Poetul lăsă biletul să-i cadă din mâna tremurândă. Rămase ţintuit locului câteva clipe, încremeni... more Poetul lăsă biletul să-i cadă din mâna tremurândă. Rămase ţintuit locului câteva clipe, încremenit. Apoi, încleştând din dinţi, se ridică în picioare şi străbătu agitat întreaga casă, ignorând mesele şi obiectele fragile, fără a le arunca vreo privire celorlalţi locuitori ai casei. Exista o singură persoană pe care dorea so vadă. O porni grăbit, cu paşi mari, pe străzile oraşului, aproape rupând-o la fugă în drum spre râu. Se opri la capătul podului, podul lor, scrutând cu ochii umezi malul opus al râului, sperând să zărească pentru o clipă doar chipul iubitei lui. Nu se vedea nicăieri. N-avea să se întoarcă în veci. Iubita lui, Beatrice, pierise.
Cititorilor mei, cu recunoştinţă. "Am zis:-«Speranţa-i aşteptarea plină a gloriei ce va fi, şi ne... more Cititorilor mei, cu recunoştinţă. "Am zis:-«Speranţa-i aşteptarea plină a gloriei ce va fi, şi ne-o produce un merit dat şi graţia divină».
Nu sunt o femeie sentimentală. Nici măcar în tinereţe nu mă lăsam în voia melancoliei sau a remuş... more Nu sunt o femeie sentimentală. Nici măcar în tinereţe nu mă lăsam în voia melancoliei sau a remuşcărilor. Rareori priveam înapoi, rareori mă opream să percep trecerea timpului. Unii ar spune că nu ştiu ce este acela un regret. Într-adevăr, dacă ar fi să îi credem pe duşmanii mei, ochii îmi sunt aţintiţi mereu înainte, concentraţi asupra viitorului, asupra urmă torului război în care trebuie să lupt, asupra următorului fiu pe care să-l ador, asupra următorului duşman ce urmează să fie înfrânt. Cât de puţin mă cunosc. Cât de puţin mă cunosc cu toţii. Poate că destinul meu nu a fost niciodată să rămân singură în legenda propriei vieţi, să fiu martoră a mitului care s-a ridicat în jurul meu precum o floare otrăvitoare. Am fost numită criminală şi opor tunistă, salvatoare şi victimă. Şi, pe parcurs, am devenit mai mult decât mi s-a cerut vreodată, chiar dacă singurătatea era mereu pre zentă, ca un câine credincios la picioarele stăpânului său. Adevărul este că nici unul dintre noi nu este nevinovat. Cu toţii avem păcate de mărturisit.
Amani-trăgătoare de elită, demdji însemnată cu ochi albaștri, capabilă să controleze nisipul deșe... more Amani-trăgătoare de elită, demdji însemnată cu ochi albaștri, capabilă să controleze nisipul deșertului, cunoscută, de asemenea, și sub porecla Banditul-cu-ochi-albaștri Prințul Ahmed Al-Oman Bin Izman-Prințul Rebel, conducătorul Rebeliunii Jin-prinț de Miraji, fratele lui Ahmed, cu numele complet Ajinahd Al-Oman Bin Izman Shazad Al-Hamad-fiica unui general mirajin, printre primii membri ai rebeliunii, strateg și luptătoare bine instruită Delila-demdji însemnată cu păr purpuriu, capabilă să urzească iluzii din lumină în aer. Sora de sânge a lui Ahmed, sora vitregă a lui Jin, prin adopție Hala-demdji însemnată cu piele aurie, capabilă să răsucească mintea oamenilor, provocându-le halucinații. Sora lui Imin Imin-demdji însemnată cu ochi aurii, capabilă să ia orice formă omenească. Sora lui Hala Izz și Maz-demdji gemeni, însemnați cu piele albastră și păr albastru, capabili să se transforme în orice animal Bahi (decedat)-prieten din copilărie al lui Shazad, Sfânt Părinte căzut în dizgrație și ucis de Noorsham IZMAN Sultanul Oman-conducătorul statului Miraji, tatăl lui Ahmed și al lui Jin Prințul Kadir-fiul cel mai mare al sultanului, sultimul, moștenitorul tronului Miraji Prințul Naguib (decedat)-unul dintre fiii sultanului, comandant de armată, ucis de rebeli în bătălia de la Fahali Lien (decedat)-femeie din Xichian, soția sultanului. Mama biologică a lui Jin, mama vitregă a lui Ahmed și a Delilei, prin adopție. Ucisă de boală Nadira (decedată)-mama biologică a lui Ahmed și a Delilei. Ucisă de sultan pentru nașterea unui copil conceput cu un djinn ULTIMUL ȚINUT VP-3 Tamid-cel mai bun prieten al lui Amani, Sfânt Părinte în devenire, merge șchiopătând din pricina unei malformații din naștere. Presupus mort Farrah-mătușa lui Amani, sora cea mai mare a mamei sale Asid-soțul lui Farrah, negustor de cai din Dustwalk Safiyah-mătușa lui Amani, sora mijlocie a mamei sale, plecată din Dustwalk înainte de nașterea lui Amani ca să-și găsească norocul în Izman Zahia (decedată)-mama lui Amani, spânzurată pentru uciderea soțului ei Hiza (decedat)-soțul mamei lui Amani. Nu este tatăl biologic al lui Amani. Ucis de soție Shira-verișoara lui Amani, singura fiică a lui Farrah. Nu se știe locul unde se află Fazim-iubitul Shirei Noorsham-demdji însemnat cu ochi albaștri, capabil să stârnească focul djinnilor, care poate să distrugă un oraș întreg. Născut în orașul minier Sazi. Nu se știe locul unde se află MITURI ȘI LEGENDE Ființele Primordiale-ființe nemuritoare create de Dumnezeu, inclusiv djinnii, buraqii și rocii Distrugătoarea de Lumi-o ființă din centrul pământului care a ieșit la suprafața lumii ca să aducă moarte și întuneric. Înfrântă de omenire Strigoii-slujitorii Distrugătoarei de Lumi, inclusiv coșmarurile, metamorficii și alții Primul Erou-primul muritor creat de djinni ca să o înfrunte pe Distrugătoarea de Lumi. Făcut din nisip, apă și aer, a fost adus la viață de focul djinnilor. Cunoscut și ca Primul Muritor Prințesa Hawa-prințesă legendară care a cântat până când soarele a apărut pe cer Eroul Attallah-iubitul prințesei Hawa VP-4 CAPITOLUL 1 PRINȚUL STRĂIN Cândva, în regatul Miraji din deșert, trăia un prinț tânăr care jinduia la tronul tatălui său. Nu era îndreptățit să-l ceară, dar credea că tatăl lui era un conducător slab și că el avea să fie mai puternic. Așa că a luat tronul cu forța. Într-o singură noapte, cu vărsare de sânge, sultanul și frații prințului au căzut răpuși de sabia tânărului prinț și a armatei străine pe care o conducea. La ivirea zorilor, nu mai era prinț. Era sultan. Se știa că tânărul sultan își lua soții în harem așa cum făcuse și cu țara: cu forța. În primul an de domnie, două soții au născut fii sub aceleași stele. Una dintre soții era o fată născută printre nisipuri. Fiul ei aparținea deșertului. Cealaltă era o fată născută pe malul opus al apei, într-un regat numit Xicha, și crescută la bordul unei nave. Fiul ei nu aparținea acelui loc. Dar fiii au crescut ca niște frați, iar mamele lor i-au protejat de lucrurile de care zidurile palatului nu-i puteau feri. Și pentru o vreme, în haremul sultanului, lucrurile au mers bine. Până când prima soție a născut din nou, de data asta un copil care nu era al soțului ei-o fiică de djinn, cu păr nefiresc și foc nefiresc în sânge. Pentru crima de a-l fi trădat, sultanul și-a dezlănțuit mânia asupra soției lui. Ea a murit sub forța loviturilor lui. Atât de mânios era sultanul, încât nici n-a băgat de seamă că cea de-a doua soție a fugit cu cei doi băieți și fiica djinnului, evadând pe mare către regatul Xicha, de unde fusese răpită. Acolo, fiul ei, Prințul Străin, se putea preface că își găsise locul. Prințul Deșertului nu se putea preface; era la fel de străin în ținut cum fusese fratele său în țara tatălui lor. Dar niciunul dintre prinți nu era sortit să rămână mult acolo. În scurt timp, amândoi au părăsit Xicha, preferând în schimb largul mărilor. Și pentru o vreme, pe nave care mergeau oriunde și veneau de nicăieri, lucrurile au mers bine pentru frați. Rătăceau de pe un mal străin pe altul, aparținând în mod egal fiecărui loc în parte. Până într-o zi, când, dincolo de prora navei, Miraji a apărut din nou. Prințul Deșertului a văzut țara și și-a amintit care îi era locul cu adevărat. Pe malul cunoscut, a părăsit nava, lăsându-și fratele în urmă. Deși Prințul Deșertului i-a cerut fratelui său să i se alăture, Prințul Străin nu a acceptat. Țara tatălui său părea pustie și stearpă și nu înțelegea ce anume îl atrăgea pe fratele lui. Așa că VP-5
Amani-trăgătoare de elită, demdji însemnată cu ochi albaștri, capabilă să controleze nisipul deșe... more Amani-trăgătoare de elită, demdji însemnată cu ochi albaștri, capabilă să controleze nisipul deșertului, cunoscută, de asemenea, și sub porecla Banditulcu-ochi-albaștri. În prezent, conducătoarea de facto a Rebeliunii, în absența Prințului Ahmed. Șaptesprezece ani. Prințul Ahmed Al-Oman Bin Izman-Prințul Rebel, conducătorul Rebeliunii. În prezent, prizonier. Nouăsprezece ani. Jin-prinț de Miraji, fratele lui Ahmed, numele complet: Ajinahd Al-Oman Bin Izman. Nouăsprezece ani. Prințul Rahim-prinț de Miraji. Fratele vitreg al lui Ahmed și Jin. Fratele de sânge al Leylei. Pe vremuri, a fost comandant militar în Iliaz. În prezent, prizonier. Nouăsprezece ani. Shazad Al-Hamad-fiica unui general mirajin, printre primii membri ai Rebeliunii, luptătoare bine instruită, strateg. În prezent, prizonieră. Optsprezece ani. Sam-dezertor din armata albish, devenit hoț. Poate trece prin piatră. Optsprezece ani. Tamid-fost cel mai bun prieten al lui Amani, Sfânt Părinte în devenire, merge șchiopătând din pricina unei malformații. Șaptesprezece ani. Delila-demdji însemnată cu păr purpuriu, capabilă să urzească iluzii din lumină în văzduh. Sora de sânge a lui Ahmed. Sora vitregă a lui Jin, prin adopție. În prezent, prizonieră. Cincisprezece ani. Hala-demdji însemnată cu piele aurie, capabilă să sucească mințile oamenilor, provocându-le halucinații. Nouăsprezece ani. Izz șiMaz-demdji gemeni, însemnați cu piele albastră și păr albastru, capabili să se transforme în orice animal. Șaptesprezece ani. Navid-soțul lui Imin. Capturat. Soartă necunoscută. Sara-paznic al Casei Ascunse din Izman. Fadi-fiul Shirei și al djinnului Fereshteh. Demdji născut cu părul albastru. A primit numele bunicului său. A fost scos afară din palat și dus într-un loc sigur. MIRAJI DE NORD Sultanul Oman-conducătorul ținutului Miraji, tatăl lui Ahmed și al lui Jin. VP-3 Leyla-fiica sultanului și sora de sânge a prințului Rahim. Inventatoare iscusită. A trădat Rebeliunea. Cincisprezece ani. Lordul Bilal-emirul din Iliaz. În prezent, pe moarte, suferind de o boală pe care o duce de multă vreme. Nouăsprezece ani. Generalul Hamad-un general care se preface că e loial sultanului. Tatăl lui Shazad. Samira-fiica defunctului emir al Saramotaiului. Proaspăt numită conducătoarea Saramotaiului, în numele Rebeliunii. Șaptesprezece ani. DJINNII Bahadur-djinn nemuritor, tatăl lui Amani. Feresbteh-djinn nemuritor, tatăl lui Fadi. Ucis pentru ca energia lui să poată fi transformată în electricitate pentru mașinăria sultanului. Primul djinn care a murit de la Primul Război încoace. ULTIMUL ȚINUT Farrah-mătușa lui Amani, sora cea mai mare a mamei sale. Asid-soțul lui Farrah, negustor de cai în Dustwalk. Nasima-una dintre verișoarele mai tinere ale lui Amani. Olia-una dintre verișoarele mai tinere ale lui Amani. Fazim-locuitor din Dustwalk. Fostul iubit al Shirei. Dușmanul lui Amani. Noorsham-demdji însemnat cu ochi albaștri, capabil să stârnească focul djinnilor, care poate să distrugă un oraș întreg. Născut în orașul minier Sazi. Dispărut după bătălia de la Fahali. CEI CĂZUȚI Zabia-mama lui Amani, spânzurată pentru uciderea soțului ei. Hiza-soțul mamei lui Amani. Nu e tatăl biologic al lui Amani. Ucis de soția sa. Nadira-mama biologică a lui Ahmed și a Delilei. Ucisă de sultan pentru c-a adus pe lume un copil conceput cu un djinn. Lien-o femeie Xichian, soție a sultanului. Mama biologică a lui Jin, mama vitregă a lui Ahmed și a Delilei, prin adopție. A murit răpusă de o boală. Babi-prieten din copilărie al lui Shazad, Sfânt Părinte căzut în dizgrație, ucis de Noorsham. VP-4 Prințul Naguib-unul dintre fiii sultanului, comandant de armată, ucis de rebeli în bătălia de la Fahali. Malik Al-Kizzam-uzurpatorul tronului din Saramotai. Ucis de Shazad. Ranaa-o tânără demdji care putea să facă lumina să coboare în căușul mâinilor ei. Ucisă într-o ambuscadă. Sayidda-spion al Rebeliunii infiltrat în palat. Torturată până în pragul nebuniei în mașinăria sultanului. Ucisă în timp ce fugea din tabăra rebelilor. Mahdi-iubitul Sayiddei, a trădat Rebeliunea, încercând so salveze pe Sayidda. Ucis în timp ce fugea din tabăra rebelilor. Ayet, UzmașiMouhna-soții ale prințului Kadir. Torturate până în pragul nebuniei în mașinăria sultanului. Shira-verișoara lui Amani. Soția prințului Kadir. Sultima. Executată din ordinul soțului ei pentru că a adus pe lume copilul unui djinn. Prințul Kadir-fiul cel mai mare al sultanului, sultim, moștenitor al tronului din Miraji. Ucis de sultan. Imin-demdji însemnată cu ochi aurii, capabilă să ia orice formă omenească. Sora lui Hala. A murit executată pentru a-l salva pe Ahmed, asumându-și identitatea acestuia. MITURI ȘI LEGENDE Ființele Primordiale-ființe nemuritoare create de Dumnezeu, inclusiv djinnii, buraqii și rocii. Distrugătoarea de Lumi-o ființă din centrul pământului care a ieșit la suprafața lumii ca să aducă moarte și întuneric. Învinsă de omenire. Strigoii-slujitorii Distrugătoarei de Lumi, printre care se numără coșmarurile, metamorficii și alții. Primul Erou-primul muritor creat de djinni pentru a o înfrunta pe Distrugătoarea de Lumi. Făcut din nisip, apă și aer și adus la viață cu ajutorul focului djinnilor. Cunoscut și ca Primul Muritor. Prințesa Hawa-prințesa legendară care a cântat până când soarele a apărut pe cer. Eroul Attallah-iubitul prințesei Hawa. VP-5 Capitolul 1 M-am trezit dintr-un somn înțesat de coșmaruri când mi-am auzit numele. Îmi întinsesem deja mâna după armă când am recunoscut fața Sarei deasupra mea, ivindu-se cu claritate și apoi dispărând, din pricina ochilor împăienjeniți de oboseală. Am slăbit strânsoarea degetului de pe trăgaci. Nu era un dușman, era doar Sara, paznicul Casei Ascunse. Ținea în mână o lampă micuță care îi lumina doar fața. Pentru o clipă, păru doar un cap desprins de trup, plutind în întuneric, precum cele din visul care se stingea acum, căci mă trezeam. Imin, purtând chipul lui Ahmed, îndreptându-se de bunăvoie spre locul de execuție. Verișoara mea Shira strigându-și revolta în timp ce era forțată să îngenuncheze în fața eșafodului. Ayet, cu ochii înecați de nebunie, așteptându-și moartea, după ce-i storseseră sufletul. Ranaa, copilul demdji, care ținuse soarele în mâini și care murise răpusă de un glonț rătăcit, într-o luptă pe care n-ar fi trebuit so poarte. Bahi, care murise ars de viu în fața mea, de mâna fratelui meu. Mama mea, care a sfârșit la capătul unei funii în Dustwalk pentru că-și împușcase soțul, bărbatul care oricum nu fusese tatăl meu. Oameni pe care i-am văzut murind. Oameni pe care am fost nevoită să-i las să moară. Vedeam chipurile lor care mă învinovățeau. Dar Sara era aievea. Sara era încă în viață. Și la fel erau și alții. Când sultanul organizase ambuscada împotriva celor din tabăra rebelilor din oraș, mulți căzuseră prizonieri. Dar nu a existat decât o singură execuție. Imin. Demdjiul nostru care-și putea schimba înfățișarea. Imin murise purtând chipul lui Ahmed, pentru a-i face pe sultan și pe toți cei din Izman să creadă că Prințul Rebel a murit, în timp ce Delila a urzit o iluzie pentru a-și ascunde fratele adevărat, care fusese închis împreună cu toți ceilalți. Așa că Ahmed era încă în viață. La fel și Shazad, generalul nostru, chiar dacă nu-i plăcea să fie numită așa. Aveam nevoie ca ea să ne conducă în lupta împotriva sultanului. Și Rahim, un alt fiu al sultanului, care îi purta ranchiună slăvitului nostru conducător de când acesta îi provocase moartea mamei lui. El a fost cheia noastră pentru formarea unei întregi armate în munți, care nu i-a fost niciodată loială sultanului, ci doar lui Rahim. Și acum depindea de mine să-i salvez. Împreună cu mâna de oameni care scăpaseră în acea noapte. Îi aveam pe prințul nostru reticent Jin, pe extrem de VP-6 VP-8 VP-11 Capitolul 2 SULTIMA CEA NEMURITOARE A fost odată un deșert sub asediu și un sultan care nu avea niciun moștenitor ca să-l apere. Deșertul avea mulți dușmani. Ei veneau din est, din vest și din nord ca să ocupe orașele deșertului, să-i înrobească pe locuitorii lor și să le fure armele, ca să lupte în alte războaie, din ținuturi îndepărtate. Sultanul văzu că deșertul său era atacat din mai multe părți și că propriile trupe erau depășite numeric. Așa că-i invită la palatul său pe regii, reginele și prinții dușmanilor săi. A numit asta armistițiu. Dușmanii săi au văzut asta ca pe o capitulare. Nu a fost niciuna, nici alta. De fapt, era o capcană. Sultanul și-a întors soldații făcuți din metal și magie asupra dușmanilor săi și i-a făcut pe conducători praf și pulbere. Mulți dintre dușmanii sultanului s-au retras, dar marele imperiu care se întindea până în nord a auzit declarația de război a sultanului și s-a hotărât să-i răspundă. Aceștia erau furioși din cauza uciderii regelui și a soldaților lor. Și, astfel, tânărul prinț impulsiv al imperiului, care avea să ia în curând locul tatălui său, le-a ordonat trupelor sale să mărșăluiască spre marele oraș din deșert și să-l distrugă. Sultanul a auzit de amenințarea care se apropia și avea un număr considerabil de fii pe care ar fi putut să-i trimită în luptă pentru a înfrunta armatele care se apropiau. Dar nu avea niciun moștenitor. Întâiul său născut fusese ucis de Prințul Rebel, care era măcinat de invidie și care își dorise tronul doar pentru sine. Sau cel puțin așa spuneau unii. Alții spuneau că Prințul Rebel nu era nicidecum un trădător, ci un erou. Iar acei bărbați și acele femei au strigat că Prințul Rebel ar trebui să fie cel care să apere deșertul, nu vreunul dintre fiii sultanului crescuți în palat, ci adevăratul său moștenitor, fiul risipitor. Dar, chiar atunci când armata inamică se apropia, Prințul Rebel a fost capturat. În ciuda faptului că oamenii strigau ca acesta să-i salveze, ei nu l-au putut salva pe prinț în timp ce era dus la locul de execuție. Oamenii din deșert știau că nu conta dacă era rebel, trădător sau erou, toți fiind muritori, în cele din urmă. Și totuși, atunci când securea a căzut, unii dintre cei de față au jurat că el părea să fie mai mult decât...
Unsprezece ani, două luni, şapte zile. Atunci a fost ultima dată când am avut de-a face cu o rudă... more Unsprezece ani, două luni, şapte zile. Atunci a fost ultima dată când am avut de-a face cu o rudă de sânge. Cu degetele de la mâna stângă bat în volan şi cu dreapta ţin schimbătorul de viteze. Abia mă pot abţine să bag în viteză, să apăs cu putere acceleraţia şi să dispar din parcarea asta sumbră. Mă forţez să descleştez degetele înţepenite pe schimbătorul de viteze. Muzica ar putea să-mi domolească tensiunea, însă başii vibrează în difuzoare într-un fel care ar putea atrage atenţia asupra maşinii mele, ascunsă în parcarea rezervată angajaţilor. De aici, pot să urmăresc cum intră şi cum ies vizitatorii în şi din clădirea serviciilor sociale. Acum nouăzeci de minute, mama mea a intrat în imobil. Acum, simt nevoia so văd ieşind. Cu fiecare gură de aer rece inspirat, dorinţa presantă de a pleca îmi sporeşte, dar în acelaşi timp, ard de dorinţă să o revăd. Încălzirea s-a oprit de acum o oră, iar motorul a clacat de două ori. Încă vreo câteva lucruri de pus la punct, pe o listă care tot creşte. Având nevoie doar de o rezistenţă nouă, nu va fi scump de reparat. Îmi sună telefonul mobil. Ştiu cine e, fără să mai verific identitatea apelantului, dar răspund, oricum.-Da.-Team văzut, mă anunţă asistenta mea socială, al cărei accent sudist e accentuat de iritare. Ea încă aşteaptă. Îmi abat privirea spre ferestrele din colţ, aliate aproape de biroul ei despărţit cu un paravan, la doi metri de maşina mea. Courtney trage transperantele şi-şi propteşte o mână în şold.
Nominalizată la categoria CEA MAI BUNĂ CARTE PENTRU YOUNG ADULT ȘI NEW ADULT a anului 2012, pe GO... more Nominalizată la categoria CEA MAI BUNĂ CARTE PENTRU YOUNG ADULT ȘI NEW ADULT a anului 2012, pe GOODREADS DESTINE LA LIMITĂ este o lectură perfectă pentru fanii cărților Chimie perfectă de Simone Elkeles, E ușor să te iubesc, Tammara Webber sau Fericirea începe azi, Jamie McGuire Un roman încărcat de amintiri întunecate, secrete ascunse și scene fierbinți… narațiunea plină de suspans, conflictele pline de dramatism, dar și personajele cu vieți trăite la limita tragicului vor ține cititorii captivi în poveste.-Publishers Weekly Nimeni nu ştie ce s-a întâmplat în seara în care Echo Emerson s-a transformat, dintr-o fată populară cu un iubit sportiv, râvnit de multe dintre colegele ei, în bârfita paria cu cicatrice "monstruoase" pe braţe. Nici măcar Echo nu-şi poate aminti întregul adevăr despre seara aceea oribilă. Tot ceea ce ştie este că vrea ca totul să revină la normal. Dar când Noah Hutchins, singuraticul teribil de sexy, îmbrăcat cu geaca lui neagră din piele, obişnuit să se folosească de fete, pătrunde exploziv în viaţa ei, cu o atitudine de dur, însă şi cu o surprinzătoare capacitate de înţelegere, lumea lui Echo se schimbă într-un fel pe care ea nu şi l-ar fi putut închipui vreodată. Normal ar fi ca ei doi să nu aibă nimic în comun. Iar cu secretele apăsătoare ale fiecăruia, să fie împreună pare, în mare măsură, imposibil. Numai că, la răscrucea destinelor lor, normalitatea capătă alte valenţe şi nebuneasca atracţie dintre ei refuză să dispară. Iar Echo se vede nevoită să se întrebe până unde ar putea forţa limitele şi cât ar fi dispusă să rişte pentru singurul băiat capabil so înveţe cum să iubească din nou. "O poveste de dragoste pe muchie de cuţit, care te absoarbe şi nu-ţi mai dă drumul. Am fost captivată!"-Gena Showalter, autoarea seriei Intertwined, bestseller New York Times "O carte fascinantă şi emoţionantă!"-Simone Elkeles, autoare de romane bestseller New York Times DESTINE LA LIMITA
Tânărul stătea încruntat în faţa oglinzii, cu picioarele uşor depărtate şi pumnii strânşi sub man... more Tânărul stătea încruntat în faţa oglinzii, cu picioarele uşor depărtate şi pumnii strânşi sub manşetele bogate de dantelă ale cămăşii de mătase albă, în timp ce valetul gravita în jurul lui, netezind grijuliu eventualele cute de pe eleganta haină de ceremonie de culoarea grafitului. Cristalul veneţian întorcea imaginea unui bărbat abia intrat la maturitate, înalt de aproape doi metri, zvelt, cu umeri largi şi o faţă marcată de trăsături distincte, izbitor de frumoase, a cărui privire fumurie mocnea de revoltă şi furie înăbuşită.
A treia lună din calendarul islamic (n.red.) 2 Prescurtat AH, în latină în original-Sistem de num... more A treia lună din calendarul islamic (n.red.) 2 Prescurtat AH, în latină în original-Sistem de numerotare a anilor din calendarul islamic. Acesta comemorează Hegira sau fuga lui Mahomed şi a învățăceilor săi de la Mecca la Medina, în anul 622, era noastră. Ca exem plificare, anul 2014 din calendarul nostru corespunde anilor 1435-1436 AH. (n.tr.

Uploads
Papers by Maria Draghici