Cnezatul Vladimir-Suzdal
| Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține. |
Principatul Vladimir-Suzdal/ Marele Ducat Vladimir-Suzdal/ Cnezatul Vladimir-Suzdal (în limba rusă Великое княжество Владимирское), sau Rusia Vladimir-Suzdal (Влади́мирско-Су́здальская Русь) a fost unul dintre cele mai importante cnezate care au apărut după destrămarea Rusiei Kievene, în secolul al XII-lea fiind cel mai puternic stat al slavilor răsăriteni până în secolul al XIV-lea, când a dispărut, devenind parte a Cnezatului Moscovei.
| Cnezatul Vladimir-Suzdal | ||||
| Великое княжество Владимирское Vladimiro-Suzdal'skoye knyazhestvo' | ||||
| — Vasal al Hoardei de aur — | ||||
| ||||
| ||||
 Cnezatul Vladimir-Suzdal în Cnezatul Rusiei Kievene în secolul XI | ||||
| Capitală | Vladimir | |||
|---|---|---|---|---|
| Limbă | Limba slavă veche | |||
| Religie | Creștinism ortodox rus | |||
| Guvernare | ||||
| Formă de guvernare | feudal monarchy[*] monarhie | |||
| Cneaz | ||||
| - 1157-1175 (primul) | Andrei Bogoliubski | |||
| - 1328–1331 (ultimul) | Alexander of Suzdal(ru)[traduceți] | |||
| Istorie | ||||
Modifică date / text  | ||||
Cnezatul Vladimir-Suzdal este considerat ca fiind leagănul limbii ruse mare (velikoruse) și a naționalității ruse.
Originile
modificarePrincipatul a ocupat un teritoriu întins în partea de nord-est a Rusiei Kievene, având ca granițe (aproximative) râurile Volga, Oka și Dvina de Nord. În secolul al XI-lea, principatul își avea capitala la Rostov Veliki, printre orașele importante numărându-se Suzdal, Iaroslavl și Belozersk.
Vladimir Monomahul, după ce și-a câștigat dreptul la tronul principatului în 1093, a mutat capitala de la Rostov la Suzdal. Cincisprezece ani mai târziu, cneazul a fondat pe râul Kliazma orașul Vladimir, la 31 km sud de Suzdal. Fiul său, Iuri Dolgoruki, a mutat capitala la Vladimir în 1157. Cum boierii din Rostov și din Suzdal s-au opus acestei măsuri care le scădea influența, a izbucnit un scurt război civil.
Pe la mijlocul secolului al XII-lea, când sudul pământurilor rusești erau prădate în mod regulat de nomazii turcici, populația a început să migreze către nord. În zonele împădurite din nord, (zalesie), s-au așezat numeroși refugiați, fondând noi localități. Înființarea unor orașe precum Pereslavl, Kostroma, Dmitrov, Moscova, Iuriev-Polski, Uglici sau Tver a fost atribuită de legende sau de cronici lui Iuri Dolgoruki (Mâini Lungi), care își căpătase porecla datorită capacității de manipulare a politicii din îndepărtatul Kiev.
Perioada de maximă înflorire
modificareFiul lui Iuri, Andrei cel Pios (Bogoliubski), a fost cel care a dus Vladimirul pe culmile puterii politice. Andrei cel Pios a tratat vechile centre de putere (printre ele aflându-se și Kievul) cu dispreț. După ce a atacat și incendiat Kievul în 1169, a refuzat să accepte tronul kievean, în schimb l-a numit la conducerea cnezatului rival pe fratele său mai mic. El s-a arătat mai preocupat de capitala Vladimir, pe care a împodobit-o cu minunate catedrale și mănăstiri din piatră albă. În 1117 a fost asasinat de boierii săi la reședința proprie din Bogoliubovo.
După o scurtă perioadă de interregnum, fratele lui Andrei, Vsevolod Cuib Mare, s-a suit pe tronul Vlamdimirului. El a continuat politica fratelui său, reușind încă o dată să cucerească orașul Kiev în 1203. Totuși, cei mai importanți dușmani ai lui Vsevolod erau în sud – Cnezatul Riazanului – și în est – marele stat turcic al bulgarilor de pe Volga. După mai multe campanii militare, Riazanul a fost fâcut una cu pământul, iar bulgarii au fost forțați să plătească tribut.
Moartea lui Vsevolod din anul 1212 a marcat începutul unui șir de conflicte dinastice. Fiul cel mai mare al lui Vsevolod, Constantin, după ce a căpătat ajutorul boierilor din Rostov și al cneazului Kievului, Mstislav cel Cutezător, l-a expulzat din Vladimir în Rosdtov pe moștenitorul de drept, fratele lui, Iuri al II-lea. După numai șase ani, după moartea lui Constantin, Iuri s-a reîntors în capitală. Iuri al II-lea s-a dovedit un conducător viclean, care i-a învins pe bulgarii de pe Volga și a reușit să impună pe tronul Novgorodului pe fratele său, Iaroslav. Domnia sa s-a încheiat într-un mod catastrofal, când, în 1238, hoardele mongolilor conduși de Batu Han au devastat țara și au incendiat Vladimirul și alte orașe în timpul invaziei tătare.
Jugul mongol
modificareNici unul dintre orașele rusești devastate de atacul mongolilor nu a mai reușit să-și revină. Cnezatul Vladimirului s-a fărâmițat în 11 principate mărunte: Moscova, Tver, Pereslavl, Rostov, Iaroslavl, Uglici, Belozersk, Kostroma, Nijni Novgorod, Starodub pe Kliazma și Iuriev-Polski. Toate aceste mici cnezate recunoșteau suzeranitatea Marelui Prinț al Vladimirului, acesta din urmă fiind numit de însuși Marele Han. Chiar și vestitul Alexandr Nevski al Pereslavlui a fost nevoit să meargă în Karakorum, capitala Hanului, pentru a fi investit ca Mare Cneaz al Vladimirului.
Până la sfârșitul secolului, numai trei orașe se mai luptau pentru obținerea titlului de Mare Cnezat: Moscova, Nijni Novgorod și Tver. Principii lor, odată investiți cu funcția de Mari Cneji, nici nu încercau să se mute definitiv în Vladimir. În 1321-1325 mitropolitul Petru al Moscovei(en)[traduceți] și-a mutat scaunul mitropolitan din Vladimir în Moscova, fapt care a facilitat ascensiunea Moscovei ca centru spiritual și politic în Rusia de nord-est.