's Rings”. NASA's Solar System Exploration. Arhivat din original la . Accesat în .
- „Saturn's Moons”. Astronomy Cast episode No. 61, includes full transcript. Accesat în .
- Carolyn Porco. Fly me to the moons of Saturn. https://www.youtube.com/watch?v=xxXa9pxwzoY.
- Rotate and Spin Maps of 7 Moons at The New York Times
- Planetary Society blog post (2017-05-17) by Emily Lakdawalla cu imagini care oferă dimensiuni comparative ale sateliților
- Tilmann Denk: Outer Moons of Saturn