Miss World

concurs de frumusețe

Miss World este un titlu care se acordă la un concurs de frumusețe internațional. Candidatele care participă la concurs au fost alese deja în țara de origine ca „regina frumuseții”. Acest concurs este organizat anual printr-o campanie a mediei, concurenta ca câștigă titlul acordat de o comisie în afară de premii, are și o serie de obligații față de cei care finanțează premiile acordate. Până în anul 1988 acest concurs a avut loc în Londra iar în prezent are loc pe continente, urmat de concursul de frumusețe pe lume.

Priyanka Chopra India
(Miss World-2000)

Titlul Miss Universe face concurență titlului Miss World.

Mai ales adepții feminismului critică aceste concursuri de frumusețe, numindu-le „Fleischbeschau” (inspecție/control de carne), după părerea lor ele rănesc demnitatea feminină. Cu toate acestea aceste concursuri sunt acceptate cu entuziasm de femeile tinere.

Din țările în care se vorbește oficial limba germană, au câștigat până în prezent acest concurs 4 concurente, două din Germania și două din Austria: Petra Schürmann (Germania, 1956), Eva Rueber-Staier (Austria, 1969), Gabriella Brum (Germania, 1980), Ulla Weigerstorfer (Austria, 1987).

Miss World între anii 1999 - 2008

modificare
 
MW - 2008 (Xenia Suhinova)
Anul Miss World Țara candidatei Locul concursului
2008 Xenia Suhinova   Rusia Johannesburg, Africa de Sud
2007 Zhang Zilin   China Sanya, Republica Chineză
2006 Taťána Kuchařová   Cehia Varșovia, Polonia
2005 Unnur Birna Vilhjálmsdóttir   Islanda Sanya, China
2004 María Julia Mantilla   Peru Sanya, China
2003 Rosanna Davison   Irlanda Sanya, China
2002 Azra Akın   Turcia London, UK
2001 Agbani Darego   Nigeria Sun City, Africa de Sud
2000 Priyanka Chopra   India London, UK
1999 Yukta Mookhey   India London, UK

Cele mai bune performanțe pe țări

modificare
 
Harta cu ţările din care provin canditatele Miss World până în 2008.
 
Aishwarya Rai
(Miss World în 1994)
 
Taťána Kuchařová
(Miss World 2006)
 
Julia Morley cu Tatiana Kucharova
(Miss World 2006)

Până în anul 2008:

Titluri Țara
5 India, Venezuela
4 Marea Britanie
3 Islanda, Jamaica și Suedia
2 Argentina, Australia, Austria, Olanda, Peru, Rusia, Africa de Sud, SUA
1 Bermuda, Brazilia, China, Cehia, Republica Dominicană, Egipt, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Grenada, Guam, Irlanda, Israel, Nigeria, Polonia, Puerto Rico, Trinidad și Tobago, Turcia

Câștigătoare ale titlului Miss World

modificare
Anul Miss World Țara Locul concursului
1951 Kiki Håkansson   Suedia Lyceum Ballroom Londra, Marea Britanie
1952 May Louise Flodin   Suedia Londra
1953 Denise Perrier   Franța Londra
1954 Antigone Costanda   Egipt Londra
1955 Carmen Duijm Zubillaga   Venezuela Londra
1956 Petra Schürmann   Germania Londra
1957 Marita Lindahl   Finlanda Londra
1958 Penelope Anne Coelen   Africa de Sud Londra
1959 Corine Rottschafer   Țările de Jos Londra
1960 Norma Gladys Cappagli   Argentina Londra
1961 Rosemarie Frankland   Regatul Unit Londra
1962 Catharina Lodders   Țările de Jos Londra
1963 Carole Joan Crawford   Jamaica Londra
1964 Ann Sidney   Regatul Unit Londra
1965 Lesley Langley   Regatul Unit Londra
1966 Reita Faria   India Londra
1967 Madeleine Hartog Bell   Peru Londra
1968 Penelope Plummer   Australia Londra
1969 Eva Rueber-Staier   Austria Londra
1970 Jennifer Hosten   Grenada Londra
1971 Lucia Tavares Petterle   Brazilia Londra
1972 Belinda Green   Australia Londra
1973 Marjorie Wallace   Statele Unite ale Americii Londra
1974 Anneline Kriel   Africa de Sud Londra
1975 Wilnelia Merced   Puerto Rico Londra
1976 Cindy Breakspeare   Jamaica Londra
1977 Mary Stävin   Suedia Londra
1978 Silvana Suarez   Argentina Londra
1979 Gina Swainson   Bermuda Londra
1980 Gabriella Brum   Germania Londra
Kimberley Santos[1]   Guam
1981 Pilin Leon   Venezuela Londra
1982 Mariasela Alvarez   Republica Dominicană Londra
1983 Sarah-Jane Hutt   Regatul Unit Londra
1984 Astrid Herrera   Venezuela Londra
1985 Hólmfríður Karlsdóttir   Islanda Londra
1986 Giselle LaRonde   Trinidad-Tobago Londra si Macao
1987 Ulla Weigerstorfer   Austria Londra si Malta
1988 Linda Pétursdóttir   Islanda Londra si Málaga
1989 Aneta Kręglicka   Polonia Hong Kong Convention Exhibition Centre, Hong kong
1990 Gina Marie Tolleson   Statele Unite ale Americii Londra
1991 Ninibeth Jiminez   Venezuela Atlanta, Georgia, USA
1992 Julia Kourotchkina   Rusia Sun City, Africa de Sud
1993 Lisa Hanna   Jamaica Sun City, Africa de Sud
1994 Aishwarya Rai   India Sun City, Africa de Sud
1995 Jacqueline Aguilera Marcano   Venezuela Sun City, Africa de Sud
1996 Irene Skliva   Grecia Bangalore, India
1997 Diana Hayden   India Baie Lazare, Seychelles
1998 Linor Abargil   Israel Lake Berjaya Mahé Beach Resort, Seychellen
1999 Yukta Mookhey   India Londra
2000 Priyanka Chopra   India Londra
2001 Agbani Darego   Nigeria Sun City, Africa de Sud
2002 Azra Akin   Turcia Alexandra Palace, Londra
2003 Rosanna Davison   Irlanda Sanya, Hainan, China
2004 María Julia Mantilla   Peru Sanya, Hainan, China
2005 Unnur Birna Vilhjálmsdóttir   Islanda Sanya, Hainan, China
2006 Taťána Kuchařová   Cehia Varșovia, Polonia
2007 Zhang Zilin   China [2] Sanya, Hainan, China
2008 Xenia Suhinova   Rusia The Sandton Convention Centre, Johannesburg
2009 Kaiane Aldorino   Gibraltar Johannesburg
2010 Alexandria Mills   Statele Unite ale Americii Sanya, Hainan, China
  1. ^ „Kimberley Santos” a preluat titlul de la „Gabriella Brum” despre care s-a descoperit că s-a lăsat fotografiată goală
  2. ^ xinhuanet (engl.)

Legături externe

modificare
 
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Miss Lumea