Rădăcină și radical (lingvistică): Diferență între versiuni
Conținut șters Conținut adăugat
categorizare |
Rescuing 1 sources and tagging 0 as dead.) #IABot (v2.0.9.5 |
||
| (Nu s-au afișat 39 de versiuni intermediare efectuate de alți 13 utilizatori) | |||
Linia 1:
În [[lingvistică]], termenii „'''rădăcină'''” și „'''radical'''” sunt asociați. Unii lingviști<ref>De exemplu Constantinescu-Dobridor 1998 (articolul [https://dexonline.ro/definitie-dtl/radic%C3%A1l '''radical''']).</ref> îi văd chiar ca [[sinonim]]e, cu atât mai mult, cu cât în [[limba engleză]] se folosește termenul ''root'' ca echivalent pentru amândoi<ref>Eifring et Theil 2005, cap. 2, p. 30.</ref>, Crystal 2008 menționând că termenul {{en icon}} ''radical'' este folosit uneori în locul lui ''root''<ref name="crystal_419">Crystal 2008, p. 419.</ref>. Într-adevăr, cei doi termeni au în comun faptul că se referă la un element de bază al [[cuvânt]]ului, lipsit de orice [[afix]], în [[Limbă flexionară|limbile flexionare]] și în cele [[Limbă aglutinantă|aglutinante]]. Totuși, în prezent, cei doi termeni sunt delimitați în [[Terminologie|terminologia]] lingvistică [[Limba franceză|franceză]]<ref>De exemplu în Grevisse și Goosse 2007 (p. 150).</ref> sau în cea [[Limba română|română]]<ref>Cf. Bidu-Vrănceanu 1997, p. 398.</ref>, după unele caracteristici ale elementului de cuvânt amintit. În plus, cei doi termeni continuă să aibă mai multe interpretări.
== Interpretare diacronică ==
Pentru unii lingviști<ref>De exemplu Bidu-Vrănceanu 1997 (p. 398) sau Grevisse și Goosse 2007 (p. 50).</ref>, termenul „rădăcină” se referă la istoria cuvintelor, la [[Etimologie|etimologia]] lor. [[Noțiune]]a de rădăcină are o mare importanță în studiile diacronice în care se lucrează pentru reconstituirea [[Limba proto-indo-europeană|limbii proto-indoeuropene]]. În aceste studii, rădăcina este elementul de bază, cel mai vechi al unui cuvânt, reconstituit prin compararea corespondentelor sale în [[Limbi indoeuropene|limbile indoeuropene]], ținând seama de legi [[Fonetică|fonetice]] specifice<ref name="bussmann_1013">Bussmann 1998, p. 1013.</ref>. S-a ajuns, bunăoară, la concluzia că cuvântul [[Limba sanscrită|sanscrit]] ''parayati'' „a duce prin”, cel din [[Limba greacă|greaca veche]] ''peirein'' „a trece prin”, cel [[Limba latină|latinesc]] ''portare'' „a purta”, cel [[Limba armeană|armenesc]] ''hordan'' „a înainta”, cel din [[Limba slavă veche|slava veche]] ''pariti'' „a zbura”, cel din [[Limba engleză veche|engleza veche]] ''faran'', „a merge, a călători” și mai multe alte cuvinte au toate la bază rădăcina proto-indoeuropeană ''*per-'' cu sensul „a conduce undeva, a trece prin”<ref>Etymonline, articolul [https://www.etymonline.com/word/*per- '''*per- (2)''']. Semnul * indică o formă neatestată, dar reconstituită.</ref>.
Distincția între rădăcină și radical apare deja în studiul rădăcinilor indoeuropene. Rădăcina este un simbol ipotetic ce exprimă o anumită noțiune, constituit din două [[Consoană|consoane]], de exemplu. Rădăcina este lipsită de orice element de [[flexiune]] sau de [[formare de cuvinte]] (afix etc.), fiind ireductibilă în această formă. O rădăcină formată din două consoane apare în cuvinte fiind completată de o [[vocală]] care diferă în variante ale rădăcinii numite „radicali”. Aceștia servesc drept bază pentru flexiune. De exemplu, rădăcina ''g e/o n'', care exprimă noțiunea „naștere”, se realizează prin radicalii ''gen, gon, gn'' etc., primul apărând, de pildă, în [[verb]]ul ''a genera''<ref name="dubois">Dubois 2002, p. 395.</ref>. Bussmann 1998, folosind termenul {{en icon}} ''root'', menționează că cuvintele citate în paragraful precedent au la bază elementele *''per-'' sau *''par-''<ref>Bussmann 1998, p. 1013. De notat că rădăcinile și radicalii sunt transcriși în mod diferit, de către Etymonline și Bussmann 1998, pe de o parte, și de către Dubois 2002, pe de alta.</ref>, acestea fiind, prin urmare, radicali în terminologia românească sau franceză.
== Interpretări sincronice ==
Termenul rădăcină este folosit și în lingvistica [[Limbi semitice|limbilor semitice]] actuale. Este în general un ansamblu de trei consoane, iar flexiunea, numită « internă » în acest caz, precum și, parțial, formarea de cuvinte, constă în schimbarea vocalelor dintre aceste consoane. În [[limba arabă]], de exemplu, rădăcina ''k-t-b'' reprezintă noțiunea „scriere” și servește la formarea unor cuvinte precum ''kataba'' „a scris”, ''katib'' „scrib, scriitor”, ''kitab'' „scriere, carte”, ''kutub'' „cărți”<ref name="dubois"/><ref>Sala și Vintilă-Rădulescu 1981, p. 24.</ref>.
Distincția între rădăcină și radical există și într-o interpretare sincronică, termenul „radical” denumind una din formele unei rădăcini. Aceasta ar fi elementul ireductibil, comun tuturor membrilor unei [[Familie lexicală|familii de cuvinte]] dintr-o limbă sau dintr-o [[familie de limbi]]. Este obținută prin eliminarea tuturor afixelor și poartă sensul esențial, comun tuturor cuvintelor alcătuite cu ea, fiind forma abstractă care servește drept bază de reprezentare a tuturor radicalilor ce sunt manifestările ei. De exemplu, verbul {{fr icon}} ''venir'' „a veni” ar avea rădăcina ''/ven/'' cu doi radicali, ''ven-'' și ''vien-'', care s-ar realiza în urma adăugării a diverse afixe, primul în forma ''venons'' „venim”, de exemplu, al doilea într-o formă ca ''vienne'' „să vină”. În această viziune se consideră ca având aceeași rădăcină și făcând parte din aceeași familie lexicală și cuvinte care au cuvinte sursă directe diferite. De pildă, rădăcina ''/chant/'' ar avea doi radicali, ''chant-'' (de exemplu al cuvântului ''chanter'' „a cânta”) și ''cant-'', al cuvântului ''cantatrice'' „cântăreață (de operă)”, [[Împrumut (lingvistică)|împrumut]] din [[limba italiană]], în ideea că ambii radicali aparțin rădăcinii latine ''cant-''. O rădăcină poate avea și un singur radical, și atunci cele două se confundă<ref name="dubois"/>.
Termenul „radical” mai are și alte interpretări sincronice, neraportate la noțiunea de rădăcină.
Într-una din acestea, radicalul ar fi o bază la care se pot adăuga afixe [[Gramatică|gramaticale]]. Radicalul ar fi deci un cuvânt de sine stătător sau un segment de cuvânt fără niciun afix, ori cu unul sau mai multe afixe [[lexic]]ale<ref>Bidu-Vrănceanu 1997, p. 398.</ref>. Constantinescu-Dobridor reduce această interpretare a radicalului la verb. De pildă, radicalul lui ''încredințăm'' ar fi ''încredinț-'' (< ''în + cred + inț-'')<ref>Constantinescu-Dobridor, articolul [https://dexonline.ro/definitie-dtl/radic%C3%A1l '''radical'''] 2.</ref>.
=== Radicalul ca bază elementară ===
Cel mai adesea, în studiile sincronice, radicalul este forma de bază a unui cuvânt, care nu se mai poate analiza fără a i se pierde total identitatea, altfel spus, ceea ce rămâne dintr-un cuvânt după ce i s-au eliminat toate afixele, atât gramaticale, cât și lexicale<ref name="crystal_419"/>. Din punct de vedere [[Morfologie (lingvistică)|morfologic]] este un [[morfem]], așa cum sunt și celelalte elemente ale cuvântului, afixele<ref>Laczkó 2000, p. 39.</ref>. Radicalul este comun tuturor formelor gramaticale ale unui cuvânt și tuturor cuvintelor care constituie o familie lexicală<ref name="dobridor_1">Constantinescu-Dobridor, articolul [https://dexonline.ro/definitie-dtl/radic%C3%A1l '''radical'''] 1.</ref>.
Astfel, radicalul este baza elementară a flexiunii (în limbile flexionare) și a adăugării de afixe (în limbile aglutinante), fie că este vorba de exprimarea raporturilor gramaticale sau de formarea de cuvinte.
În limba română, de exemplu, pornind de la radicalul ''ar-'', se realizează flexiunea verbului ''a ara''. De pildă, adăugându-i-se [[Afix|sufixul]] ''-ă-'' și sufixul de tip [[desinență]] ''-m'', se obține forma de [[indicativ]] prezent, [[Persoană (gramatică)|persoana]] întâi [[Număr (gramatică)|plural]]. Un exemplu de formare de cuvinte este de la radicalul ''copil-'', obținându-se prin adăugarea unuia sau a mai multor sufixe lexicale, ''copil'''aș''', copil'''andru''', copil'''ărie''', copil'''iță''', copil'''ăresc''', copil'''ăros''', copil'''ărește'''''<ref name="dobridor_1"/>.
Tot pornind de la radicali se realizează flexiunea internă și, parțial, formarea de cuvinte, procedee care au o mare importanță în limbi ca cele semitice (vezi mai sus), dar există și în alte limbi, în oarecare măsură în engleză (ex. ''man'' „bărbat” – ''men'' „bărbați”; ''write'' „a scrie” și cinci forme [[Persoană (gramatică)|personale]] ale [[Prezentul simplu în limba engleză|prezentului simplu]] – ''wrote'' [[Trecutul simplu în limba engleză|trecut simplu]] la toate persoanele<ref>Eifring et Theil 2005, p. 31.</ref>) și, în măsură mai mică, în franceză: ''peut'' „poate” – ''put'' „putu”, ''sait'' „știe” – ''sut'' „știú”, ''prend'' „ia” – ''prit'' „luă”, ''met'' „pune” – ''mit'' „puse”<ref name="fiodorov">Fiodorov 2008, p. 26.</ref>.
Într-o limbă aglutinantă precum [[Limba maghiară|maghiara]], la radicalul ''ház-'' „casă”, prin adăugarea sufixelor lexicale ''-as'', ''-ság'', și gramaticale, ''-a'', ''-i'', ''-m'' și ''-ról'' se obține cuvântul ''házasságaimról'' „despre căsătoriile mele”<ref>A. Jászó 2007, p. 26.</ref>.
Prin [[Compunere (lingvistică)|compunere]] din doi radicali se pot obține de asemenea cuvinte noi, de exemplu {{ro icon}} ''botgros''<ref>DEX '09, articolul [https://dexonline.ro/definitie/botgros '''botgros'''].</ref>, {{fr icon}} ''chou-fleur'' „conopidă” (literal „varză-floare”)<ref>Dubois 2002, p. 106.</ref>, {{en icon}} ''blackbird'' „mierlă” (lit. „pasăre neagră”)<ref name="crystal_419"/>.
==== Sensul radicalului ====
O parte din radicali au sens [[Noțiune|noțional]], lexical. Acest sens este direct inteligibil în cazul radicalului [[substantiv]]ului, al verbului și al [[adjectiv]]ului, și indirect inteligibil în cel al [[pronume]]lor. Nu au sens lexical, ci gramatical, radicalii [[Conjuncție|conjuncțiilor]], [[Prepoziție|prepozițiilor]] și [[Postpoziție|postpozițiilor]], radicali care sunt în același timp cuvinte de sine stătătoare invariabile. Alți radicali, în general tot cuvinte invariabile, au sens [[Pragmatică|pragmatic]] sau [[Modalitate (lingvistică)|modal]]. Astfel sunt [[Interjecție|interjecțiile]] și cuvintele socotite adverbe în unele gramatici, precum cele ale limbii române, dintre care unele sunt considerate în alte gramatici [[Parte de vorbire|părți de vorbire]] aparte, numite [[modalizator]]i și/sau [[Particulă (gramatică)|particule]], bunăoară în gramatici ale limbii maghiare<ref>Laczkó 2000, pp. 40–41.</ref>.
==== Forma radicalului ====
În unele gramatici se consideră că există radicali cu formă unică și altele cu două sau mai multe forme. În cazul celor din urmă, una din forme este tipică, abstractă, numită invariantă. Aceasta reprezintă morfemul radical și se consideră că are atâtea realizări câte forme există, numite variante sau [[alomorf]]e<ref>Bidu-Vrănceanu 1997, p. 39.</ref><ref name="laczko_42">Laczkó 2000, p. 42.</ref>. Această distincție este analogă cu cea din [[fonologie]] referitoare la [[fonem]] și la [[alofon]]ele acestuia, și corespunde cu cea dintre rădăcină și radical prezentă în Dubois 2002 (vezi mai sus).
Între variantele unui radical există așa-numite [[Alternanță fonetică|alternanțe fonetice]]. Unele din acestea sunt numite combinatorii, adică provocate de adăugarea unor afixe, fiind de natură [[Morfofonologie|morfofonologică]]. Există mai multe feluri de asemenea alternanțe, în funcție și de limba considerată.
În limba română există<ref>Constantinescu-Dobridor 1980, pp. 28–29.</ref>:
* alternanțe vocalice: ''f'''a'''tă ~ f'''e'''te'', ''f'''a'''c ~ f'''ă'''cut'', ''n'''e'''gru ~ n'''ea'''gră'', ''m'''ă'''r ~ m'''e'''ri'', ''t'''â'''năr ~ t'''i'''neri'', ''sc'''o'''t ~ sc'''oa'''te'';
* alternanțe consonantice: ''po'''t''' ~ po'''ț'''i'', ''bra'''d''' ~ bra'''z'''i'', ''ur'''s''' ~ ur'''ș'''i'', ''plec ~ pleci'' ([k] ~ [t͡ʃ]), ''mu'''sc'''ă ~ mu'''șt'''e'';
* alternanțe vocalice și consonantice concomitente: ''c'''a'''r'''t'''e ~ c'''ă'''r'''ț'''i'', ''t'''oț'''i ~ t'''ut'''uror''.
În alte limbi sunt și alte feluri de alternanțe:
* alternanțe între variante ale aceleiași vocale (de exemplu scurtă ~ lungă): {{fr icon}} ''dites'' [dit] „ziceți” ~ ''disent'' [diːz] „(ei/ele) zic”<ref name="fiodorov"/>, {{hu icon}} ''v'''í'''z'' „apă” ~ ''v'''i'''zek'' „ape”<ref name=''siptar_15">Siptár 2006, p. 15.</ref>;
* alternanțe vocală ~ consoană: {{sr icon}} ''be'''o''''' „alb” ~ ''be'''l'''a'' „albă”, ''pepe'''o''''' „cenușă” ~ ''pepe'''l'''a'' „cenușii” ([[cazul genitiv]])<ref>Klajn 2005, p. 37.</ref>;
* alternanțe vocală ~ ∅ (zero): {{sr icon}} ''bor'''a'''c'' „luptător” ~ ''borcu'' „luptătorului” ([[cazul dativ]])<ref>Klajn 2005, p. 38.</ref>, {{hu icon}} ''bok'''o'''r'' „tufă” ~ ''bokrok'' „tufe”<ref name="laczko_42"/>;
* alternanțe consoană ~ ∅: {{fr icon}} ''ils/elles ba'''tt'''ent'' „ei/ele bat” ~ ''il/elle bat'' „el/ea bate”, ''étudian'''t'''e'' „studentă” ~ ''étudiant'' „student” ('''''t''''' final nu se pronunță în aceste cuvinte)<ref>Fiodorov 2008, pp. 25–26.</ref>.
Flexiunea internă poate fi de asemenea considerată un sistem de alternanțe vocalice.
=== Radical liber și radical legat ===
Unii radicali sunt morfeme libere, adică pot constitui singure un cuvânt și să-și îndeplinească astfel rolul în [[Propoziție gramaticală|propoziție]]<ref>Secțiune după Laczkó 2000, p. 46–47, în afara informațiilor din surse indicate separat.</ref>. Alți radicali, neputând constitui cuvinte de sine stătătoare, sunt morfeme legate, la fel ca afixele. Între caracterul total liber și cel total legat există o gradație:
* Este în mod necesar liber radicalul care nu poate primi afixe, cum este cel al adverbelor, al conjuncțiilor și al prepozițiilor, de exemplu în română.
* Este potențial liber radicalul care poate primi afixe, dar poate avea funcție sintactică și fără vreun afix. Astfel sunt de exemplu, în limba maghiară, adverbele care pot avea [[Grad de comparație|grade de comparație]]: ''fent'' „sus” – ''fentebb'' „mai sus”.
* Este considerat relativ liber radicalul celor mai multe verbe, substantive și adjective. Un astfel de radical poate funcționa numai cu cel puțin un afix, dar acesta poate fi ∅. Un asemenea afix exprimă una sau mai multe categorii gramaticale tocmai prin absența sa. De pildă, forma ''cânt'' a verbului ''a cânta'', fără afix aparent, exprimă persoana I, numărul [[Număr (gramatică)|singular]], la [[Timp (gramatică)|timpul]] prezent al [[Mod (gramatică)|modului]] indicativ sau [[conjunctiv]]. Ca exemplu de substantiv, desinența ∅ a cuvântului ''pom'' exprimă faptul că este la [[cazul nominativ]] sau [[Cazul acuzativ|acuzativ]], numărul singular.
* Un radical legat nu poate constitui un cuvânt de sine stătător. Este adesea o variantă dintr-o serie de variante dintre care una este principală, relativ liberă. De exemplu, radicalul {{hu icon}} ''tesz-'' este relativ liber, putând fi forma ''tesz'' „pune” de persoana a III-a singular a indicativului prezent, dar are variante legate în forme ca '''''te'''ttem'' „am pus” și '''''té'''gy'' „să pui, pune!”. Sunt și radicali cu toate variantele legate. În maghiară este cazul verbelor care au, în mod excepțional, desinență efectivă la persoana a III-a singular a indicativului prezent, ex. ''eszik'' „mănâncă”. Radicalul său, ''esz-'', nu poate fi decât legat, precum și variantele sale din formele '''''e'''ttem'' „(eu) am mâncat” și '''''ev'''ett'' „a mâncat”.
Sunt și radicali legați având o singură formă. Este cazul, în maghiară, al radicalilor verbali numiți „fictivi”, la care se adaugă, ca să fie cuvinte, cel puțin un afix, altul decât o desinență. De pildă, verbul ''forgat'' „învârtește” este format din radicalul fictiv și legat ''for-'', cu sufixul ''-gat'' și desinența ∅.
Un exemplu englez de radical legat cu formă unică este ''-ceive'', care nu poate forma cuvinte fără un [[Afix|prefix]]: ''receive'' „a primi”, ''conceive'' „a concepe”, ''deceive'' „a amăgi, a înșela”<ref name="crystal_419"/>.
== Note ==
{{listănote|2}}
== Surse bibliografice ==
* {{hu icon}} A. Jászó, Anna (coord.), [http://fr.scribd.com/doc/125463345/A-magyar-nyelv-konyve#scribd ''A magyar nyelv könyve''] (Cartea limbii maghiare), ediția a VIII-a, Budapesta, Trezor, 2007, ISBN 978-963-8144-19-5 (accesat la 25 februarie 2019)
* Bidu-Vrănceanu, Angela ''et al.'', [https://www.academia.edu/10986209/87525919-DSL-Dictionar-de-Stiinte-Ale-Limbii ''Dicționar general de științe. Științe ale limbii''], București, Editura științifică, 1997, ISBN 973-440229-3 (accesat la 25 februarie 2019)
* {{en icon}} Bussmann, Hadumod (coord.), [http://www.e-reading.club/bookreader.php/142124/Routledge_Dictionary_of_Language_and_Linguistics.pdf ''Dictionary of Language and Linguistics''] {{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20220123230149/https://www.e-reading.club/bookreader.php/142124/Routledge_Dictionary_of_Language_and_Linguistics.pdf |date=2022-01-23 }} (Dicționarul limbii și lingvisticii), Londra – New York, Routledge, 1998, ISBN 0-203-98005-0 (accesat la 25 februarie 2019)
* Constantinescu-Dobridor, Gheorghe, ''Mic dicționar de terminologie lingvistică'', București, Albatros, 1980
* Constantinescu-Dobridor, Gheorghe, ''Dicționar de termeni lingvistici'', București, Teora, 1998; online: [https://dexonline.ro/ Dexonline] (DTL) (accesat la 25 februarie 2019)
* {{en icon}} Crystal, David, [https://anekawarnapendidikan.files.wordpress.com/2014/04/a-dictionary-of-linguistics-and-phonetics-by-david-christal.pdf ''A Dictionary of Linguistics and Phonetics''] {{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20181110120458/https://anekawarnapendidikan.files.wordpress.com/2014/04/a-dictionary-of-linguistics-and-phonetics-by-david-christal.pdf |date=2018-11-10 }} (Dicționar de lingvistică și fonetică), ediția a VI-a, Blackwell Publishing, 2008, ISBN 978-1-4051-5296-9 (accesat la 25 februarie 2019)
* {{fr icon}} Dubois, Jean ''et al.'', ''Dictionnaire de linguistique'' (Dicționar de lingvistică), Paris, Larousse-Bordas/VUEF, 2002
* {{fr icon}} Fiodorov, V. A., [https://zzapomni.com/fedorov-teoreticheskaya-fonetika-fr-2008-2627/1 ''Теоретическая фонетика французского языка. Учебно-методическое пособие для вузов''] (Fonetica teoretică a limbii franceze. Mijloc de învățământ pentru universități), Centrul de editare și imprimare al Universității de Stat din Voronej, 2008 (accesat la 25 februarie 2019)
* {{fr icon}} Grevisse, Maurice și Goosse, André, ''Le bon usage. Grammaire française'' (Folosirea corectă a limbii. Gramatică franceză), ediția a XIV-a, Bruxelles, De Boeck Université, 2007, ISBN 978-2-8011-1404-9
* {{en icon}} Harper, Douglas, [http://www.etymonline.com/index.php Online Etymology Dictionary] (Dicționar etimologic online) (Etymonline)] (accesat la 25 februarie 2019)
* {{sr icon}} Klajn, Ivan, [http://jelenagolubovic.weebly.com/uploads/2/5/3/7/25373008/ivan_klajn_-_gramatika_srpskog_jezika.pdf ''Gramatika srpskog jezika''] {{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20160423015859/http://jelenagolubovic.weebly.com/uploads/2/5/3/7/25373008/ivan_klajn_-_gramatika_srpskog_jezika.pdf |date=2016-04-23 }} (Gramatica limbii sârbe), Belgrad, Zavod za udžbenike i nastavna sredstva, 2005. ISBN 86-17-13188-8 (accesat la 25 februarie 2019)
* {{hu icon}} Laczkó, Krisztina, Alaktan (Morfologie), Keszler, Borbála (coord.) [https://fr.scribd.com/document/324627255/Magyar-Grammatika-TK-2 ''Magyar grammatika''] (Gramatică maghiară), Budapesta, Nemzeti Tankönyvkiadó, 2000, ISBN 978-963-19-5880-5, pp. 35–64 (accesat la 25 februarie 2019)
* Sala, Marius și Vintilă-Rădulescu, Ioana, ''Limbile lumii. Mică enciclopedie'', București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1981
* {{hu icon}} Siptár, Péter, 2. fejezet – Hangtan (Cap. 2 – Fonetică și fonologie), Kiefer, Ferenc (coord.) ''[https://www.magyarhaz.ch/images/2020D%C3%B3ra/magyar%20nyelv/2011_0001_536_MagyarNyelv.pdf Magyar nyelv]'' (Limba maghiară), Budapesta, Akadémiai Kiadó, 2006, ISBN 963-05-8324-0, pp. 14-33 (accesat la 22 decembrie 2022)
== Vezi și ==
* [[Cuvânt]]
* [[Morfem]]
[[Categorie:Lingvistică]]
| |||