Părinții fondatori ai Statelor Unite ale Americii

Fondatorii Statelor Unite ale Americii sau Părinții/Tații fondatori ai Statelor Unite ale Americii, conform originalului din engleză, Founding Fathers of the United States, cunoscuți de asemenea americanilor ca Fathers of Our Country, Forefathers, Framers sau doar ca Founders este un grup de bărbați, în majoritate covârșitoare de descendență anglo-saxonă, care fie au semnat Declarația de independență a Statelor Unite ale Americii, Constituția Statelor Unite ale Americii, au participat efectiv la Războiul Revoluționar American și/sau au avut contribuții majore de natură ideatică, legislativă, participativă la crearea Statelor Unite ale Americii.

"Declarația de Independență", un tablou al lui John Trumbull, care descrie Comitetul celor Cinci, prezentând proiectul Congresului la 28 iunie 1776[1]

Istoricul Richard B. Morris, în 1973, a identificat următoarele șapte personalități ca părinți-fondatori: Benjamin Franklin, John Jay, John Adams, Thomas Jefferson și James Madison.[2][3] Adams, Jefferson și Franklin erau membri ai Comitetului Cinci care a elaborat Declarația de Independență. Hamilton, Madison și Jay au fost autori ai Federalist Papers, susținând ratificarea Constituției.

Cei 56 de semnatari ai Declarației de Independență

modificare

Delegații Convenției Constituționale (Constitutional Convention)

modificare

Cei 39 de semnatari ai Constituției

modificare
 
Pictura lui Howard Chandler Christy descriind semnarea Constituției SUA, Scena la semnarea Constituției Statelor Unite.

Cei 16 delegați care nu au semnat Constituția Statelor Unite

modificare

Alte personalități marcante ale Erei Revoluționare Americane considerați „Părinți fondatori ”

modificare

Referințe

modificare
  1. ^ „American Revolution: Key to Declaration of Independence”. Accesat în . 
  2. ^ Richard B. Morris, Seven Who Shaped Our Destiny: The Founding Fathers as Revolutionaries (New York: Harper & Row, 1973).
  3. ^ Kettler, Sarah. „The Founding Fathers: Who Were They Really?”. Biography. Accesat în . 
  4. ^ According to Joint Resolution 175 of the 103rd Congress, "the phrase in the Declaration of Independence 'All men are created equal' was suggested by the Italian patriot and immigrant Philip Mazzei. http://frwebgate.access.gpo.gov/cgi-bin/getdoc.cgi?dbname=103_cong_bills&docid=f:hj175eh.pdf
  5. ^ "Marea doctrină 'Toți oamenii sunt creați egali' care a fost introdusă în Declarația de Independență de către Thomas Jefferson, a fost inspirată probabil de scrierile lui Philip Mazzei , un patriot și pamfletar născut italian, care era un prieten apropiat al lui Jefferson." by John F. Kennedy, A Nation of Immigrants pp. 15-16